Guvernul a decis sa ajunga la un compromis cu Ford si sa compenseze partial penalitatile pe care compania trebuie sa le achite, pentru nerealizarea la Craiova a numarului de masini la care s-a angajat, cu pretinse daune de mediu invocate de acesta, dupa ce investitorul s-a adresat Curtii de Arbitraj.
Formula de compromis este argumentata de Guvern prin efortul bugetar care ar trebui facut pentru angajarea unor avocati si dorinta de a nu "distorsiona" climatul investitional romanesc si imaginea tarii fata de potentialii investitori.
Grupul american a preluat in 2007, de la stat, compania Automobile Craiova, platind 57 milioane de euro pentru 72,4% din actiuni. Conform contractului de privatizare, investitorul avea obligatia sa realizeze pana la 19 martie 2012 investitii tehnologice si de mediu de 675 milioane euro si un volum de autovehicule de aproximativ 250.000 unitati.
Autoritatile romane arata ca programul investitional a fost realizat, dar, din cauza crizei economice, Ford a solicitat ajustarea numarului de autovehicule pe care urma sa le produca si, proportional, reducerea volumul ajutorului de stat pentru investitii, renuntand la ajutorul de stat pentru pregatirea profesionala aprobat de Comisia Europeana. Chiar si in aceste conditii, insa, investitorul era obligat sa achite o penalitate reprezentand 25% din pretul actiunilor achizitionate, respectiv 14,25 milioane euro.
Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS) a transmis in acest sens... mai mult
Vineri, 04 Octombrie 2013, ora 09:47
Ford isi va intrerupe productia de la uzina din Craiova timp de sapte zile in luna septembrie pentru a se adapta la cererea scazuta de pe piata auto romaneasca, dar si globala.
Angajatii sectiei autovehicule se vor afla in somaj tehnic pentru o saptamana, in timp ce lucratorii din sectia de motoare isi vor opri activitatea doar pentru doua zile. Conform contractului colectiv de munca, personalul Ford are dreptul in aceasta perioada la 80% din salariul de baza.
"Ca reactie la situatia precara a pietei europene, Ford Romania ajusteaza volumele de productie ale uzinei de la Craiova si are in plan oprirea productiei pentru sapte zile in luna septembrie, in cadrul sectiei Operatiuni Vehicule. B-MAX continua sa fie cel mai bine vandut monovolum de dimensiuni mici din Europa, dar, per total, piata auto continua sa scada comparativ cu anul precedent.
Ford Romania va continua sa isi alinieze productia la cererea efectiva a pietei si, datorita flexibilitatii sistemelor noastre de lucru, putem reactiona in timp real la schimbarile pietei, inclusiv prin cresteri de productie", se arata in comunicatul de presa transmis de companie.
Reprezentantii Ford au declarat pentru Ziare.com ca nu pot face previziuni cu privire la urmatoarea perioada, dar ca, in eventualitatea in care situatia se schimba, productia va creste din nou datorita flexibilitatii in productie. mai mult
Vineri, 30 August 2013, ora 11:13
Compania americana de automobile Ford intentioneaza sa continue investitiile in Romania si sa mareasca productia modelului B-MAX, potrivit reprezentantilor companiei.
Aceste precizari au fost facute de Don Gelinas, chief financial officer Ford Romania, si Cristian Gaginsky, manager government & legal affairs, la intalnirea pe care au avut-o joi cu ministrul Economiei, Varujan Vosganian.
De asemenea, cei doi reprezentanti ai Ford au aratat ca firma americana si-a indeplinit integral obligatiile de mediu si investitionale prevazute in contractul de privatizare a fabricii de la Craiova.
Ford produce in prezent la fabrica din Craiova automobile B-MAX si motoare de 1 litru EcoBoost. In Romania, Ford Motor a inceput anul trecut productia de serie a noului model de automobile Ford B-MAX. Noua fabrica de productie a vehiculelor de la Craiova este rezultatul unei investitii de peste 500 de milioane de euro (aproape 650 milioane de dolari) efectuate de Ford. mai mult
Sambata, 20 Aprilie 2013, ora 12:37
Fostul premier Calin Popescu Tariceanu a afirmat miercuri, la Craiova, ca Ford ar putea "ramane o amintire" daca autoritatile vor penaliza compania fara sa indeplineasca si obligatiile, respectiv realizarea infrastructurii necesare exportului.
