Combinatul Oltchim Ramnicu Valcea si-a redus pierderile la 56,216 milioane de lei dupa primul trimestru din acest an, fata de un rezultat net negativ de aproape 86 milioane de lei in perioada similara a anului trecut, potrivit raportului trimestrial al companiei transmis, miercuri, Bursei de Valori Bucuresti (BVB).
Reducerea pierderilor s-a reusit prin eliminarea tuturor cheltuielilor care nu erau strans legate de activitatea de productie (s-au redus la minim cheltuieli cu tertii, contractele de prestari servicii, s-au anulat toate contractele de consultanta) cat si prin reducerea personalului prin disponibilizarea unui numar de 913 persoane in iunie 2013, precizeaza compania.
Pe de alta parte, raportul mentioneaza ca rezultatele financiare din primul trimestru al anului 2014 au fost influentate negativ de faptul ca soda caustica, cu o pondere de peste 25% in veniturile societatii, a inregistrat diminuari de pret pe pietele internationale fata de trimestrul 1 al anului 2013 cu peste 37,5% soda lichida si cu peste 24% soda solida.
"Aceasta evolutie a preturilor, raportata la cantitatea medie lunara produsa de Oltchim in primul trimestru al anului 2014, afecteaza negativ veniturile societatii si implicit rezultatul brut cu minus 850.000 euro pe luna", se mentioneaza in documentul citat.
Dupa primele trei luni din acest an, compania a raportat venituri totale de 138,282 milioane de lei si cheltuieli totale de 194,498 milioane de lei, la o cifra de afaceri in... mai mult
Miercuri, 14 Mai 2014, ora 16:16
Arpechim ar deveni profitabila doar daca ar functiona in sistem integrat cu Oltchim, a declarat luni liderul Sindicatului Victoria, raspunzand astfel declaratiilor oficialilor OMV care au afirmat intr-o conferinta de presa la Viena ca activul pitestean nu va fi profitabil indiferent de cine il va cumpara.
"Stim ca peste tot in lume se inchid rafinarii si ca nu este neaparat o investitie profitabila, dar aceste rafinarii nu au in spate un combinat petrochimic, ci sunt efectiv rafinarii care produc combustibili. Una e sa vinzi la pompa doar benzina si motorina, alta e sa produci PVC, adica sa mergi cu rafinarea petrolului pana la produse petrochimice. Arpechim nu este profitabila fara Oltchim, asa cum nici Oltchim nu ar fi la capacitate maxima fara aceasta rafinarie. Cel care va prelua Oltchim si vrea o cifra de afaceri de un miliard, va lua si rafinaria, adica va dori o paleta larga de produse", a precizat Cernev.
Nicio companie petroliera din lume nu ar putea opera rafinaria Arpechim astfel incat sa obtina profit, a declarat vineri Manfred Leitner, seful diviziei de Rafinare si Marketing, in cadrul OMV Media Summit, organizat la Viena. 'Am fi surprinsi daca cineva in lumea asta va opera Arpechim pe profit...Altfel n-am fi inchis-o', a precizat Leitner.
Potrivit acestuia, OMV nu poarta in acest moment discutii cu vreun potential cumparator privind vanzarea rafinariei, pe care a inchis-o in 2011. 'OMV a pierdut mult din 2004 incoace cu Arpechim. Nu am avut discutii... mai mult
Luni, 25 Noiembrie 2013, ora 12:13
Oltchim a avut in luna septembrie cele mai bune rezultate din acest an, intrucat cifra de afaceri s-a dublat la 11,43 milioane de euro, fata de perioada similara a anului trecut, potrivit administratorilor judiciari ai companiei.
Combinatul chimic a raportat pentru septembrie anul trecut o cifra de afaceri de 5,6 milioane de euro.
"Indicatorul EBITDA a inregistrat in aceasta perioada o evolutie pozitiva, ajungand la un minus de doar 707.000 euro, fata de minus 8,45 milioane euro in septembrie 2012", potrivit unui comunicat al administratorilor judiciari, firmele RomInsolv si BDO Business Restructuring.
Gradul de utilizare a capacitatii de productie a urcat la 24% in septembrie, de la o medie de 22% in lunile anterioare.
Oltchim a incheiat primele noua luni cu afaceri de 81,54 milioane de euro si pierderi 136 milioane de euro.
Potrivit comunicatului, pana in prezent s-au inscris in etapa de preselectie a investitorilor interesati de achizitia Oltchim consortiul format din PCC si fondul de investitii Fortissimo Capital, un consortiu condus de Chimcomplex Borzesti si compania rusa Oil Gas Trade.
