Producatorul jocului video Candy Crush Saga a anuntat ca vanzarile din al doilea trimiestru au scazut mai mult decat au anticipat analistii, intrucat numarul jucatorilor a fost mai mic, iar jocurile nou create nu au atras suficient de multi utilizatori.
"Candy Crush a scazut mai mult decat ne asteptam in al doilea trimestru", a declarat Riccardo Zacconi, directorul general al companiei King Digital Entertainment, informeaza Bloomberg.
Suma totala pe care utilizatorii au cheltuit-o pentru achizitionarea de "produse" virtuale, care este indicatorul pentru veniturile companiei, a scazut cu 5% in al doilea trimestru fata de primele trei luni ale anului, de la 641,1 milioane de dolari la 611 milioane de dolari, potrivit Reuters.
Pe de alta parte, King lucreaza la extinderea gamei sale de jocuri, prin dezvoltarea unora noi, cum ar fi Pyramid Solitaire Saga. Compania incearca astfel sa evite situatia prin care a trecut competitorul sau Zynga, ale carui venituri au fost afectate de declinul jocului FarmVille.
Cu toate acestea, rezultatele nu sunt cele anticipate de King. "Jocurile noastre non-Candy Crush nu au devenit atat de populare pe cat ne asteptam, astfel ca nu au contrabalansat declinul inregistrat de Candy Crush", a spus Zacconi.
Actiunile companiei au scazut cu 19% incepand din luna martie, cand King a fost listata la bursa de la New York. mai mult
Miercuri, 13 August 2014, ora 16:45
Compania britanica King Digital Entertainment, creatoarea jocului video de succes "Candy Crush Saga", este evaluata la 7,09 miliarde de dolari (4,2 miliarde de lire sterline), dupa ce a obtinut 500 milioane de dolari in urma listarii la bursa de la New York, transmite Reuters.
Compania cu sediul in Dublin, inscrisa la bursa sub simbolul "KING", a vandut 22,2 milioane de actiuni, la pretul de 22,50 dolari pe titlu, dupa ce le-a oferit la un pret cuprins intre 21 si 24 de dolari.
JPMorgan Chase & Co, Credit Suisse Group AG si Bank of America Corp au intermediat oferta publica de actiuni (IPO).
Actiunile companiei vor fi tranzactionate incepand de miercuri la New York Stock Exchange.
Infiintata in anul 2003, in Suedia, King Digital Entertainment a anuntat luna trecuta ca are intentia de a-si lista actiunile la NYSE pentru a strange fondurile necesare continuarii dezvoltarii sale si posibile achizitii.
Potrivit documentelor remise autoritatii bursiere americane (US Securities and Exchange Commission), cifra de afaceri a companiei a crescut pana la 1,88 miliarde de dolari, in 2013, de la 164 milioane de dolari, in 2012, in timp ce profitul net a urcat la 567,6 milioane de dolari anul trecut, de la 7,8 milioane de dolari in 2012.
King Digital Entertainment ofera peste 180 de jocuri in 14 limbi pe telefoanele mobile, pe Facebook si pe site-ul sau de Internet.
Cel mai popular joc al companiei este Candy Crush, care a fost descarcat de peste 500 de milioane... mai mult
Miercuri, 26 Martie 2014, ora 13:15
Compania britanica King Digital Entertainment, creatorul jocului video de succes "Candy Crush Saga", a anuntat, miercuri, ca a retinut un interval de pret de 21 pana la 24 de dolari pe actiune pentru listarea sa la bursa, ceea ce inseamna ca grupul ar valora maximum 7,56 miliarde de dolari, transmite Reuters.
In prospectul sau de listare la bursa, societatea a informat ca va emite 15,5 milioane de actiuni, in timp ce actionarii, printre care se numara fondul Apax Ventures, vor vinde 6,7 milioane de actiuni existente. Oferta publica initiala (IPO) care va fi derulata la New York Stock Exchange va permite societatii King Digital Entertainment, ce va fi inscrisa sub simbolul "KING", sa stranga 532,8 milioane de dolari la pretul maxim.
Infiintata in anul 2003, in Suedia, King Digital Entertainment a anuntat luna trecuta ca are intentia de a-si lista actiunile la NYSE pentru a strange fondurile necesare continuarii dezvoltarii sale.
Potrivit documentelor remise autoritatii bursiere americane (US Securities and Exchange Commission), cifra de afaceri a companiei a crescut pana la 1,88 miliarde de dolari, in 2013, de la 164 milioane de dolari, in 2012, in timp ce profitul net a urcat la 567,6 milioane de dolari anul trecut, de la 7,8 milioane de dolari in 2012.
