Uniunea Europeana ar putea acorda fonduri nerambursabile tarilor care isi pastreaza deficitul bugetar sub 3%, pentru a le stimula cresterea economica, a declarat Traian Basescu, in cadrul unei conferinte de presa, organizata la intoarcerea sa de la Consiliului European de iarna.
"State, cum este si Romania, care au aplicat politici extrem de ferme in perioada 2010-2012 pentru restabilirea echilibrelor macroeconomice, pot fi in situatia in care desi se incadreaza in parametrii pactului de stabilitate si crestere, nu au resurse pentru investitii ca sa-si genereze o crestere mai accentuata. Atunci poate interveni UE cu resurse proprii si atata timp cat este deficitul mai mic de 3% din PIB sa vina cu resurse financiare pentru investitii", a spus Traian Basescu.
Aceasta masura a UE este de natura sa ajute statele care au facut eforturi consistente de ajustare financiara, a spus presedintele Romaniei.
El a exemplificat un proiect pentru care Romania ar putea primi astfel de fonduri de la UE - Internetul de banda larga.
"Daca as imprumuta de pe piata bani, as depasi deficitul. Atunci vine UE cu resursa nerambursabila si ma ajuta sa-mi generez crestere economica. Este important, mai ales pentru tari ca Romania, totul este sa avem proiecte", a afirmat Traian Basescu. mai mult
Vineri, 14 Decembrie 2012, ora 14:35
Presedintele Traian Basescu va participa, joi si vineri, la Bruxelles, la reuniunea de toamna a Consiliului European, informeaza Administratia Prezidentiala.
Seful statului va sosi joi seara, in jurul orei 19.00, ora Romaniei, la sediul Consiliului European de la Bruxelles, pentru prima sesiune de lucru a reuniunii.
In cadrul reuniunii de toamna a Consiliului European vor fi dezbatute aspecte ce tin de situatia economica si de relatiile externe. Astfel, va fi analizata relatia Uniunii Europene cu China si vor fi emise concluzii privind Siria si Iranul.
Liderii statelor membre vor evalua joi seara progresul inregistrat in implementarea deciziilor Consiliului European din iunie 2012 privind cresterea economica si crearea de locuri de munca si vor pregati deciziile Consiliului din decembrie privind Consolidarea Uniunii Economice si Monetare.
Pe 8 octombrie, presedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, a adresat o scrisoare liderilor europeni in care mentiona aspectele privind implementarea Pactului pentru Crestere si Ocupare care necesita atentie suplimentara: consolidarea Pietei Unice, cresterea rolului Bancii Europene de Investitii in finantarea proiectelor de investitii, mobilizarea mai eficienta a fondurilor structurale si o mai buna informare privind locurile de munca disponibile la nivelul UE.
In cadrul dineului de lucru, liderii UE vor aborda subiectul Uniunii Bancare, pornind de la propunerea Comisiei Europene din 12 septembrie privind... mai mult
Joi, 18 Octombrie 2012, ora 10:15
Curtea Constitutionala a decis, miercuri, cu majoritate de voturi, ca presedintele Romaniei participa la reuniunile Consiliului European, in calitate de sef al statului, aceasta atributie putand fi delegata de catre acesta, in mod expres, primului-ministru.
Redam integral comunicatul Curtii Constitutionale:
"In sedinta din ziua de 27 iunie 2012, Plenul Curtii Constitutionale, investit in temeiul art.146 lit.e) din Constitutia Romaniei si al art.34 din Legea nr.47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, a examinat cererea formulata de Presedintele Romaniei privind solutionarea conflictului juridic de natura constitutionala dintre Guvern, reprezentat de primul-ministru, pe de o parte, si Presedintele Romaniei, pe de alta parte.
