Robert Trandafir a pariat pe piata online din Romania inca de la inceputuri, chiar daca domeniul era foarte tanar si nici forta de munca bine calificata nu se gasea pe atunci.
La 12 ani de la aderarea la Uniunea Europeana, Romania a prezidat marti o reuniune a Consiliului UE. Tara noastra a preluat, la 1 ianuarie, presedintia rotativa a UE.
Pe parcursul acestui an, principalele organisme financiare internationale, Fondul Monetar International, Banca Mondiala, Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare, precum si Comisia
In parteneriat cu PKF Finconta, BusinessMark a organizat cea de-a patra editie a evenimentului Autumn Tax Update Forum pe 5 octombrie la Hotel Intercontinental.
Uniunea vamala a UE, una dintre cele mai importante realizari ale blocului comunitar, si-a sarbatorit la 1 iulie cea de-a 50-a aniversare, se arata intr-un comunicat al Comisiei Europene (CE).
Presedintele Traian Basescu a declarat, joi, ca redeventele nu pot fi modificate, ele fiind calculate in functie de marimea zacamantului si dupa o metodologie extrem de complicata, dar a explicat ca
Deficitul bugetului consolidat a urcat usor in luna august si a ajuns la 0,24% din PIB dupa primele opt luni, pe fondul mentinerii ritmului de crestere pe partea de venituri si al accentuarii
Pentru a doua zi la rand, moneda ruseasca a atins, vineri, un nou minim record in raport cu dolarul american, afectata de inasprirea sanctiunilor europene si americane care vizeaza in special
Economia Romaniei va creste cu 2,4% - 2,6% in acest an, in conditiile unui an agricol similar celui cel de anul trecut si pe baza exporturilor, care vor continua sa performeze decent, sustine Radu
O treime din cele mai importante companii listate pe Bursa de Valori Bucuresti mizeaza in acest an pe planuri ambitioase de afaceri, care constau in cresteri semnificative ale profiturilor sau in
Consiliul Director al Fondului Monetar International (FMI) a aprobat, miercuri, prima si a doua evaluare a acordului preventiv incheiat anul trecut cu Romania, punand la dispozitia statului doua
Aproape toti antreprenorii romani, mai exact 90% dintre acestia, considera ca accesul la finantare al antreprenorilor tineri, cu varsta sub 40 de ani este dificil sau foarte dificil, se arata in
Economia Greciei va depasi in 2014 perioada cea mai dificila, dupa sase ani de recesiune, dar PIB-ul inca ar putea inregistra un declin usor in acest an, a estimat joi Fundatia pentru Cercetare
O misiune a Fondului Monetar Interntional (FMI) va sosi marti la Bucuresti, impreuna cu reprezentanti ai Comisiei Europene si ai Bancii Mondiale, pentru discutii privind prima si a doua evaluare a
Consiliul de Administratie al CFR SA a respectat in cele noua luni de mandat angajamentele asumate in fata institutiilor financiare internationale si a adoptat masuri care au avut ca efect
Necesarul de finantare moderat din acest an al Romaniei, Poloniei, Ungariei si Cehiei, precum si perceptia pozitiva din partea investitorilor, va ajuta, probabil, cele patru tari sa reziste
Magiunul din prune Topoloveni, sofranul si branza greceasca vor fi promovate impreuna in Orientul Mijlociu si SUA cu ajutorul unui program european pentru promovarea produselor agricole, in valoare
Datele economice aferente trimestrului al treilea reprezinta cele mai vizibile rezultate ale Guvernului in acest an. Astfel, Romania a avut cea mai mare crestere economica din Uniunea Europeana in
Rectificarea bugetara va creste deficitul bugetar de la 2,3% din PIB la 2,5% din PIB, diferenta pe care expertii FMI o accepta doar pentru sumele cheltuite suplimentar fata de programul initial
Comisarul european pentru politica regionala Johannes Hahn a afirmat, marti, ca miliarde de euro din banii contribuabililor europeni au fost cheltuite in trecut fara o strategie clara si standarde
Grecia va primi anul viitor subventii record de la Uniunea Europeana (UE), totalizand 7,5 miliarde de euro, a declarat ministrul Dezvoltarii, Costis Hatzidakis.
Instituirea unui mecanism unic de rezolutie, situatia economica la nivelul Uniunii Europene precum si o propunere comuna a Comisiei Europene si Bancii Europene de Investitii referitoare la stabilirea
Consiliul Director (Board of Directors) al Fondului Monetar International va discuta vineri, in 27 septembrie, scrisoarea de intentie transmisa de autoritatile romane privind noul acord stand-by pe o
Comisia Europeana saluta comentariile Consiliului fiscal cu privire la rectificarea bugetara dar se simte confortabila cu cifrele incluse in document, in conditiile in care riscurile mentionate de
Rata inflatiei continua sa creasca in Romania si afecteaza dorinta de cumparare a romanilor, situatie in care multe persoane se bazeaza deja pe fructele si legumele din gradinile proprii, potrivit
Energia verde, industria auto si agricultura reprezinta trei domenii cheie, atractive pentru investitorii straini, spun specialisti contactati de Business24. Acestia remarca un interes sporit al
Rectificarea bugetara a fost una prudenta si realista si a luat in calcul ce s-a intamplat in prima jumatate a anului, a declarat marti seara, la Realitatea TV, ministrul delegat pentru buget, Liviu
Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, sustine ca Romania se afla pe ultimul loc la absorbtia fondurilor europene si spune ca trebuie ca pana la sfarsitul anului sa mai urce in clasament,
Parlamentul portughez a aprobat vineri o rectificare bugetara ce presupune noi masuri de austeritate, pentru a le compensa pe cele respinse in aprilie de Curtea Constitutionala si a permite astfel