Pregatirile Bulgariei pentru a se alatura zonei euro sunt in grafic, iar statul balcanic ar putea adopta euro inca din ianuarie 2022, a afirmat, luni, ministrul de Finante, Vladislav Goranov, transmite Reuters.
In luna iulie a anului trecut, Bulgaria a depus cerere pentru a intra in ERM II (mecanismul ratelor de schimb - n. r.), o perioada obligatorie de doi ani inainte de adoptarea monedei euro.
Este cu cateva luni mai devreme decat a indicat la inceputul acestei luni vicepresedintele Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis. Acesta afirmase ca Bulgaria va trebui sa astepte cel putin pana la mijlocul anului 2022 pentru a adera la zona euro, acest lucru avand efect pozitiv, inclusiv prin reducerea ratelor dobanzilor, politici fiscale mai transparente si conditii de business mai predictibile.
"Daca analiza activelor din sistemul bancar bulgar se va incheia cu succes, Bulgaria va putea adera la ERM II la mijlocul acestui an. Apoi moneda euro va putea fi adoptata dupa cel putin trei ani. Primii doi ani sunt necesari pentru a indeplini criteriile de la Maastricht, iar al treilea pentru a evalua rezultatele indeplinite si lucrarile pregatitoare", a spus Valdis Dombrovskis.
Dar ministrul bulgar de Finante ramane increzator ca statul vecin va putea in aceasta vara sa intre atat in uniunea bancara europeana, cat si in ERM II.
"Sunt rezonabil de optimist ca in iulie, daca totul merge bine in urma evaluarii cuprinzatoare a calitatii activelor si a derularii testelor de... mai mult
Marti, 29 Ianuarie 2019, ora 09:51
Moneda euro a implinit 20 de ani, marti, in prima zi a anului. A ajuns a doua cea mai folosita moneda din lume, dar parcursul si perspectivele sunt departe de a fi optimiste.
La data de 1 ianuarie 1999, 11 tari din Uniunea Europeana (UE) si-au fixat cursurile de schimb, au adoptat o politica monetara comuna sub coordonarea Bancii Centrale Europene (BCE) si au lansat o moneda comuna: euro. Pregatirile pentru trecerea la euro incepusera cu aproape un deceniu inainte, cand, in decembrie 1991, a fost instituit prin Tratatul de la Maastricht.
Cum a inceput totul
Initial, euro a fost o moneda electronica utilizata pe pietele financiare si pentru efectuarea de plati fara numerar. Bancnotele si monedele euro au intrat in circulatie trei ani mai tarziu. In 2002, 12 tari adoptasera euro: Austria, Belgia, Finlanda, Franta, Germania, Grecia (2001), Irlanda, Italia, Luxemburg, Olanda, Portugalia si Spania, care cumulau 302 milioane de cetateni. In prezent, euro este moneda a 19 tari din UE, care cuprind peste 340 de milioane de cetateni, dupa ce alte sapte tari au aderat ulterior: Slovenia (2007), Cipru (2008), Malta (2008), Slovacia (2009), Estonia (2011), Letonia (2014) si Lituania (2015).
Astfel, euro este a doua cea mai folosita moneda din lume, dupa dolar. Doar intre ianuarie 2000 si decembrie 2002 euro a avut un nivel mai scazut fata de dolar, iar de-atunci este considerat mai puternic decat moneda americana.
Ce urmeaza
In plus, chiar daca numarul de tari se va... mai mult
Marti, 01 Ianuarie 2019, ora 21:53
Cele mai sarace tari din Uniunea Europeana, Romania, Croatia si Bulgaria, se gandesc la adoptarea euro, iar tara noastra a anuntat saptamana trecuta ca va prezenta o strategie in acest sens pana la sfarsitul acestui an, reluand o idee din 2015.
