Dezastru pentru industria bancara din Grecia. Redeschiderea bursei a generat in randul investitorilor o miscare generala de lichidare a actiunilor detinute la bancile grecesti.
In doar trei zile, indicele de piata al sectorului bancar DTR a pierdut 64 de procente din valoare, evoluand de fiecare data spre limita negativa admisa, de 30%, informeaza Market Watch.
La pamant
Teama investitorilor de bancile elene accentueaza criza din sectorul bancar grecesc, institutiile de credit din tara evoluand pe marginea prapastiei de mai bine de sase luni.
Prin comparatie, indicele general Athex Composite a avut pierderi de doar 19% in cele trei zile de la redeschiderea Bursei din Atena.
Dupa o prima zi de tranzactionare incheiata cu un declin general de 23 de procente, unii analisti estimau ca indicele Athex ar fi putut intra pe o usoara crestere daca nu ar fi fost supus presiunilor exercitate de lichidarea actiunilor bancilor elene.
"Bursa s-a redeschis abia de trei zile, asa ca investitorii reanalizeaza riscul reprezentat de bancile din Grecia si de celelalte companii listate.
Nu este un scenariu deloc placut, iar lichidarea de actiuni a fost de dimensiuni considerabile", explica Richard Perry, analist de piata la Hantec Markets.
Cea mai mare pierdere
Panica inregistrata in randul actionarilor din bancile elene este intr-adevar de proportii considerabile.
Indicele DTR a inregistrat, cu aceasta ocazie, cea mai mare pierdere din istoria sa, mult peste... mai mult
Joi, 06 August 2015, ora 10:18
Dupa cinci saptamani in care a stat cu lacatul pe usa, bursa de la Atena se deschide astazi, ca prim semn de revenire la un sistem financiar normal in Grecia.
Auspiciile nu se anunta insa deloc avantajoase pentru economia locala, analistii estimand o scadere de pana la 30% in valoarea companiilor listate.
Sectorul bancar va fi cel mai afectat, dupa cum arata o parte dintre analistii britanici consultati de reporteriiThe Guardian.
In picaj
Bursa din Atena si-a deschis usile la ora 10:30, iar in primele minute, indicele Athex Composite a cazut cu 23 de procente, iar actiunile bancilor si ale altor companii financiare au coborat pana la plafonul maxim permis de autoritatile de supraveghere: 30%
Nu este un semnal deloc imbucurator, mai ales ca, la sfarsitul saptamanii trecute, prognoza pierderilor pentru prima zi de reluare a tranzactiilor era de 15-20 de procente.
Nu este o imagine foarte clara a ceea se petrece acum pe piata de capital din Grecia, pe parcursul urmatoarelor ore vor interveni modificari. In schimb, pierderile pe care bancile elene ar urma sa le sufere erau cumva de asteptat.
"Este foarte important ca am deschis. Era de asteptat sa fie o presiune pusa pe piata de capital din Grecia, dar acum putem sa monitorizam derularea evenimentelor", a declarat pentru CNBC Kostas Botopoulos, unul dintre supervizorii bursei din Atena.
Banci in prag de colaps
Pierderile suferite de bancile elene imediat dupa reluarea tranzactiilor erau de asteptat,... mai mult
Luni, 03 August 2015, ora 11:12
Bursa din Atena se deschide luni dupa o pauza de cinci saptamani, fiind asteptate insa pierderi masive.
Bursa a fost inchisa intr-o incercare de a opri colapsul financiar al Greciei, scrie Reuters.
O combinatie intre tranzactionari limitate, ingrijorari cu privire la viitor si inrautatirea economiei Greciei ar putea conduce la o scadere de peste 20% a Indexului General al Atenei.
Acest lucru este indicat si de tranzactionarea activelor grecesti in SUA in perioada in care bursa a fost inchisa.
"Posbilitatea de a vedea chiar si o singura actiune in crestere in cadrul sedintei de maine este zero", a spus Takis Zamanis, trader la Beta ...citeste mai departe despre "O veste buna si una proasta pentru Grecia. Ce se intampla cu Bursa de la Atena" pe Ziare.com mai mult
Duminica, 02 August 2015, ora 21:22
Bursa de la Atena a incheiat sedinta de marti in crestere semnificativa cu 7,98%, pe fondul sperantelor investitorilor intr-un compromis intre Grecia si partenerii europeni in zilele urmatoare, transmite AFP.
Indicele general al bursei de la Atena a ajuns la finalul zilei la valoarea de 826,31 puncte, in conditiile in care actiunile bancilor grecesti au inregistrat cresteri puternice, de 7,10% pentru Alpha Bank si un avans de 20,7% pentru National Bank of Greece, transmite Agerpres.
