Printre subiectele la care isi propune sa raspunda recentul proiect de modificare a Codului Fiscal se numara si o noua definitie a locului conducerii efective. O definitie foarte interesanta cu care vine legiuitorul si iata care sunt argumentele.
In primul rand, ce reprezinta locul conducerii efective? Foarte pe scurt, reprezinta locul unde conducerea societatii ia deciziile cheie necesare pentru desfasurarea activitatii (de exemplu, financiare, operationale, comerciale etc.).
La ce foloseste acest concept? Conform regulilor fiscalitatii internationale, o companie trebuie sa plateasca impozit pe profit acolo unde are locul de exercitare a conducerii efective. Atunci cand acesta se afla in alt stat decat cel unde este incorporata societatea, aceasta va plati impozit numai in statul unde se afla locul conducerii efective.
In contextul actual, in care vedem modele de afaceri din ce in ce mai volatile si o mare flexibilitate cu privire la locul de unde ne desfasuram activitatea, acest concept este cat se poate de real. Astfel, era necesara introducerea in Codul Fiscal a definitiei locului conducerii efective.
Supriza a venit, insa, din maniera in care aceasta definitie este formulata in proiectul de modificare a Codului Fiscal si intepretarile care pot deriva de aici.
Fara a intra intr-o analiza detaliata a acestei definitii, care ar trebui sa puna multe intrebari specialistilor in fiscalitate, as remarca doar doua aspecte:
In primul rand, se pare ca notiunea... mai mult
Miercuri, 04 Septembrie 2019, ora 11:18
Anul trecut, Guvernul a schimbat Codul Fiscal de nu mai putin de 285 de ori. Au fost facute astfel mai multe modificari decat zilele lucratoare din 2018 - 249.
Toate au venit insa in graba, fara dezbateri, fara analize, fara studii de impact. Si evident ca efectele nu au intarziat sa apara: s-a creat un haos total in multe domenii, de la banci, companii de energie sau telecom, mediul de afaceri a avut de suferit din cauza cadrului fiscal impredictibil, riscul de tara a crescut.
Interesant este ca toate aceste modificari au venit chiar prin incalcarea unui articol din Codul Fiscal, care prevede tocmai principiul predictibilitatii fiscale. Cum este posibil? De fiecare data cand Guvernul sau Parlamentul au facut modificari, au mentionat ca sunt facute "prin derogare de la articolul 4 din Codul Fiscal".
Ar exista si o solutie pentru ca articolul sa nu mai fie incalcat: introducerea lui in Constitutie.
Cele mai nocive modificari ale Codului Fiscal
Deputatul USR Claudiu Nasui, membru in Comisia pentru buget, finante si banci, a facut o scurta analiza a modificarilor aduse Codului Fiscal care au creat cea mai mare confuzie in sistemul economic.
El a precizat pentru Ziare.com ca cele mai grave schimbari au venit prin OUG 114. In primul rand, pentru ca numarul lor a fost foarte mare, iar apoi ca acestea au avut loc la final de an.
"In primul rand, cred ca ar trebui spuse cele care au fost introduse prin OUG 114. Adica suprataxarea din telecom, care practic... mai mult
Joi, 20 Iunie 2019, ora 08:56
Pilonul II de pensii nu va fi nationalizat, a dat din nou asigurari ministrul de Finante, Eugen Teodorovici, luni, in cadrul dezbaterii motiunii simple a PNL, intitulata "Harababura fiscala PSD-ALDE te lasa fara banii tai de pensie".
"Despre Pilonul II, vreau sa fac doua precizari. In primul rand nu se pune problema nationalizarii. Eu am spus ca este firesc sa facem o analiza a acestuia si ca vom iesi in luna iunie sau iulie sa facem publice rezultatele. In al doilea rand, ca cetatean al Romaniei, ca ministru de Finante, nu voi pune niciodata in balanta deficitul bugetar cu venuiturile romanilor, fie ele pensii sau salarii", a declarat Teodorovici in plenul Camerei Deputatilor.
In textul motiunii, liberalii ii reproseaza ministrului de Finante ca atat el, cat si ceilalti colegi din Guvern vor sa faca Pilonul II de pensii optional si ulterior sa il desfiinteze.
"Va solicitam sa nu va mai prefaceti ca nu stiti, ca nu pricepeti, ca nu cunoasteti ca Guvernul urmareste sa elimine pensiile obligatorii administrate privat! Pseudo-simularile pe care le tot invocati ca se fac sau se vor face la Ministerul Finantelor nu urmaresc varianta cea mai buna pentru sustenabilitatea in viitor a pensiilor, ci modul in care reusiti sa peticiti mai repede bugetul, care arata ca un svaiter.
