Berkshire Hathaway, fondul de investitii creat si gestionat de miliardarul Warren Buffet, tocmai a anuntat ca detine 9,81 milioane de actiuni ale gigantului IT Apple in valoare totala de 1 miliard de dolari.
Desi Buffet nu a fost niciodata atras de investitii in companiile IT, de aceasta data se pare ca n-a putut sa nu cumpere, in contextul in care actiunile Apple au inregistrat o depreciere de aproximativ 30%, anunta BBC.
Actiuni valoroase
Evenimentul ar putea ajuta la redresarea cotatiei actiunilor Apple, Buffet fiind cunoscut pentru tendinta sa de a investi in actiuni ale unor companii profitabile. De altfel, pretul unei actiuni a companiei IT a crescut cu 3,7% in cursul sedintei de luni, urcand pana la 93,88 dolari.
Saptamana trecuta, Apple a pierdut titlul de cea mai valoroasa companie din lume, valoarea sa de piata coborand sub cea a rivalilor de la Alphabet, corporatia creata in jurul Google.
Deprecierea suferita de actiunile Apple a survenit in urma unei scaderi a vanzarilor iPhone, cel mai reprezentativ produs lansat de companie in ultimul deceniu, fapt care i-a alarmat pe investitori.
"Actiunile au fost extrem de ieftine, iar Apple are o gramada de lichiditati la dispozitie.
Nimeni nu ia in considerare segmentul de cercetare si dezvoltare intretinut de Apple in spatele usilor inchise si de unde vor rezulta in final noi produse", afirma Steve Wallman, un fost actionar in compania lui Buffet.
O noua atitudine
Conform unor informatii... mai mult
Marti, 17 Mai 2016, ora 13:37
Warren Buffet nu este de acord ca firmele sa fie obligate sa anunte care sunt cel mai bine platiti angajati, sustinand ca asta ar genera tensiuni inutile, i-ar supara pe investitori si ar duce la o crestere a salariilor.
"E omeneste sa te uiti la declaratiile altora (de salariu - n.red.) si sa spui 'eu valorez mai mult'. Actionarii au si asa de pierdut pentru ca au acces la declaratiile de venituri si vad care sunt cel mai bine platiti oameni din companie. Niciun CEO care a vazut cifrele si vrea sa se angajeze in firma n-o sa spuna 'eu vreau sa fiu platit mai putin'", a explicat Warren Buffet, la intalnirea anuala Berkshire Hathaway Inc de sambata, citat de Reuters.
In clipa de ...citeste mai departe despre "Buffet nu vrea sa divulge salariile de top din firma: Actionarii ar fi raniti" pe Ziare.com mai mult
Duminica, 04 Mai 2014, ora 11:55
Un investitor care a cumparat o actiune Berkshire Hathaway pentru 11 dolari cand Warren Buffett a preluat controlul companiei, acum 50 de ani, si a pastrat-o pana azi, poate obtine 190.000 de dolari, dupa ce titlurile au atins, zilele trecute, maximul istoric, avand un randament anual de 21%.
La adunarea generala a actionarilor companiei, care se va desfasura pe 3 mai, acestia ii pot aduce omagii lui Buffet pentru succesul remarcabil. Berkshire este implicata in tot felul de afaceri, de la asigurari, la magazine de inghetata. Formula de succes a lui Buffett a fost preluarea de firme solide din fata concurentilor, independenta acordata managerilor acestora si pastrarea acestora pe termen lung, conform The Economist.
Pare logica o concluzie conform careia ultimul lucru de care Berkshire are nevoie in prezent este schimbarea. Dar Buffett are nu mai putin de 83 de ani, iar actionarii trebuie sa se gandeasca la ce se va intampla cand el va nu mai putea sa profeseze.
Si adevarul este ca o afacere construita prin talentul sefului sau, prin autoritatea sa de necontestat in cadrul companiei si prin reputatia sa de neegalat, nu se poate mentine la fel de bine fara el.
Numai Buffet, care a fost numit "zeul investitiilor" la sfarsitul anilor '90, a tinut Berkshire departe de tentatiile de a investi in companiile "dotcom", evitand pierderile mari ce au urmat. Reputatia lui Buffet a determinat GE si Goldman Sachs sa apeleze la Berkshire, ca investitor, atunci cand s-au... mai mult
Vineri, 25 Aprilie 2014, ora 16:45
Doi manageri de investitii angajati de Warren Buffet, seful Berkshire Hathaway, in cadrul unui plan de succesiune la conducere companiei, au obtinut anul trecut randamente mai bune decat Buffet, care nu si-a atins obiectivul pentru prima data de la preluarea controlului Berkshire in 1965.
