Dupa 20 de ani de risipa si in mijlocul unei crize nemiloase, statul trebuie sa invete sa fie mai cumpatat. De fapt, spune Eugen Ovidiu Chirovici, invitat in emisiunea Business Adviser, statul trebuie sa nu se mai comporte ca un stapan, ci ca un servitor al natiunii. Potrivit acestuia, tara unde e cel mai bine implementata aceasta mentalitate, Germania, a traversat cel mai bine criza economica. In noua editie a emisiunii Business Adviser, invitatul permanent Stelian Panescu, specialist in Resurse Umane, discuta alaturi de Chirovici despre "Capitalul" lui Marx, viitorul Europei si ce inseamna Google - corporatia.
"Capitalismul este o familie de abordari doctrinare care s-a forjat de-a lungul a trei secole de existenta. Cum am spus in mai multe texte scrise, capitalismul a devenit mai aspru, neavand un adversar ideologic pe piata. Nimeni nu percepe modelul chinez sau pe cel islamic, ca pe o alternativa", a afirmat Eugen Ovidiu Chirovici.
Potrivit acestuia, nu putem vorbi intr-adevar de capitalism in Estul Europei, ci mai degraba de un cocktail relativ exotic care are amestecate elemente ale economiei planificate, elemente corporatiste, tip America Latina.
In ceea ce priveste rolul statului, Eugen Ovidiu Chirovici considera ca acesta trebuie sa se comporte mult mai dramuit, in conditiile in care ultimii 20 de ani au fost o epoca a risipei.
"Statul n-ar mai trebui sa se comporte ca un stapan, ci ca un servitor al natiunii. Tara unde e cel mai bine implementata... mai mult
Vineri, 29 Iulie 2011, ora 19:31
Dl. Nouriel Roubini a declarat recent ca apocalipsa financiara se amina pentru anul 2013. Scriam intr-un demers anterior ca traim o perioada a profetiilor, specifica, poate, fiecarui inceput de mileniu. Nu cred, asa cum am mai spus, in prognozele lui Mr. Doom, care-i aduc insa distinsului profesor o multime de bani. Dar nu cred nici ca economia globala va traversa in curind o perioada de crestere robusta. Mediul financiar ramine unul volatil, iar recidivele sunt posibile. Care sunt cele mai severe riscuri pe termen scurt si mediu?1. Reintrarea SUA in recesiune
Economia americana consuma aproape o treime din PIB-ul mondial.
Daca americanii ar intra intr-o greva a cumparaturilor de o saptamina, asta ar echivala deja cu o explozie nucleara.
Peste 10.000 de miliarde de dolari sunt scosi din buzunare anual de consumatorii americani pentru a-si burdusi casele, garajele, dulapurile si frigiderele si pentru a-si plati serviciile la care apeleaza.
Fara acest imens generator de cerere solvabila de consum, economia globala ar intra instantaneu in moarte clinica.
Am subliniat doar un singur aspect al intensei dependente a sistemului economic global de cel mai important jucator din toate timpurile. Mai sunt si multe altele. Orice miscare in jos a indicatorului de temperatura al acestui gigant este si va fi de natura sa cutremure planeta.
Asadar, macar din punct de vedere economic, pina ce SUA nu va depasi cu claritate actualele sale dificultati, nimeni nu poate dormi... mai mult
Vineri, 08 Iulie 2011, ora 00:27
Atunci cind corul antic ce prevesteste sfirsitul lumii devine asurzitor, oamenii sunt tentati uneori sa faca gesturi nechibzuite. Unele dintre aceste gesturi ii pot costa agoniseala de-o viata. Altele ii pot determina sa rateze oportunitati importante. Asadar, respirati adinc si cititi cele de mai jos.1. Evitati sfaturile unor "cunoscatori" care va pot indemna sa va plasati economiile in "valori sigure", cum ar fi aurul sau operele de arta.
In urma cu un deceniu, aceiasi cunoscatori considerau imobiliarele ca fiind valori la fel de sigure.
