Cum spuneam in materialul de ieri, copilul tau de pana in 14 ani a inceput sa castige bani, asa ca acum va trebui sa-i fii mentor in ceea ce inseamna gestionarea banilor.
Ziare.com iti explica, in cadrul rubricii Banii tai, cum sa iti inveti copilul sa faca primii pasi in educatia financiara.
Primul pas este sa-l faci sa-si calculeze veniturile, adica toti banii pe care-i castiga, din joburi part-time, alocatie si banii lui de buzunar ce vin de la tine ca parinte, etc.
Acum calculeaza impreuna cu el cheltuielile. Aici pot sa intre factura la telefon, cheltuielile de la scoala, cele de distractii de final de saptamana si oricare altele. In felul acesta, treci la pasul urmator. Daca are cheltuieli mai mari decat veniturile, il inveti de unde ar trebui sa taie pentru a nu avea datorii.
In schimb, daca ii raman bani, il inveti cum sa economiseasca pentru ca apoi sa se poata bucura de sume de bani mai mari sau chiar sa isi ia un obiect mai valoros de care are nevoie.
Oricum ar fi, nu uita sa-l inveti sa isi deschida un cont bancar pentru a se putea bucura de bani si pentru a se familiariza cu produsele bancilor astfel incat atunci cand chiar va fi nevoie, sa ia o decizie in cunostinta de cauza.
CEC Bank te incurajeaza sa fii responsabil cu banii tai.
CITESTE SI:
Cum calculezi corect si obiectiv ce rata de credit poti suporta
Cardurile de credit co-branded: ce castigi cu ele?
Asigura-ti casa cu pretul unui pachet de guma de mestecat ...citeste... mai mult
Marti, 08 Decembrie 2020, ora 08:30
Din start, mentionez ca aici nu vorbim de un job full-time pentru copilul tau, ci de un part-time simplu si educativ prin care poate sa si castige bani frumosi de cheltuiala. In felul acesta, va aprecia valoarea banilor si, mai ales, va invata sa isi dramuiasca banii care-i intra in portofel in asa fel incat sa devina independent financiar de la o varsta frageda.
Ziare.com iti explica, in cadrul rubricii Banii tai, cum sa iti ajuti copilul sa isi castige primii bani in viata.
Pentru asta nu trebuie decat sa isi gaseasca un job sau mai multe, asa cum fac tinerii din afara, din tarile mai civilizate. Nu este nici o rusine in a plimba cainele prin parc pentru 10-15 lei pe ora sau in a face cumparaturile vecinilor pentru sume la fel de modice.
Asa, micutul castiga ceva mai putin decat o persoana care livreaza mancare prin diferite aplicatii.
Un astfel de job, care presupune o munca de 10-15 ore pe saptamana, ii va aduce copilului tau venituri de pana la 1000 de lei pe luna, ceea ce reprezinta o suma destul de frumusica pentru el, mai ales ca poate nici nu si-a luat buletinul.
De aici poate incepe si educatia lui financiara de care mai mult ca sigur in viitorul apropiat va avea nevoie.
CEC Bank te incurajeaza sa fii responsabil cu banii tai.
CITESTE SI:
Cum calculezi corect si obiectiv ce rata de credit poti suporta
Cardurile de credit co-branded: ce castigi cu ele?
Asigura-ti casa cu pretul unui pachet de guma de mestecat ...citeste mai... mai mult
Luni, 07 Decembrie 2020, ora 08:30
Daca economisesti pentru educatia superioara a copilului inca din ziua in care acesta s-a nascut, fii sigur/a ca iti vei multumi peste 17-18 ani, cand nu va mai trebui sa suporti aceasta povara financiara.
Ziare.com iti explica, in cadrul rubricii "Profu' de bani", cum sa te pregatesti financiar pentru facultatea copilului.
Si sa fim seriosi, sa tii un copil la facultate nu este chiar atat de ieftin, mai ales daca el va sta la camin si va fi intr-un alt oras.
Astfel, daca vrei sa ii asiguri un bun start in viata de adult copilului tau, ar fi indicat sa pui deoparte, intr-un cont de economii in euro, cate 25 de euro pe luna, iar la finalul celor 18 ani de economisire, vei avea o suma de peste 8.600 de euro (34.000 de lei, la valoarea de astazi). Aici trebuie sa iei in calcul un randament de 2% al contului de economii si o devalorizare de 2-3% a leului in fata monedei europene.
Iar daca te ajuta buzunarul, pentru 50 de euro pe luna, ai putea sa-i asiguri un trai bun de-a lungul intregii facultati, pentru ca vei avea in cont undeva la 17.200 de euro.
Pentru o facultate care dureaza trei ani, ai putea sa-i asiguri un venit stabil de aproape 500 de euro lunar, iar daca copilul se mai si angajeaza pe perioada studiilor, atunci va avea un venit destul de consistent.
