Eurodeputaţii au adoptat joi, 11 aprilie, planuri menite să faciliteze introducerea pe piaţă a gazelor din surse regenerabile şi cu emisii scăzute de dioxid de carbon. Noua directivă va
Greenpeace România a anunţat că a dat în judecată Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral şi Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Marină ”Grigore Antipa” pentru ca aceste
Cu un nou record de temperatură înregistrat în luna martie, pentru a zecea lună consecutiv, în ultimele 12 luni a fost, în medie, cu 1,58 grade Celsius mai cald decât clima planetei în
Țările din Uniunea Europeană au redus producția de energie din surse convenționale doar pentru ca peste 70% din mixul energetic total să fie asigurat în 2022 prin arderea de petrol, gaze
Greenpeace acuză OMV Petrom că folosește o platformă ruginită în Marea Neagră unde are dreptul de exploatare a gazelor naturale. Organizația a publicat fotografii cu o platformă marină
Odată cu explozia în popularitate a industriei mașinilor electrice, atât reprezentanți ai prelucrătorilor de țiței, cât și specialiști în protejarea mediului s-au întrebat dacă nu cumva
În rândul schimbărilor pe care companiile trebuie să le implementeze pentru a se adapta noii realități se numără și obiectivele de sustenabilitate. Alături de munca hibridă, echilibrul
Potrivit experților, eforturile globale de a încetini o catastrofă climatică ar fi atins o piatră de hotar critică în 2023, odată cu vârful emisiilor globale de carbon din utilizarea
Comisia Europeană a exprimat nemulțumiri serioase față de modul în care România a prezentat proiectul revizuit al Planului Național Integrat în domeniul Energiei și Schimbărilor Climatice
Crăciunul este o perioadă de excese din toate punctele de vedere. De la consumul de energie electrică la cadouri din belșug, o supraîncărcare de alimente, ambalaje și energie. Sezonul festiv
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja a participat, la Budapesta, la reuniunea ministerială a Comitetului Director, înființat în conformitate cu prevederile Acordului de Parteneriat Strategic în
Compania NuScale Power a anunţat miercuri că a convenit cu un grup energetic din Utah să pună capăt proiectului de reactor modular de mici dimensiuni al companiei, dând o lovitură ambiţiilor
Conceptul de sărăcie energetică se referă la un fenomen social caracterizat de lipsa totală a accesului la energie sau la surse eficiente și moderne de energie.
Grija pentru mediul inconjurator este si va ramane in continuare un subiect extrem de important si care trebuie tratat cu seriozitate si consecventa. Poluarea creste in fiecare zi, clima sufera
Presedintele ales al SUA, Joe Biden, si-a prezentat sambata, 19 decembrie, echipa pentru mediu si clima, un grup cu un program ambitios, care va schimba multe din reglementarile administratiei Trump.
Grupul energetic austriac OMV, actionarul majoritar al OMV Petrom, este increzator ca pretul petrolului isi va reveni in a doua jumatate a anului, gratie cresterii cererii pentru combustibili si a
Comisia Europeana a cerut mai multor tari, printre care Franta si Germania, dar si Romania, sa isi inainteze "rapid" planul privind energia si clima menit a pune in aplicare obiectivele de reducere a
Oceanele pierd oxigen intr-un ritm alarmant, fara precedent, se arata intr-un raport recent, dat publicitatii in weekend si prezentat in cadrul unei conferinte pe tema schimbarilor climatice, la
Compania ceha Cez - furnizoare de electricitate pentru 1,4 milioane de clienti din Romania - a inceput sa isi caute cumparator pentru mare parte dintre afacerile pe care le detine in tara noastra.
Anul acesta, milioane de tineri din intreaga lume si-au unit fortele in cadrul unei miscari internationale pentru combaterea schimbarilor climatice, cerand masuri, nu simple vorbe, si organizand
Sprijinul pentru uniunea economica si monetara si pentru moneda euro atinge un nou nivel record ridicat, potrivit unui nou sondaj Eurobarometru, peste trei sferturi dintre respondentii din zona euro
Romania trebuie sa specifice toate subventiile din energie, in special cele pentru combustibilii fosili, precum si planurile si actiunile pe care le are in vedere pentru a le retrage, se arata in
Delegati din aproape 200 de tari au inceput duminica doua saptamani de discutii pentru a incerca sa rezolve diviziunile politice la cea mai importanta adunare ONU privind incalzirea globala de cand a
Polonia a cerut miercuri comunitatii internationale sa planteze mai multe paduri pe plan mondial cu scopul de a capta emisiile de carbon si de a incetini astfel incalzirea globala, cu cateva zile
Desi infrastructura romaneasca lasa de dorit si nici pe partea de mobilitate electrica nu stam foarte bine, iata ca Romania ramane un punct important pe harta transportului rutier international. O
Lupta impotriva modificarilor climatice este o sursa de crestere economica si creeaza bogatie, pledeaza un grup de experti internationali intr-un studiu publicat miercuri, care incearca sa convinga
Lipsa de aparate de aer conditionat si frigidere afecteaza peste un miliard de persoane care au probleme in a se racori si a-si pastra alimentele si medicamentele, in conditiile in care incalzirea
Romania are peste 20% pierderi de energie sau aproximativ 4 miliarde de euro anual, valoare dubla fata de media Uniunii Europene (UE), a declarat, luni, intr-o conferinta de specialitate, Dan Nica,