Situatia actuala a Blue Air reprezinta "cronica unui faliment anuntat", vinovatii fiind in primul rand actionarii companiei, care "nu au dat doi bani pe pasageri", a declarat, intr-un interviu acordat AGERPRES, prim-vicepresedintele Asociatiei Nationale a Agentiilor de Turism, Alin Burcea.
Potrivit datelor prezentate de Alin Burcea, pierderile suferite de operatorii de turism, care au fost obligati sa cumpere alte bilete de avion pentru repatrierea turistilor, sau pentru onorarea contractelor, se ridica la aproximativ 3 milioane de euro.
Oficialul Asociatiei Nationale a Agentiilor de Turism considera ca astfel de situatii pot fi evitate prin infiintarea unui fond de garantare a pasagerilor, prin colectarea unei sume mici, de 0,5 euro, pentru fiecare zbor, astfel incat acestia sa fie desbagubiti in astfel de situatii. El considera ca acelasi tip de fond de garantare ar trebui infiintat si la nivelul agentiilor de turism pentru ca turistii sa isi recupereze toti banii in cazul unui faliment al operatorilor din domeniu.
El a spus ca isi doreste ca Directia Nationala Anticoruptie, sau Corpul de control al prim-ministrului, sa efectueze o ancheta in cazul zborurilor anulate de catre compania Blue Air.
ANAT isi doreste totodata si modificarea Ordonantei Guvernului nr. 2 din 2018, prin care sunt reglementate pachetele de servicii de calatorie, Burcea afirmand ca nu este normal ca agentiile de turism sa raspunda pentru un eventual faliment al unei companii aeriene.... mai mult
Luni, 12 Septembrie 2022, ora 15:09
Seful ANPC, Horia Constantinescu a declarat miercuri, la Digi24, despre situatia de la Blue Air, ca autoritatea ia in calcul depunerea in continuare de sesizari catre organele de cercetare penala.
Ne dorim sa intelegem daca ceea ce se intampla a fost cu intentie sau imbraca sau nu si o forma penala, a mai spus reprezentantul Autoritatii, el aratand ca aceasta companie santeaza statul roman, doreste sa nu plateasca taxele de mediu si sa nu ramburseze banii consumatorilor, ascunzandu-se in spatele idee ca sunt un operator roman si aduc mari beneficii statului.
Horia Constantinescu a afirmat ca, la inceputul acestei saptamanii, fara sa stie de situatia de ieri, autoritatea a lansat o invitatie catre compania Blue Air, pentru a evalua ceea ce le-au pus in actul de control incheiat in urma cu doua luni si anume sa nu mai lanseze curse despre care nu au date certe ca pot fi si tinute, sa nu mai lanseze curse la preturi cu caracter inselator.
"Din informatiile noastre, acestia nu au inteles sa respecte nici macar acele masuri", a aratat seful ANPC, precizand ca "drepturile celor 73.000 de consumatori care depusesera sesizari catre companie si o parte catre ANPC nu au fost, in continuare, respectate, astfel ca au ramas sume de bani mari datorate acestora".
Intrebat despre ce va face in continuare ANPC, Horia Alexandrescu a spus ca vor fi analizate documentele si a precizat ca transmiterea lor catre autoritatae a fost intarziata de catre companie, solicitandu-se un... mai mult
Miercuri, 07 Septembrie 2022, ora 10:13
Oficialii companiei de transport aviatic Blue Air au publicat in dupa-amiaza zilei de marti, 28 iulie, un comunicat de presa prin care anunta anularea mai multor curse aeriene.
Redam, mai jos, comunicatul integral transmis public de Blue Air:
"Din cauza restrictiilor impuse de Guvernul Italiei si cel al Ciprului pentru pasagerii care vin din Romania, Blue Air este nevoita sa anuleze un numar semnificativ de zboruri intre Romania si Italia si intre Romania si Cipru.
Fiecare pasager afectat va primi detalii referitoare la optiunile de calatorie pe e-mailul furnizat in momentul rezervarii biletului. Optiunile sunt:
1) rebooking gratuit care se va putea face direct pe website
2) returnarea banilor in portofelul electronic individual Blue Wallet. In cazul in care nu reusiti sa faceti rebooking gratuit pe site, va rugam sa scrieti un e-mail catre zbor.anulat@blueair.aero. In cazul in care nu doriti rebooking gratuit, veti primi suma in portofelul Electronic Blue Wallet (detalii referitoare la accesul si folosirea sumelor in viitor gasiti la link-ul https://www.blueairweb.com/ro/ro/blue-air-wallet/)
Ne cerem scuze pentru disconfortul creat si va asiguram ca facem eforturi pentru a relua zborurile de indata ce restrictiile vor fi ridicate de catre autoritati. Pana atunci, va dorim sanatate multa si sa fiti in siguranta!" ...citeste mai departe despre "Anunt de ultima ora al Blue Air: "Suntem nevoiti sa amanam un numar semnificativ de zboruri intre Romania si... mai mult
Marti, 28 Iulie 2020, ora 14:46
Blue Air va anula 64 de zboruri catre Italia si Cipru, planificate in perioada 3 - 31 august 2020, in contextul restrictiilor impuse de autoritatile din cele doua tari, informeaza operatorul aerian low-cost.
