Companiile Transelectrica (TEL) si Transgaz (TGN) au fost trecute de Guvern, prin ordonanta de urgenta, de la Ministerul Finantelor la Secretariatul General al Guvernului, argumentul fiind ca
Ministrul de Finante, Daniel Chitoiu, a declarat miercuri, la Palatul Victoria, intr-o conferinta de presa comuna cu premierul Victor Ponta, ca impozitul pe constructiile speciale, "taxa pe stalpi",
Guvernul nu va introduce nici contributii si nici impozite pentru veniturile din drepturi de autor, profesii liberale si persoanele fizice autorizate /PFA/, a declarat joi, la finalul sedintei de
Cresterea salariului minim pana la 900 de lei, privatizarea CFR Marfa in 2015 si o eventuala reducerea CAS cu 5 puncte procentuale de la 1 iulie, sunt doar cateva dintre concluziile negocierilor cu
Fostul ministru al Transporturilor, Ovidiu Silaghi, este acuzat de DNA ca a primit mita de 200.000 de euro de la Nelu Iordache, patronul firmei Romstrade si unul dintre "regii asfaltului". In urma
Reprezentantii misiunii FMI analizeaza performantele Romaniei in ceea ce priveste evaluarile a sasea si a opta din cadrul Acordului de imprumut. Premierul Victor Ponta se arata increzator si a
Directorii companiei Nuclearelctrica ar putea castiga pana la 210.000 euro pe an, in timp ce membrii Consiliului de Administratie ar putea incasa 84.000 euro pe an, daca AGA, controlata de stat,
Autoritatile de la Bucuresti discuta cu reprezentantii Bancii Europene pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD) o posibila implicare in procesul de privatizare a companiilor de stat.
Companiile de stat asigura multe privilegii, precum contracte preferentiale de consultanta incheiate inclusiv cu firme de consultanta detinute chiar de angajati ai societatii respective, premierul
Fostul ministru delegat pentru Mediul de Afaceri Lucian Isar ar putea fi numit in functia de sef provizoriu al Consiliului de Administratie (CA) al Transgaz Medias (TGN), propunerea fiind semnata de
Dupa o incercare nereusita de privatizare, statul vrea sa pune pe picioare Oltchim, prin insolventa. O masura inspirata, ar spune multi, luand in considerare experienta Hidroelectrica. Totusi, ce
Premierul Victor Ponta a prezentat joi, alaturi de echipa sa guvernamentala, proiectul pentru bugetul tarii din 2013, care prevede venituri de 46 miliarde de euro, fata de cheltuieli mai mari - 49
Compania Transelectrica (TEL), controlata de Ministerul Economiei, are un nou director general, Andrei Gabriel Benghea-Malaies si un nou presedinte CA, Gabriel Gheorghe.
Sase companii la care statul este actionar majoritar vor intra in procesul de privatizare in prima jumatate a anului 2013, a declarat, miercuri, Ion Pisc, prim-vicepresedintele Blocului National
Guvernul a luat act de anularea licitatiei pentru vanzarea actiunilor detinute de stat la Oltchim (OLT) si de faptul ca procesul de privatizare a esuat, fiind necesar ca circul din ultimele zece zile
Statul roman poate impune, in schimbul stergerii creantelor AVAS si Electrica asupra Oltchim, investitii a caror valoare sa fie cel putin egala cu datoriile, a declarat consultantul financiar Ionel
Ministrul Economiei Economiei, Daniel Chitoiu, a declarat, sambata, la Slatina, ca firma TISE, din Rusia, s-a aratat intersata de preluarea actiunilor de la combinatul Oltchim Ramnicu Valcea si ca in
Mihai Balan, actual director al CET Govora, a fost numit in pozitia de director general al combinatului Oltchim. Balan spune ca printre responsabilitatile sale se numara plata salariilor restante si
Privatizarea Transgaz joaca un rol important in relatia Romaniei cu FMI, noul sef al delegatiei Fondului la Bucuresti declarand ca nu vor inmana scrisoarea de intentie la Washington, pana cand
Privatizarea Oltchim Ramnicu Valcea a fost amanata pana in data de 20 septembrie, potrivit lui Remus Vulpescu, seful Oficiului Participatiilor Statului si Privatizarii in Industrie (OPSPI). Angajatii
Luni, 17 septembrie, este termenul limita pentru depunerea ofertelor de privatizare a combinatului Oltchim Ramnicu Valcea. Statul se asteapta la cel putin trei oferte, dintre care una sa fie din
Dupa ce seful misiunii Fondului Monetar International (FMI) in Romania, Erik de Vrijer, a avertizat Romania ca nu va inmana scrisoarea de intentie la Washington, daca privatizarile Oltchim si
Standard & Poor's (S&P) a redus marti cu o treapta ratingul Transgaz Medias, la "BB", de la "BB+", cu perspectiva negativa, deoarece incertitudinile din zona reglementarii domeniului energiei ar
Dan Diaconescu si omul de afaceri Stefan Vuza, care controleaza grupul de firme Serviciile Comerciale Romane (SCR), au depus oferte pentru preluarea Oltchim. Si compania PCC SE a depus o oferta
Licitatia cu strigare pentru privatizarea Oltchim incepe, vineri, la ora 12.00, cand vor fi deschise plicurile cu ofertele financiare depuse de candidatii care vor sa cumpere compania.
Companiile petroliere vor fi suprataxate, Hidroelectrica va fi listata la bursa dupa iesirea din insolventa, iar statul roman ar putea vinde pachetul majoritar de actiuni al Tarom, potrivit
Ministrul Finantelor, Florin Georgescu, sustine ca finalizarea negocierilor cu Fondul Monetar International creeaza stabilitate financiara Romaniei, predictibilitate si transparenta mediului de
Premierul Victor Ponta a anuntat ca va sesiza Directia Nationala Anticoruptie (DNA) in legatura cu Oltchim, deoarece situatia nu poate ramane fara niciun vinovat. In momentul de fata, Oltchim are o
Companiile din subordinea Ministerului Economiei au facut in ultimii ani cheltuieli nejustificate, un exemplu fiind Oil Terminal, care a platit zeci de mii de euro pe bijuterii, ace de cravata,
Saptamana trecuta a fost lansata procedura de selectie de manageri privati la 48 de companii de stat si societati nationale, procesul urmand sa fie incheiat pana la finele acestui an, a declarat