Stim ca nu sunteti nici ministrul muncii si nici prim-ministru, ca sa va atribuim competente in domeniul pensiilor. Cu toate acestea, stim cu totii ca banii pentru pensii, pentru ca acestea sa... mai mult
Luni, 04 Iunie 2018, ora 18:10
Schimbarea filosofiei de taxare a veniturilor personale, prin trecerea la impozitul pe gospodarie, si decizia de transfer a contributiilor sociale de la angajator la angajat au reprezentat cele mai dezbatute subiecte de ordin fiscal in acest an.
In 4 ianuarie, candidatul propus sa preia Finantele, Viorel Stefan, vorbea, la audierile din Parlament, despre unificarea legislatiei fiscale intr-un Cod economic cu maximum 50 de taxe. Viorel Stefan a devenit ministru al Finantelor iar prima prevedere a proiectului de Cod economic, care a "rasuflat" in presa in luna aprilie, vorbeste despre introducerea unui impozit de 10% pe venitul global al gospodariilor, in fapt o resuscitare a unei idei vechi vehiculata constant in spatiul public, respectiv aceea de a inlocui cota unica de impozitare cu un impozit progresiv.
Potrivit proiectului Codului Economic, fiecare gospodarie ar fi urmat sa beneficieze de un punctaj acordat in functie de numarul membrilor de familie si de un plafon neimpozabil.
Proiectul prevedea si o serie de deduceri, incluzand bursele, indemnizatiile pentru copii, contributia de sanatate platita, prima de asigurare obligatorie pentru casa si masina sau programele educationale pentru copii precum before si after school sau gradinite particulare, dar si abonamente la sala fitness, gimnastica, dans, alte activitati sportive. Veniturile mai mici de 2.000 de lei nu se impozitau.
"Reteta de globalizare a veniturilor va genera o crestere a bazei de impozitare.... mai mult
Marti, 26 Decembrie 2017, ora 09:42
"Autumn tax update forum", eveniment ce analizeaza si dezbate fiscalitatile in Romania si a principalelor modificari aduse de noul Cod Fiscal, reunind reprezentanti ai Ministerului Finantelor si experti in domeniu, va avea loc pe 14 octombrie 2015, la Bucuresti, Hotel Radisson Blu, incepand cu ora 13:00.
In cadrul "Autumn tax update forum" se vor dezbate subiecte legate de:
Modificari aduse de noul Cod de procedura fiscalaImpozitul pe profit, principalele modificari aduse de noul Cod FiscalPrevederile Codului fiscal referitoare la scutiri versus Conventii de evitarea dublei impuneri versus Directiva nr.2003/49/CESolutii informatice dezvoltate local, adaptate la legislatia si sistemul romanescPrincipalele modificari ale noului Cod Fiscal, din perspectiva TVAPreturile de transfer si consecintele fiscaleAngajari si concedieri la nivel de top managementAspecte fiscale aferente numirii si revocarii managementului
Printre specialistii care vor discuta despre aceste aspecte se vor afla:
Luisiana Dobrinescu, Managing Partner, Dobrinescu Dobrev SCAMihaela Davidovici, Consilier, Serviciului Impozite Directe, din cadrul Directiei Generale de Legislatie Cod fiscal si Reglementari Vamale din cadrul Ministerului Finantelor PubliceFelix Enescu, Sales Manager, HTSSOana Iacob, Sef serviciu, Serviciul de TVA din cadrul Directiei Generale de Legislatie Cod fiscal si Reglementari Vamale din cadrul Ministerului Finantelor PubliceCristina SaulescuU, Tax Manager, PKF FincontaDragos... mai mult
Luni, 05 Octombrie 2015, ora 13:26
In timp ce Romania se afla intr-un proces amplu de rescriere a Codului fiscal, este de asteptat ca schimbarile sa nu se opreasca aici, intrucat pe plan international exista o initiativa de amploare care va schimba radical modelul de business al companiilor multinationale.
Proiectul BEPS reprezinta o mobilizare fara precedent a tarilor OECD/G20, care inainteaza intr-un ritm alert si care in scurt timp va redefini principiile fiscalitatii in domeniul impozitelor directe.
Planul BEPS vizeaza recomandari privind modificari la nivelul tratatelor de evitare a dublei impuneri, legislatiei domestice a statelor, precum si altor instrumente internationale privind schimbul de informatii.
In acest context, evenimentul "BEPS: rEvolutia fiscala. Impactul noilor reguli asupra afacerii dumneavoastra", care se va desfasura pe data de 16 iunie 2015, la JW Marriott Bucharest Grand Hotel, isi propune sa dezbata teme precum:
Schimbari ale legislatiei fiscale preconizate la nivel mondialImpactul initiativelor la nivelul Uniunii EuropeneRaspunsul autoritatilor romane la BEPSSchimb de informatii - obligatii noi pentru contribuabili si autoritatiLimitarea deducerii costurilor cu finantareaPreturi de transfer: active intangibile si servicii de rutinaAlocarea de riscuri si capital in tranzactiile intra-grupNoile cerinte de documentare in materie de preturi de transfer
Mai multe detalii despre eveniment si inscrieri, pe www.business-mark.ro. mai mult
Miercuri, 03 Iunie 2015, ora 12:42
Masurile de relaxare fiscala incluse in noul proiect de Cod Fiscal trebuie analizate cu grija, pentru o mai buna intelegere a modului in care pot fi atinse tintele de deficit fiscal ale Romaniei, au comunicat reprezentantii Fondului Monetar International (FMI).
