România se află în ultimii doi ani de aplicare al pachetului de măsuri aferente Planului Național de Redresare și Reziliență. Deși se află la nivel cu celelalte nouă țări care au aplicat
Ministerul Finanțelor a lansat vineri, 23 februarie, în consultare publică continuarea programului IMM Plus 2024, prin care microîntreprinderile și firmele mici și mijlocii din România vor
Peste 19.000 de noi beneficiari ai programului "Casa Verde Fotovoltaice" au primit aprobarea de instala panouri fotovoltaice, au anunţat, vineri, Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) şi
Industria siderurgică din România operează în prezent la aproximativ un sfert din capacitatea pe care o avea în 1989, trecând printr-un amplu proces de restructurare care a implicat reducerea
Aplicaţia Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică - Casa Verde Fotovoltaice se va debloca marţi, 23 ianuarie, de la ora 10.00, a
Proiectul de buget al Ministerului Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse pentru 2024 a fost aprobat, marţi, de comisiile reunite de buget-finanţe din Parlament.
Plenul reunit al Senatului și Camerei Deputaților a votat miercuri bugetul de stat pentru anul 2024, cu 294 de voturi „pentru” și 84 de voturi „împotrivă”.
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a avut luni o discuţie cu deputaţii PNL pe bugetul pe 2024, el afirmând că banii pentru pensii, atât majorarea cu inflaţia, la 1 ianuarie, cât şi
Coaliția PSD-PNL lucrează în prezent la definirea direcției bugetare pentru anul 2024, preponderent pe baza datelor brute oferite de Comisia Națională de Strategie și Prognoză (CNSP), care a
Odată cu promulgarea Legii 296/2023, fluctuațiile fiscale și economice cu care urmează să se confrunte întreprinderile românești anul viitor au acaparat dialogul public.
Executivul a aprobat luni proiectul de lege privind măsurile fiscal-bugetare, pe lângă care, oficialii guvernului au declarat că vor emite separat o ordonanţă de urgenţă pentru reglementarea
Municipiile Bacau si Focsani se afla nu numai in judete vecine, dar sunt si singurele din tara care au bugetele locale suspendate de instanta si nu pot opera nici un fel de plata.
Copresedintii USR PLUS Bucuresti vor propune Biroului Municipal aprobarea de catre consilierii generali a noului proiect de buget, transmite viceprimarul Horia Tomescu, adaugand ca varianta rezultata
Dupa doua tentative nereusite de aprobare a bugetului local pe anul 2021, consilierii locali din Focsani, au aprobat dupa sase ore de discutii banii pentru programul de functionare si dezvoltare din
Marcel Ciolacu, presedintele PSD, a anuntat aseara la televiziunea publica faptul ca Guvernul Citu pregateste taieri de venituri pentru bugetari, de 25%. Cu toate acestea el este contrazis de
Guvernul a aprobat in seara zilei de luni, 22 februarie, proiectul Legii bugetului de stat pentru 2021 in forma finala, cu avizul Consiliului Legislativ.
Guvernul Romaniei se intruneste vineri, dupa sedinta CSAT, pentru a aproba proiectele de lege ale bugetului de stat si bugetului asigurarilor sociale de stat pe 2021.
Raluca Turcan, ministru al Muncii, sustine ca bugetul prevede majorarea alocatiilor in doua etape, una la finalul anului trecut si alta la inceputul acestui an.
Bugetul pentru 2021 nu este unul de austeritate, dar nici nu multumeste pe toata lumea si, desi ministrii isi doresc cat mai multi bani de la buget, nu se poate pentru ca trebuie sa ne incadram in
Premierul Florin Citu a afirmat luni, 1 februarie, ca bugetul pentru 2021 nu va fi adoptat in sedinta de Guvern de marti si ca cel mai probabil va fi aprobat in aceasta saptamana sau saptamana
Ministrul Economiei, Virgil Popescu, a declarat ca taxa unica nu va fi desfiintata, fiind un concept liberal. De asemenea, potrivit lui Popescu, alocatiile copiilor se vor dubla pana in 2022, iar
Guvernul a aprobat, miercuri seara, memorandumul prin care va acorda, in urmatorii ani, un ajutor de peste 1,3 miliarde de euro Complexului Energetic Oltenia in vederea restructurarii.
Ministrul de Finante, Florin Citu, anunta ca a decis, dupa discutii cu premierul Ludovic Orban, sa propuna in urmatoarea sedinta de guvern scutirea de la plata impozitului pentru perioada ramasa pana
Marcel Bolos, ministrul Fondurilor Europene, Raed Arafat, secretar de stat, si Ludovic Orban, premierul Romaniei, au sustinut o conferinta de presa in urma sedintei de guvern de miercuri, 14
Premierul Ludovic Orban a declarat, sambata, ca Partidul National Liberal va negocia, in plenul Parlamentului, modificarea raportului comisiilor reunite de buget - finante prin care au fost adoptate