Grupul petrolier saudit Aramco a devenit cea mai valoroasa companie listata din lume, in urma lansarii ofertei sale publice initiale (IPO), a anuntat miercuri Sarah al-Suhaimi, presedintele Bursei din Arabia Saudita (Tadawul), transmite Reuters.
Tadawul este cea mai mare piata bursiera din Orientul Mijlociu, iar Sarah al-Suhaimi este prima femeie aflata la conducerea acestei institutii.
La ceremonia care a marcat inceperea tranzactionarii actiunilor Saudi Arabian Oil Co (Aramco), Sarah al-Suhaimi a precizat ca Bursa din Arabia Saudita va deveni una dintre cele mai mari pe plan global, datorita listarii companiei petroliere.
Miercuri, actiunile Aramco au urcat cu 10%, nivelul maxim permis, evaluand compania la aproximativ 1.880 de miliarde de dolari, cu mult peste valoarea de 1.200 de miliarde de dolari a grupului american Apple sau cea a Microsoft (1.140 milliarde dolari) ori Alibaba (1.051 milliarde dolari). Cu toate acestea, este vorba de o evaluare sub cea de 2.000 de miliarde dolari vizata de printul mostenitor al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman, in urma cu patru ani, cand a lansat acest proiect.
Saptamana trecuta, Aramco a confirmat ca va vinde trei miliarde de actiuni, adica 1,5% din capital la un pret de 32 de riali (8,53 dolari pe actiune). Miercuri, in prima zi de tranzactionare, actiunile au deschis la 35,2 riali (9,39 dolari).
Aramco este cea mai mare companie petroliera din lume cu rezerve de titei de aproximativ 265 miliarde de barili, sau... mai mult
Miercuri, 11 Decembrie 2019, ora 16:11
Tesla a devansat General Motors, devenind cea mai valoroasa companie auto americana in functie de capitalizarea bursiera, in urma unui avans de 17% al actiunilor consemnat dupa raportarea unui profit peste asteptarile analistilor in trimestrul al treilea.
Pretul actiunilor Tesla a atins 298 de dolari pe unitate, conferind producatorului de automobile electrice o capitalizare de 53 de miliarde de dolari, peste capitalizarea de 51 de miliarde de dolari a General Motors, transmite Reuters.
Tesla a mai fost cea mai valoroasa companie auto din Statele unite in functie de capitalizare, dar actiunile General Motors au crescut semnificativ in ultima perioada.
Pa parcursul tranzactiilor, actiunile au crescut cu pana la 21%, iar pretul acestora a depait 300 de dolari pe unitate pentru prima oara dupa 1 martie.
Miercuri seara, Tesla a anuntat ca a obtinut profit in trimestrul al treilea, datorita eficientei operationale si a reducerii costurilor de productie si materiale. Tesla a livrat 97.000 de vehicule in trimestrul al treilea, cu numai 2% mai multe fata de trimestrul anterior.
Datele peste asteptari au declansat un val de vanzari ale plasamentelor speculative pe termen scurt ale investitorilor, care au inregistrat joi pierderi de 1,4 miliarde de dolari Aceste pierderi au dus la stergerea a 70% din profiturile obtinute in 2019, potrivit firmei de analize financiare S3 Partners.
In pofida cresterii puternice de joi, actiunile Tesla au inregistrat in acest an o... mai mult
Vineri, 25 Octombrie 2019, ora 09:49
Amazon, infiintata in urma cu 25 de ani, a eclipsat Microsoft, devenind pentru prima data cea mai valoroasa companie listata la bursa din lume, transmite BBC.
La finalul sedintei de luni a Bursei de la New York, actiunile Amazon au urcat cu 3,4%, astfel incat capitalizarea bursiera a companiei a ajuns la 797 de miliarde de dolari, depasind Microsoft, a carei capitalizare bursiera s-a situat la 789 miliarde de dolari.
Jeff Bezos, fondatorul retailerului online Amazon, este cel mai bogat om din lume, cu o avere estimata la 135 de miliarde de dolari, conform indicelui miliardarilor realizat de Bloomberg. El l-a depasit anul trecut pe fondatorul Microsoft, Bill Gates.