King Digital Entertainment ofera peste 180 de jocuri in 14 limbi pe telefoanele mobile, pe Facebook si pe site-ul sau de Internet. Cel mai popular joc al companiei este Candy Crush, care a fost descarcat de... mai mult
Miercuri, 12 Martie 2014, ora 16:57
Producatorul jocului video "Candy Crush Saga", King Digital Entertainment, care are aproape 100 de angajati in studioul din Bucuresti, vrea sa atraga obtina finantare de 500 de milioane de dolari, potrivit unor informatii preliminare, prin listarea la bursa din New York.
King, inregistrata la Dublin, nu precizeaza in documentatia preliminara pentru oferta publica initiala numarul de actiuni care urmeaza sa fie flotate, nici banda indicativa de pret, noteaza New York Times, citat de Mediafax.
Suma de 500 milioane de dolari a fost utilizata pentru calculul comisionului de inregistrare a dosarului.
Candy Crush este cel mai popular joc al companiei, avand in medie 93 milioane de utilizatori pe zi.
Compania a precizat ca a inregistrat anul trecut un profit de 568 milioane de dolari si venituri de 1,8 miliarde de dolari.
Intermediarii principali ai listarii sunt bancile de investitii JPMorgan Chase, Credit Suisse si Bank of America Merrill Lynch.
King Digital Entertainment este inregistrata la Dublin si are sediul la Londra. Jocul Candy Crush a fost lansat in aprilie 2012 pe Facebook si a devenit una dintre cele mai populare aplicatii pe iPhone si Android. mai mult
Marti, 18 Februarie 2014, ora 16:45
King, unul dintre cei mai mari dezvoltatori de jocuri casual, continua sa angajeze si in acest an in studioul din Bucuresti, compania fiind interesata de inca 50 de specialisti.
King Bucuresti a devenit unul dintre cei mai doriti angajatori din industria de gaming si IT&C din Romania, avand in prezent 71 de angajati.In ultimele luni, echipa a fost extinsa cu 44 de persoane.
In urma unui sondaj anual realizat de compania Universum in Suedia, King a fost desemnat cel mai bun angajator in 2013, depasind companii ca H&M, Ikea sau Unilever. Acest studiu permite angajatilor sa isi evalueze propriul angajator in functie de trei criterii: identitatea companiei, satisfactia si loialitatea fata de companie.
Studioul King din Bucuresti a fost deschis in urma cu doi ani
Studioul King este prezent in Romania de aproape doi ani, timp in care numarul de angajati a crescut de la 4 la 50.
Romani de la King se ocupa cu dezvoltarea de noi titluri, dezvoltarea de noi niveluri pentru titlurile deja existente si testarea versiunilor de Facebook si mobile ale tuturor titlurilor din portofoliul King.
In doar trei luni de la inceputul campaniei de recrutare, aproximativ 1.400 de candidati si-au depus CV-urile pentru unul din posturile oferite de King in Romania.
Extinderea echipei locale a fost necesara datorita succesului jocurilor King si nevoii de crestere a numarului de programatori care sa se concentreze pe dezvoltarea si testarea de noi titluri din portofoliul... mai mult
Joi, 23 Ianuarie 2014, ora 15:58
Candy Crush Saga este cel mai popular joc de pe Facebook, iar un grup de romani a pus umarul la dezvoltarea companiei care l-a produs.
King a fost infiintata in 2003, in Marea Britanie, de cativa IT-isti. Ei si-au dorit sa realizeze un joc simplu, dar care sa creeze dependenta in randul utilizatorilor.
Iar la mai bine de un deceniu de la acea idee, Candy Crush Saga a devenit cel mai popular joc online, inregistrand 500 de milioane de instalari pe platformele mobile si Facebook. Mai mult, el este accesat de peste 700 de milioane de ori pe zi doar pe tablete si smartphone-uri.
Succesul sau poate fi observat cu ochiul liber. Fie ca esti in trafic, la metrou sau la restaurant, trebuie sa intalnesti macar o persoana care se joaca Candy Crush Saga.
El se bazeaza, in principiu, pe o sarcina simpla: utilizatorul trebuie sa alature trei sau mai multe bomboane de aceeasi culoare. Insa exista provocari diferite pentru fiecare nivel, iar jucatorul nu are timp sa se ...citeste mai departe despre "Romanii care au contribuit la dezvoltarea celui mai popular joc de pe Facebook - Secretele succesului Candy Crush Saga Interviu" pe Ziare.com mai mult
Vineri, 03 Ianuarie 2014, ora 14:01