Guvernul a introdus recent prin OUG 82/2017 obligativitatea initierii procedurii de negociere colectiva pentru toate persoanele juridice care au angajati, in vederea implementarii prevederilor OUG 79/2017, care stipuleaza transferul contributiilor sociale din sarcina angajatorului in sarcina angajatului.
Prin aceasta ordonanta emisa de Executiv, autoritatile ar vrea sa se asigure ca nivelul salariului net al angajatilor nu va scadea de la 1 ianuarie 2018, sustin specialistii in fiscalitate si salarizare ai Romanian Software, furnizor de servicii software de ultima generatie in domeniul resurselor umane si unul dintre liderii acestei piete.
Prin derogare de la unele prevederi ale articolelor 129 si 135 din Legea dialogului social nr. 62/2011, ordonanta prevede ca negocierile se vor desfasura in perioada 20 noiembrie - 20 decembrie 2017, in loc de termenul de 60 zile prevazut in Legea dialogului social si ca negocierile vor fi initiate si in unitatile care au sub 21 de angajati, pentru care in mod normal nu exista obligativitatea initierii unor astfel de negocieri.
Mai este important de mentionat ca negocierile colective pot fi initiate atat de catre angajatori, cat si de catre angajati.
Firmele sub 21 de angajati trebuie sa ii cheme pe toti la negocierea contractului colectiv de munca daca acestia nu isi aleg un reprezentant
Firmele sub 21 de angajati vor fi nevoite sa ii cheme pe toti la negocierea Contractului Colectiv de Munca (CCM), devenita obligatorie... mai mult
Miercuri, 29 Noiembrie 2017, ora 15:12
Guvernul a propus FMI dublarea limitei maxime de valabilitate a unui contract colectiv de munca, posibilitatea prelungirii acestui contract de mai multe ori si eliminarea interdictiei ca in contracte sa fie incluse alte drepturi in bani si natura decat cele stipulate de legislatia in vigoare.
In acelasi timp, conform propunerilor Guvernului catre Fondul Monetar International (FMI), Comisia Europeana si Banca Mondiala, prelungirea contractului colectiv de munca nu va mai fi limitata la cel mult 12 luni, extinderea urmand sa fie posibila de cate ori partile, respectiv societatea si sindicatele, convin asupra acestui lucru si pe o durata cel mult egala cu durata initiala a contractului.
Propunerile modifica forma actuala a Codului de Dialog Social si au fost primite din partea mai multor organizatii sindicale si patronale.
Conform propunerilor inaintate FMI, contractul colectiv de munca va fi incheiat pe o perioada determinata, care nu poate fi mai mica de 12 luni si mai mare de 48 luni, iar partile pot hotari prelungirea aplicarii contractului pe o durata cel mult egala cu durata initiala.
Legislatia actuala stabileste ca un contract colectiv de munca se incheie pe o perioada determinata, care nu poate fi mai mica de 12 luni si mai mare de 24 luni, iar partile pot hotari prelungirea aplicarii o singura data, cu cel mult 12 luni.
Presedintele Confederatiei Sindicatelor Democratice din Romania, Iacob Baciu, a declarat ca intentia legata de termenele privind... mai mult
Duminica, 23 Septembrie 2012, ora 15:30
Introducerea agentului de munca temporara, a perioadei de stagiu pentru absolventi si a obiectivelor de performanta individuala sunt printre principalele modificari aduse Codului Muncii pentru care Guvernul si-a angajat raspunderea in Parlament, declarat constitutional de Curtea Constitutionala, precizeaza Mediafax.Discutiile pentru modificarea actualului Cod al Muncii au inceput intre Guvern, sindicate si patronate din luna decembrie, initial fiind stabilit ca termen limita de negocieri sfarsitul anului 2010. Termenul s-a prelungit pana in ianuarie, apoi inca o data pana in martie, cand Emil Boc si-a asumat raspunderea pe o forma care continea foarte putine observatii ale sindicatelor si patronatelor.Practic, Boc si-a asumat raspunderea pe o forma apropiata de cea initiala care fusese postata initial pe site-ul Ministerului Muncii, in varianta finala fiind incluse doar opt amendamente din cele 144 de propuneri formulate de parlamentarii coalitiei.Astfel, in noul Cod al Muncii a fost introdusa prevederea potrivit careia in termen de 45 zile calendaristice de la data concedierii colective salariatul concediat are dreptul de a fi reangajat cu prioritate pe postul reinfiintat in aceeasi activitate, fara examen, concurs sau perioada de proba.Salariatii vor avea la dispozitie un termen de maximum cinci zile calendaristice de la data comunicarii angajatorului pentru a-si manifesta in scris consimtamantul cu privire la locul de munca oferit, termenul initial fiind de zece zile.In... mai mult
Joi, 24 Martie 2011, ora 10:15
Ministrul Transporturilor si Infrastructurii, Anca Boagiu, a declarat, marti, in legatura cu intentia feroviarilor de a declansa, vineri, o greva de avertisment de patru ore, ca "este treaba lor, pot sa faca greva, dar contractele colective de munca vor fi semnate in perioada imediat urmatoare", potrivit NewsIn."Obiectivul pe care il avem noi, Ministerul Transporturilor, ar trebui sa-l aiba si domnii lideri de sindicat, este acela de a redresa calea ferata si situatia in care aceasta este. Cata vreme datoriile companiilor CFR acopera 1% din PIB-ul Romaniei, sindicatele ar trebui sa se gandeasca cum sa le redreseze. Exista planuri de restructurare, bugete si vointa guvernului de a sprijini companiile astfel incat datoriile si penalitatile sa fie acoperite", a declarat Boagiu.Aceasta a precizat ca sindicatele trebuiau sa faca greva si sa isi ceara drepturile in perioada 2007-2008, fiindca atunci au acumulat datorii, "cand toate companiile au stat fara buget".
