Negociatorii Parlamentului European (PE) si presedintia germana a Consiliului UE (care a negociat in numele statelor membre ale UE) au ajuns marti la un acord privind detaliile cadrului bugetar multianual 2021-2027, incheind o etapa cruciala pentru activarea pachetului de relansare de 1.800 miliarde de euro pentru a face economia europeana mai 'verde' si mai digitalizata, transmit Reuters, DPA si AFP.
Acordul urmeaza a fi ratificat de Consiliul Uniunii Europene si de Parlamentul European.
Acordul, negociat timp de aproape patru luni, spune clar ca guvernele pot accesa finantare europeana doar cu respectarea statului de drept, o conditie careia i se opun Polonia si Ungaria, noteaza Agerpres.
Unul dintre negociatorii PE, Jan Olbrycht, citat de agentia DPA, a spus ca acordul cuprinde suplimentarea cu 16 miliarde de euro a finantarii pentru mai multe programe, inclusiv cercetarea si sanatatea. Totusi, presedintia germana a Consiliului UE a mentionat ca numai 12,5 miliarde de euro din aceasta suma reprezinta fonduri noi, cea mai mare parte provenind din amenzile aplicate pentru incalcarea regulilor europene privind concurenta, care pana in prezent erau varsate statelor membre.
Europarlamentarii au refuzat pana in prezent sa-si dea acordul asupra viitorului buget multianual pentru perioada 2021-2027, estimand ca suma de 1.074,3 miliarde de euro convenita in urma negocierilor intre liderii europeni pentru acesta este insuficienta. Eurodeputatii au cerut de asemenea... mai mult
Marti, 10 Noiembrie 2020, ora 17:33
Statele membre si Parlamentul European au reusit sa ajunga luni seara la un acord privind un buget de 168.7 miliarde de euro pentru anul 2020, a anuntat intr-un comunicat Grupul Partidului Popular European (PPE).
"Avem un acord", a confirmat pe Twitter si presedintia finlandeza a Consiliului UE, informeaza marti AFP.
Parlamentul European a obtinut din partea statelor membre o crestere a bugetului cu 850 de milioane de euro fata de propunerea Comisiei Europene, pentru a finanta combaterea incalzirii globale, digitalizarea si programele Erasmus + pentru tineri, a mai anuntat PPE.
"Am consolidat liniile bugetare pentru clima cu o jumatate de miliard de euro prin aceasta propunere", a precizat deputata europeana PPE Monika Hohlmeier, negociatoare din partea Parlamentului European pentru bugetul pe 2020.
"Grupul PPE a reusit de asemenea sa negocieze o finantare suplimentara pentru digitalizare, de pe urma careia cetatenii europeni din toate tarile UE vor beneficia prin locuri de munca competitive, o sanatate mai buna si servicii mai bune", a adaugat Monika Hohlmeier.
Acordul aduce si "un sprijin crescut pentru tineri prin cresterea bugetului dedicat programelor Erasmus+ si DiscoverEU", a mai precizat eurodeputata PPE.
"Cu mai multi bani pentru prioritatile noastre - o crestere globala de 850 milioane de euro pentru clima, digitalizare si tineri - bugetul pe 2020 este un succes pentru Grupul PPE", a punctat Hohlmeier.
A fost nevoie de trei saptamani de... mai mult
Marti, 19 Noiembrie 2019, ora 09:28
Eurodeputatul roman Siegfried Muresan (PMP) este negociatorul sef al Parlamentului European in ce priveste adoptarea bugetului Uniunii pentru anul 2018. Bugetul a fost votat de parlamentari intr-o forma care nemultumeste Consiliul European, institutia care reuneste sefii statelor membre. Urmeaza trei saptamani de negociere pentru a se ajunge la forma finala.
Siegfried Muresan (foto) stie foarte bine cum functioneaza birocratia europeana si a raspuns la mai multe intrebari despre ce poate castiga Romania de la UE in 2018 si ce poate pierde daca PSD merge inainte cu atacul si deteriorarea Justitiei.
In criza declansata de prabusirea Guvernului Grindeanu, ati fost nominalizarea PMP pentru pozitia de prim-ministru. Mai doriti sa fiti premierul Romaniei?
Uitandu-ma la actualul guvern, pot spune ca oricine ar putea sa fie un prim-ministru mai bun decat Mihai Tudose. Fiecare zi pe care Mihai Tudose o petrecere la conducerea guvernului va avea consecinte negative pe termen scurt si lung pentru Romania. Este un guvern care a pierdut increderea atat a oamenilor cat si a partenerilor nostri internationali.
