Romania isi face iluzii ca sta la masa cu cei mari, fiind mereu "conformista", declara senatorul PSD Titus Corlatean, fost ministru de Externe, intrebandu-se "de ce sa nu lucram cu cei care au interese similare cu ale Romaniei in interiorul UE", aluzie la grupul de la Visegrad.
"Noi trebuie sa invatam sa spunem si nu, sa spunem atunci cand ni se servesc tot felul de subiecte pe agenda europeana, le preluam asa, de o maniera conformista, nu le trecem prin filtrul interesului specific al Romaniei, care nu neaparat trebuie sa fie intotdeauna identic cu cel al Bruxellesului sau al Berlinului sau al Parisului sau al Hagai. Avem si noi dreptul la agenda noastra specifica", a declarat Titus Corlatean la RFI Romania.
"Sunt si alti parteneri europeni, care sunt nemultumiti, unii sunt stigmatizati de capitale mari sau de Bruxelles, genul statelor central-est europene, dar atentie, noi aici rezonam si cei care vorbesc impotriva unei forme de cooperare cu Grupul Visegrad, care astazi cel putin unele dintre statele de acolo sunt stigmatizate, de fapt, ascund interese politice.
De ce sa nu lucram cu cei care au interese similare cu ale Romaniei in interiorul UE? De ce sa nu ne sustinem interesele specifice, de ce sa continui sa pierd economic urias datorita faptului ca frontiera romano-ungara este frontiera Schengen si ca TIR-urile cu marfa produsa in Romania, nu doar marfa romaneasca, dar sunt si produse in care companiile germane, franceze, olandeze au interese, dar pentru ca... mai mult
Joi, 16 Noiembrie 2017, ora 17:06
Cancelarul Christian Kern si ministrul austriac de Externe, Sebastian Kurz, s-au declarat impotriva viziunii presedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, privind extinderea spre estul Uniunii Europene a zonei euro si a spatiului Schengen.
In discursul sau anual privind starea Uniunii Europene, Juncker a indemnat la primirea Romaniei si Bulgarei in Schengen.
"Este timpul sa aducem Romania si Bulgaria in zona Schengen. Si Croatia trebuie adusa in Schengen, dupa ce indeplineste conditiile tehnice", a afirmat miercuri presedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.
"Daca vrem ca euro sa uneasca mai degraba decat sa divizeze continentul nostru, atunci trebuie sa fie mai mult decat moneda unui grup select de tari. Euro este menita sa fie moneda unica a intregii Uniuni Europene", a adaugat seful Comisiei Europene.
Cancelarul austriac spune insa ca extinderea celor doua zone nu ar trebui realizata, atat timp cat nu sunt rezolvate probleme precum fraudele fiscale, munca detasata firmelor est-europene pentru a limita costurile si nerespectarea nivelului datoriei publice.
"Daca doriti, aceasta este, de fapt, o extindere a problemelor si nu un plus in cooperarea europeana. Eu cred ca aceasta idee nu este gandita pana la capat", a completat Christian Kern.
Sebastian Kurz a indicat situatia Greciei drept un exemplu concludent al problemelor create de includerea unor state care nu au indeplinit criteriile stabilite de Uniunea Europeana.
"Zonele euro si... mai mult
Joi, 14 Septembrie 2017, ora 13:17
1Aderarea Bulgariei si Romaniei la Spatiul Schengen este esentiala pentru consolidarea securitatii intregii Uniuni Europene, a transmis ministrul bulgar de Externe, Rumiana Bacivarova, la Consiliul UE pentru Justitie si Afaceri Interne, desfasurat joi.
Aderarea la Schengen, amanata din nou, cu acordul Romaniei. Franta s-a opus vehement - surse
Corlatean: Din moment ce aderarea la Schengen nu s-a introdus pe ordinea de zi a JAI, lucrurile erau clare
"Aderarea Bulgariei si Romaniei la spatiul de ...citeste mai departe despre "Ministru bulgar: Aderarea Bulgariei si Romaniei la Schengen, esentiala pentru securitatea UE" pe Ziare.com mai mult
Joi, 08 Octombrie 2015, ora 22:23
Ministrul Titus Corlatean a declarat ca in aceasta toamna nu s-a intrunit consensul pentru aderarea Romaniei si Bulgariei la Schengen, dar un important actor european a confirmat sprijinul pentru intrarea in acest spatiu, aderarea ramanand un obiectiv al Bucurestiul, care insa nu sta cu mana intinsa.