Miliardarul de 83 de ani i-a angajat pe managerii Todd Combs si Ted Weschler pentru a prelua eventual conducerea companiei, dar nu are planuri pentru a se retrage.
Rezultatele lui Combs si Weschler au depasit in 2013, pentru al doilea an consecutiv, pe cele ale sefului lor, dar si evolutia indicelui S&P 500, care a crescut cu 32% incluzand dividendele, au declarat surse apropiate situatiei pentru Wall Street Journal.
Sursele publicatiei americane nu au dezvaluit cu cat au depasit cei doi evolutia S&P 500, dar in 2012 rezultatul a fost mai bun cu peste 10 puncte procentuale.
Totodata, Buffet s-a situat sub propria tinta pentru profitul conglomeratului Berkshire pentru prima data de la preluarea controlului companiei.
Miliardarul a declarat repetat ca vrea sa creasca valoarea neta a Berkshire mai rapid decat avansul S&P 500 pentru o perioada de cinci ani. Din cauza evolutiei foarte bune a indicelui anul trecut, Buffet nu a reusit sa-si atinga obiectivul, potrivit analistilor si calculelor Wall Street Journal.
Buffet a avertizat actionarii ca se asteapta sa nu-si respecte tinta, insa este putin probabil ca acestia sa fie suparati, scrie publicatia americana, avand in vedere... mai mult
Luni, 20 Ianuarie 2014, ora 08:58
Grupul Berkshire Hathaway, controlat de miliardarul american Warren Buffett, a obtinut un profit net de 4,54 miliarde de dolari in trimestrul al doilea, in urcare cu 46% fata de nivelul din perioada corespunzatoare a anului trecut, datorita derivatelor financiare si operatiunilor feroviare.
Astfel, profitul a crescut de la 3,11 miliarde de dolari la 4,54 miliarde de dolari, potrivit unui raport publicat de companie, citat de Bloomberg.
Holdingul controleaza aproximativ 80 de companii, cu activitati diversificate, de la asigurari si tranzactii financiare la transporturi feroviare de marfa, energie si productia de bunuri de consum.
Berkshire a beneficiat de revenirea economiei SUA si de cresterile de pe burse, care au contribuit la majorarea valorii investitiilor lui Warren Buffett si ale directorilor sai. Principalele operatiuni comerciale ale grupului, precum operatorul feroviar Burlington Northern Santa Fe, asiguratorul auto Geico sau compania de utilitati MidAmerican Energy Holding, au activitati aproape exclusiv in SUA.
Actiunile Berkshire au urcat cu 32% de la inceputul acestui an, fata de un avans de 20% al indicelui S&P 500 al bursei de la New York.
Pariurile promovate de Buffett pe pietele derivatelor financiare au generat profituri de 390 milioane de dolari in trimestrul al doilea, fata de o pierdere de 1,17 miliarde de dolari in perioada corespunzatoare a anului trecut.
Buffett a extins in acest an afacerile Berkshire prin achizitii importante,... mai mult
Luni, 05 August 2013, ora 09:57
Miliardarul Warren Buffet sustine ca investitiile in obligatiunile guvernamentale reprezinta cea mai proasta alegere, in clipa de fata, precizand ca prefera in continuare sa investeasca in actiuni, desi preturile au crescut foarte mult.
"Daca ma intrebi daca actiunile sunt mai ieftine decat orice alta investitie pe piata de capital, raspunsul meu este da. Noi tranzactionam in prezent actiuni. Le cumparam pentru ca ne asteptam sa le vindem la un pret bun", a declarat Buffet, citat de CNBC.
Seful Berkshire continua sa considere actiunile niste investitii sigure, chiar daca indicele Dow Jones, care include cotatiile a 30 dintre cele mai importante companii din SUA, se apropie de nivelul maxim.
Miliardarul a adaugat ca actiunile sunt totusi mai ieftine decat erau in urma cu patru ani, ceea ce iti permite sa ai un porfoliu cu mai multe actiuni pentru aceeasi investitie.
"Din punctul meu de vedere, cea mai proasta investitie in acest moment sunt obligatiunile guvernamentale", a declarat Buffet, in cadrul unei emisiuni televizate.
Berkshire Hathaway, imperiul controlat de Buffet a inregistrat in 2012 o crestere a profitului cu 45% in 2012, in comparatie cu anul precedent, cand s-a cifrat la 10,25 miliarde de dolari.
Berkshire Hathaway reprezinta un conglomerat diversificat de investitii, care include active financiare, de productie energetice, de transport etc. mai mult
Luni, 04 Martie 2013, ora 18:40
Howard Buffett, 58 de ani, fiul miliardarului american Warren Buffett (82 de ani), va prelua imperiul Berkshire Hathaway, estimat la 240 de miliarde de dolari.