In ultimul timp, actiunile companiilor din sectorul tehnologic au fost volatile. In august, Apple a devenit prima companie listata din SUA a carei capitalizare bursiera a depasit pragul de 1.000 de miliarde de dolari. In ultimele luni, pretul actiunilor a scazut, dupa ce grupul informatic american a avertizat ca vanzarile in sezonul sarbatorilor de iarna vor fi probabil sub asteptarile analistilor de pe Wall Street, directorul general Tim Cook dand vina pe incetinirea de pe pietele emergente si costurile fluctuatiilor valutare. In prezent, capitalizarea bursiera a Apple se situeaza la 702 miliarde de dolari. mai mult
Marti, 08 Ianuarie 2019, ora 14:39
Gigantii Apple si Google si-au adjudecat titlul de cele mai valoroase branduri din lume pentru al treilea an consecutiv, in conditiile in care companiile din sectorul tehnologiei au dominat cea de a 16-a editie a studiului celor mai bune branduri din lume realizat de firma de consultanta Interband.
Valoarea brandului Apple a crescut cu 43% in ritm anual, pana la 170,28 miliarde de dolari, in timp ce brandul Google este evaluat la 120,31 miliarde de dolari, in crestere cu 12%, informeaza Bloomberg.
Topul celor mai valoroase si puternice branduri din lume - surpriza de pe primul loc
Lista continua sa fie dominata de companiile din sectorul tehnologic in conditiile in care in top 10 se regasesc nume precum Microsoft, IBM si Samsung iar 28 dintre cele 100 de companii de pe lista Interbrand sunt din sectorul tehnologiei iar valoarea lor este mai mare decat o treime din valoarea totala a companiilor de pe lista.
Topul celor mai valoroase branduri din lume - cine conduce, cine se ...citeste mai departe despre "Cele mai valoroase branduri din lume" pe Ziare.com mai mult
Luni, 05 Octombrie 2015, ora 18:01
Gigantul IT Apple continua sa fie cel mai valoros brand din lume, in timp ce compania producatoare de jucarii Lego este, suprinzator, cea mai puternica din lume.
Potrivit unei cercetari anuale a firmei de consultanta Brand Finance, Lego "a furat" primul loc in ce priveste cele mai puternice companii producatorului auto Ferrari, care a coborat pana pe locul 9, scrie Marketing Magazine.
Pe locul doi in acest top se gaseste PWC, iar pe trei Red Bull.
In ce priveste brandurile cu cea mai rapida crestere, aici conduc retelele sociale si companiile bazate pe Internet - Twitter, Baidu si Facebook se afla pe primele trei pozitii. Acestea sunt urmate de lantul fast-food Chipotle si compania de ingrijire medicala Humana.
De asemenea, Apple continua sa se afle pe primul loc in topul celor mai ...citeste mai departe despre "Topul celor mai valoroase si puternice branduri din lume - surpriza de pe primul loc" pe Ziare.com mai mult
Marti, 17 Februarie 2015, ora 19:07
Apple continua sa fie cel mai valoros brand din lume, urmat indeaproape de Google, cei doi giganti IT americani fiind singurele companii cotate la mai mult de 100 de miliarde de dolari.
Valoarea Apple a crescut 21 la suta fata de anul precedent, la 118,9 miliarde de dolari, in timp ce Google a crescut 15 la suta comparativ cu anul precedent, pana la 107,44 de miliarde de dolari, relateaza CNN.
Clasamentul a fost intocmit de firma de consultanta Interbrand, luand in considerare trei criterii principale. Astfel, pe langa performanta financiara a produselor brandului, studiul ia in calcul si felul in care brandul influenteaza alegerea clientului, precum si daca poate creste astfel pretul unui produs.
Topul celor mai valoroase branduri din lume - Apple a fost detronat
"Cresterea meteorica a Apple si Google la peste 100 de miliarde de dolari este intr-adevar o marturie a puterii constructiei unui brand", a spus presedintele Interbrand, Jez Frampton.
Companiile din domeniul ...citeste mai departe despre "Topul celor mai valoroase branduri din lume - cine conduce, cine se prabuseste" pe Ziare.com mai mult
Duminica, 12 Octombrie 2014, ora 16:46
Apple a cedat Exxon Mobil titlul de cea mai valoroasa companie din lume, dupa ce temerile investitorilor privind incetinirea dezvoltarii au facut ca actiunile acesteia sa inregistreze cel mai mare declin in indicele Standard&Poor's 500, transmite Bloomberg.