"Ford a venit in Romania considerand ca sunt niste conditii favorabile. Potrivit planurilor Ford, 93-94% din productie urmeaza sa fie exportata catre Europa centrala si de vest. Acest lucru presupune un flux enorm de aprovizionare cu piese si componente si un alt flux enorm de produse finite, de masini care trebuie expediate. Pentru aceasta autoritatile locale ar fi trebuit sa aiba grija sa isi respecte angajamentele pe care ni le-am luat cu totii in momentul semnarii contractului de privatizare.
Daca Guvernul care a urmat dupa cel pe care l-am condus a fost foarte atent in a urmari obligatiile pe care Ford si le-a luat si eventual a sanctiona sau a penaliza Ford, nu acelasi lucru a facut cu obligatiile pe care le aveau Guvernul si autoritatile locale, obligatiile pe care ni le-am luat in asa fel incat activitatea sa se poata desfasura in bune conditii", a declarat Calin Popescu Tariceanu.
Potrivit acestuia, o serie de angajamente ale partii romane, care au fost asumate de catre Primaria Craiova, nu au fost realizate, printre acestea numarandu-se un drum expres care sa lege Craiova de sistemul de autostrazi al Coridorului 4 paneuropean si un drum expres catre unul dintre porturile dunarene, fluviul urmand sa fie utilizat... mai mult
Miercuri, 16 Mai 2012, ora 20:37
Actul aditional la contractul de privatizare a societatii Automobile Craiova incheiat de catre Ford Motor Company si Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) trebuie facut public, considera Asociatia Investitorilor pe Piata de Capital (AIPC).
"Publicarea actului aditional este esentiala avand in vedere ca proiectul de act aditional nu este publicat pe site-ul AVAS, desi obligatia legala de transparenta impunea acest lucru".
"Asociatia Investitorilor pe Piata de Capital subliniaza ca atat interesele statului roman, cat si cele ale investitorilor care sunt vizati de procesul de restructurare cereau respectarea deplina a obligatiilor legale si contractuale asumate de catre Ford Motor Company", mentioneaza AIPC.
Potrivit AIPC, intrucat actul aditional nu a fost publicat si nu a avut loc o dezbatere publica asupra acestuia, Asociatia Investitorilor pe Piata de Capital urmeaza sa analizeze daca modificarile aduse prin actul aditional prevad continuarea si finalizarea procesului de restructurare anterior prevazut de articolul 7 din Legea nr. 36/2008, precum si aplicarea imediata a penalitatilor stabilite pentru nerespectarea obligatiilor asumate de catre Ford Motor Company.
Ford si AVAS au semnat vineri actul aditional la contractul de privatizare pentru Automobile Craiova, incheiat initial in 2007, care prevede ca perioada de implementare a proiectului Ford la Craiova s-a extins pana la 31 decembrie 2012.
Actul aditional semnat intre Ford si... mai mult
Marti, 20 Martie 2012, ora 15:29
Ford va produce la Craiova un numar de masini "semnificativ" mai redus fata de cel asumat prin contractul de privatizare si va plati penalitati, a amanat unele investitii si a renuntat la un ajutor de stat pentru formarea profesionala, cel pentru investitii fiind plafonat la 75 milioane euro.
Prevederile sunt incluse in actul aditional la contractul de privatizare al Automobile Craiova, convenit intre autoritati si constructorul american. Actul aditional va fi aprobat printr-o ordonanta de urgenta, proiectul de act normativ fiind promovat de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS).
Ordonanta vizeaza modificarea si completarea legi prin care a fost privatizata Automobile Craiova.
Actul aditional a fost elaborat in urma unor runde de negocieri care au avut loc in perioada mai 2010 - decembrie 2011 intre reprezentantii Ford si o comisie guvernamentala.
Grupul american a preluat in 2007, de la stat, compania Automobile Craiova, iar conform contractului de privatizare avea obligatia sa realizeze pana la 19 martie 2012 investitii tehnologice si de mediu de 675 milioane euro si un volum de autovehicule de aproximativ 250.000 unitati.
Tranzactia a presupus pe langa vanzarea pachetului de actiuni detinut de stat la societate si acordarea unor ajutoare de stat autorizate de Comisia Europeana, dar si recuperarea unui ajutor de stat ilegal acordat.
CE a considerat ca Romania a acordat Ford un ajutor de stat ilegal in valoare de 27,56 milioane de... mai mult
Duminica, 11 Martie 2012, ora 16:30
Ford a contractat un zbor charter saptamanal pe aeroportul din Craiova, timp de opt luni, pentru a transporta 150 de ingineri germani si britanici care vor asista inceperea productiei modelului B-Max in Romania si a motorului EcoBoost.
Aeronava, un Boeing 737, va opera incepand de luni doua zboruri saptamanale, luni pe relatia Londra - Koln - Craiova si vineri cursa Craiova - Koln - Londra, au declarat pentru Mediafax surse apropiate companiei americane.