La inceputul anului, opinia publica internationala a vazut cum sute de mii de persoane au iesit in strada pentru a apara sistemul de justitie si statul de drept impotriva incercarilor guvernului de a slabi institutiile de aplicare a legii. Comunitatea internationala distinge in acest moment intre popor si clasa politica care e la putere in Romania.
Am observat ca... mai mult
Sambata, 28 Octombrie 2017, ora 11:51
Cresterea economica, locurile de munca si siguranta cetatenilor sunt cele trei mari prioritati pe care mi le-am asumat, ca negociator-sef al Parlamentului European privind Bugetul Uniunii Europene (EU) pentru anul 2018, buget pe care il estimez la aproximativ 155 - 160 de miliarde de euro.
Ca sa avem un termen de comparatie, acesta echivaleaza cu PIB-ul Romaniei pe un an intreg si reprezinta 1% din veniturile generate anual de economiile tuturor celor 28 de state membre ale Uniunii Europene.
Imi propun sa fac aici doar o scurta trecere in revista a prioritatilor pe care mi le-am stabilit ca negociator-sef al Bugetului UE 2018, voi descrie mai pe larg in texte viitoare negocierile si abordarile pe care le vom avea pe toata durata procedurii bugetare.
Prioritatile pe care le-am stabilit
Procedura bugetara la nivelul Uniunii Europene este una deosebit de complexa si necesita mai multe etape de negociere, de aceea am prezentat, inca de la inceputul lunii februarie, colegilor eurodeputati din Comisia pentru bugete, prioritatile politice ale Parlamentului European pentru bugetul UE de anul viitor.
In baza acestor prioritati, voi negocia bugetul pe parcursul anului cu Consiliul UE (care reprezinta guvernele statelor membre) si cu reprezentantii Comisiei Europene (organismul executiv al Uniunii Europene), urmand ca proiectul final de buget sa fie aprobat la nivelul Uniunii Europene, cel mai probabil pana la finalul lunii noiembrie, deci dupa 10 luni de negocieri... mai mult
Marti, 21 Februarie 2017, ora 07:59
Parlamentul European, reunit in plen la Strasbourg, a adoptat marti, bugetul UE pentru perioada 2014-2020, transmit AFP si EFE.
Bugetul a fost adoptat cu o larga majoritate de 682 de voturi, cu sustinerea dreptei si a socialistilor.
El prevede 908 miliarde de euro credite de plati si 960 de miliarde de euro credite de angajament, respectiv 3,7% si 3,5% mai putin decat a fost prevazut pentru cadrul bugetar multianual 2007-2013.
Acest buget, redus fata de precedentul cadru financiar plurianual, a fost adoptat la capatul a peste trei ani de negocieri in Uniunea Europeana. mai mult
Marti, 19 Noiembrie 2013, ora 14:03
Guvernele statelor membre ale UE au cazut de acord pentru alocarea unei sume suplimentare de 3,9 miliarde de euro la bugetul european pentru a evita ca Uniunea Europeana sa se afle in situatia incetarii de plati.
Aceasta suplimentare a bugetului pentru 2013 a fost solicitata de Parlamentul European ca o conditie prealabila pentru aprobarea bugetului multianual al UE pentru 2014-2020, a precizat miercuri Consiliul Uniunii Europene intr-un comunicat citat de AFP.
Acordul include si o suplimentare cu 400,5 milioane de euro a Fondului de solidaritate, suma destinata Germaniei, Austriei si Cehiei pentru acoperirea pagubelor provocate de inundatiile din mai si din iunie 2013, precum si Romaniei, pentru pagubele suferite in urma incendiilor de padure din vara lui 2012.
Contributia statelor membre la suplimentarea cu 3,9 miliarde de euro va varia in functie de nivelul de participare la bugetul european.
In schimb, suplimentarea cu 400,5 milioane de euro a Fondului de solidaritate va fi finantata de la bugetul pe 2013 "prin redistribuirea fondurilor neutilizate", au explicat surse europene pentru AFP.
Parlamentul European va supune la vot aceste doua finantari in cursul sesiunii sale plenare din noiembrie.
Acest acord al statelor membre ar urma sa puna capat divergentelor dintre statele membre si Parlamentul European pe tema bugetului UE pentru perioada de programare financiara multianuala 2014-2020. mai mult
Miercuri, 30 Octombrie 2013, ora 14:39
Presedintii principalelor trei institutii ale Uniunii Europene (Comisia, Consiliul si Parlamentul) au anuntat joi ca au ajuns la un acord politic cu privire la bugetul de 960 miliarde de euro pentru perioada 2014-2020.
