Banca franceză BNP Paribas a semnat un acord cu cel mai important grup de protecţie a consumatorilor din Franţa, CLCV, pentru plata unor despăgubiri cuprinse între 400 de milioane şi 600 de
Principalele burse europene au inregistrat, luni dimineata, scaderi importante, afectate de agravarea crizei sanitare provocata de epidemia de coronavirus, dar si de socul petrolier provocat de
Grecia a lansat o licitatie pentru obligatiuni pe 15 ani, cea mai lunga perioada pe care Grecia se imprumuta de la debutul crizei financiare din 2010, profitand de ratele scazute ale dobanzilor si de
Autoritatea pentru gestionarea datoriei publice din Grecia a anuntat luni ca a demarat procedurile pentru a emite obligatiuni pe 15 ani, cea mai lunga perioada pe care Grecia se imprumuta de la
Curtea de Justitie a Uniunii Europene a decis joi in favoarea consumatorilor polonezi care au luat credite ipotecare in franci elvetieni, permitandu-le sa ceara tribunalelor din Polonia sa le
Grupul italian Enel, cea mai mare companie europeana de utilitati, a demarat procesul de vanzare a operatiunilor din Romania si se asteapta ca activele sa fie evaluate la aproximativ un miliard de
Bancile americane detin cinci din primele sase pozitii in topul celor mai mari banci din lume atat pe piata veniturilor fixe cat si pe piata tranzactiilor cu actiuni, in conditiile in care, in 2018,
Ministerul Finantelor publice intentioneaza sa imprumute 2,5 miliarde de euro de pe pietele externe, prin lansarea a una sau doua serii noi de obligatiuni cu maturitatea de minimum 10 ani, potrivit
Deprecierea semnificativa a lirei turcesti a majorat presiunile asupra corporatiilor, din cauza imprumuturilor in valuta, si a sporit temerile privind propagarea efectelor negative spre sectorul
Prea multe datorii au facut sistemul financiar mondial la fel de vulnerabil cum era in urma cu zece ani, in luna septembrie 2008, cand s-a prabusit banca americana Lehman Brothers, a apreciat fostul
Grupul bancar francez Credit Agricole ia in considerare vanzarea subsidiarei din Polonia, a 13-a mare banca a tarii dupa active, deoarece nu poate concura cu jucatorii mai mari intr-o perioada in
In 22 aprilie, va avea loc la Ateneul Roman cea de-a sasea editie a Hope Concert, evenimentul anual cultural si de responsabilitate sociala organizat de Hope and Homes for Children in sprijinul
Pe scena Ateneului Roman au urcat Andra, Smiley, Alexandru Tomescu, Irina Iordachescu, Zoli TOTH Project, Marius Manole, Andrei Licaret, The Mono Jacks si Ansamblul Violoncellissimo.
Adam Glapinski, guvernatorul Bancii Nationale a Poloniei a apreciat dupa participarea la Forumul Economic de la Davos din acest an ca se asteapta la o evolutie stabila a economiei tarii sale. Acesta
TotalSoft, unul dintre cei mai importanti furnizori si integratori de solutii software de business, filiala detinuta integral de catre Logo Yazilim A.S. (Logo), si Architected Business Solutions
Ministerul Finantelor a trimis Parlamentului o lista cu bancile care nu ar fi declarat profit in ultimii cinci ani (si deci nici nu ar fi platit impozit pe profit in aceasta perioada).
Facility & Property Management Conference va avea loc pe 15 iunie la JW Mariott Bucharest Grand Hotel si va reuni proprietari, chiriasi si specialisti in mentenanta si administrarea proprietatilor,
Par fragile in fata unei noi crize financiare, dar realitatea tinde sa fie cu totul alta. In 2015, cele mai mari banci din Europa au reusit sa depoziteze profituri de 25 de miliarde de euro in
Sedinta din 2 iunie a Comitetului Executiv al Bancii Centrale Europene (BCE) este de asteptat sa nu aduca modificari in politica monetara a institutiei condusa de Mario Draghi, implicata deja intr-un
Majoritatea investitorilor din Europa spera ca, in luna iulie a acestui an, oficialii de la Bruxelles vor face pasul inapoi in relatia tensionata cu Moscova.
BNP Paribas a fost data in judecata de o companie saudita care sustine ca o tranzactie islamica de finantare, de 650 milioane dolari, a devenit fara valoare intrucat banca franceza nu a obtinut o
Scandalul Volkswagen pare sa isi fi gasit o rezolvare partiala, directorul executiv Matthias Mueller anuntand la inceputul saptamanii ca a ajuns la un acord cu KBA, organismul cu rol regulator din
In ciuda scuzelor si a atitudinii spasite, a anchetei interne si a promisiunilor ca vor regla problemele aparute la masinile ultra-poluante, scandalul din jurul constructorului auto Volkswagen pare
Pe langa toate celelalte materii prime din China care inunda piata globala, un loc aparte incepe sa il ocupe si combustibilul diesel. Luna trecuta, China a inregistrat un record la exportul de
Actiunile bancilor europene inregistreaza luni declinuri semnificative, cele mai afectate fiind cele din Spania, Portugalia, Italia, Franta si Germania, dupa ce Atena a anuntat impunerea unor
Teheranul a depasit momentul de suspans al semnarii acordului nuclear cu marile puteri. Dupa ceremonia de la Viena, de marti, acum vine randul marilor jucatori din sectorul energiei sa se intrebe
Singurul element pozitiv din peisajul economic rusesc pare sa fie aprecierea rublei, iar pe acest aspect mizeaza si oficialii de la Moscova in incercarea lor de a stabiliza tara.