Experții financiari internaționali au anunțat la unison că economia Chinei va ajunge pe primul loc în lume, depășind Statele Unite, care în 2020, conduceau în topul PIB-ului nominal cu 20,81 trilioane de dolari, față de Beijing care avea 14,86 trilioane de dolari. Acest eveniment se va produce în jurul anului 2030, chiar mai repede decât s-a estimat, în trecut.
Însă trebuie subliniat faptul că, în prezent, China a întrecut SUA în clasamentul care ține evidența globală a ”parității puterii de cumpărare” (PPP) – o metodă care măsoară puterea de cumpărare a unei monede, exprimată într-o monedă de circulație internaționată, de regulă în dolari – unde Beijing-ul are 24,16 trilioane de dolari față de Washington cu 20,81 trilioane de dolari, în 2020, potrivit wbj.
Pentru a deveni independenți de China, țările europene ar trebui să își diversifice procesele de aprovizionare, pentru a-și menține activitatea de producție. China, ca ”fabrică a lumii”, este un element de neînlocuit al lanțului de aprovizionare global și de aceea va fi foarte dificil să se abată de la acest model.
”China este deja prima economie din lume în funcție de PPP și până în 2030, are șansa să devină cea mai mare economie și în ceea ce privește PIB-ul nominal”, a declarat Marek Wasinski, șeful echipei de comerț exterior de la Institutul de Economie din Polonia.
China în alertă maximă: SUA conduc cele mai mari... mai mult
Miercuri, 18 August 2021, ora 11:43
China s-a angajat sa cumpere "o cantitate substantiala" de bunuri si servicii americane, in domeniul agricol, al energiei si al industriei prelucratoare, a anuntat miercuri biroul Reprezentantului pentru Comert al Statelor Unite (USTR), dupa incheierea negocierilor de la Beijing.
Intr-un comunicat care ofera putine detalii, USTR a anuntat ca cele doua parti "au discutat modalitati prin care sa se ajunga la relatii comerciale corecte, reciproce si echilibrate intre cele doua tari", transmite Reuters.
Vezi si Dupa ce au atins un nivel record in 2018, chinezii renunta la investitiile in Silicon Valley din cauza lui Trump
Oficialii americani si chinezi au mai discutat probleme legate de protejarea drepturilor de proprietate intelectuala si necesitatea ca un eventual acord care va rezolva disputa comerciala intre cele mai mari economii ale lumii "sa permita implementarea totala, supusa verificarilor in curs si punerea efectiva in aplicare".
Intalnirile din aceasta saptamana au fost primele negocieri fata in fata de la armistitiul de 90 de zile convenit in decembrie de presedintele Donald Trump si presedintele Xi Jinping, in razboiul comercial care a agitat pietele financiare.
Daca nu se va ajunge la un acord pana pe 2 martie, Trump a spus ca va majora tarifele cu 25%, de la 10%, pentru importuri din China in valoare de 200 de miliarde de dolari, intr-o perioada in care cresterea economiei chineze incetineste semnificativ. Beijingul a reactionat deja cu tarife... mai mult
Joi, 10 Ianuarie 2019, ora 07:44
Donald Trump si Xi Jinping au declarat sambata armistitiu in conflictul lor comercial, suspendand aplicarea unor noi taxe vamale asupra importurilor din China, la finalul unei intalniri de la Buenos Aires, relateaza AFP.
Cei doi presedinti "au ajuns la un acord pentru a pune capat aplicarii de noi taxe vamale", a declarat ministrul chinez de externe, Wang Yi, in cadrul unei conferinte de presa, dupa dineul de lucru de peste doua ore al liderilor celor doua state si al consilierilor lor.
Ministrul adjunct al comertului Wang Shouwen a precizat ca Washingtonul va renunta sa majoreze, asa cum era prevazut, de la 10% la 25% taxele vamale pentru produse importate din China in valoare de 200 de miliarde de dolari - jumatate din total - incepand de la 1 ianuarie 2019.
Casa Alba a anuntat insa ca aceasta decizie nu este decat suspendata, pentru o perioada de 90 de zile.
Daca cele doua tari nu vor reusi in acest interval sa se inteleaga asupra unor "schimbari structurale" in relatiile lor comerciale, in special in ceea ce priveste transferurile "fortate" de tehnologie si proprietatea intelectuala, "drepturile vamale de 10% vor fi majorate la 25%", potrivit unui comunicat al presedintiei americane.
Washingtonul mai anunta si ca Beijingul s-a angajat sa cumpere o cantitate "inca nedefinita, dar foarte substantiala" de produse americane, pentru a reduce enormul dezechilibru comercial intre cele doua tari.