Intrebat, la Digi24, daca el considera ca Romania va intra vreodata in Schengen, in conditiile in care aderarea a fost din nou amanata, ministrul de Externe a precizat ca in aceasta toamna nu a fost indeplinit consensul, transmite Mediafax.
"Va aduc aminte ceea ce si premierul Romaniei a spus acum un an de zile: in clipa in care vom intruni consensul vom face acest pas. Deocamdata, acest consens nu a fost intrunit. Nu pot sa va ascund faptul ca, de exemplu, unul din actorii importanti europeni a facut un pas inainte - nu voi cita numele acestui actor important - confirmand sprijinul pentru aderarea Romaniei la Spatiul Schengen. Deci e un pas inainte, gestionat discret. Sunt convins ca Romania va intra in Spatiul Schengen, dar am iesit din acea zona de supralicitare a acestei mize. Da, ne dorim sa intram, ramane un obiectiv important, dar, inca o data, nu stam cu mana intinsa, am indeplinit criteriile si pe canale politice firesti vom avansa pentru adoptarea acestei decizii prin consens. In aceasta toamna consensul nu a fost deocamdata posibil", a precizat Titus Corlatean.
Romania ar putea sa se decupleze de Bulgaria
Intrebat de discutiile privind o decuplare a... mai mult
Luni, 27 Octombrie 2014, ora 08:55
Ministrul de Externe, Titus Corlatean, a declarat, vineri, ca nu numai romanii, dar si francezii, germanii sau olandezii vor pierde, din punct de vedere economic, din cauza amanarii aderarii Romaniei la Spatiul Schengen. Potrivit ministrului, Romania a investit mai mult de "un miliard de euro pentru a avea o frontiera securizata".
"Avem libertatea de circulatie, care este o valoare fundamentala a UE. O avem de la 1 ianuarie 2007. Dar se amesteca atat de des doua lucruri care sunt complet diferite. Imigratia ilegala provenind din exteriorul UE e complet diferita de libertatea (de circulatie - n.r.) din interiorul UE. In plus, noi ne-am facut toata treaba", a spus Titus Corlatean, intr-un interviu acordat France Inter.
El a reamintit faptul ca Romania a investit "mai mult de un miliard de euro pentru a avea o frontiera securizata".
Totodata, seful diplomatiei a precizat ca, potrivit rapoartelor agentiei europene Frontex, "95% din imigratia ilegala provine de la frontierea de sud si nu de la frontiera de est".
In opinia sa, nu doar Romania are de pierdut din amanarea aderarii la Schengen, ci si alti europeni.
"Noi toti, noi romanii, voi, francezii, germanii, olandezii, care au o activitate economica foarte importanta in aceasta tara, noi toti vom pierde din punct de vedere economic din cauza acestei decizii de a amana aderarea (Romaniei - n.r.) la Schengen", a spus el.
Dailis Alfonsas Barakauskas, ministrul lituanian de Interne, a carui tara asigura... mai mult
Sambata, 14 Decembrie 2013, ora 11:02
Ambasadorul Republicii Cehe in Romania, Jiři Sitler, afirma ca aderarea Romaniei la Schengen si Mecanismul de Cooperare si Verificare nu ar trebui interconectate si ca e timpul sa dispara constrangerile privind libera circulatie a fortei de munca si a persoanelor din Romania si Bulgaria in UE.
Ambasadorul Republicii Cehe in Romania, Jiři Sitler, a declarat, luni, dupa o vizita la Prefectura Mures, ca aderarea Romaniei la Spatiul Schengen si Mecanismul de Cooperare si Verificare nu ar trebui interconectate, "pentru ca sunt doua lucruri separate" si ca aceasta este pozitia intregii clase politice din Cehia.
"Este ceea ce am declarat intotdeauna, ca toate conditiile tehnice sunt indeplinite si asta este important, pentru ca cerintele politice nu faceau parte din intelegere. Desigur, exista si celelalte procese, cum sunt Mecanismul de Cooperare si Verificare, care sunt importante de discutat, dar in opinia noastra nu ar trebui interconectate, pentru ca sunt doua lucruri separate. Am avut alegeri, recent, in Cehia si pozitia nu s-a schimbat, toate partidele, inclusiv noul guvern, au ramas cu aceeasi pozitie in aceasta privinta", a spus ambasadorul.
