Vladimir Putin a fost primit luni cu mare pompa in Arabia Saudita, unde urma sa pecetluiasca o intelegere cu sauditii in domeniul petrolier si sa incerce sa-si foloseasca influenta in vederea reducerii tensiunilor de la Golful Persic intre Riad si Iran, relateaza AFP.
Intampinat cu salve de tun la sosirea pe aeroportul de la Riad, Putin a fost escortat de cavaleri sauditi purtand steaguri ruse pana la palatul regal, unde a fost primit de regele Salman si printul mostenitor Mohammed bin Salman, supranumit MBS.
Destinsi si zambind, presedintele rus si regele saudit au discutat scurt inaintea unei receptii solemne in onoarea lui Putin, potrivit unor imagini transmise de televiziunea saudita.
Negocieri intre cei doi lideri si delegatiile lor, dar si intre Putin si printul mostenitor urmau sa aiba loc luni seara si se anunta dominate de subiectul petrolului.
Arabia Saudita, principala membra a Organizatiei tarilor exportatoare de petrol (OPEC), si Rusia - care nu este membra a grupului - au cooperat strans in ultimii ani in vederea limitarii ofertei aurului negru cu scopul cresterii pretului acestuia.
Ultima prelungire a reducerilor productiei, decisa de cele 24 de state producatoare de petrol expira la sfarsitul lui martie 2020.
Potrivit ministrului rus al Energiei Aleksandr Novak, Moscova si Riadul urmau sa semneze luni o Charta a cooperarii pe termen lung a OPEC, oficializand astfel un acord aprobat in vara la Viena.
Relatii foarte bune
"Vom... mai mult
Luni, 14 Octombrie 2019, ora 20:28
Fondul Public de Investitii (PIF) al Regatului Arabiei Saudite va investi 10 miliarde de dolari in Rusia, intr-o tranzactie pe care oficialii de la Moscova o descriu ca o operatiune de top.
Sauditii intentioneaza sa directioneze suma catre investitii in agricultura si proiecte de infrastructura in parteneriat cu Fondul de Investitii Directe din Rusia (RDIF), a anuntat directorul institutiei financiare din Moscova, Kiril Dimitriev, citat de agentia TASS.
"Este o tranzactie de top, una dintre cele mai mari din sectorul fondurilor suverane de investitii", a declarat Dimitriev.
"Banii vor fi directionati catre dezvoltarea unor ferme moderne, agricultura, sanatate, sectorul logistic, comert si investitii imobiliare", a mai spus directorul RDIF.
Fondul de investitii al Arabiei Saudite ar urma sa injecteze aceasta suma in cadrul unui program extins pe 5 ani, primele sapte proiecte primind deja aprobarile necesare pentru a demara, a mentionat oficialul de la Moscova.
Rusii spera ca pana la sfarsitul acestui an sa demareze cel putin 10 proiecte cu finantare saudita.
Pentru rusi, semnarea acordului intre RDIF si PIF reprezinta un semn ca noile relatii dintre Moscova si Riad avanseaza pe calea cea buna. "Potentialul cooperarii intre cele doua tari este imens", crede Dimitriev. mai mult
Marti, 07 Iulie 2015, ora 10:40
2