In special, China va incepe "imediat" sa cumpere produse... mai mult
Luni, 03 Decembrie 2018, ora 10:46
Razboiul comercial dintre Statele Unite si China reprezinta un risc real de a transforma lumea intr-un loc "mai sarac si mai periculos", se arata in cel mai recent comunicat emis de catre Fondul Monetar International.
De asemenea, FMI si-a diminuat asteptarile pentru o crestere economica anul acesta si anul viitor. Conform raportului, continuarea disputei comerciale dintre SUA si China va afecta grav recuperarea, relateaza BBC.
Economistii estimeaza ca impunerea mai multor sanctiuni va afecta si mai profund economia, cetatenii si companiile.
"Politicile comerciale reflecta politica, iar politica este un lucru nepotolit in multe tari, acest lucru fiind un risc enorm", a declarat economistul Maurice Obstfeld.
Secretarul de stat al SUA, Mike Pompeo, s-a intalnit cu ministrul chinez de Externe si consilierul de stat, Wang Yi, cei doi oficiali subliniind necesitatea cooperarii dintre cele doua tari.
Administratia din China a anuntat pe 18 septembrie impunerea de taxe vamale suplimentare pentru importuri in valoare de 60 de miliarde de dolari din Statele Unite, ca reactie la tarifele anuntate de presedintele american.
Decizia Chinei este o riposta la masurile aplicate de Administratia Trump, care aplica tarife vamale intre 10% si 25% pentru 5.000 de tipuri de produse din China, cu o valoare de 200 de miliarde de dolari.
Citeste si:
Lagarde (FMI): SUA si China ar putea declansa un razboi comercial cu consecinte importante asupra economiei... mai mult
Marti, 09 Octombrie 2018, ora 12:07
Statele Unite au impus taxe vamale in valoare de 16 miliarde de dolari produselor importate din China, valoarea totala a acestora ajungand la 50 de miliarde de dolari, in contextul unei dispute comerciale continue intre cele doua tari.
Sanctiunile au intrat in vigoare joi si vor afecta aproximativ 280 de produse din China, printre care produse chimice, echipament pentru agricultura, motociclete si antene, relateaza BBC.
Noile taxe vamale impuse vor determina cel mai probabil China sa impuna o serie de masuri de retorsiune, amplificand astfel disputa comerciala dintre cele doua tari.
Ministrul Comertului din China a declarat, joi, ca Administratia de la Beijing va trebui sa continue sa lupte impotriva ultimei serii de tarife impuse de catre Statele Unite.
De asemenea, acesta a declarat ca va depune o plangere la Organiatia Mondiala a Comertului impotriva taxelor vamale in valoare de 50 de miliarde de dolari.
Oficialii din Statele Unite si China poarta discutii la Washington, dar ambele parti au transmis ca nu exista sperante mari pentru rezolvarea conflictului.
Statele Unite si China au impus in iulie masuri reciproce de limitare a importurilor.
Tensiunile s-au agravat de atunci, majoritatea companiilor mari din cele doua tari fiind afectate, iar economia deteriorata.
Citeste si:
Washingtonul a impus sanctiuni unor firme din China si Rusia, pentru colaborarea cu Coreea de NordTrump planuieste sa creasca taxele pe importurile din China de la 10% la... mai mult
Joi, 23 August 2018, ora 08:31
Razboiul comercial dintre Statele Unite ale Americii si China s-a limitat doar la taxe vamale, dar, uneori, exista si alte arme care pot rani grav adversarul, conform BBC Mundo.
SUA si China, cele mai mari economii din lume, au amenintat ca vor continua sa isi impuna taxe pentru produse, in contextul unei escaladari a conflictului ce nu da semne de relaxare.
Confruntarile se produc intr-un moment de incertitudine in privinta negocierilor nucleare dintre SUA si Coreea de Nord si, in acest context, Donald Trump a atribuit stagnarea acestora Chinei, principalul aliat al regimului nord coreean.
"Sunt taxele vamale doar varful icebergului? Care sunt armele pe care le are Xi Jinping pentru a-l confrunta pe Trump, in afara de taxe?", intreaba BBC Mundo.
1. Complicarea "vietii" companiilor din SUA
Daca este vorba despre ingreunarea vietii unei companii, acest lucru poate fi facut pe mai multe cai, cum ar fi, de exemplu, crearea de dificultati la vama, complicarea reglementarilor, cresterea costurilor.
"China are istorie in privinta acestui tip de comportament si este clar o preocupare pentru afacerile americane", a declarat pentru BBC Mundo Mary Lovely, profesor de Economie la Universitatea Siracusa si cercetator la Peterson Institute for International Economics.