"Sindicatele au interese personale si nu fata de angajati", a mai spus Anca Boagiu. mai mult
Marti, 22 Martie 2011, ora 13:03
Patronatul si sindicatele din Banca Comerciala Romana (BCR) continua negocierile pentru un nou Contract colectiv de munca al BCR, intrucat partile nu au ajuns inca la un acord, termenul legal de negociere fiind 31 martie 2011, a anuntat vineri banca, potrivit NewsIn. Comunicatul a fost transmis ca reactie la pozitia Federatiei Sindicatelor Independente din Banca Comerciala Romana. Astfel, organizatia sindicala a anuntat vineri ca ar putea declansa conflictul de interese ca urmare a esuarii negocierii cu reprezentatii institutiei bancare."Deoarece precedentul Contract colectiv de munca al BCR a expirat vineri, 4 martie 2011, patronatul va aplica o politica interimara pentru a mentine plata beneficiilor acordate angajatilor, astfel ca acestea sa nu fie afectate de procesul de negociere", se arata in comunicat.Banca precizeaza ca aceasta politica va fi valabila pana in momentul incheierii unui nou Contract colectiv de munca.
Totodata, BCR mentioneaza ca nicio persoana din management nu a facut presiuni asupra angajatilor in legatura cu actiunile sindicale desfasurate recent, asa cum sustine federatia sindicala."Suntem convin?i c? nicio persoan? din management nu a f?cut presiuni asupra angaja?ilor in leg?tur? cu ac?iunile sindicale desf??urate recent, a?a cum sus?ine federa?ia sindical? ?i am solicitat sindicatului s? ne furnizeze cazuri concrete ?i nume. BCR este un angajator responsabil ?i aplic? principii ?i practici clare privind rela?ia manager - angaja?i. Sper?m c? vom... mai mult
Vineri, 04 Martie 2011, ora 23:56
Toate prevederile referitoare la contractul colectiv de munca unic la nivel national sunt abrogate in ultima forma a proiectului Codului Muncii, obtinuta de MEDIAFAX, care urmeaza sa fie discutat, vineri, de premierul Emil Boc si ministrul Muncii cu sindicatele. Astfel, in ultima varianta a proiectului Codului Muncii au fost abrogate toate articolele de la 238 la 247, care fac referire la contractele colective de munca.
In textul anterior de modificare a Codului Muncii erau abrogate doar articolele 239, 241 si 247.
Articolul 238 din Codul Muncii in vigoare prevede ca drepturile salariatilor din contractele individuale nu pot fi inferioare celor stabilite prin contractele colective de munca.
"Contractele individuale de munca nu pot contine clauze care sa stabileasca drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de munca.
La incheierea contractului colectiv de munca prevederile legale referitoare la drepturile salariatilor au un caracter minimal", potrivit articolului 238.
Si articolul 239, care stabileste ca prevederile contractului colectiv de munca produc efecte pentru toti salariatii, indiferent de data angajarii sau de afilierea lor la o organizatie sindicala, este abrogat in proiectul Codului Muncii.
Contractele colective de munca se pot incheia la nivelul angajatorilor, al ramurilor de activitate si la nivel national.
Contractele colective de munca se pot incheia si la nivelul unor grupuri de angajatori, denumite in continuare grupuri de... mai mult
Joi, 17 Februarie 2011, ora 17:36
CFR Marfa anunta ca marti a fost semnat noul Contract Colectiv de Munca valabil pentru anul 2011, in urma negocierilor colective purtate intre administratie si partenerii sociali, potrivit NewsIn.Potrivit CFR Marfa, toate federatiile sindicale reprezentative la nivelul SNTFM CFR Marfa au cazut de acord asupra clauzelor noului Contract Colectiv de Munca.