"Ca urmare a deciziei autoritatilor italiene si cipriote de a introduce masura autoizolarii obligatorii de 14 zile si a supravegherii medicale pentru toate persoanele care sosesc din Romania sau care s-au aflat in tranzit prin tara noastra in ultimele doua saptamani, Blue Air este nevoita sa anuleze un numar semnificativ de zboruri intre Romania si Italia si intre Romania si Cipru.
In acest moment, sunt afectate 64 de zboruri planificate in perioada 3 - 31 august 2020, urmand ca lista sa fie actualizata permanent in functie de durata restrictiilor impuse de autoritatile italiene. Rutele afectate de aceste anulari sunt: Bucuresti Otopeni - Milano Malpensa, Florenta, Napoli; Bacau - Bergamo, Torino, Roma Fiumicino; Iasi - Torino; Bucuresti Otopeni - Larnaca", precizeaza Blue Air intr-un comunicat transmis marti AGERPRES.
Pasagerii Blue Air afectati de aceste anulari vor primi toate detaliile referitoare la optiunile pe care le au la dispozitie pe e-mailul furnizat in momentul rezervarii biletului. Acestia pot opta pentru reprogramarea gratuita a calatoriei in primele 7 zile de la data initiala a zborului direct printr-un e-mail catre adresa zbor.anulat@blueair.aero.
In cazul in care pasagerul nu opteaza pentru rebooking gratuit, dupa cele 7 zile de la data... mai mult
Marti, 28 Iulie 2020, ora 10:56
Blue Air a implementat o serie de masuri suplimentare de preventie, in contextul alertei referitoare la raspandirea coronavirusului si al instalarii situatiei de carantina in mai multe localitati din Italia, si ofera gratuit serviciul de modificare a datei de calatorie pentru toate zborurile programate in perioada 27 februarie - 15 martie 2020 (inclusiv) catre sau dinspre Bologna, Florenta, Milano sau Torino.
Potrivit unui comunicat al companiei, deoarece unii pasageri pot decide sa nu mai calatoreasca in aceasta perioada din cauza raspandirii COVID-19 in nordul Italiei, Blue Air ofera in mod gratuit serviciul de modificare a datei de calatorie.
Astfel, toti pasagerii care au achizitionat un zbor international Blue Air, cu date de calatorie intre 27 februarie si 15 martie 2020 (inclusiv), catre sau dinspre Bologna, Florenta, Milano sau Torino, si al caror bilet a fost emis pana la 27 februarie 2020 inclusiv, vor putea sa isi modifice datele de calatorie in mod gratuit, o singura data, fara plata taxei de rebooking. Pasagerii vor achita numai diferenta de tarif, acolo unde este cazul.
Prevederi speciale se aplica pasagerilor care calatoresc in scop educational si pasagerilor care fac obiectul unor restrictii de calatorie emise de autoritatile italiene, se mentioneaza in comunicat.
"Toti pasagerii care doresc sa beneficieze de aceasta gratuitate sunt rugati sa contacteze call center-ul Blue Air pentru schimbarea datelor de calatorie. Aceasta modificare poate fi... mai mult
Joi, 27 Februarie 2020, ora 21:29
Compania aeriana Blue Air va anula, incepand cu data de 10 august, cursele interne pe ruta Arad - Bucuresti si retur, care erau efectuate de sase ori pe saptamana incepand din luna mai, transmite corespondentul NewsIn. Directorul Aeroportului International Arad, Dan Balacel, a declarat, marti, ca a primit din partea Blue Air o informare oficiala, conform careia, compania aeriana va sista zborurile interne efectuate de pe trei aeroporturi din tara."Compania Blue Air ne-a comunicat ca incepand cu data de 10 august sisteaza cursele de pe aeroporturile Arad, Cluj Napoca si Timisoara. In informarea oficiala primita de la compania aeriana nu ni s-au comunicat motivele pentru care sunt anulate aceste curse", a precizat Dan Balacel.
Conducerea Aeroportului din Arad a mentionat ca media lunara a pasagerilor pe cursele Blue Air, pe ruta Arad - Bucuresti si retur, a fost de 21,5 pasageri/zbor.
La inceputul luni mai, compania Blue Air si-a intensificat zborurile pe ruta Bucuresti - Arad si retur, ajungand la o frecventa de sase zboruri saptamanale, fiind efectuate curse in zilelele de luni, marti, miercuri, joi, vineri si duminica.