La sedinta de judecata au participat, din partea Presedintelui Romaniei, domnul Stefan Deaconu, consilier prezidential, iar din partea Guvernului, primul-ministru, domnul Victor-Viorel Ponta, impreuna cu ministrul justitiei, domnul Titus Corlatean, si ministrul pentru relatia cu Parlamentul, domnul Mircea Dusa.
In urma deliberarilor, cu majoritate de voturi, Curtea Constitutionala a constatat existenta unui conflict juridic de natura constitutionala intre Guvern, pe de o parte, si Presedintele Romaniei, pe de alta parte, generat de actiunea Guvernului si a primului-ministru de a-l exclude pe Presedintele Romaniei din delegatia care participa la Consiliul European in perioada 28-29 iunie 2012.
In exercitarea... mai mult
Miercuri, 27 Iunie 2012, ora 17:10
Presedintele Traian Basescu a declarat, luni, dupa lucrarile informale ale Consiliului European, ca noul tratat de stabilitate trebuie adoptat de Romania, prin Constitutie, pana la finalul anului 2013, in unele conditii acest lucru fiind necesar de facut chiar si mai repede.
Basescu a spus ca este un lucru "extrem de pozitiv" finalizarea, la Consiliu, a negocierilor legate de incheierea "Tratatului privind stabilitatea, coodonarea si convergenta in Uniunea Europeana si Monetara". "A fost succesul acestei reuniuni", a spus presedintele.
"A mai ramas de clarificat, la nivel national, modul de introducere in Constitutie a obligatiei de a respecta deficitul structural de maxim minus 0,5 % din PIB. Spre exemplu, formularea completa (...)As vrea sa o citesc, sa vedeti unde este interpretarea."
"Spre exemplu, formularea tradusa - inca nu avem varianta in limba romana, dar traducerea din engleza este urmatoarea: Regulile mentionate la paragraful 1, cele legate de deficitul excesiv, vor fi transpuse in legea nationala a partilor contractante cel mai tarziu la un an de la intrarea in vigoare a tratatului, prin prevederi cu forta juridica si caracter permanent, de preferinta constitutional, sau prevederi care prezinta in alt mod garantii ca vor fi respectate si asumate pe tot parcursul proceselor nationale bugetare".
"Au fost state care au si alt tip de legi, legi de tip constitutional si li s-a dat si aceasta posibilitate. Romania nu are astfel de legi. In afara de... mai mult
Marti, 31 Ianuarie 2012, ora 07:50
Presedintele Traian Basescu a participat, joi, la Bruxelles, la reuniunea informala a Consiliului European pe tema situatiei economice din statele membre, seful statului mentionand, in discursul rostit, necesitatea simplificarii accesului la fondurile comune, mai ales in conditii economice severe.Presedintia precizeaza, intr-un comunicat remis, joi seara, agentiei MEDIAFAX, ca la intalnire a fost abordata si tema viitoarei strategii europene privind cresterea si ocuparea fortei de munca , Strategiei UE 2020.
Agenda discutiilor a mai cuprins actiunea UE pentru combaterea efectelor incalzirii globale si sprijinul statelor membre destinat gestionarii consecintelor cutremurului recent din Haiti.
In cadrul discutiilor, liderii europeni au acordat cea mai mare importanta subiectului viitoarei Strategii UE 2020, care presupune identificarea modalitatilor de actiune adecvate pentru asigurarea competitivitatii economiei europene in conditiile asumarii lectiilor actualei crize economice, dar si a imperativelor de comportament politic responsabil, precum limitarea emisiilor de gaze cu efect de sera, precizeaza Presedintia.
Seful statului a insistat asupra faptului ca Strategia UE 2020 trebuie sa ia in considerare distinctiile de dezvoltare economica si sociala dintre statele membre si concluziile care pot fi desprinse in contextul actualei crize economice globale.
Presedintele Basescu a aratat ca Romania priveste viitoarea strategie europeana ca pe un cadru de coordonare a... mai mult
Vineri, 12 Februarie 2010, ora 00:12