"Taierile de taxe propuse vor trebui analizate cu grija pentru o mai buna intelegere a modalitatii in care pot fi atinse obiectivele de deficit fiscal. FMI este pregatit sa discute propunerile cu Guvernul", a declarat un purtator de cuvant al FMI, raspunzand unei intrebari pe tema masurilor incluse in proiectul de Cod Fiscal si daca acestea ar putea periclita acordul de imprumut dintre Romania si FMI.
Proiectul noului Cod Fiscal, prezentat miercurea trecuta de Guvern, include, printre altele, reducerea, incepand cu anul viitor, a TVA cu patru puncte procentuale, de la 24% la 20%, nivelul TVA pentru carne, peste, legume si fructe produse alimentare de baza urmand sa scada la 9%, reducerea, tot de anul viitor, a accizelor la ...citeste mai departe despre "FMI atrage atentia: Taierile de taxe propuse prin noul proiect de Cod Fiscal trebuie analizate cu grija" pe Ziare.com mai mult
Luni, 23 Februarie 2015, ora 18:30
Codul Fiscal din Romania este considerat instabil de catre cele mai multe companii care activeaza in regiune si nu permite construirea de strategii de business coerente pe termen lung, potrivit unui studiu realizat in Bulgaria, Cehia, Romania si Slovacia de compania de consultanta financiara Accace, conform Mediafax."Codul Fiscal din Romania este considerat instabil de catre cele mai multe companii care activeaza in regiune (80%), la distanta de sistemul fiscal din Cehia, caracterizat ca fiind instabil de catre 60% dintre companii, si la polul opus fata de sistemele din Bulgaria, cel mai stabil din regiune (100%) si Slovacia (60%)", se arata intr-un comunicat al Accace.
Studiul "Perceptia companiilor asupra legislatiei fiscale" a fost efectuat in Bulgaria, Cehia, Romania si Slovacia in perioada august-septembrie 2011 in randul companiilor medii si mari care isi desfasoara activitatea in regiune.
"Romanii si bulgarii sunt cei mai fermi, insa din perspective opuse: majoritatea covarsitoare (92%) a companiilor care isi deruleaza activitatea si in Romania considera ca sistemul fiscal actual nu le permite construirea de strategii de business coerente pe termen lung, in timp ce bulgarii considera ca au toate conditiile pentru a realiza acest lucru.
Companiile prezente in Slovacia de asemenea inclina spre un raspuns pozitiv, 67% avand incredere ca sistemul fiscal local le permite planificarea pe termen lung si o dezvoltare sustinuta a afacerilor, aceeasi opinie fiind dominanta si... mai mult
Marti, 04 Octombrie 2011, ora 13:14
Sistemul de impozitare a proprietatilor imobiliare este putrezit de la radacina. Cea mai importanta variabila din ecuatia de calcul a impozitului, valoarea de piata a unui imobil sau teren, este chiar cea de care nu se tine cont. Pentru a corecta aceasta problema, statul ar trebui sa scoata din buzunar cel putin 2,4 miliarde de lei, gest putin probabil sa fie facut. In schimb, Ministerul Finantelor vine cu fel de fel de modificari ce dau cu totul peste cap modul in care romanii isi platesc taxele pe casa.Aproape toate statele europene impoziteaza proprietatile imobiliare in functie de valoarea de piata a acestora.
Teoretic, si in Romania se intampla acest lucru, doar ca valoare unui imobil sau a unui teren inregistrata la Directia Generala Impozite si Taxe Locale (DGITL) este de trei-patru ori mai mica decat cea reala.
Mai mult, procentul de impozitare este infim in comparatie cu restul statelor UE.
"Nivelul actual de impozitare al proprietatilor imobiliare este mic si viciat", a declarat pentru Bloombiz.ro analistul imobiliar Dr. Radu Zilisteanu.
"Viciul porneste de la faptul ca valoarea inregistrata la DGITL este foarte departe de valoarea de piata".
Asadar, o proprietate de 100.000 de euro, figureaza la DGITL ca valorand 25.000 de euro, in unele cazuri. Nivelul actual de impozitare pe proprietate este 0,1% in Romania, ceea ce inseamna ca taxa aplicata locuintei respective este de aprox. 25 de euro.
Acelasi impozit in Centru si in Ferentari
Recent, Ministerul... mai mult
Joi, 25 August 2011, ora 17:24