Rubrica "Profu' de bani" este sustinuta de BCR
CITESTE SI:
Sfaturi care te salveaza de un posibil transfer fraudulos de bani
Cum faci rost de bani evitand sa te imprumuti
Metoda... mai mult
Marti, 03 Noiembrie 2020, ora 10:30
Indemnizatiile pentru cresterea copilului care expira pe perioada starii de urgenta se prelungesc automat pana la finalul acesteia, a transmis, luni, ministrul Muncii si Protectiei Sociale, Violeta Alexandru, pe contul sau de Facebook.
"Prelungim automat plata indemnizatiei de crestere copil care expira pe perioada starii de urgenta, pana la finalul acesteia", se mentioneaza in postarea ministrului.
Seful de la Munca a explicat ca prelungirea perioadei de acordare a indemnizatiei in cazurile cand acestea expira se face automat, iar parintii nu trebuie sa completeze niciun document.
"Parintii care au acasa copii mici merita sa fie linistiti. M-am gandit mai ales la aceia care ar putea sa fie stresati pentru ca le va inceta plata indemnizatiei de crestere copil in perioada starii de urgenta.
In acest sens, am facut toate demersurile ca acestia sa beneficieze de o prelungire automata a platii, pana la finalul decretului prezidential privind instituirea starii de urgenta. (...) Prelungirea are loc automat, prin efectul legii. Parintii nu trebuie sa depuna niciun document, nu trebuie sa faca niciun demers!", a transmis Violeta Alexandru. ...citeste mai departe despre "Ministrul Muncii: Indemnizatia pentru cresterea copilului care expira cat e stare de urgenta se prelungeste automat" pe Ziare.com mai mult
Luni, 06 Aprilie 2020, ora 17:37
Concediul de crestere a copilului care expira in perioada starii de urgenta se prelungeste automat pana la sfarsitul acesteia, a anuntat secretarul de stat in Ministerul Muncii Alin Ignat.
"Anunt IMPORTANT pentru PARINTII aflati in concediul de crestere a copilului❗️
PRELUNGIM concediul de crestere a copilului care expira pe perioada starii de urgenta, pana la finalul acesteia!
✅ Prelungirea are loc AUTOMAT, prin efectul legii!
✅ Parintii nu trebuie sa depuna NICIUN DOCUMENT, nu trebuie sa faca NICIUN DEMERS!
Suntem aici. Va fi bine!", anunta Alin Ignat pe Facebook.
Vestea a fost confirmata in declaratii recente si de ministrul muncii, Violeta Alexandru.
De asemenea, parintii care au grija de copiii de pana la 12 ani vor avea concediu platit si in vacanta de Paste, conform unei noi ordonante a guvernului.
Noi detalii referitoare la situatia angajatilor aflati in somaj tehnic au fost prezentate vineri intr-o conferinta de presa de la Ministerul Muncii, care nu a fost insa transmisa si pe pagina Guvernului Romaniei.
V.D. ...citeste mai departe despre "Concediul pentru cresterea copilului se prelungeste automat pana la finalul starii de urgenta" pe Ziare.com mai mult
Vineri, 03 Aprilie 2020, ora 19:07
Alegerea mobilierului pentru camera copilului poate fi o activitate interesanta, insa, totodata, si complicata, deoarece exista numeroase optiuni si trebuie sa stii ce sa cumperi.
Pe langa design si materialul din care sunt confectionate piesele, principalul aspect pe care-l iei in considerare este pretul.
Mobilierul pentru dormitorul copilului ar trebui sa fie atragator, functional, rezistent si cu accente clasice - daca nu vrei sa-l inlocuiesti intr-un an sau doi.
Inainte de a te apuca de facut lista cu tot ce ai de luat, analizeaza putin personalitatea copilului, vorbeste cu el despre cum isi doreste sa arate noul mobilier, pentru a sti spre ce sa te orientezi.
De asemenea, si bugetul pe care-l ai este un alt aspect esential. In functie de aceasta, poti alege piese mai scumpe sau mai accesibile, dar la fel de utile.
Daca nu ai timp sa cutreieri magazinele in cautarea pieselor de mobilier pentru camera celui mic, acceseaza https://www.scauneonline.ro/scaune-birou-copii si alege tot ce ai nevoie.
Pe site-ul Scauneonline.ro gasesti scaune de calitate, pentru ca micutul tau sa stea confortabil la birou, in timp ce isi face temele.
Iata mai jos cateva criterii de care este bine sa tii cont, daca vrei sa alegi corect mobilierul pentru camera copilului:
O masa reglabila
O masa reglabila este o necesitate in camera copilului. Fie ca alege sa coloreze pe ea, sa se joace cu masinutele, ori sa picteze, aceasta este un element care nu trebuie sa... mai mult
Vineri, 13 Decembrie 2019, ora 12:48
Magistratii Judecatoriei Ploiesti au decis, luni, sa condamne OMV Petrom la plata unei amenzi penale de un milion de lei si la achitarea a 250.000 de euro, daune morale, rudelor unui copil din Prahova care a murit in urma inhalarii unor gaze de la o sonda. Decizia nu este definitiva.
