Ministerul Energiei a transmis recent că susține proiectul reactoarelor modulare mici în România, ca parte a strategiei de dezvoltare și consolidare energetică a țării. Pe 17 aprilie însă,
Strategia României pentru reformă energetică pentru următorul sfert de secol include un angajament de pregătire a marilor centrale termice pentru folosirea hidrogenului în producție. Astfel,
Instalarea de panouri voltaice pe mari întinderi agricole a dus, recent, la conflicte între producătorii de energie și agricultorii care voiau să continue să folosească pășunile pentru
Deși avem un potențial fotovoltaic și eolian în marje decente și avântul către investiții în energia regenerabilă a fost vizibil în ultimii ani, România se află încă pe ultimele locuri
România a depășit în 2023 pragul de 1 GW de capacitate solară instalată, printr-o combinație între proiectele prosumatorilor și instalații solare de mari dimensiuni.
Potrivit unei analize recente realizate de Asociația Energia Inteligentă, dependența de importurile în energie în Europa nu au suferit modificări importante în ultimii ani, Europa rămânând
Deși în anul 2023, pe piața românească, au fost instalate panouri solare cu o putere de peste 1.000 MW, ce au totalizat investiţii de aproximativ un miliard de euro, iar un aport semnificativ
Trei milioane de panouri fotovoltaice au primit aprobare de mediu doar în judeţul Arad, între care şi cel mai mare parc fotovoltaic din România, care însumează 1,79 milioane panouri, potrivit
Prin componenta REPowerEU a PNRR, compania Transelectrica a obţinut o finanţare nerambursabilă de peste 56 de milioane de euro, bani ce vor fi folosiți pentru trei proiecte de investiții:
Inițiativa legislativă privind modificarea Legii energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012 înaintată de senatorul UDMR Antal Lóránt, președintele Comisiei pentru energie,
Investițiile în sistemele de panouri fotovoltaice rămân în continuare o prioritate pentru companiile din România. Interesul crescut pentru asigurarea propriei surse de energie electrică, cu
Comisia Europeană analizează o posibilă prelungire a unui plafon, impus în luna februarie, la preţul gazelor naturale, pe fondul îngrijorărilor că sabotajul conductei din Marea Baltică şi
OMV Petrom va construi, in parteneriat cu Complexul Energetic Oltenia (CE Oltenia), patru parcuri fotovoltaice cu o putere totala de aproximativ 450 MW, investitiile necesare depasind 400 milioane de
Europa pare ca se indreapta cu pasi repezi catre un viitor fara combustibili fosili. In aprilie, Austria si Suedia si-au inchis ultimele centrale pe baza de carbune, eliminand practic carbunele din
Mini reactoarele nucleare ar putea genera energie in Marea Britanie pana la sfarsitul deceniului, in conditiile in care producatorul Rolls-Royce a anuntat ca intentioneaza sa instaleze si sa puna in
Desi este cu siguranta adevarat ca o masina electrica are costuri mai mici si este mai prietenoasa cu mediul inconjurator, specialistii Forbes au realizat un material in care explica exact cat de
InnoEnergy, cel mai mare accelerator de ecotehnologii din lume, va fi reprezentat incepand cu septembrie 2019 in Romania de un consortiu condus de Iceberg, si completat de Green Energy Innovative
Comisia Europeana a dat unda verde reorganizarii masive de pe piata germana a energiei, dar a stabilit conditii pentru ca E.ON sa achizitioneze Innogy, subsidiara rivalei RWE, in scopul de prezerva
Energia electrica generata din surse regenerabile de persoanele fizice, asa-numitii prosumatori, ar trebui preluata in retea de la 1 ianuarie 2019, factura urmand sa fie compensata, insa nici
Romania si-a propus pentru 2030 sa atinga o tinta de energie regenerabila de 32% din consum, fata de 24% in prezent, si cum pretul echipamentelor este in scadere si factura consumatorilor va fi mai
Persoanele fizice care vor sa produca energie regenerabila in capacitati de pana la 100 kW vor putea vinde electricitatea in reteaua de distributie, urmand ca factura lor sa fie compensata cu
Persoanele fizice nu pot in prezent sa produca energie si sa o livreze in retea, intrucat Ministerul Finantelor nu a identificat modul in care poate fi impozitata aceasta activitate, a declarat, joi,
Enel SpA, prin subsidiara sa americana de energie regenerabila Enel Green Power North America Inc., a castigat doua Acorduri de Sprijin pentru Energie Regenerabila (RESA) pentru un nou parc eolian de
Un consortiu condus de divizia de energie regenerabila a Enel SpA a fost ales ofertant privilegiat pentru a construi o centrala solara de 100 de megavati in Etiopia, a anuntat luni grupul italian de
Romanii care detin centrale producatoare de energie regenerabila cu puteri instalate de sub 100 KW pot vinde energia produsa operatorilor de distributie la care sunt racordati.
Biomasa este prima si cea mai importanta forma de energie utilizata de om odata cu descoperirea focului. Este resursa regenerabila cea mai abundenta de pe planeta, un combustibil derivat din plante
Eforturile Beijingului de a creste productia de energie din surse regenerabile sunt laudabile, dar risca sa duca la supraproductie, arata cea mai recenta analiza a Agentiei Internationale pentru