Royal Bank of Scotland nu va mai utiliza acest nume la nivelul grupului, dupa 293 de ani, si va adopta brandul NatWest, care provine de la National Westminster Bank, pe care RBS a cumparat-o in anul 2000 si care este mult mai populara in sondajele de opinie privind satisfactia clientilor din Marea Britanie, transmit Reuters si Bloomberg.
Numele Royal Bank of Scotland va fi folosit in continuare in Scotia.
Noul sef al bancii britanice, Alison Rose, a anuntat masuri de eficientizare, inclusiv prin reducerea costurilor si a activitatii diviziei de investitii bancare, si a revizuit in scadere tintele de profit. Anul trecut, RBS a renuntat la 3.000 de angajati, dar, pentru acest an, Rose nu a dorit sa dea publicitatii estimari privind concedierile.
Rose, care l-a inlocuit in noiembrie pe fostul director general Ross McEwan, devine prima femeie care conduce una dintre cele mai vechi banci din Marea Britanie. Ea a inceput ca stagiara la RBS si a lucrat in banca peste 27 de ani.
Rose spera ca schimbarea numelui va ajuta la reabilitarea imaginii institutiei, dupa ani de turbulente. In timpul crizei financiare din 2008, Guvernul de la Londra a cheltuit peste 45 de miliarde de lire sterline pentru a salva Royal Bank of Scotland.
Vineri dimineata, actiunile RBS inregistrau un declin de 6% la Bursa de la Londra.
Banca a raportat un profit inainte de taxe de 4,2 miliarde de lire sterline in 2019, in crestere cu 24% fata de 2018 si peste estimarile analistilor.... mai mult
Vineri, 14 Februarie 2020, ora 15:04
Royal Bank of Scotland (RBS) si-a marit tinta in ceea ce priveste reducerile de personal de la 3.500 la 3.800 de posturi. Dintre acestea, 3.000 de posturi vor fi restructurate pana la sfarsitul acestui an, iar restul in 2013. Reducerile se vor face din cadrul sectorului de investitii.
Banca este detinuta de catre guvernul britanic in proportie de 82%, dupa ce a avut nevoie sa fie salvata de la faliment in 2008. De atunci, aproximativ 34.000 de persoane au fost concediate din RBS.
Un studiu citat de Reuters previzioneaza ca peste 15% din cei 500.000 de angajati ai sectorului bancar de investitii isi vor pierde slujba, din cauza crizei zonei euro si a reglementarilor mai stricte.
RBS se afla si ea sub presiuni pentru a-si reduce activitatea pe segmentele ce presupun riscuri, precum cel de investitii, si sa adopte reglementari interne mai stricte.
Pe fondul acestui anunt, actiunile bancii au scazut cu 2,25% la bursa londoneza.
Un nou val de concedieri in sectorul bancar se anunta in aceasta toamna. Cine urmeaza mai mult
Marti, 25 Septembrie 2012, ora 08:10