"Intr-un fel, m-am pregatit pentru asta toata viata. Sunt in board-ul Berkshire de 20 de ani. Asta este pregatire", a afirmat Howard Buffett.
"Tanarul" Buffett este director la Coca-Cola, cel mai mare producator de bauturi racoritoare, si a ocupat in trecut postul de sef al departamentului de relatii cu investitorii la Archer-Daniels-Midland.
Howard Buffett este al doilea dintre cei trei copii ai miliardarului si singurul aflat in consiliul de administratie al Berkshire. Howard locuieste la o ferma din statul Illinois, insa calatoreste prin intreaga lume ca director al fundatiei Howard G. Buffett, ale carei obiective sunt sprijinirea fermierilor care practica agricultura de subzistenta si rezolvarea conflictelor legate de deficitul de alimente.
Fiul lui Warren Buffett ar putea, insa, sa fie nevoit sa renunte la unul dintre angajamentele actuale daca-i urmeaza tatalui sau si anume la cel de ajutor de serif in rezerva in Macon County, Illinois.
"Probabil nu va mai fi in regula sa-mi pun pistolul si sa ies pe strada cu seriful daca voi avea o asemenea responsabilitate. Vor fi unele lucruri pe care nu le voi face, sau pe care nu va trebui sa le fac, iar asta nu este o problema. Dar fac asta acum, pentru ca am posibilitatea", a spus Howard Buffett. mai mult
Vineri, 08 Februarie 2013, ora 18:26
Miliardarul american Warren Buffett, presedintele companiei de investitii Berkshire Hathaway, a primit un salariu anual de numai 100.000 de dolari in 2009, pentru al 29-lea an consecutiv, desi isi plateste din propriul buzunar costurile corespondentei si factura de telefon, potrivit Bloomberg.Buffet, in varsta de 79 de ani, a supervizat achizitii in valoare de 27 de miliarde de dolari in 2009, an in care valoarea pentru actionari, active minus pasive, a crescut cu 20%, la 131,1 miliarde de dolari. Totodata, profitul a avansat cu 61% anul trecut, la opt miliarde de dolari.
Presedintele companiei nu a primit bonusuri pentru 2009 si nici actiuni, potrivit unui comunicat remis de Berkshire bursei din SUA.
"Avand in vedere ca directori mult mai mici au fost platiti mult mai bine pentru rezulate mult mai slabe, o comparatie ar garanta o majorare semnificativa.
Ar putea spune 'valorez un miliard pe an', dar asta nu este in caracterul lui Buffet", a declarat Tom Russo, partener la compania Gardner Russo & Gardner in Lancaster, care detine actiuni Berkshire.
Buffet a rambursat companiei 50.000 de dolari in 2009 pentru a acoperi costurile corespondentei prin posta, facturii de telefon si timpului in care a folosit angajati ai Berkshire in interes personal. Vicepresedintele Berkshire, Charles Munger, care a primit tot un salariu de 100.000 de dolari, a rambursat companiei 5.500 de dolari.
Cei doi nu folosesc masini ale companiei. Buffet ocupa si functia de director general... mai mult
Vineri, 12 Martie 2010, ora 23:28
Agentia de evaluare Moody's a coborat joi ratingul pentru datorii al companiei Berkshire Hathaway, detinuta de miliardarul Warren Buffet, de la 'Aaa' la 'Aa2', scrie BBC News.
Buffet a admis luna trecuta ca a facut o serie de greseli "prostesti" in 2008, cand profitul Berkshire a scazut cu 62%, avand astfel cea mai slaba performanta financiara din cei 44 de ani de activitate.
Actiunea este notabila, cu atat mai mult cu cat Berkshire este un investitor semnificativ al Moody's.
Perspectiva asupra posibilitatii companiei de a-si plati datoriile este stabila, ceea ce presupune ca Moody's nu va reduce ratingul Berkshire prea curand.
In scrisoarea anuala catre investitori, Buffet a declarat ca printre greselile sale se numara si cumpararea de participatii in doua banci irlandeze si investitii in compania petroliera Conoco Philips, cand pretul petrolului atinsese un maxim record.
Berkshire are in portofoliu actiuni ale unor institutii financiare precum Goldman Sachs, American Express si Wells Fargo, ale caror performante financiare au avut de suferit.
Buffet, al doilea cel mai bogat om din lume, conform unui top Forbes, detine si participatii in companii precum Coca-Cola sau Swiss Re.
mai mult
Joi, 09 Aprilie 2009, ora 15:58