Dupa anularea curselor interne efectuate de Blue Air, pe Aeroportul din Arad nu vor mai exista curse regulate de pasageri, decat cele de tip cargo.
"Suntem in discutii cu companii aeriene pentru introducerea in programul de iarna a unor curse de pasageri care sa fie efectuate de pe Aeroportul din Arad. Urmeaza sa vedem cum se vor materializa", a afirmat Dan... mai mult
Marti, 03 August 2010, ora 15:30
Blue Air a anulat zborurile programate pentru joi si vineri pe ruta Bucuresti - Londra - Bucuresti, din cauza eruptiei vulcanice din Islanda, informeaza Mediafax."Zbourile pe ruta Bucuresti-Bruxelles-Bucuresti au fost redirectionate catre Koln, transportul pasagerilor de la Bruxelles la Koln si retur efectuandu-se cu autocarul. Blue Air va suporta costurile de transport rutier, precum si toate costurile aferente operarii pe aeroportul din Koln. Zborurile pe ruta Bucuresti-Londra-Bucuresti ce urmau sa fie operate joi, 15 aprilie si vineri 16 aprilie au fost anulate. Pasagerii acestor curse au la dispozitie doua optiuni: returnarea banilor sau schimbarea datei de calatorie pentru un alt zbor Blue Air pe aceeasi ruta", se arata intr-un comunicat al companiei.
Deoarece norul de cenusa vulcanica se deplaseaza in continuare pe directia Sud-Est, este posibil ca si alte curse Blue Air sa aiba de suferit, mentioneaza compania.
Blue Air precizeaza ca norul de cenusa vulcanica afecteaza toate companiile de profil si ca mai multe spatii aeriene din nordul continentului au fost inchise. mai mult
Vineri, 16 Aprilie 2010, ora 09:28
Operatorul low-cost Blue Air a anuntat ca va anula un zbor pe ruta Bucuresti-Milano, programat pentru operare pe 31 mai, si alte doua curse cu destinatia Roma (Fiumicino), de pe 5 si 11 iunie, toate cu retur, din motive operationale, informeaza Mediafax.Potrivit conducerii companiei, pasagerii care au cumparat bilete de calatorie pe aceste curse vor putea fi reprogramati pentru alte zboruri sau vor primi banii inapoi.
Recent, operatorul a anuntat ca va reduce, in perioada 27 aprilie-30 octombrie, numarul zborurilor operate pe ruta Bucuresti-Viena, de la 12 la noua curse, tur-retur, pe saptamana.
Blue Air opereaza peste 50 de rute europene, in 14 state, avand o flota de 11 aeronave.
Compania controlata de omul de afaceri Nelu Iordache a avut anul trecut afaceri de circa 140 milioane euro, sub estimari, dar in crestere cu 12% fata de valoarea din 2008, pe fondul lansarii de zboruri noi, al cresterii numarului de aeronave si al incheierii unor parteneriate. mai mult
Vineri, 09 Aprilie 2010, ora 12:32
Compania Blue Air va anula, in perioada 13-26 ianuarie, trei zboruri pe ruta Bucuresti-Viena, cu retur, din motive comerciale, a anuntat, joi, operatorul low-cost.
Zborurile respective erau programate pentru operare pe 13, 20 si 26 ianuarie.
"Pasagerii care au cumparat bilete de zbor pe aceasta destinatie vor fi reprogramati pentru alte curse sau li se va rambursa banii, in functie de decizia fiecarui calator", a declarat, joi, agentiei MEDIAFAX, directorul de marketing al Blue Air, Florentina Ivan.
Blue Air este prima companie de smart flying din Romania si are capital 100% privat romanesc.
Compania este autorizata sa efectueze zboruri regulate interne si internationale de pasageri, curse de tip charter la cerere si transporturi cargo.
Flota companiei include noua aeronave Boeing 737, operatorul aflandu-se in negocieri pentru achizitia a inca noua avioane de acest tip (seriile 800 si 900), al caror cost ar putea depasi un miliard de dolari, in functie de valoarea de catalog.
In 2008, compania a semnat contracte pentru achizitionarea a cinci avioane Boeing 737 Next Generation, respectiv doua aeronave din seria 800 si trei din seria 900.
Blue Air a inregistrat in 2008 o cifra de afaceri de peste 124 milioane euro si a transportat peste 1,1 milioane pasageri, in crestere cu peste 22% fata de 2007.
Pentru 2009, compania estimeaza afaceri de 170 milioane de euro si 1,7 milioane de calatori.
Pana in prezent nu au fost comunicate rezultatele finale pe anul trecut.
mai mult
Joi, 07 Ianuarie 2010, ora 16:31