Aceste cresteri vin in contextul continuarii pregatirilor in vederea reuniunii de miercuri a ministrilor de Finante din zona euro, unde Grecia isi va prezenta propunerile privind inlocuirea actualului program de asistenta convenit cu UE, BCE si FMI.
Reuniunea de miercuri precede summitul de joi al sefilor de stat si de guvern precum si reuniunea Eurogrupului de luni.
Cu toate acestea, nu se asteapta sa se ajunga la un acord inaintea acestei date, a declarat un purtator de cuvant al Comisiei Europene.
Ministrul grec de Finante si premierul Alexis Tsipras au efectuat saptamana trecuta un turneu european, in incercarea obtinerii de sprijin pentru planurile lor vizand inlocuirea actualelor obligatiuni suverane cu unele corelate cu evolutia economiei elene. mai mult
Miercuri, 11 Februarie 2015, ora 10:00
Actiunile elene, care dupa declansarea crizei au fost evitate de investitorii ingrijorati ca Grecia ar putea intra in incapacitate de plata si sa iasa din zona euro, au devenit cele mai profitabile din lume, odata cu apropierea iesirii din recesiune, relateaza Bloomberg.
Din 5 iunie 2012, cu doua saptamani inainte ca operatorul indicelui mondial MSCI sa anunte ca va reclasifica Grecia drept piata emergenta, indicele ASE al bursei din Atena a crescut cu 146%, limitand declinul de la nivelul record atins in 2007 la 79%.
Cresterea indicelui ASE a fost mai mare decat cea inregistrata de 94 de indici bursieri nationali la nivel global, din perioada respectiva, cu exceptia Venezuelei.
Randamentul obligatiunilor Greciei pe termen de 10 ani a scazut la 8,31%, de la un maxim de 33,7% atins in martie 2012.
Paulson si JPMorgan Chase pariaza pe actiunile elene
Fondul de investitii Paulson si banca JPMorgan Chase au comparat actiuni elene, pe fondul interesului exprimat de fonduri de investitii pe pietele emergente ca Renaissance Capital Holdings si Templeton Emerging Markets Group.
JP Morgan a vandut, in urma cu trei ani, actiuni elene din fondul European Small Cap Fund, din cauza cresterii deficitului bugetar al tarii. Dupa restructurarea datoriei publice a Greciei, JP Morgan a investit in titluri ale retailerului Jumbo si ale producatorului de bijuterii Folli Follie.
"Perspectiva tarii s-a schimbat total", a declarat Francesco Conte, care administreaza pentru JP... mai mult
Vineri, 01 Noiembrie 2013, ora 08:59
Grecia a crescut pragul necesar pentru mutarea sediului unei companii listate in alta tara de la 67% la 95% din actiuni, masura fiind o incercare disperata, de ultim moment, pentru oprirea transferului birourilor companiei Viohalco in Belgia, scrie cotidianul elen Kathimerini.
Pana in prezent, pragul de 95% se aplica doar companiilor nelistate la bursa.
Viohalco, cea mai mare companie de prelucrare a metalelor din Grecia, intentiona ca subsidiara sa din Belgia sa intre pe bursa Euronext dupa care sa absoarba compania elena prin schimbul unei actiuni listate in Belgia pentru fiecare listata in Grecia.
Actionarii principali ai companiei controleaza circa 74% din titluri, iar noua reglementare adoptata de autoritati face imposibila atingerea pragului de 95% necesar pentru transferul sediului, scrie To Vima.
Viohalco ar fi fost a patra mare companie care paraseste Grecia din cauza costurilor mari de imprumut pe piata elena, dupa Coca-Cola HBC, S&B Minerals si Fage, potrivit cotidianului elen Kathimerini.
Surse apropiate situatiei au declarat pentru Kathimerini ca Viohalco vrea sa plece din Grecia pentru a obtine acces la finantare, necesara investitiilor la subsidiare si pentru mentinerea lichiditatii. Planul nu a fost motivat de cautarea unui regim fiscal mai favorabil, intrucat taxa pe profit in Belgia este de 34%, fata de 26% in Grecia.
Viohalco detine unitati de productie in Grecia, Bulgaria, Romania si Marea Britanie. Potrivit site-ului companiei,... mai mult
Joi, 26 Septembrie 2013, ora 08:29
Bursa de la Atena va pierde peste un sfert din valoarea sa, odata cu plecarea Coca-Cola din Grecia, ajungand de la nivelul de 39,2 miliarde de dolari, la aproximativ 31 de miliarde de dolari. Acest total este chiar mai mic decat cel al bursei vietnameze, care are o valoare de 35,2 miliarde de dolari.