"Desi a existat o serie de rapoarte privind acest tip de bariere impotriva firmelor americane, nu exista motive sa credem ca acest lucru se va intampla la scara larga, cel putin nu deocamdata. Pentru... mai mult
Miercuri, 01 August 2018, ora 15:55
China va reduce taxele pentru importurile de autoturisme pana la 15%, o decizie de care vor profita cel mai mult producatorii de automobile de lux precum BMW AG si Lexus, informeaza Bloomberg citand surse din apropierea acestui dosar.
Potrivit surselor, Consiliul de Stat, Cabinetul chinez, a decis sa reduca taxele pentru importurile de autoturisme de la nivelul actual de 25%, nivel la care a stationat timp de mai mult de un deceniu.
Bloomberg sustine ca reducerea taxelor pentru importurile de autoturisme vine ca urmare a unui armistitiu convenit de oficialii americani si chinezi in incercarea de a evita un razboi comercial.
Chiar daca unii analisti spun ca reducerea taxelor este o concesiune facuta administratiei Trump si o veste buna pentru producatorii americani precum Tesla Inc. si Ford Motor Co., de aceasta masura vor profita si producatorii europeni si cei asiatici precum Daimler AG si Toyota.
In special producatorii de automobile premium vor resimti efectele reducerii taxelor pentru importurile de autoturisme pentru ca acestia se bazeaza mai putin pe productia realizata in China. De exemplu, Lexus, o marca de lux din grupul Toyota, este singurul producator japonez de automobile premium care nu produce, si nici nu are de gand sa produca, automobile in China.
Constructorii straini solicita de mai mult timp un acces mai liber pe piata auto din China, cea mai mare piata auto din lume.
Producatorii auto straini nu pot construi direct vehicule in China,... mai mult
Marti, 22 Mai 2018, ora 11:38
Beijingul a anuntat luni impunerea de tarife vamale la un set de 128 de produse americane, in replica la masura de luna trecuta a Washingtonului cu privire la taxele pentru importurile de otel si aluminiu din China.
Un numar de 120 de produse, intre care fructele sau vinul, vor avea o taxa de import de 15%, in timp ce alte opt produse, inclusiv carnea de porc, vor avea un tarif de 25%, potrivit anuntului facut de ministerul chinez al Comertului, transmite EFE.
Masura va intra in vigoare de luni.
Intr-un comunicat separat, ministerul chinez al Comertului a cerut Statelor Unite sa revina asupra deciziei sale privind taxele la importurile de otel si aluminiu, care, conform Chinei, incalca normele Organizatiei Mondiale a Comertului, si sa repuna schimburile bilaterale pe calea normalitatii.
Beijingul anuntase deja din 23 martie ca va impune aceste tarife de import daca SUA va continua cu planurile sale de a taxa importurile de otel si aluminiu din China.
Cu toate acestea, Beijingul a insistat mereu ca doreste sa evite un razboi comercial si a avertizat Casa Alba sa nu deschida "o cutie a Pandorei". mai mult
Luni, 02 Aprilie 2018, ora 09:59
Cu doar doua saptamani inainte de instalarea in functie a noului presedinte american, presa de stat de la Beijing anunta ca un eventual razboi economic declansat de Washington nu va reprezenta o piedica pentru economia chineza.
Inca din timpul campaniei sale electorale, republicanul Donald Trump a anuntat ca importurile masive de marfuri din China reprezinta o povara de care economia americana trebuie sa se debaraseze, promitand impunerea unei suprataxe vamale de 45% pentru marfurile chinezesti, informeaza IB Times.
Conform presei de stat din China, care citeaza mai multi oficiali din administratia de la Beijing, schimbarea modelului economic din tara, de la export la incurajarea consumului domestic ar urma sa atenueze socul masurilor protectioniste de pe piata americana.
In ultmii ani, cele doua tari au ajuns sa rivalizeze la titlul de cea mai mare economie a lumii, Beijingul beneficiind si de vulnerabilitatea pietei americane in fata crizei economice din 2008, dar si de interesul marilor corporatii din SUA de a accesa piata asiatica si de a beneficia de forta de munca mai ieftina din China.
Din 2015 insa, consumul domestic din China a ajuns sa reprezinte doua treimi din PIB-ul tarii, fapt ce ar face intr-adevar inutila orice masura protectionista luata de viitoarea administratie republicana de la Washington, desi efectele asupra comertului global ar urma sa fie resimtite de catre terti.
"China si-a redus dependenta de exporturi si s-a concentrat pe... mai mult
Joi, 05 Ianuarie 2017, ora 12:38