"Ford Romania confirma ca, incepand de saptamana viitoare, un zbor de tip charter va transporta saptamanal la/de la Craiova ingineri de la centrele Ford din Germania si Marea Britanie. Obiectivul acestora este de a sprijini lansarea productiei noului B-Max, precum si a motorului de 1 litru EcoBoost la fabrica Ford de la Craiova", au spus reprezentantii companiei.
La randul lor, reprezentantii aeroportului din Craiova au apreciat ca, odata cu inceperea productiei la uzina Ford, numarul pasagerilor pe segmentul business se va dubla.
Conceptul modelului B-Max a fost prezentat in luna martie a anului trecut la Salonul Auto de la Geneva, iar in iunie Ford a inceput sa fabrice la Craiova primele prototipuri. Productia de serie va incepe in prima jumatate a acestui an.
Anul acetsa, Ford va incepe sa produca la Craiova masini cu motoare EcoBoost
De asemenea, la inceputul acestui an, la Craiova va intra in fabricatie si cel mai mic motor construit pana acum de Ford - EcoBoost de 1 litru.
Din aprilie 2010, cand... mai mult
Vineri, 06 Ianuarie 2012, ora 14:00
Ford Romania are in acest moment o productie de numai 10-20 masini pe zi, pentru ca cei 3.900 de salariati lucreaza inca la amenajarea uzinei de la Craiova. Estimarile arata ca dupa primii patru ani de investitii, fabrica va produce 1.000 de masini pe zi.Pentru 2009, tinta propusa a fost de 2.000 de unitati, iar pentru 2010 de 30.000 de modele Transit Connect pe zi, iar intreaga productie este destinata dealerilor interni.
"La ora actuala, productia medie de modele Ford este de 10-20 de bucati pe zi.
Vom vedea de la anul ce va mai fi. Deocamdata, productia merge la dealerii interni.
Probabil masinile se vand pe piata interna. Pe de alta parte, amenajarile la uzina nu sunt finalizate.
Din cate am fost anuntati, acestea vor fi finalizate in 2011-2012", spun surse ale companiei, citate de Romania Libera.
Situatia este insa dramatica, deoarece, conform unor zvonuri din companie, incepand cu 18-20 noiembrie fabrica din Turcia, care aprovizioneaza cu piese uzina de la Craiova, isi va inceta activitatea pentru o vreme.
Mai mult, si despre uzina de la Craiova au circulat zvonuri pesimiste, cum ca nu se va lucra in decembrie si ianuarie.
Ford a inaugurat demararea productiei la fabrica de la Craiova pe 8 septembrie.
Conform contractului de privatizare, americanii au promis ca dupa patru ani de investitii fabrica de la Craiova va produce 300.000 de masini si 300.000 de motoare anual, cheltuielile directe ridicandu-se la peste un miliard de euro. mai mult
Miercuri, 11 Noiembrie 2009, ora 11:30
Ford Romania, filiala a producatorului american de masini, desfiinteaza centrele regionale de distributie din tara si disponibilizeaza 91 de angajati, care vor avea insa sansa de a opta pentru continuarea activitatii in cadrul uzinei de la Craiova, au declarat surse din cadrul Ford Romania. Decizia, aprobata ieri de Consiliul de Administratie al companiei, vizeaza centrele regionale din Bucuresti, Constanta, Iasi, Timisoara, Brasov si Cluj-Napoca. "Vor fi desfiintate toate centrele de distributie zonale si vor fi disponibilizati 91 de angajati. Justificarea conducerii companiei a fost ca 90 de procente din productie vor fi exportate, iar strategia de vanzari nu este compatibila cu ceea ce am avut in trecut. Inca de la sfarsitul anului 2008, cand a fost lichidat complet stocul de masini Daewoo, prin centrele regionale nu au mai fost vandute decat piese de schimb. Angajatii disponibilizati fie vor primi un loc de munca la uzina din Craiova, fie sase, noua sau douasprezece salarii compensatorii, in functie de vechime”, au aratat sursele citate.Angajatii care vor alege sa fie mutati la uzina din Craiova vor primi acelasi salariu pe care l-au avut la centrele de distributie, fara compensatii suplimentare.Ford Romania a anuntat anul trecut ca va prelua, de la 1 august 2010, importul si distributia marcii Ford pe piata romaneasca de la compania Romcar, parte a grupului Tiriac. Reprezentantii Romcar sustineau atunci ca este normal ca importurile sa intre sub umbrela Ford,... mai mult
Miercuri, 10 Iunie 2009, ora 11:32