Trecerea la moneda unica europeana ar putea ajuta statele din Balcani sa ramana aproape de nucleul UE, in conditiile intrebarilor care apar legate de distributia viitoare a fondurilor pentru dezvoltare, relateaza Bloomberg.
"Dupa Brexit, ramanerea in afara zonei euro te-ar putea face un outsider. Daca privesti bugetul UE, observi ca se acorda o atentie mult mai mare zonei euro. Comisia Europeana vrea sa acorde aceasta facilitate de convergenta pentru aderarea la zona euro, asa ca tarile trebuie sa profite de acest lucru", a declarat Juraj Kotian, economist la Erste Bank in Viena.
Planurile celor trei tari contrasteaza cu statele mai bogate din estul Europei. In timp ce Slovenia, Slovacia si tarile baltice, respectiv Estonia, Letonia si Lituania, folosesc euro, Polonia, Cehia si Ungaria nu au planuri ferme sa le urmeze exemplul.
Experienta Greciei, a ceea ce s-ar putea intampla cand se renunta la politica monetara independenta, nu a fost de ajutor. Dar tarile membre mai putin bogate ar putea avea nevoie de fondurile de dezvoltare ani de zile pentru a reduce decalajul in domeniul bunastarii.
Pregatirile Bulgariei sunt mai avansate
Cea mai saraca tara din UE, care detine in prezent presedinta Uniunii, are cursul levei... mai mult
Luni, 14 Mai 2018, ora 12:52
Viceguvernatorul BNR, Liviu Voinea, explica, intr-o analiza publicata joi, ca moneda euro va fi adoptata de catre tara noastra, dar ca acest lucru nu asigura bunastare, ci trebuie sa ne-o asiguram singuri, inainte de aderare.
"Intrebarea este cand, nu daca", scrie Voinea, in analiza "Romania in zona euro: cand si cum", aratand aici ca "adoptarea euro este o obligatie asumata prin Tratatul de Aderare la UE".
"Din perspectiva politicii monetare, pe termen mediu nu avem alta optiune. (...) Dar adoptarea euro e un proces complex, nu o simpla schimbare de bancnote. (...) Adoptarea euro nu asigura bunastarea. Noi trebuie sa ne-o asiguram, inainte de aderare.
(...) Experienta altor tari arata ca nu trebuie sa ne grabim, dar apartenenta la zona euro a fost o plasa de siguranta foarte utila pentru tarile din flancul sudic", sunt cateva dintre precizarile facute de viceguvernator.
Dintre tarile UE central si est-europene care nu au adoptat moneda euro pana acum, romanii s-au declarat in cea mai mare proportie in favoarea introducerii acesteia, respectiv 64 la suta, comparativ cu 50 la suta in Bulgaria si doar 29 la suta in Cehia.
Potrivit lui Liviu Voinea, Romania indeplineste criteriile nominale de convergenta, insa "se acumuleaza tensiuni pe unele componente care pun in discutie sustenabilitatea indeplinirii criteriilor".
Viceguvernatorul BNR mai arata ca, "in primul rand, Euro este un proiect politic - deci este nevoie de o decizie politica".
"Din punct de... mai mult
Vineri, 01 Septembrie 2017, ora 20:18
Vecinii de peste Dunare isi fac calendarul pentru accederea in uniunea monetara europeana in functie de cel al Romaniei.
Potrivit unei profesoare de la Academia de Stiinte a Bulgariei (BAN), tara vecina se plaseaza in spatele Romaniei in ceea ce priveste parcurgerea pasilor necesari pentru intrarea in zona euro.
Tatiana Hubenova crede ca integrarea in zona euro va garanta o mai buna supraveghere a sistemului bancar si stabilitatea financiara, dar considera ca Romania are sanse mai mari de a trece rapid la moneda euro, arata agentia de presa Novinite.
Educatia financiara, punctul forte
Hubenova considera ca educatia financiara facuta de reprezentantii Bancii Nationale a Romaniei in perioada de criza este un atu important in procesul de accedere in zona euro.