Merita sa va ginditi la un portofoliu diversificat de instrumente de pastrare/economisire doar in cazul in care aveti sume importante de bani (in cazul tarii noastre, asa ceva inseamna de la 250.000 de euro in sus).
Daca veti cumpara aur, de pilda, si veti avea nevoie de bani-gheata, nu il veti vinde la Bursa de la Londra, ci la casa de amanet din colt, la un pret deloc avantajos.
Un investitor mic este captiv pe o piata interna. La fel merg lucrurile cu operele de arta. Investesti in asa ceva doar pe termen mediu si lung si doar atunci cind esti sigur ca nu ai nevoie de bani lichizi pe termen scurt.
2. Nu va lasati atrasi de promisiuni miraculoase.
Daca ati negociat cu o banca sigura o dobinda rezonabila pentru depozitul dumneavoastra in lei, euro sau dolari, nu va grabiti sa il lichidati pentru a depune banii la o banca ce va ademeneste cu o dobinda neverosimil de mare.
Inseamna ca acea banca are o problema de lichiditate... mai mult
Joi, 30 Iunie 2011, ora 23:23
Tarile asiatice isi permit acum sa atace suprematia detinuta de Statele Unite ale Americii. Cu toate acestea, America isi pastreaza puterea de a seduce, ramanand "tara tuturor posibilitatilor" pentru oameni de pe toata planeta. Despre atractia pentru SUA, globalizare si saracia romaneasca au stat de vorba, in cadrul emisiunii Bloombiz.ro, invitatul permanent Stelian Panescu, expert in Resurse Umane, fata in fata cu invitatul special Eugen Ovidiu Chirovici, scriitor si analist financiar.
In opinia lui Eugen Ovidiu Chirovici, America are in continuare o putere de seductie reala, fiind mult mai preocupata de ea insasi decat de imaginea pe care o propaga in exterior.
"S-a racnit in toata presa ca a doua economie a lumii este China, care ar fi devansat Japonia. Nu cunosc nici o persoana care ar vrea sa plece in China sa se stabileasca acolo. Cunosc o multime de persoane care vor sa plece in America sa devina americani, chiar daca americanii nu sunt in cel mai bun moment al parcursului lor istoric", a precizat Eugen Ovidiu Chirovici.
Potrivit acestuia, multiculturalismul se naste in SUA, aceasta fiind cea mai noua poveste de success a lumii in care multe popoare s-au regasit ca patrie spirituala.
Natiunile care nu propaga aceasta capacitate de seductie joaca un rol global destul de redus, iar capacitatea de seductiei a Moscovei cat si a Chinei este cvasi-inexistenta in realitate.
"Sa luam Romania, care era o tara in spatele Cortinei de Fier. Toata lumea umbla in blugi, asculta... mai mult
Luni, 30 Mai 2011, ora 19:34
Recentele controale din porturile de la Marea Neagra nu au facut decit sa confirme o veche banuiala colectiva. Adica aceea ca si acolo coruptia si-a spus cuvintul iar "cifra de afaceri" a cleptocratiei romanesti se scrie cu suficient de multe zerouri cit sa-l faca sa ameteasca pe orice traitor de rind de pe aceste meleaguri. Cine, cit si de ce fura in Romania?Una din marile greseli de abordare a fenomenului coruptiei este acreditarea ideii ca acest jaf de proportii este rezultatul tranzitiei si/sau al capitalismului salbatic instaurat dupa 1989.
Hotia la romani are, de fapt, radacini mult mai adinci si tine de o conditionalitate istorica. Scriam intr-un demers anterior despre "Codul lui Caragea", primul izvor de drept al Tarii Romanesti in secolul al XlX-lea.
Daca in spatiul occidental, de pilda, aparitia micii proprietati agrare in faza feudalismului mijlociu si tirziu, apoi a celei industriale incepind cu finele secolului al XVlll-lea nascusera premiza unui set legislativ de protejare a acesteia, in Romania nu era cazul.
