Jeff Bezos a devenit saptamana aceasta cel mai bogat om din toate timpurile, dupa ce averea sa neta a urcat la 105,1 miliarde de dolari, doborand astfel recordul stabilit de Bill Gates in 1999.
Seful Amazon il inlocuise pe Gates la varful topului celor mai bogati oameni din lume inca din octombrie anul trecut, cand averea sa ajunsese la aproape 94 de miliarde de dolari.
Miliardele lui Bezos au crescut odata cu compania sa de comert electronic, insa adevaratul motiv pentru care Gates, a carui avere este estimata la 92 de miliarde de dolari, nu mai este astazi cel mai bogat om de pe planeta are legatura cu decizia fondatorului Microsoft de a dona o mare parte din banii sai, scrie CNBC.
In 1999, in timpul bulei dotcom, averea lui Gates a depasit 100 de miliarde de dolari, transformandu-l pe fondatorul Microsoft in cel mai bogat om din toate timpurile. Ajustata la inflatie, vorbim de aproximativ 150 de dolari in banii de astazi, potrivit Forbes. Asadar, tehnic, Bezos nu a doborat acest record.
In 1987, la 31 de ani, Bill Gates a devenit cel mai tanar miliardar din lume, la scurt timp de la listarea la bursa a companiei Microsoft. Cativa ani mai tarziu, in 1995, a ajuns cel mai bogat om din lume, titlu pe care l-a pastrat, cu mici sincope, pana de curand.
In 2000, Gates a renuntat la functia de CEO al Microsoft si a fondat, impreuna cu sotia sa, fundatia Bill si Melinda Gates. De-a lungul ultimilor ani, cei doi soti s-au concentrat excusiv pe acte de caritate,... mai mult
Sambata, 13 Ianuarie 2018, ora 09:29
Bill Gates a facut cea mai mare donatie a sa de dupa anul 2000, renuntand la actiuni Microsoft echivalente cu 5% din averea sa, care este cea mai mare din lume, relateaza Bloomberg.
Miliardarul a donat 64 de milioane de actiuni Microsoft, care pe 6 iunie valorau 4,6 miliarde de dolari, potrivit unui document depus la comisia pentru bursa si valori mobiliare (SEC) publicat luni.
Beneficiarul nu a fost dezvaluit, dat Gates face majoritatea donatiilor catre Bill & Melinda Gates Foundation.
Aceasta este cea mai mare donatie de actiuni Microsoft facuta de Gates dupa anul 2000. Miliardarul in varsta de 61 de ani a mai renuntat la actiuni Microsoft de 16 miliarde de dolari in 1999 si de 5,1 miliarde de dolari un an mai tarziu, potrivit calculelor Bloomberg.
Bill si Melinda Gates au donat actiuni si numerar in valoare de aproximativ 35 de miliarde de dolari din 1994, in baza valorii actiunilor la momentul in care au avut loc donatiile.
Gates a creat initiativa Giving Pledge in 2010, impreuna cu miliardarul Warren Buffett, si alte 168 de persoane s-au angajat ulterior sa isi doneze majoritatea averilor in scop caritabil.
Fondatorul Microsoft a donat probabil peste 700 de milioane de actiuni Microsoft fundatiei sale, date ajustate la sciziunea actiunilor. La cotatia actuala, actiunile respective ar valora circa 50 de miliarde de dolari. Donatia din iunie reprezinta 38% din detinerea sa la Microsoft si este cea mai recenta dintr-o lunga serie de ajustari, care au... mai mult
Marti, 15 August 2017, ora 12:44
Cu o avere estimata la 81 de miliarde de dolari, cofondatorul Microsoft, Bill Gates, este unul dintre cei mai bogati oameni din lume. Gates este, de 21 de ani, cel mai bogat om din America, potrivit ierarhiei realizate anual de catre revista Forbes si data publicitatii luni.
Bill Gates a devenit o personalitate cunoscuta inca din anii 1980, cand alaturi de Paul Allen a dat startul unei revolutii a calculatoarelor. Cofondatorul Microsoft detine toate "jucariile" pe care un om de calibrul sau si le poate dori: de la avion privat pana la o vila gradioasa, pe care a denumit-o Xanadu 2.0, scrie Business Insider, citat de Mediafax.
Gates este recunoscut insa si pentru activitatea sa filantropica, el donand miliarde de dolari pntru diverse proiecte caritabile.
William Henry Gates III s-a nascut la Seatle (SUA) la 28 octombrie 1955. Fiul unui avocat (William Henry Gates Sr.) si al unei profesoare (Mary Maxwell Gates), William Henry a fost un copil extrem de inteligent. In adolescenta, pentru a-si satisface apetitul de cunoastere citeste de la un capat la altul intreaga serie "Enciclopedia Lumii".
El a urmat cursurile scolii Lakeside School, unde a studiat si prietenul sau Paul Allen, cu care infiinteaza compania Microsoft in anul 1977.