"Romania a parcurs etape importante din procesul de armonizare cu cerintele de accedere in Uniunea Bancara Europeana. De asemenea, Romania sta bine si in ceea ce priveste cultura financiara a populatiei si stabilitatea monetara", arata Tatiana Hubenova.
Oficialii de la Bucuresti au anuntat ca intentioneaza sa adopte moneda euro incepand cu 2020, dupa doua amanari ale termenului de accedere in zona euro.
La Sofia, reprezentantii guvernului bulgar au planuri similare, tara pregatindu-se sa paseasca in antecamera uniunii monetare europene.
Cu toate acestea, reprezentantii Uniunii Europene sustin ca bulgarii stau destul de prost in ceea ce priveste educatia financiara a populatiei.
In urma cu... mai mult
Luni, 04 Mai 2015, ora 10:23
1Guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, afirma ca Romania trebuie sa intre in Uniunea Bancara cat mai curand dupa adoptarea monedei euro, precizand ca acest lucru va duce la intarirea stabilitatii financiare si la cresterea increderii in sistemul bancar national.
Mugur Isarescu a declarat, joi, la Constanta, ca exista un consens politic atat in privinta adoptarii monedei unice, cat si a aderarii Romaniei la Uniunea Bancara.
"De ce Romania chiar trebuie sa intre in Uniunea Bancara? Prima motivatie: 70 la suta din activele nete ale sistemului bancar din Romania sunt in mainile unor entitati bancare financiare din strainatate, majoritatea europene. Ca e bine, ca e rau, acuma este un fapt. Si atunci, in timp ce aceste entitati intra in Uniunea Bancara, ai doua posibilitati. Prima posibilitate este sa afli de la aceste entitati, deci de la BCR Viena, Austria, sa vina Andreas Treichl si sa spuna ce se discuta la Frankfurt si sa-mi spuna ce vrea el sa-mi spuna, imi spune varianta dansului si eu sa stau sa ascult. Sau a doua, sa am curajul sa spun: aceasta este realitatea din Romania mai devreme sau mai tarziu cand voi intra in zona euro trebuie sa intru in Uniunea Bancara si sa iau decizia de pe acuma. Ori la noi s-a ajuns la un consens politic si presedintele, si premierul vorbesc despre intrarea Romaniei in zona euro", a afirmat Mugur Isarescu.
Anul 2019, tinta pentru trecerea la moneda unica
El a spus ca a fost stabilit anul 2019 ca tinta pentru adoptarea monedei euro,... mai mult
Vineri, 06 Iunie 2014, ora 08:40
Comisia Europeana a publicat miercuri raportul de convergenta 2014, in care analizeaza daca statele membre care beneficiaza de o derogare de la adoptarea monedei euro, Bulgaria, Republica Ceha, Croatia, Lituania, Ungaria, Polonia, Romania si Suedia indeplinesc conditiile de adoptare a monedei euro.
Conform raportului, Lituania a indeplinit toate criteriile de convergenta pentru adoptarea euro. Astfel, incepand cu 1 ianuarie 2015, zona euro va ajunge la 19 membri, odata cu aderarea Lituaniei, care va deveni a cincea tara fosta comunista din zona euro, dupa Slovacia, Slovenia, Estonia si Letonia.
Celelalte sapte statele membre care beneficiaza de o derogare de la adoptarea monedei euro, Bulgaria, Republica Ceha, Croatia, Ungaria, Polonia, Romania si Suedia nu indeplinesc in prezent toate conditiile de adoptare a monedei euro. Situatia lor va fi, prin urmare, reevaluata in urmatorii doi ani, se arata in comunicatul CE.