Inca in anul 1945 Romania avea 80 la suta din populatie in mediul rural (cel mai mare procent din Europa). Era satul sarac si amarit, al celor care la 1907 se rasculasera de foame.
Sistemul de arenda - un soi de "locatie de gestiune" a timpului - nastea adevarati monstri.
Proprietarul nu era in mod necesar interesat de modernizare, iar arendasul era tentat sa stoarca lamiia pina la capat, in timp scurt, pentru ca nu avea garantia ca ii va fi... mai mult
Joi, 26 Mai 2011, ora 23:05
Notiunea de elita deriva, etimologic vorbind, din latinescul "eligere", in sensul de ales, sau mai precis, demn de a fi ales. Dar ea a fost larg consacrata in terminologia socio-politica de fracezul "elite", in sensul de grup ales, de frunte, al unei anume grupari umane. Definitia unei elite a fost in istorie mereu dificila, uneori controversata si adeseori anatagonica in raport cu societatea in ansamblul sau.
Merita subliniat si faptul ca termenul de elita, asa cum il intelegem astazi, este oarecum recent in limbajul socio-politic, uzitarea lui devenind curenta abia incepind cu finele secolului al XVlll-lea si inceputul secolului al XlX-lea. As aminti aici lucrarea lui Francois Mergotte, "Elite", publicata la Paris in anul 1834.
Au existat perioade in istoria recenta in care elita prezumtiva a fost rapid preschimbata in grup marginal si blamabil. Un exemplu este aristocratia in timpul revolutiei franceze de la 1789, un altul patura de sus a burgheziei in timpul regimurilor comuniste.
La rindul sau, natiunea, in intelesul ei modern, este un concept recent.
El se naste dupa pacea de la Westfalia, la finele Razboiului de 30 de ani, care pune punct conflictelor religioase ale Reformei si Contrareformei si naste necesitatea aparitiei unor frontiere care sa consacre noile echilibre de putere intre corifeii acelor timpuri.
Pina atunci, comunitatea de limba, cultura si istorie ce defineste natiunea moderna era in mod clar circumscrisa unui concept mai larg si anume acela de... mai mult
Duminica, 05 Decembrie 2010, ora 23:15
Imaginati-va ca cititi, in "The Times', urmatoarul fragment din articolul trimis de corespondentul acestui ziar la Bucuresti. " Politicienii si presa supusa intereselor de partid sunt primii de blamat pentru compromiterea sistemului parlamentar si alunecarea tarii spre totalitarism. In Camera Deputatilor si in Senat parlamentarii nu au facut decit sa se injure unul pe altul (…). Preocuparea presei a fost sa proclame cu voce tare banuiala de coruptie vizavi de ministri, senatori si deputati. Parlamentul si presa au reusit sa nasca o falsa impresie asupra guvernelor succesive prin exagerarea defectelor unor persoane care, desi departe de a fi ireprosabile, reusisera totusi sa faca ceva pentru tara".Articolul de mai sus nu a fost scris ieri sau anul trecut. A fost scris in anul 1942 de Archie Gibson si l-am gasit mentionat in "Studies about Romanian History" (Dennis Deletant, Editura Enciclopedica, 1991). Dar uluieste prin actualitatea lui.
Dupa realizarea Marii Uniri in urma Tratatelor de la Versailles, doua partide dominau scena politica de la Bucuresti: Partidul National Liberal si mai noul Partid National Taranesc, ultimul rezultat din fuziunea in anul 1926 intre Partidul National al lui Iuliu Maniu (care isi cauta o legitimitate dincolo de granitele Transilvaniei) si Partidul Taranesc al lui Ion Mihalache.
Alaturi de acestea, inca de la inceputul deceniului doi apara extremele: cea dreapta, reprezentata mai ales de legionari (primele asasinate politice nu... mai mult
Luni, 15 Noiembrie 2010, ora 00:52
Interviu cu Eugen Ovidiu Chirovici.
mai mult
Marti, 24 Martie 2009, ora 19:19
Interviu cu Eugen Ovidiu Chirovici.
mai mult
Marti, 24 Martie 2009, ora 00:00