"Sunt incantat sa anunt ca astazi avem un acord politic cu privire la viitorul buget al Uniunii Europene", a declarat presedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, potrivit AFP.
Acest acord convenit cu cateva ore inaintea debutului summitului european va trebui aprobat cu o majoritate calificata de catre cei 754 de deputati din Parlamentul European, a avertizat presedintele Parlamentului European, Martin Schulz.
"Nu este un compromis usor de acceptat. Pot sa traiesc cu acest acord si pot sa-l sustin insa va trebui sa ne batem pentru a obtine sprijinul majoritatii deputatilor", a declarat Martin Schulz intr-o conferinta de presa comuna cu premierul irlandez Enda Kenny si presedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso.
O reuniune a presedintilor grupurilor politice din Parlamentul European a fost convocata joi pentru studierea acordului politic. Parlamentul European se va reuni luni in sesiune plenara.
Acordul de compromis trebuie ratificat de toate statele Uniunii
Acordul politic gasit de presedintii celor trei institutii este un "compromis", a subliniat Barroso. Potrivit acestuia, acordul prevede o mare flexibilitate in
utilizarea creditelor care vor putea fi mobilizate in perioada 2014-2020. In prezent, fondurile care nu au... mai mult
Joi, 27 Iunie 2013, ora 13:45
Presedintele Consiliului European Herman Van Rompuy le-a transmis marti deputatilor europeni refuzul de a introduce reduceri suplimentare in propunerea de compromis pentru bugetul perioadei 2014-2020, asa cum cer mai multe state membre, transmite AFP.
"Acordul pentru buget va fi sub un nivel inferior propunerii Comisiei Europene, insa nu se pune problema de a merge sub reducerile pe care, din pacate, am fost nevoit sa le propun deja", a afirmat el in cadrul unei dezbateri televizate asupra cauzelor esecului summitului de vineri privind bugetul UE pe urmatorii ani.
Herman Van Rompuy a propus un compromis cu angajamente de 973 de miliarde de euro, insemnand cu 75 de miliarde de euro mai putin decat cererea Comisiei Europene. Propunerea reprezinta 1,01% din produsul intern brut (PIB) al UE.
Summitul de vineri a esuat deoarece cancelarul german Angela Merkel si premierul David Cameron au cerut reduceri suplimentare de 30 de miliarde de euro.
Parlamentul European i-a cerut lui Van Rompuy sa reziste presiunilor si si-a reiterat dreptul de veto in cazul unui acord neconvenabil.
"Parlamentul European are drept de veto. Nu trebuie sa uitam acest lucru", a reamintit copresedintele grupului Verzilor, Daniel Cohn-Bendit. "Sper ca vom fi suficient de puternici pentru a spune nu" in cazul unui acord neconvenabil la sfarsitul viitorului summit prevazut pentru inceputul anului viitor, a spus el.
Liderul grupului socialist din PE, Hannes Swoboda, a denuntat dur, la randul... mai mult
Miercuri, 28 Noiembrie 2012, ora 08:29
Premierul britanic, David Cameron, si omologul sau italian, Mario Monti, si-au exprimat - marti, la Roma - dezacordul fata de proiectele de crestere a bugetului Uniunii Europene, relateaza AFP.
"Nu putem continua sa crestem cheltuielile UE. UE trebuie sa inceapa sa traiasca in functie de mijloacele sale", a afirmat Cameron in cursul unei conferinte de presa comune cu Monti.
"Vrem, de asemenea, un buget cu perspectiva spre viitor, dar suntem mai putin convinsi de necesitatea de a reduce bugetul UE", a declarat Monti.
"Daca as recurge la forma britanica de intelegere, as spune ca pozitiile noastre comporta puncte care nu sunt aliniate complet", a adaugat el.
In schimb, cei doi premieri au fost de acord cu necesitatea de a se actiona rapid pentru aplicarea deciziilor luate de Consiliul European pentru a se relansa cresterea economica, anuntand ca vor scrie o scrisoare comuna conducatorilor UE.
"Credem amandoi ca avem un atu unic cu piata unica cea mai mare in lume. Trebuie sa ne concentram si mai mult asupra ei", a estimat Cameron.
El a amenintat ca isi va folosi dreptul de veto bugetului daca acesta va include o crestere a cheltuielilor, in timp ce bugetele nationale sunt obiectul unor reduceri. mai mult
Miercuri, 14 Noiembrie 2012, ora 09:16