Constrangerile legate de libera circulatie a fortei de munca trebuie sa dispara
El a apreciat totodata ca "e timpul sa dispara" constrangerile legate de libera circulatie a fortei de munca si a persoanelor din Romania si Bulgaria in spatiul UE, intrebat fiind despre opozitia unor lideri europeni fata de ridicarea, din... mai mult
Luni, 09 Decembrie 2013, ora 13:25
Titus Corlatean a declarat ca Romania a indeplinit criteriile tehnice privind aderarea la Schengen, iar autoritatile de la Bucuresti nu stau in genunchi, cu mana intinsa, astfel ca au transmis europenilor ca asteapta sa fie anuntate cand va exista consens pentru primirea in acest spatiu.
"Nu se pune problema de a abandona un obiectiv legitim al Romaniei, respectiv al Bulgariei. In acelasi timp, nici nu poti sa stai in genunchi si sa stai cu mana intinsa, cata vreme noi am indeplinit criteriile clare, obiectivele tehnice din acquis-ul Schengen si, in acelasi timp, platim pentru lucruri care n-au legatura cu noi", a declarat, vineri seara ministrul de Externe, Titus Corlatean.
In opinia sa, europenii inventeaza tot felul de pretexte, precum MCV, pentru a amana primirea celor doua tari in Schengen, dar in realitate este vorba de "situata sociala, economica, de criza din Europa din acesti ani". Realitatea tine de faptul ca "prestatia, poate, a anumitor guverne fata de asteptarile propriilor cetateni nu produce acele rezultate de crestere economica, de mai mult confort in societatea respectiva", a mai spus Corlatean.
Potrivit ministrului de Externe, subiectul Schengen este "prizonierul unor circumstante nefavorabile", in conditiile in care criza economica favorizeaza un curent populist, xenofob si rasist "tot mai consistent".
Titus Corlatean a apreciat ca guvernele anterioare au gresit pentru ca au supralicitat aceasta chestiune, dar in prezent s-a luat decizia de a... mai mult
Sambata, 07 Decembrie 2013, ora 11:14
Ministrul polonez de Externe, Radoslaw Sikorski, a reconfirmat, miercuri, la Bucuresti, sprijinul Poloniei pentru aderarea Romaniei la spatiul Schengen.
"Polonia sprijina accesul Romaniei in spatiul Schengen. N-ar trebui sa fie standarde duble. Tara indeplineste criteriile tehnice, urmatorul pas logic ar trebui facut", a afirmat Radoslaw Sikorski, intr-o conferinta de presa comuna cu seful diplomatiei romane.
Ministrul polonez de Externe, Radoslaw Sikorski, efectueaza miercuri o vizita oficiala la Bucuresti, la invitatia sefului diplomatiei romane, Titus Corlatean.
Consultarile celor doi ministri de externe se inscriu in dialogul bilateral intensificat intre cele doua tari, desfasurat in cadrul privilegiat de cooperare conferit de Parteneriatul Strategic romano-polonez semnat in 2009. mai mult
Miercuri, 11 Septembrie 2013, ora 14:23
Romania asteapta o decizie favorabila in privinta aderarii la spatiul Schengen inainte de finalul acestui an, a declarat ministrul de externe Titus Corlatean, intr-un interviu acordat RFI dupa convorbirile avute marti la Paris cu ministrul francez de externe, Laurent Fabius, si cu cel al afacerilor europene, Thierry Repentin.
Seful diplomatiei romane a declarat ca i-a informat pe partenerii francezi in legatura cu eforturile pe care Romania le-a facut pentru a asigura securizarea frontierelor la standardele cele mai inalte din punct de vedere tehnologic si a subliniat ca dialogul politic al Bucurestiului cu cele cateva state membre care au ridicat semne de intrebare avanseaza in directia cea buna si se asteapta o decizie favorabila inainte de finalul acestui an.
Referitor la dosarul romilor, care revine recurent in actualitatea franco-romana, Titus Corlatean a subliniat ca ambele parti au remarcat cooperarea dintre guvernele de la Bucuresti si Paris si faptul ca este privilegiata calea cooperarii, si nu retorica politica, "care poate produce prejudicii, care poate fi populista, poate genera, eventual, interes electoral, dar nu rezolva problemele".
"Noi avansam in punerea in practica a diferitelor proiecte de cooperare, de exemplu chiar in zilele care urmeaza, la Constanta va avea loc un al doilea forum al cooperarii descentralizate la nivelul comunitatilor locale - responsabilul national din partea Guvernului Romaniei este vicepremierul Liviu Dragnea - pentru ca... mai mult
Miercuri, 12 Iunie 2013, ora 11:22