Domnia Apple pe pozitia de lider a luat sfarsit dupa ce actiunile au scazut in acest an cu 17%. Declinul titlurilor a redus capitalizarea de piata a Apple la 413,7 miliarde de dolari, sub cea de 416,5 miliarde de dolari a grupului petrolier Exxon Mobil.
Schimbarea clasamentului reflecta scaderea increderii in Apple, care a devenit cea mai valoroasa companie din lume dupa 15 ani de transformari, dintr-o producator de computere in pragul falimentului intr-un lider tehnologic cu pozitie dominanta pe piata smartphone-urilor si tabletelor PC.
Actiunile Apple s-au depreciat cu 37% de la un nivel record atins in septembrie, din cauza temerilor ca dezvoltarea companiei ar putea fi afectata de costurile in crestere si concurenta. mai mult
Sambata, 26 Ianuarie 2013, ora 16:00
Desi criza economica a afectat afacerile din toata lumea, unele companii au reusit sa treaca cu bine de aceasta perioada dificila si sa isi intareasca pozitia pe piata.
Ca in fiecare an, Interbrand a realizat un clasament al celor mai valoroase branduri din lume.
Pentru intocmirea lui s-au luat in calcul performantele financiare, puterea marcii in raport cu principalii concurenti si pozitia sa in raport cu grupul sau tinta.
Top 3 cele mai valoroase companii, pe categorii:
Tehnologie
Asa cum era de asteptat, cea mai valoroasa companie IT este Apple.
Firma fondata de Steve Jobs a crescut in ultimii 11 ani de peste 14 ori, cel mai mare salt fiind inregistrat in perioada 2011 - 2012, cand a urcat de la 33,492 milioane de dolari, la 75,568 miliarde de dolari.
De altfel, producatorul de telefoane iPhone se afla pe locul al doilea in clasamentul general al celor mai valoroase companii, dupa Coca-Cola.
Puterea unui brand: Coca Cola valoreaza 77 de miliarde de dolari
Google vine tare din urma, deoarece compania valoreaza, conform clasamentului din 2012, 69,726 miliarde de dolari. Pe locul trei se afla Microsoft, care a avut un declin in ultimele luni, valoarea sa ajungand la 57,853 miliarde de dolari.
Bunuri de larg consum
Gilette isi mentine suprematia in aceasta categorie, valoarea companiei totalizand 24,898 miliarde de dolari, in 2012.
Citeste mai multe despre Cele mai valoroase companii din lume, pe categorii pe Ziare.com. mai mult
Luni, 08 Octombrie 2012, ora 09:04
Facebook se pregateste de listarea la bursa in cursul acestui an. Conform estimarilor companiei, se va reusi atragerea, prin oferta publica initiala, a 5 miliarde de dolari, ceea ce ar transforma reteaua sociala intr-una dintre cele mai valoroase companii.
Iata cele mai importante listari ale companiilor tehnologice din ultimul deceniu, conform Accessoweb.
1. Facebook
Cu 3.200 de angajati anul acesta, Facebook are o valoare estimata de 100 miliarde de dolari.
Compania va fi cea mai valoroasa companie de tehnologie la momentul listarii, dorind sa atraga 5 miliarde de dolari odata cu lansarea ofertei publice initiale.
2. Google
Listata la bursa in august 2004, compania are o valoare de 23 miliarde de dolari si a atras prin oferta publica initiala 1,66 miliarde dolari. In prima zi de tranzactionare, actiunile Google s-au vandut cu 85 de dolari, iar pe parcursul zilei, acestea s-au apreciat cu 18 procente. Pana in prezent, pretul a crescut cu 632%, pana la 622,4 dolari la 1 martie.
In 2004, in momentul listarii, Google avea 2.292 de angajati, iar in prezent peste 32.400 de oameni sunt pe statele de plata ale companiei.
3. Alibaba.com
Listata in 2007 la bursa, Alibaba a atras 1,5 miliarde de dolari prin oferta publica initiala. Pretul pe actiune in ziua listarii era de 1,74 dolari, iar in prima zi valoarea a crescut cu 192%.
La 1 martie, actiunile companiei se tranzactionau cu 1,70 dolari. Comparativ cu momentul lansarii, cand Alibaba avea... mai mult
Miercuri, 07 Martie 2012, ora 08:19