Uniunea Europeana traieste astazi drama greceasca. Indiferent care va fi rezolvarea crizei Greciei, viitorul a fost deja modelat de referendumul care a avut loc duminica.
Fie ca vom asista la o iesire a Greciei din zona euro, fie ca vom asista la un nou acord intre Guvernul Tsipras si liderii UE, lucrurile nu vor mai fi la fel de acum nici pentru greci, nici pentru restul europenilor.
Exista si posibilitatea, nu stiu si cat de probabila, evident, ca nimic sa nu se schimbe nici dupa acest moment, iar lucrurile sa continue in mare in aceiasi termeni in care au decurs si pana acum - cu FMI, BCE si UE reluand finantarea Atenei, desi e greu de spus ceva despre masurile pe care grecii vor fi dispusi sa le accepte la negocierile care vor fi in zilele ce urmeaza.
Rezultatul referendumului obliga si Guvernul Tsipras sa respinga masuri care vor pastra ideea austeritatii, cu atat mai mult cu cat votul de duminica a fost in primul rand impotriva acestei idei. Liderii europeni au facut un ...citeste mai departe despre "Cum schimba Grecia viitorul Europei" pe Ziare.com mai mult
Miercuri, 08 Iulie 2015, ora 06:41
Banca Centrala Europeana a transmis ca va mentine finantarea de urgenta a bancilor grecesti, la nivelul convenit vineri.
BCE a anuntat ca este gata sa revizuiasca decizia privind Asistenta de Urgenta cu Lichiditati si va lucra indeaproape cu Banca Greciei, relataeza BBC.
Grecia, aproape de a primi ultima lovitura: Bancile grecesti, lasate fara lichiditati
Potrivit sursei citate, BCE nu furnizeaza ajutor suplimentar Atenei, ceea ce va duce la o presiune uriasa pentru controalele capitalului.
"Grecia inca are acces la Asistenta de Urgenta cu Lichiditati", a spus un purtator de cuvant al Bancii Centrale Europene.
In prezent, nivelul asistentei de urgenta este la putin sub 90 de miliarde de euro.
Acordul de salvare pentru Grecia nu va fi prelungit! - Atena insista cu referendumul, liderii UE se pregatesc de Grexit
Bancile din Grecia depind de aceasta asistenta de urgenta cu lichiditati a Bancii Centrale Europene. Masura ar putea impinge Grecia in afara zonei ...citeste mai departe despre "Grecia primeste inca o sansa: BCE nu-i abandoneaza pe eleni, dar pericolul inca persista" pe Ziare.com mai mult
Duminica, 28 Iunie 2015, ora 16:11
Grecia a ajuns la un acord cu reprezentantii UE, BCE si FMI pentru deblocarea urmatoarei transe de 8,8 miliarde de euro din pachetul de asistenta financiara, a anuntat luni Yiannis Stournaras, ministrul elen de finante.
"Avem un acord. Achitarea urmatoarei transe nu va inregistra nici un fel de probleme", le-a declarat jurnalistilor Stournaras, transmit ANA, AFP si Reuters.
Detaliile acordului dintre Grecia si reprezentantii UE, BCE si FMI urmeaza sa fie publicate in urmatoarele ore.
"Doua treimi din masurile de ajustare fiscala si trei patrimi din masurile pentru sprijinirea competitivitatii tarii au fost implementate. Este nevoie de rabdare si severitate. Increderea in economia Greciei se restabileste rapid", a afirmat ministrul elen de finante.
Acesta a adaugat ca "principala tinta este obtinerea unui excedent primar in 2013, pentru a indeplini cerintele de reducere semnificativa a datoriei statului".
Seful misiunii FMI in Grecia, Poul Thomsen, a confirmat incheierea acordului, apreciind ca "sunt vesti bune".
Negocierile dintre Grecia si creditorii sai internationali se desfasoara de cateva saptamani, ele fac parte din controalele regulate ale planului de redresare a tarii, in vederea deblocarii urmatoarelor transe de imprumut. In plus fata de recapitalizarea bancilor grecesti, printre subiectele abordare figureaza de asemenea problema spinoasa a reducerii cu 15.000 a numarului de functionari publici.
Presa elena sustine ca, in urma negocierilor,... mai mult
Luni, 15 Aprilie 2013, ora 12:09
Ministrul francez al Economiei si Finantelor, Pierre Moscovici, a declarat duminica ca Uniunea Europeana este "foarte aproape" de un acord cu privire la datoria Greciei, intr-un interviu acordat canalului BFM TV, preluat de AFP.
"Intr-adevar, cred ca suntem aproape de o solutie", a subliniat ministrul.