Acesta ar fi un nou prag minim pentru bursa greceasca, dupa ce in noiembrie 2007 aceasta atinsese un maxim de 273 de miliarde de dolari.
Economia elena se afla in al cincilea an consecutiv de recesiune, iar analistii Bloomberg prevad ca aceasta va continua si in urmatorii doi ani. In acest climat economic, grecii au fost nevoiti sa acceseze doua planuri de salvare oferite de partenerii europeni, de 110 si 130 miliarde de euro.
"Faptul ca o foarte cunoscuta si reputata companie internationala pleaca de pe Bursa de la Atena reprezinta o situatie negativa. Desi Bursa de la Atena poate fi considerata o piata dezvoltata, se transforma mai degraba intr-o piata in curs de dezvoltare, atunci cand pierde o astfel de companie", a declarat Theodore Krintas, care administreaza fonduri de 80 de milioane de euro, in calitate de director la Attica Wealth Management.
Coca-Cola Hellenic Bottling este cel de-al doilea cel mai mare imbuteliator al Coca-Cola din lume si doreste sa paraseasca piata de capital greceasca pentru a fi listata ulterior la bursa londoneza si posibil la cea din New York.
Acest lucru va fi posibil dupa ce Coca-Cola Hellenic Bottling va fi preluata de o... mai mult
Marti, 16 Octombrie 2012, ora 12:43
Actiunile Piraeus Bank s-au apreciat luni cu 15% la bursa de la Atena, dupa ce oficialii acestei banci au anuntat preluarea prin absorbtie a bancii de stat ATEbank.
Banca Centrala a Greciei a anuntat ca Piraeus va prelua creditele performante, portofoliul de valori mobiliare si depozitele ATEbank.
Anul trecut, ATEbank nu a trecut testele de stres efectuate in Europa si nu a publicat rezultatele financiare pe 2011, asteptand decizia finala privind viitorul institutiei. Se estimeaza ca banca are nevoie de o injectie de capital de cinci miliarde de euro.
Activele toxice ale ATEbank vor fi preluate de Fondul de stabilitate financiara din Grecia (HFSF), in timp ce unele unitati vor fi preluate de statul elen, a anuntat Banca Centrala a Greciei.
Tranzactia face parte din procesul de restructurare si consolidare a sistemului bancar din Grecia. Guvernul Greciei detine o participatie de aproximativ 90% in ATEbank.
Piraeus preia ATEbank, inclusiv sucursala din Romania
"Pietele reactioneaza pozitiv la aceasta tranzactie si asteapta sa vada ce se va intampla in continuare, deoarece restructurarea ampla a sectorului bancar elen este o sursa de ingrijorare", a declarat Takis Zamanis, trader la Beta Securities.
Primele patru banci comerciale grecesti (National Bank of Greece, Alpha Bank, EFG Eurobank si Piraeus Bank) au primit o injectie de capital in valoare de 18 miliarde de euro in vederea recapitalizarii lor.
Acordul de stergere cu 105 miliarde de euro a... mai mult
Luni, 30 Iulie 2012, ora 13:40
Bursa din Atena a incheiat tranzactiile de marti in scadere cu 6%, cel mai grav declin consemnat dupa octombrie 2009, in urma temerilor ca tara va intra in incapacitate de plata daca nu va primi la timp fondurile promise de Uniunea Europeana si FMI.Indicele general Athex a inregistrat astfel cea mai puternica depreciere de la venirea la putere a noului guvern, in octombrie anul trecut.
Executivul elen a fost nevoit, anul trecut, sa dubleze previziunea privind nivelul deficitului bugetar, problema care se afla la originea crizei de incredere cu care se confrunta Grecia pe pietele financiare.
Declinul Athex a ajuns pe parcursul tranzactiilor la 7,4%, dupa ce guvernatorul Bancii Greciei a anuntat ca Produsul Intern Brut ar putea inregistra in acest an o scadere de peste 2%.
Standard & Poor's a retrogradat, marti, ratingul Greciei cu trei trepte, la nivelul "BB+", care se afla in categoria "junk" (nerecomandat pentru investitii), din cauza temerilor referitoare la capacitatea autoritatilor de a aplica reformele necesare reducerii datoriilor.
Perspectiva ratingului este negativa. Masura a fost anuntata dupa inchiderea bursei din Atena. mai mult
Marti, 27 Aprilie 2010, ora 23:28