"Experienta si cunostintele pe care Paul Allen si eu le-am acumulat in scoala ne-au dat increderea necesara pentru a crea o companie pe baza unei idei cu care nimeni nu mai era de acord: ca cipurile electronice vor deveni atat de... mai mult
Marti, 30 Septembrie 2014, ora 14:19
Trei actionari mari ai Microsoft cer demisia lui Bill Gates din functia de presedinte, au declarat surse apropiate situatiei, cofondatorul companiei fiind contestat de investitori importanti pentru prima data in istoria de 38 de ani a producatorului de software.
Strategia CEO-ului Steve Ballmer, un alt veteran la Microsoft, a fost atacata continuu in ultimii ani de actionari, nemultumiti de performantele companiei si de stagnarea pretului actiunilor, scrie CNBC.
Gates este una dintre cele mai respectate si influente personalitati din industria IT, iar actionarii cu participatii semnificative la Microsoft nu au solicitat pana acum retragerea acestuia.
Contactat de Reuters, un reprezentant al Microsoft a refuzat sa comenteze.
Nu exista informatii legate de intentiile board-ului Microsoft in ceea ce priveste revendicarile celor trei actionari, care controleaza un total de peste 5% din titlurile companiei, potrivit surselor citate.
Bill Gates detine aproximativ 4,5% din actiunile Microsoft si este cel mai mare actionar al companiei.
Actiunile Microsoft au inchis marti la New York in urcare cu 0,9%, la 33,58 dolari, cotatie care plaseaza capitalizarea companiei la aproape 280 miliarde de dolari.
Cei trei actionari sunt ingrijorati ca prezenta lui Gates in consiliul de administratie al companiei impiedica adoptarea unor noi strategii si limiteaza influenta viitorului director general. Microsoft cauta un inlocuitor pentru Steve Ballmer, care a anuntat in luna... mai mult
Miercuri, 02 Octombrie 2013, ora 10:43
O duzina de miliardari din Europa, Australia, Asia si Africa, intre care Richard Branson, s-au alaturat unui club elitist de filantropi fondat de Bill Gates si Warren Buffett, cu promisiunea publica de a ceda cel putin jumatate din averile lor in scopuri caritabile, relateaza Financial Times.
Intre participanti se afla Azim Premji din India si Hasso Plattner din Germania, doi magnati in domeniul software, Vladimir Potanin, oligarh rus cu afaceri in minerit, si afaceristul ucrainean Victor Pinciuk.
Miliardarii si sotiile lor s-au alaturat celor 92 de americani din "clubul" Giving Pledge, care a ajuns sa reuneasca astfel persoane cu averi cumulate de 500 de miliarde de dolari. Averile noilor veniti totalizeaza 61 de miliarde de dolari, potrivit celor mai recente estimari ale Forbes, iar cele ale membrilor din SUA sunt evaluate la 433 miliarde de dolari.
Noile angajamente filantropice vin intr-o perioada de amplificare a discutiilor legate de evitarea taxelor de catre companii si persoane fizice, dar si de responsabilitatea morala a bogatilor de a returna societatii o parte din castiguri.
Giving Pledge a fost infiintat in urma cu trei ani de Bill Gates, co-fondatorul Microsoft, si Warren Buffett, pentru promovarea discutiilor pe tema actelor caritabile si incurajarea oamenilor sa doneze bani pentru cauze importante.
Gates, unul dintre cei mai bogati oameni din lume, a carui fundatie a donat 25 de miliarde de dolari in ultimul deceniu, a declarat ca mai sunt... mai mult
Miercuri, 20 Februarie 2013, ora 08:42
Eradicarea maladiilor precum poliomielita sau paludismul constituie o prioritate pentru miliardarul american Bill Gates, care isi foloseste averea pentru a-i ajuta pe cei mai saraci si da asigurari ca nu se ingrijeste sa lase o urma in istorie.
"Nu am nevoie ca oamenii sa-si aminteasca de mine", a afirmat cofondatorul Microsoft intr-un interviu acordat AFP in Manhattan.
"Niciuna dintre persoanele care se confrunta cu riscurile pe care le reprezinta polilomielita nu stie ceva despre mine. Ele lupta pentru a supravietui in fiecare zi si fac fata riscului de a-si vedea copiii devenind infirmi", a subliniat Bill Gates (57 ani), posesor al unei averi personale estimate de revista Forbes la 66 de miliarde de dolari.
Miliardarul, al doilea dintre bogatii lumii dupa mexicanul Carlos Slim, se concentreaza in schimb pe deplin asupra Fundatiei sale Bill si Melinda Gates, care incearca sa eradicheze maladii ca poliomielita si paludismul.
"Sotia mea si cu mine am decis ca fundatia noastra va utiliza toti banii pana la 20 de ani dupa moartea noastra, nu vor dura o eternitate", a mai explicat Bill Gates, care ii invita de mai multi ani pe cei mai bogati oameni din lume sa-si doneze o parte din avere operelor caritabile.