"Nu stiu daca va exista un acord maine, dar stiu ca este posibil si ca mi-l doresc" a adaugat Moscovici, inaintea intalnirii de luni Eurogrupului, in prezenta presedintelui Bancii Centrale (BCE), Mario Draghi, si a directorului executiv al Fondului Monetar International (FMI), Christine Lagarde.
Miercuri, Moscovici daduse asigurari ca zona euro este extrem de aproape de acord care sa deschida calea pentru deblocarea ajutorului financiar acordat Greciei, inghetat de luni de zile, la cateva ore dupa o intalnire lipsita de succes a creditorilor. mai mult
Luni, 26 Noiembrie 2012, ora 08:21
Zona euro si ceilalti creditori ai Greciei nu au ajuns, in cursul noptii de marti spre miercuri, la un acord care sa deschida calea pentru deblocarea ajutorului financiar acordat Greciei, a anuntat ministrul german de finante, Wolfgang Schauble, citat de AFP.
O noua reuniune a ministrilor de finante din zona euro urmeaza sa aiba loc luni pentru a se incerca depasirea impasului actual, a spus demnitarul german.
Ministrii europeni de finante au incercat marti seara sa ajunga la un acord referitor la acoperirea unui deficit de finantare de 15 miliarde de euro al Greciei si sa pastreze sprijinul FMI pentru statul elen, relateaza Bloomberg.
Intre optiunile care au fost analizate se afla reducerea dobanzilor pentru detinerile de obligatiuni suverane elene ale Bancii Centrale Europene (BCE) si ale statelor si prelungirea termenelor de rambursare a datoriilor.
Saptamana trecuta, guvernele europene au acordat Greciei inca doi ani, pana in 2016, pentru reducerea deficitului bugetar la 2% din PIB. Necesarul suplimentar de finantare a provocat un conflict cu FMI, avand in vedere ca va creste povara datoriilor in loc sa o reduca.
"Sunt sanse bune sa se ajunga la o solutie, dar nu sunt sigur in totalitate", a declarat premierul luxemburghez Jean-Claude Juncker inainte de inceperea reuniunii de la Bruxelles.
Pentru deblocarea urmatoarei transe de ajutor de 31 de milioane de euro era nevoie si de acordul parlamentelor din Germania, Olanda si Finlanda.
Troica... mai mult
Miercuri, 21 Noiembrie 2012, ora 08:30
Creditorii Greciei considera ca obiectivele fixate Atenei, in special in ce priveste reducerea datoriei sale, sunt irealizabile.
"Pana in prezent, creditorii plecau de la principiul ca, pana in anul 2020, Grecia va ajunge la un nivel sustenabil al datoriei. Aceasta tinta nu mai poate fi atinsa", scrie cotidianul german Habdelsblatt, citand surse apropiate de troica finantatorilor (Uniunea Europeana, BCE, FMI).
Conditiile fixate pentru cel de-al doilea plan de ajutorare a Greciei - in valoare de 130 de miliarde euro credite, la care se adauga 70 de miliarde datorii sterse de creditorii privati - sunt din aceasta cauza depasite, adauga Handelsblatt.
Planul prevedea ca nivelul de indatorare a Greciei sa scada la 120,5% din PIB cel mai tarziu in 2020, nivel considerat sustenabil pentru o tara europeana, fata de 161% asteptat pentru sfarsitul lui 2012.
Dar pentru a atinge acest nivel, Atena trebuie sa afiseze un excedent primar (in afara rambursarii datoriei) de 4,5% din PIB cu incepere din 2014. Potrivit surselor jurnalului german, acest lucru nu se va intampla inainte de 2016.
Grecia negociaza cu zona euro in aceste zile o amanare a termenului pentru aplicarea reformelor si atingerea obiectivelor fixate.
Mai multi ministri de finante din zona euro, reuniti la sfarsitul saptamanii in Cipru, au dat Atenei motive de speranta. Þarile cele mai reticente, cum este Germania, se tem ca o amanare acordata Greciei inseamna acordarea unor noi fonduri acestei tari.... mai mult
Luni, 17 Septembrie 2012, ora 10:10
Viitorul Greciei in zona euro depinde de decizia pe care o vor lua autoritatile europene in privinta acordarii ajutorului financiar acestui stat. Premierul german Angela Merkel trebui sa ia o decizie importanta in urmatoarele saptamani: fie risca sa destrame zona euro, fie guvernul Germaniei.