Statul detine, prin Ministerul Economiei, 54,7% din actiunile Oltchim, si a esuat anul trecut in incercarea de a privatiza combinatul chimic, care a intrat in insolventa in luna ianuarie a acestui an. mai mult
Marti, 22 Octombrie 2013, ora 20:05
In conditiile unei cresterei constante a gardului de utilizare al capacitatii de productie si diminuarii cheltuielilor raportate la cifra de afaceri, tendinta de crestere economica a SC Oltchim SA ar urma sa se mentina, arata comunicatul administratorului judiciar Rominsolv.
Astfel, compania si-ar propune, in perioada imediat urmatoare, stabilizarea financiara si cresterea cotei de piata bazata pe noi fundamente de competitivitate si calitate a produselor oferite.
In prezent, exista o crestere constanta a increderii partenerilor, confirmata de cresterea lunara a cifrei de afaceri.
In iunie 2013, cifra de afaceri a fost apreciata la 11 milioane euro, in crestere cu 5,6% fata de luna februarie 2013. Luand in calcul datele preliminare pentru luna iunie 2013, rezulta ca, in decursul a cinci luni, s-a inregistrat o dublare a cifrei de afaceri, exclusiv cu forte proprii, sustin reprezentantii Rominsolv.
Pentru luna iulie, Oltchim a previzionat o cifra de afaceri de 12 milioane eruo.
Gradul de utilizare a capacitatii de productie, in luna iunie 2013 (preliminar), a crescut pana la 21,9%, iar pentru luna iulie este previzionata o crestere cu 1,62%, pana la 23,5%. mai mult
Sambata, 06 Iulie 2013, ora 09:10
Combinatul Oltchim Ramnicu Valcea (OLT) estimeaza pentru trimestrul al doilea din acest an o cifra de afaceri de 134,4 milioane lei, in scadere cu 53%, si pierderi din activitatea de exploatare mai mici cu 26%, la 50,3 milioane lei.
"Societatea a reusit sa reduca (in aprilie, n.r.) cheltuielile cu materiile prime si materialele consumate cu 78%, sa reduca alte cheltuieli din exploatare cu 77% si cu 6% cheltuielile cu personalul, in conditiile in care in aprilie nu este implementata reducerea de personal", se arata intr-un comunicat al Rominsolv si BDO, administratorii judiciari ai companiei.
In aprilie 2013 Oltchim a inregistrat o pierdere de numai 3,2 milioane lei, cu mult mai redusa decat pierderea inregistrata in aprilie 2012, de 25,6 milioane lei, se mai precizeaza in acelasi comunicat.
In aceeasi luna, cifra de afaceri a companiei fost mai redusa cu 60% comparativ cu aprilie 2012, din cauza problemelor cu finantarea capitalului de lucru si care au facut ca gradul de utilizare a capacitatiilor de productie sa fie de 15,3%, fata de 31,6% in aceeasi luna a anului trecut.
Combinatul Oltchim a incheiat primul trimestru cu pierderi de 85,92 milioane lei, in crestere cu 3,7%, si vanzari mai mici de trei ori, la 82,77 milioane lei. mai mult
Miercuri, 12 Iunie 2013, ora 13:15
Cele mai recente rezultate financiare afisate de Oltchim releva dezastrul in care se afla combinatul, care, in primele noua luni, si-a scazut masiv veniturile si si-a marit datoriile, pana la 1,97 de miliarde de lei.
De altfel, si evolutia titlurilor Oltchim la Bursa de la Bucuresti reflecta fundamentele slabe ale companiei si modul defectuos "si de fatada in care s-a incercat privatizarea combinatului", spune Magda Sirghe.
Primele noua luni din 2012 au insemnat pentru Oltchim venituri in scadere cu 47% fata de perioada similara a anului trecut, pana la 721,9 milioane de lei. La sfarsitul lunii septembrie, combinatul avea datorii cu scadenta de pana la un an de 1,97 miliarde de lei, cu 27,4% mai mari fata de finalul anului 2011. Datoriile cu perioada mai mare de un an se ridicau, in perioada mentionata, la 677,2 miliaone de lei, in scadere cu 31,5%.
"Cifra de afaceri realizata de Oltchim SA Ramnicu Valcea a inregistrat o diminuare cu 45% de la an la an, lucru cauzat de imposibilitatea obtinerii finantarii necesare asigurarii capitalului de lucru si utilizarea capacitatilor de productie in proportie redusa. Coroborand acest rezultat cu pierderea neta in crestere cu 72% de la an la an, de 308,5 milioane de lei, concluzionam ca emitentul este departe de a indeplini tintele bugetate pentru acest an", a declarat pentru Business24 analistul financiare Magda Sirghe, din cadrul agentiei de brokeraj Tradeville.
