Vom traversa foarte greu si aceasta vara, aceasta este vestea proasta pe care o da ministrul Transporturilor, Lucian Sova, celor care au in plan sa calatoreasca cu trenul. Nu sunt suficiente vagoane, circa o treime din parcul CFR Calatori fiind indisponibil. Iar aceasta situatie se va resimti mai ales la calatoriile spre litoral, unde este cerere mare.
In ce priveste viitorul, acesta este incert. Desi anul viitor ar trebui sa fie liberalizat transportul pe calea ferata, ministrul Sova are inca o mare dilema - sa lase liberalizarea sa creeze concurenta si sa genereze conditii mai bune de transport pentru oameni sau sa mai dea o sansa CFR Calatori sa se maturizeze?
Va fi liberalizat anul viitor transportul pe calea ferata, asa cum este prevazut, dupa ce, deja, au avut loc mai multe amanari? "Asta este o intrebare chiar foarte interesanta pe care mi-o pun de la inceputul mandatului, in sensul ca intr-un fel sunt prins ca minister si ca ministru intr-o dilema al carei raspuns, oricare ar fi, nu este perfect. Si de ce spun acest lucru: pe de o parte este clar ca trebuie sa sustinem interesele legitime ale companiei de transport pe calea ferata, al carei actionar suntem; pe de alta parte constientizez faptul ca, totusi, noi reprezentam la nivel de guvern interesele generale ale cetatenilor.
Data fiind situatia pe care am gasit-o - si pe care ma stradui, impreuna cu managerii respectivi, sa o imbunatatesc - exista un anumit grad de insatisfactie a publicului calator... mai mult
Duminica, 01 Iulie 2018, ora 17:26
CFR Calatori introduce din 1 decembrie 2013 un nou serviciu zilnic de transport international pe ruta Bucuresti - Budapesta - Viena si retur, se arata intr-un comunicat al companiei de transport feroviar.
Trenul international Dacia este format din vagoane de dormit, vagon cuseta, vagoane clasa si vagon restaurant, oferind pasagerilor standarde inalte de confort si siguranta.
Preturile legitimatiilor internationale de calatorie incep de la 39 euro pe sens, pentru o calatorie Bucuresti - Viena, la vagonul de clasa a II-a.
Calatorii care circula cu vagoanele de dormit si cuseta beneficiaza de mic dejun, inclus in pretul biletului de calatorie.
De asemenea, pe parcursul calatoriei, in vagonul restaurant, toti pasagerii pot beneficia, contra cost, de servirea micului dejun, pranzului si cinei.
In vagoanele de dormit, grupurile de patru pasageri pot opta pentru deschiderea peretelui despartitor dintre doua cabine, fara a mai fi nevoie sa fie utilizat culoarul vagonului. De asemenea, prin oferta DeLuxe, calatorii vor beneficia de un plus de confort, cabinele DeLuxe avand grup sanitar propriu si dus.
Trenul international Dacia va sosi in fiecare dimineata la Viena Westbahnhof la ora 08.16, plecarea catre Bucuresti Nord fiind programata in fiecare seara la ora 19.48.
Cumpararea legitimatiilor de calatorie se face din peste 80 de puncte de vanzare ale CFR Calatori deschise traficului international (statii si agentii) si din orice punct de vanzare bilete din Europa. mai mult
Vineri, 29 Noiembrie 2013, ora 13:42
Dupa ce cu cateva zile in urma, Ministerul Transporturilor a prelungit termenul pentru depunerea ofertelor de pe 22 aprilie pana pe 8 mai, autoritatile anunta noi schimbari: licenta de transport de marfa poate fi detinuta de unul sau mai multi membri ai unui grupul de investitori, care sa aiba cumulat o cifra de afaceri medie anuala de 30 milioane euro.
Noua conditie impune "detinerea, de catre unul sau mai multi membri ai grupului de investitori, a unei licente de transport de marfa sau a oricarei alte aprobari, in vigoare, emise de catre o autoritate competenta in domeniul transporturilor cu cel putin 3 ani inainte de data depunerii documentelor de participare, care a fost detinuta neintrerupt si fara incalcari semnificative in toata aceasta perioada", potrivit unui anunt publicat pe site-ul Ministerului Transporturilor (MT).
Anterior nu se specifica daca respectiva licenta sau aprobare trebuie detinuta de unul sau mai multi membri ai asocierii.
A doua modificare prevede ca membrii grupului care indeplinesc cerinta anterioara vor trebui sa aiba cumulat o cifra de afaceri medie anuala in ultimii trei ani de cel putin 30 milioane euro.
In varianta initiala a anuntului se arata ca membrul grupului de investitori care detine licenta sau aprobarea trebuie sa aiba respectivul rulaj mediu anual in ultimii trei ani.
Companiile care si-au manifestat interesul in CFR Marfa
Pana in prezent, au cumparat caietul de sarcini pentru privatizare CFR Marfa patru... mai mult
Miercuri, 01 Mai 2013, ora 11:07
CFR Infrastructura si compania belgiana Euro Station vor infiinta o societate comerciala pentru reabilitarea si extinderea infrastructurii din Bucuresti, incluzand si Gara de Nord.
Potrivit unei note a Ministerului Transporturilor si Infrastructurii, prezentate in sedinta de marti a Guvernului, la sfarsitul lunii iulie, partea romana a propus o versiune finala care cuprindea toate punctele dorite de ambele parti, acestea agreand o forma a actului constitutiv, sub rezerva aprobarii de catre Euro Station.
La 12 septembrie avocatii partii belgiene au comunicat o noua versiune a actului constitutiv in care s-au regasit modificari de substanta asupra carora partea romana isi exprimase deja punctul de vedere si, in aceasta situatie, au fost reluate negocierile.
Viitoarea firma va fi inregistrata in Romania, ca SA, societate de proiect, fara activitati de transport feroviar.
Compania Euro Station deruleaza in Belgia si in alte tari activitati de arhitectura, inginerie, constructii si management de proiect. mai mult
Marti, 06 Noiembrie 2012, ora 17:44
Companiile TAROM, CFR Marfa si Electrificare CFR vor avea manageri privati in cel mult cinci luni, perioada maxima de selectie a acestor directori, potrivit Ordonantei de Urgenta care stabileste procedura pentru selectia acestor manageri.
Potrivit documentului, intr-o prima etapa, in aproximativ o luna de la intrarea in vigoare a actului normativ, la sfarsitul lunii decembrie, intreprinderile publice care au o cifra de afaceri de peste un miliard de lei la nivelul anului 2010 si peste 1.000 de angajati, vor incepe procedurile de selectare a primilor administratori si manageri privati.
Ulterior, pe masura ce expira contractele de mandat ale actualilor administratori/manageri, procedura va fi aplicata pentru selectarea noilor candidate.
Managerii privati, selectati dupa mai multe etape
Selectia se desfasoara in mai multe etape. In prima etapa, Adunarea Generala a Actionarilor decide initierea unei proceduri de selectie a administratorilor executivi si neexecutivi (in cadrul primei etape, selectia este internationala).
Dupa convocarea Adunarii Generale, se vor selecta experti independenti, specializati in recrutare resurse umane, care vor sprijini intreprinderile publice in realizarea unei selectii obiective, transparente si profesioniste. Acestei etape ii urmeaza publicitatea anuntului de selectie a administratorilor/managerilor si evaluarea candidatilor.
Dupa selectia acestora, in aceste companii supuse aplicarii ordonantei, se va convoca din nou... mai mult
Vineri, 02 Decembrie 2011, ora 15:36