Guvernul Greciei, tara care se confrunta cu criza economica, va avea nevoie de un ajutor financiar de miliarde de euro pentru a evita falimentul. Daca Atena nu primeste banii, tara ar putea parasi zona euro, iar aceasta iesire va slabi increderea investitorilor din pietele financiare in alte tari membre ale UE din sudul Europei, care sunt vulnerabile la contextul economic actual.
O crestere a ajutorului financiar de 173 miliarde de euro acordat Greciei, convenit in primavara acestui an, nu este acceptata de coalitia de centru-dreapta a Parlamentului german, condusa de Angela Merkel, potrivit The Wall Street Journal.
Decizia Angelei Merkel in privinta Greciei, influentata de mai multi factori
Coalitia de centru-dreapta se opune majorarii ajutorului acordat Greciei, amenintand-o pe Merkel ca va ramane fara majoritate politica. Daca Merkel nu ofera o solutie plauzibila pentru rezolvarea problemelor Greciei, tara risca sa se prabuseasca din punct de vedere economic.
"Este un dintre cele mai mari dileme pe care Merkel le-a avut de cand este premier", a declarat un consilier al Angelei Merkel. Premierul german se va intalni joi cu presedintele Frantei, Francois Hollande, iar... mai mult
Joi, 23 August 2012, ora 09:27
Grecia ar trebui sa inceapa sa plateasca in drahme jumatate din salariile bugetarilor si din pensiile de stat, ca parte a unei iesiri treptate din zona euro, este de parere Alexander Dobrindt, secretar general al Uniunii Crestin-Sociale (CSU), aripa bavareza a Uniunii Crestin-Democrate (CDU) a cancelarului Angela Merkel.
"In ce priveste Grecia, am ajuns la capatul drumului. Nu trebuie sa mai existe un alt ajutor. O tara care nu are vointa de a indeplini conditiile, sau care nu este in stare sa faca acest lucru, trebuie sa aiba o sansa in afara euro", a declarat responsabilul CSU pentru cotidianul Die Welt.
"Grecia ar trebui sa inceapa sa plateasca jumatate dintre salarii, pensii si alte chletuieli in drahme. O revenire lenta la vechea moneda este mai buna pentru Grecia decat o miscare brusca. A avea drahma ca moneda paralela ar da sansa unei cresteri economice", a adaugat Dobrindt, care sustine de mai multa vreme ca Greciei i-ar fi mai bine in afara zonei euro.
Potrivit saptamanalului german Der Spiegel, Grecia ar avea nevoie de inca 50 miliarde de euro pe langa cele 130 miliarde deja convenite cu FMI si UE, insa FMI ar putea refuza sa contribuie la o noua finantare. Ministrii de finante german si elen au refuzat sa comenteze informatia.
Mergand pe linia saptamanalului Der Spiegel, cotidianul Sueddeutsche Zeitung de luni scrie, citand surse guvernamentale, ca este improbabil ca Germania sa aprobe un nou ajutor pentru statul elen. "Este de neimaginat ca Angela... mai mult
Luni, 23 Iulie 2012, ora 16:11
Grecia, aflata in pericol de a parasi zona euro, primeste in continuare miliarde de euro sub forma de ajutor de la Troica creditorilor externi (UE, FMI si BCE), insa banii revin aproape in totalitate la creditori sub forma de dobanzi si nu sunt folositi pentru plata unor servicii publice vitale.
Al doilea pachet de ajutor financiar extern, de 130 de miliarde de euro, este folosit mai ales pentru plata dobanzilor la datoria tarii, in timp ce economia continua sa aiba dificultati, potrivit cotidianului New York Times (NYT).
Desi procesul nu are sens din punct de vedere economic, are o oarecare logica din perspectiva politicii finantelor in zona euro. In timp ce isi platesc banii care le sunt datorati, Comisia Europeana (CE), FMI si Banca Centrala Europeana (BCE) blocheaza si alte fonduri destinate mentinerii activitatii guvernului Greciei.
Saptamana trecuta, biroul elen care se ocupa de administrarea datoriei a avertizat ca Grecia ar putea ramane fara bani pana in iulie. In acest caz, tara ar inceta platile la datoriile de stat, cu exceptia celor catre CE, FMI si banca centrala.
Ajutorul pentru Grecia se intoarce la Troica, prin dobanzi
"Grecia nu va intra in incetare de plati fata de Troica, pentru ca Troica se plateste singura", a declarat Thomas Mayer, analist la Deutsche Bank.
Printr-un sistem elaborat de plata intrat in vigoare dupa alegerile din 6 mai, care au adus Grecia in impas politic, cei trei mari creditori vireaza bani intr-un cont escrow in... mai mult
Miercuri, 30 Mai 2012, ora 19:56