Analistul Tradeville spune ca viitorul Oltchim ramane... mai mult
Marti, 30 Octombrie 2012, ora 14:22
Dan Diaconescu, noul actionar majoritar la Oltchim, a precizat in Oferta de cumparare a pachetului de actiuni, depusa la OPSPI, ca este dispus sa investeasca pana la doua miliarde de euro in combinat si in reteaua conexa, pentru a ajunge la o cifra de afaceri anuala de 10 miliarde de euro.
Toate acestea vor fi posibile cu sprijinul unui "mare consortiu international cu cifra de afaceri in 2011 de peste 8,5 miliarde de euro".
"Sunt dispus sa investesc pana la 2 miliarde de euro, avand ca scop atingerea cifrei de afaceri de 10 miliarde de euro/an, intr-o perioada de 3-4 ani de la achizitionare, retehnologizare si optimizare a intregului ansamblu industrial", se arata in documentul obtinut de Hotnews.
Pentru indeplinirea acestor obiective, Dan Diaconescu prevede "marirea numarului de personal la aproape 10.000 de angajati, la care se vor adauga alte 20.000 de persoane in industria conexa, legata de cele sapte centre de profit integrate, ce vor activa sub umbrela Oltchim.
Cele 7 centre la care se refera documentul sunt alte societati la care Diaconescu intentioneaza sa preia pachetul majoritar de actiuni, alaturi de alti parteneri. Societatile sunt: SC. Oltchim SA, Arpechim SA, Minele de sare care aprovizioneaza Arpechim, Oil Terminal SA, Societatea de Conpet SA, precum si un numar de doua CET-uri (unul de 160 MW la Rm. Valcea si unul de 120 MW la Pitesti) care urmeaza sa fie construite.
Obiectivele mentionate vor fi atinse cu ajutorul unei echipe de... mai mult
Luni, 24 Septembrie 2012, ora 16:40
Combinatul chimic Oltchim din Ramnicu Valcea a inregistrat in 2011 o pierdere neta de 270,04 milioane lei, in crestere fata de nivelul din anul precedent, de 223,31 milioane lei, potrivit rezultatelor preliminate prezentate miercuri de companie.
Totodata, Oltchim a obtinut anul trecut o cifra de afaceri de 1,53 miliarde lei, in crestere fata de afacerile din 2010, care s-au ridicat la 1,31 miliarde lei.
Veniturile totale inregistrate de Oltchim in 2011 s-au cifrat la 1,65 miliarde lei, in urcare fata de cele din anul precedent, de 1,43 miliarde lei.
Oltchim din Ramnicu Valcea este cea mai importanta unitate din industria petrochimica din Romania, lider in Europa Centrala si de Est la PVC, soda caustica, polioli si plastifianti.
Societatea are ca actionar majoritar statul roman, prin Ministerul Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri (54,8]%), iar PCC SE Duisburg Deu detine 17,47% din actiuni. Titlurile Oltchim sunt tranzactionate la Bursa de Valori Bucuresti, la categoria I, sub simbolul OLT. mai mult
Miercuri, 15 Februarie 2012, ora 11:54
2012 aduce multe oportunitati pentru oamenii de afaceri cu apetit la risc. Cu toate ca majoritatea investitorilor il vad ca pe un an greu, cu multe necunoscute, acestia recunosc ca principiul dupa care se ghideaza este legat de faptul ca pe timp de criza trebuie sa cumperi.
De aceea, toti oamenii de afaceri contactati de Business 24 au in vedere achizitii si noi dezvoltari.
Maria Grapini a investit in tehnologii moderne de tesatorie, cu toate ca preconizeaza o cifra de afaceri mai mica anul acesta. Miliardarul Stefan Vuza declara ca este pregatit sa iasa "la vanatoare" de firme care o iau pe un traseu negativ, in timp ce proprietarul Rin Grand Hotel, Ionut Negoita are in plan investitii de zeci de milioane de euro, care vor ajuta la finalizarea unei noi cladiri de locuinte.
Ionut Negoita, proprietar Rin Grand Hotel
- 2012 il vad bine, de aceea am mai multe proiecte. Trebuie sa finalizez Rin Grand Residence, iar Confort City este gata. De asemenea, am o cladire pe care am inceput-o, destinata pentru birouri si mall, in total trebuia sa aiba cam 120.000 de metri patrati. Acum se va restrange, va ajunge la 60.000 de metri patrati si o voi reconverti intr-o cladire de locuinte cu peste 300 de apartamente plus o zona comerciala.
- Vreau ca intr-un an si jumatate acest proiect sa fie gata. Nu am facut un calcul legat de totalul investitiilor, vor fi cateva zeci de milioane de euro, dar practic voi calibra in functie de evolutia pietei.
- In bugetul pe 2012 am... mai mult
Luni, 09 Ianuarie 2012, ora 12:00