Comisarul european pentru Afaceri Economice, Olli Rehn, a declarat: "Disponibilitatea Lituaniei de a adopta euro reflecta sprijinul sau de lunga durata pentru politici fiscale prudente si reforme economice. Uniunea Economica si Monetara ramane o comunitate atractiva. Zona euro are in prezent o coordonare economica mai eficienta, un zid de protectie financiara robust pentru a proteja stabilitatea si, din acest an, o uniune bancara. La toate acestea Lituania s-a angajat sa participe si sa le intareasca. Datorita eforturilor depuse in ultimii cinci ani,... mai mult
Miercuri, 04 Iunie 2014, ora 15:42
Bulgaria a inghetat pe termen nelimitat planurile de adoptare a monedei euro, in contextul crizei datoriilor de stat, considerand ca aderarea la uniunea monetara nu ar mai aduce vreun beneficiu, ci numai costuri.
Premierul Boyko Borisov si ministrul Finantelor Simeon Djankov au declarat ca decizia de a suspenda planurile de aderare la zona euro, un vechi obiectiv pe termen lung al mai multor guvernari de la Sofia, este o consecinta a deteriorarii conditiilor economice si incertitudinilor legate de viitorul blocului monetar, alaturi de schimbarea "decisiva" a opiniei publice din tara privind adoptarea euro, la inceputul celui de-al treilea an de austeritate, potrivit WSJ.com.
"Directia s-a schimbat in strategia noastra, dar si in randul publicului. In prezent, nu vad niciun beneficiu al intrarii in zona euro, ci numai costuri. Publicul este indreptatit sa stie cine ar avea de salvat pe cine dupa ce aderam. Este prea riscant pentru noi si, in plus, nu este sigur care sunt regulile si cum vor sta lucrurile peste un an sau doi", a afirmat Djankov.
Criza datoriilor de stat a determinat si alte state UE sa se indeparteze cu prudenta de adoptarea monedei unice. Premierul lituanian Andrius Kubilius a declarat saptamana trecuta ca tara va adera la zona euro numai atunci cand "Europa va fi pregatita".
Anterior, premierul leton Valdis Dombrovskis a spus ca guvernul va lua o decizie in privinta unui program de adoptare a euro in primavara anului 2013, termen care... mai mult
Marti, 04 Septembrie 2012, ora 10:21
Romania si-a reiterat intentia de a adopta euro peste trei ani, cu toate ca restul statelor UE care nu au trecut la moneda unica nici nu vor sa auda de intrarea in zona euro.
Conform "Programului de convergenta 2012", aprobat saptamana aceasta de Guvernul Romaniei printr-un memorandum, Romania va adopta euro in 2015. Alte prevederi se refera la reducerea deficitului structural sub 0,7% din Produsul Intern Brut (PIB) pana in 2014 si intrarea in Mecanismul European al Ratelor de Schimb (ERM) II, in perioada 2013-2014.
"Principalul obiectiv este reducerea deficitului structural sub 0,7% din PIB pana in 2014. In acest fel, se poate ilustra capacitatea Romaniei de a se incadra incepand din anul 2013 in obiectivul bugetar pe termen mediu, ceea ce corespunde prevederilor Tratatului privind stabilitatea, coordonarea si guvernanta, in cadrul Uniunii Economice si Monetare.
Se incearca atenuarea ciclicitatii economiei, reducerea presiunilor inflationiste si limitarea deficitelor externe. De asemenea, se mentine angajamentul de adoptare a monedei euro in 2015 prin intrarea in mecanismul ERM II in 2013-2014", a anuntat purtatorul de cuvant al Guvernului, Dan Suciu.
Romania pare a fi singura tara UE din afara zonei euro care sa vrea sa mai adere, state precum Bulgaria, Ungaria, Polonia sau Cehia spunand sub o forma sau alta ca nu se grabesc sa faca acest lucru pana cand nu va fi rezolvata criza datoriilor europene. Mai mult, statele slabe din zona euro, cum ar fi Grecia,... mai mult
Vineri, 20 Aprilie 2012, ora 07:59