Contractul colectiv de munca cuprinde clauze referitoare la contractul individual de munca, angajarea, conditiile de munca si salarizare ale personalului, timpul de munca si odihna, drepturile si obligatiile reciproce ale partilor in promovarea unor relatii de munca echitabile, de natura sa asigure protectia sociala a salariatilor, drepturile sindicatelor si ale reprezentantilor salariatilor, calificarea, recalificarea, pregatirea si perfectionarea profesionala.
In 8 februarie, peste 700 de lideri de sindicat ai feroviarilor din toata tara s-au strans la Regionala Bucuresti, nemultumiti ca nu au semnat noi contracte de munca, dupa ce cele vechi au expirat la 31 ianuarie.
Presedintele Federatiei Sindicale Miscare Comercial, Gheorghe Fratica, declara, dupa finalizarea discutiilor din Consiliul National, ca reprezentantii regionalelor au hotarat declansarea conflictului de munca.
"Cei peste 700 de lideri din Miscare Comercial sunt nemultumiti de faptul ca nu au semnat un nou contract colectiv de munca si nu sunt de acord cu programele de restructurare si disponibilizarile de la calea ferata", spunea Fratica. mai mult
Miercuri, 16 Februarie 2011, ora 18:15
Premierul Emil Boc a sustinut, in intalnirea de miercuri cu sindicatele si unele patronate, desfiintarea contractelor colective de munca la nivel national, aceasta fiind propunerea Ministerului Muncii avansata pana in prezent de ministrul Ioan Botis, au precizat reprezentantii sindicatelor, potrivit Mediafax.
Vicepresedintele Blocului National Sindical (BNS), Ion Pisc, a declarat, miercuri la finalul intalnirii de aproximativ trei ore de la Guvern, ca "s-au modificat cateva virgule in proiectul Codului Muncii", urmand ca discutiile pe negocierile colective sa continue.
"Cred ca desfiintarea contractelor colective de munca este o prioritate pentru Guvern, dar este cea mai proasta solutie. Azi (n.r. miercuri) varianta eliminarii acestora a fost rostita de premierul Emil Boc, pana acum ea fiind spusa de ministrul Muncii, Ioan Botis", a precizat Pisc.
Partenerii sociali au ajuns la un consens pe noua articole de modificare a Codului Muncii, dar "niciunul foarte important, care sa aduca ceva nou", a subliniat liderul BNS.
Potrivit liderului UGIR-1903, Cezar Coraci, premierul nu sustine contractele colective la nivel national, dar spune ca ar trebui sa existe cele la nivel de ramura, ceea ce reprezinta, in opinia lui Coraci "un pas inainte".
Presedintele CNSLR-Fratia, Marius Petcu, a declarat ca in momentul actual, in Romania, ramurile de activitate nu sunt suficient de solide pentru a negocia cu sindicatele.
In ceea ce priveste... mai mult
Miercuri, 02 Februarie 2011, ora 17:50
Contractele colective de munca ale angajatilor companiilor feroviare au expirat la 31 ianuarie, iar faptul ca nu au semnat un nou contract le permite acestora sa declanseze in orice moment conflicte de munca, au declarat reprezentantii sindicatelor, citati de NewsIn."Pana la 31 ianuarie se puteau semna acte aditionale de prelungire la contractele pentru perioada 2009-2010, dar dupa aceasta data nu se pot incheia decat noi contracte colective de munca pe o perioada de 12 luni" spun sindicalistii feroviari.
Potrivit acestora, conducerea Ministerului Transporturilor si administratiile societatilor motiveaza intarzierea prin aceea ca nu au fost aprobate bugetele de venituri si cheltuieli pe 2011.
"Am stat si doi ani fara bugeturi de venituri si cheltuieli aprobate, dar am avut contracte de munca, asta nu este o motivatie" sustin sindicalistii.
Acestia spera ca feroviarii sa nu fie impinsi spre declansarea conflictului de munca si implicit a grevei generale.
"Pentru ca si asa nemultumirile angajatilor CFR sunt destul de multe, este posibil sa ii scapam din mana.
Din acest moment se pot declansa conflictele de munca, pentru ca nu suntem sub incidenta contractelor colective de munca" au precizat pentru NewsIn reprezentantii sindicatelor.
Totodata, acestia au precizat ca de saptamana viitoare se vor demara formalitatile pentru declansarea conflictelor de munca prin incetarea activitatii, intr-o prima faza patru ore, dupa care ar putea intra in greva generala.
Presedintele... mai mult
Miercuri, 02 Februarie 2011, ora 15:40