Potrivit portalului instantelor, Judecatoria Ploiesti "condamna pe inculpata S.C. OMV. Petrom S.A., (...) la pedeapsa amenzii penale in cuantum de 1.000.000 lei (250 de zile amenda, suma corespunzatoare unei zile amenda fiind de 4000 lei), pentru savarsirea infractiunii de ucidere din culpa".
Prin aceeasi sentinta s-a hotarat si acordarea de daune morale in valoare de 250.000 de euro.
"Admite in parte actiunea civila formulata de partile civile si obliga inculpata S.C. OMV. Petrom S.A la plata de despagubiri civile catre partile civile astfel: catre partea civila F. C. (avand calitate de tata al defunctului), la plata sumei de 50.000 euro cu titlu de daune morale, suma ce se va plati in lei la cursul BNR din data platii, catre partea civila F. E., (avand calitate de mama a defunctului), la plata sumei de 50.000 euro cu titlu de daune morale", se arata in solutia data.
De asemenea, cei cinci frati ai copilului care a murit in urma inhalarii gazelor ar urma sa primeasca fiecare cate 30.000 de euro.
Decizia nu este definitiva, avand drept de apel in termen de 10 zile de la comunicare. Reprezentantii companiei nu au putut fi contactati.
Initial, Judecatoria Ploiesti a decis ca... mai mult
Luni, 02 Septembrie 2019, ora 23:21
Care sunt starile parintilor, atunci cand au primul copil?
De cele mai multe ori, viata parintilor se poate schimba intr-un mod dramatic. In primul rand, pot aparea frici legate de grija fata de copil.
Astfel poate aparea teama ca nu stiu ce si cum sa faca cu noul membru al familiei, astfel incat acesta sa nu pateasca ceva.
Temerea ca nu cumva sa faca o miscare gresita cand il tin in brate, cand il alapteaza, cand ii schimba scutecele sau cand ii dau anumite medicamente. Daca bebelusul incepe sa planga, oare este bolnav, il doare ceva, ii este foame?
Mamica se mai poate gandi la posibilitatea de a avea sau nu lapte pentru bebelus. Si daca acesta este de calitate. Apoi poate incepe o cautare febrila legata de un medic pediatru foarte bun, cu care sa se sfatuiasca.
Internetul este deasemenea consultat pentru a vedea cand si cum trebuie hranit, schimbat, cat de des sa ii aeriseasca camera, daca il poate scoate la plimbare si cat anume. Intrebarile legate de grija fata de copil sunt foarte multe, si de cele mai multe ori au legatura cu fricile mamicii si lipsa ei de experienta, mai mult decat de nevoile practice ale copilului.
Al doilea element este legat de viata partenerilor. Femeia se poate gandi daca va mai arata vreodata asa cum arata inainte de sarcina. Daca va mai ajunge la greutatea potrivita. Daca nu cumva i se vor lasa sanii. Sau daca va mai fi la fel de dorita de partener. Deasemenea se mai gandeste la cum isi va imparti timpul intre partener si... mai mult
Marti, 18 Iunie 2019, ora 13:59
Ducesa de Sussex Meghan Markle si viitorul ei copil - cel care va fi al saptelea in linia de succesiune la tronul Marii Britanii - fiind cetateni americani, vor fi in situatia de a plati taxe in SUA, ceea ce ar putea oferi acces autoritatilor americane la conturile private al Familiei Regale britanice.
"Statele Unite au - ceva unic printre natiuni - un sistem de taxare bazat pe cetatenie asa ca Meghan fiind cetatean SUA, ea va fi taxata", a explicat David Treitel, fondatorul American Tax Returns Ltd, companie de consiliere privind taxarea pentru expatii americani, conform CNN.
Legea prevede ca inspectorii privind taxarea sa examineze averea regala a printului Harry si a lui Meghan, dar si veniturile copiuluil.
"Copilul are o mama cetatean al SUA si acel copil, fata sau baiat, care va veni pe lume in urmatoarele saptamani, va fi automat un cetatean al Statelor Unite. Nu exista un precedent in care un cetatean american sa fi facut parte din Familia Regala. Asa ca nimeni nu s-a aflat in aceasta situatie pana acum", a afirmat Treitel.
Ca cetatean american, indiferent de unde locuieste, Meghan va fi obligata sa completeze un formular privind taxele si sa informeze cu privire la conturile sale din strainatate, bunuri de peste 200.000 de dolari si cadouri care valoreaza peste 15.797 de dolari, indiferent daca se afla in posesia lor sau nu.
Meghan ar putea fi nevoita astfel sa declare bunuri precum verigheta daruita de Regina, din aur galez din Colectia Regala,... mai mult
Marti, 09 Aprilie 2019, ora 09:31