Industria siderurgică din România operează în prezent la aproximativ un sfert din capacitatea pe care o avea în 1989, trecând printr-un amplu proces de restructurare care a implicat reducerea
CFR Calatori ar putea sa primeasca la prima rectificare un ajutor de 160 de milioane de lei care sa compenseze pierderile provocate de pandemia Covid-19,a anuntat ministrul Transporturilor si
Comisia Europeana a decis ca ajutorul de stat acordat companiei CFR Marfa in 2013 a fost ilegal, iar statul roman va trebui sa recupereze circa 400 de milioane de euro, a declarat, luni, Bogdan
Romania este pe locul 128 in lume in privinta calitatii drumurilor, dupa Gabon si Zimbabwe, a declarat, miercuri, ministrul propus al Transporturilor, Infrastructurii si Comunicatiilor, Lucian Bode,
Ceea ce se intampla acum la CFR Marfa este legal, desi nu este moral, spune ministrul Transporturilor, Lucian Sova, care explica: la CFR Marfa acum actioneaza un executor care valorifica niste bunuri
Premierul Mihai Tudose a decis efectuarea unui control de catre Corpul de Control al primului-ministru la Compania Nationala de Investitii si la Tarom, incepand de luni, au precizat surse
Transportatorul feroviar de stat CFR Marfa a disponibilizat pana in prezent 2.296 de salariati, cei mai multi de la sucursala Banat - Oltenia (622), din totalul de 2.500 de persoane care sunt
Profitul CFR Marfa din acest an va fi mai mic cu aproape 60 milioane de lei dupa amanarea concedierilor, iar Ministerul Transporturilor solicita rectificarea bugetului de venituri si cheltuieli al
Societatea Comerciala Intretinere si Reparatii Locomotive si Utilaje CFR IRLU, filiala a CFR Marfa, a solicitat in instanta intrarea in insolventa, cererea fiind inregistrata saptamana trecuta la
Ministrul Transporturilor Ioan Rus si-a propus sa aduca toate companiile din subordinea institutiei pe profit, aratand ca detine experienta in business, iar educatia sa in acest domeniu este una
Operatorii economici cu patrimoniu/capital integral sau majoritar de stat aflati in subordinea Ministerului Transporturilor au inregistrat, in 2013, pierderi totale de 558,195 milioane de lei,
Vicepresedintele PNL Relu Fenechiu a sustinut joi, intr-o declaratie remisa presei cu aproximativ jumatate de ora inaintea pronuntarii sentintei in cazul sau, ca a avertizat asupra coruptiei privind
Gruia Stoica, patronul companiei Grup Feroviar Roman (GFR), a fost retinut miercuri, pentru 24 de ore, de procurorii Directiei Nationale Anticoruptie, el fiind acuzat de savarsirea infractiunii de
CFR Calatori estimeaza ca va inregistra in acest an pierderi de 395 milioane lei, de 2,5 ori mai reduse fata de rezultatul negativ de 992 milioane lei inregistrat in 2012, iar bugetul propus de
CFR Marfa poate sa devina rentabila, trebuie doar sa vrea managementul acest lucru, insa in sistem sunt in continuare persoane care lucreaza mai mult in avantajul concurentei, a afirmat, marti seara,
CFR Marfa estimeaza venituri de 1,11 miliarde lei anul viitor, in crestere cu 8,6% fata de nivelul de 1,02 miliarde lei prevazut in proiectul de buget aferent acestui an, si pierderi de 82 milioane
Minsterul Transporturilor a pregatit un nou proiect de buget pentru CFR Marfa, in care sunt prevazute bonusuri si cheltuieli aferente contractului de mandat mai mari, venituri in scadere cu peste 9%
Esecul privatizarilor totale in Romania transmite investitorilor semnale negative. "Asul din maneca" ce ne mai ramane in directia unei privatizarii cu succes il constituie listarea unei parti din
Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, considera ca situatia financiara a CFR Calatori este cea mai mare problema a Ministerului Transporturilor, compania inregistrand anul trecut pierderi de
Preluarea CFR Marfa de catre castigatorul licitatiei (Grup Feroviar Roman - GFR, n.r.) nu poate avea loc, legal, inainte de a primi unda verde din punct de vedere concurential, fie de la Bucuresti,
Directoarea Fondului Monetar International Christine Lagarde se va afla in 15 si 16 iulie in vizita in Romania, o tara pe care FMI o forteaza sa se vanda, comenteaza luni Slate.fr.
Combinatul Oltchim (OLT), companie aflata in insolventa, a incheiat primul trimestru cu pierderi de 85,92 milioane lei (19,6 milioane euro), in crestere cu 3,7%, iar vanzarile au coborat de trei ori,
Guvernul a publicat anuntul de privatizare a companiei CFR Marfa, cu un pret de pornire de 180 de milioane de euro, in conditiile in care compania are datorii in valoare de 1,5 miliarde de lei (333,3
CFR SA a incheiat anul 2012 cu o pierdere operationala de 550 milioane de lei si un profit contabil de un miliard de lei, a declarat, joi, directorul general al Companiei Nationale de Cai Ferate CFR
Privatizarea CFR Marfa trezeste interesul altor doi mari operatori feroviari din Romania:Grupul Feroviar Roman si Transferoviar Grup. Anuntul a fost facut chiar de ministrul Transporturilor, Relu
Anuntul de privatizare al CFR Marfa va fi publicat cand isi vor termina treaba cei de la Deloitte, cred ca pe 6 - 8 aprilie, a declarat, joi, intr-o conferinta de presa, Relu Fenechiu, ministrul
Ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, a anuntat, vineri seara, ca CFR Marfa trebuie privatizat pana la sedinta din luna iunie a board-ului FMI.
Compania CFR Marfa are mari probleme, iar singura solutie pentru salvarea ei este privatizarea integrala, prin vanzarea catre un investitor strategic, a declarat, marti, seful misiunii FMI in Romania
Presedintele Traian Basescu a declarat, miercuri, ca a respins privatizarea CFR Marfa pentru ca se propunea varianta derularii procesului prin licitatie cu strigare, care permite oricui un show