Fundatia sa a utilizat pana in prezent 25 de miliarde de dolari pentru a combate saracia si maladiile, tinta numarul unu fiind poliomielita. Datorita in special actiunii Fundatiei Gates, aceasta a fost eradicata in India, dar mai exista focare in... mai mult
Joi, 31 Ianuarie 2013, ora 08:59
Miliardarul Warren Buffett, al treilea cel mai bogat om din lume, cu o avere de 46 miliarde de dolari, a donat actiuni in valoare de 1,52 miliarde de dolari ale companiei pe care o conduce, Berkshire Hathaway, fundatiei create de cofondatorul Microsoft Bill Gates.
Gates ocupa pozitia a doua in topul miliardarilor la nivel mondial, cu 62 miliarde de dolari. Cel mai bogat om din lume este mexicanul Carlos Slim Helu, posesorul unei averi de 72 miliarde de dolari.
Buffet, presedinte si director general al Berkshire, a donat circa 18,4 milioane de actiuni fundatiei "Bill si Melinda Gates", potrivit unui document transmis bursei si citat de Bloomberg. Actiunile au inchis la pretul de 82,54 dolari vineri pe piata de capital din SUA.
Warren Buffet, care a promis sa-si doneze cea mai mare parte a averii in scop caritabil, a initiat in 2006 un program prin care vizeaza donatii anuale in actiuni fundatiei lui Bill Gates. In timp ce numarul de actiuni a scazut constant in fiecare an, declinul a fost compensat de pretul in urcare al acestora.
Astfel, in 2006, Buffet a donat fundatiei actiuni de 1,6 miliarde de dolari, de 1,76 miliarde de dolari in 2007 si de 1,8 miliarde de dolari in 2008. In 2009, an marcat puternic de criza financiara globala, valoarea actiunilor donate de Buffet a coborat la 1,25 miliarde de dolari, dar a revenit la 1,6 miliarde de dolari in 2010 si 1,48 miliarde de dolari in 2011.
Fundatia Gates sustine organizatii care promoveaza proiecte pentru... mai mult
Duminica, 08 Iulie 2012, ora 17:10
Miliardarul american Bill Gates, presedinte al grupului IT Microsoft, a anuntat joi, la forumul economic de la Davos, ca fundatia Bill & Melinda Gates va dona 750 de milioane de dolari Fondului global de lupta impotriva SIDA, tuberculozei si malariei.
Gates, care a participat joi dimineata la dezbaterea "Asigurarea securitatii hranei", a promis 750 de milioane de dolari fondului si a cerut guvernelor sa continue sa sprijine salvarea de vieti.
Suma se adauga donatiilor de 650 de milioane de dolari facute de fundatia lui Gates fondului de la infiintarea acestuia in urma cu zece ani.
"Sunt vremuri economice dificile, dar asta nu este o scuza pentru a reduce ajutoarele pentru cei mai saraci oameni din lume", a spus Gates.
Fondul de lupta impotriva SIDA, tuberculozei si malariei a anuntat saptamana aceasta ca directorul general, Michel Kazatchkine demisioneaza din cauza criticilor ca a utilizat necorespunzator anumite sume, dar si a reducerii finantarilor primite.
Organizatia public-privata, cu sediul la Geneva, asigura aproximativ un sfert din finantarea internationala pentru lupta impotriva HIV si SIDA, precum si majoritatea fondurilor pentru combaterea tuberculozei si malariei. mai mult
Joi, 26 Ianuarie 2012, ora 13:37
Bill Gates, seful Microsoft, a donat 28 miliarde de dolari in ultimii cinci ani, aproape jumatate din valoarea sa neta. Donatiile lui Gates au salvat aproximativ 6 milioane de vieti, potrivit statisticilor.
In ultimii ani, Bill Gates a reusit sa isi creeze un adevarat nume ca filantrop, alaturandu-se astfel unui grup alcatuit din nume faimoase precum John Rockerfeller sau Warren Buffett. Din 2007 si pana acum, familia Gates a donat 28 miliarde de dolari, adica 48% din averea sa, scrie Business Insider.
In anul 2000, Gates a infiintat Alianta GAVI, dupa ce a facut lobby la Banca Mondiala, UNICEF si Uniunea Europeana. Aceasta alianta urmareste reducerea costurilor de realizare a vaccinurilor de baza pentru ca acestea sa ajunga si la cei defavorizati.
Seful Microsoft a donat 1 miliard de dolari catre Gavi, la care se adauga 200 de milioane de dolari pentru salvarea unor companii care produc vaccinul impotriva poliomelitei.
Gates este si intemetorul a mai multe fundatii care lupta cu boli precum Hepatita B, Pojarul, Poliomelita, Pneumonia si Febra Galbena, iar conform estimarilor actuale, intre 2007 si 2011 au fost salvate 5.812.000 de vieti, in majoritate copii cu varsta de pana in 5 ani. Donatiile fondatorului Microsoft ar putea ridica cifra de vieti salvate pana la 7,6 milioane pana in 2019.
Mai mult decat atat, in ultimii ani el a reusit sa creeze o adevarata miscare prin care atrage bogatii lumii in lumea filantropica. Alaturi de sotia sa si de Warren... mai mult
Luni, 16 Ianuarie 2012, ora 18:38