Presedintele sudanez destituit Omar el-Bashir a primit 90 de milioane de dolari in bani lichizi de la regimul saudit, a afirmat luni unul dintre anchetatori, in prima zi a procesului de la Khartoum, in care fostul sef de stat este judecat pentru coruptie, relateaza AFP.
Brigadierul de politie Ahmed Ali a afirmat ca fostul presedinte i-a declarat ca banii i-au fost "livrati de anumiti trimisi ai lui Mohammed bin Salman", printul mostenitor saudit.
Omar el-Bashir a fost destituit de armata pe 11 aprilie, in urma unor ample manifestatii, dupa ce s-a aflat timp de 30 de ani in fruntea unui regim militar sustinut de islamisti.
Luni, Bashir a ajuns la tribunal escortat de un important convoi militar. In sala de judecata, fostul presedinte, neras si imbracat intr-un vesmant alb traditional, a stat asezat intr-o cusca de metal.
El este acuzat de "detinere de devize straine, de coruptie" si trafic de influenta.
Potrivit lui Ali, in resedinta lui Bashir s-au gasit aproape 7 milioane de euro, precum si sume mai mici in dolari americani si lire sudaneze.
"Acuzatul ne-a spus ca banii faceau parte dintr-o suma de 25 milioane de dolari care i-a fost trimisa de catre printul Mohammed bin Salman pentru a fi folosita in afara bugetului de stat", a declarat anchetatorul la audiere.
El a mai precizat ca Bashir a primit doua plati, de 35 si 30 milioane de dolari, de la regele Abdallah al Arabiei Saudite, decedat in 2015.
Potrivit anchetatorului, Bashir a declarat ca... mai mult
Luni, 19 August 2019, ora 18:18
Arabia Saudita a anuntat marti ca a recuperat deja peste 400 de miliarde de riali (107 miliarde de dolari) de la persoanele arestate pentru coruptie.
Printul mostenitor Mohammad bin Salman a luat masuri, in noiembrie 2017, pentru a-si consolida puterea prin infiintarea unui comitet anticoruptie, care a decis arestarea unor inalti oficiali si oameni de afaceri din Arabia Saudita. Printre cei arestati s-au aflat si trei dintre cei mai bogati sauditi, inclusiv printul Alwaleed Bin Talal si afaceristul Fawaz Alhokair.
Mai multi suspecti au fost eliberati din detentie dupa ce au incheiat acorduri in urma carora au efectuat plati "cu diverse tipuri de active, inclusiv imobiliare, entitati comerciale, titluri de valoare, numerar si alte active", a anuntat procurorul general Sheikh Saud Al Mojeb, citat de BBC, CNN si DPA.
O mare parte dintre cei arestati si-au petrecut perioada de detentie la hotelul de lux Ritz-Carlton din Riad.
Sheikh Saud a precizat ca 381 de persoane au primit citatii. Unii au fost eliberati pentru ca nu s-au gasit suficiente dovezi, altii dupa ce au recunoscut acuzatiile de coruptie si au incheiat intelegeri cu Guvernul. Inca sunt incarcerate 56 de persoane.
Unul dintre cei mai celebri suspecti, printul Alwaleed Bin Talal, a fost eliberat sambata, dar nu se cunosc conditiile eliberarii sale, iar oficialitatile nu au comentat situatia sa.
Saptamana trecuta, ministrul de Finante din Arabia Saudita a anuntat ca o parte din banii recuperati vor... mai mult
Marti, 30 Ianuarie 2018, ora 17:41
In Arabia Saudita va demara in luna decembrie un program de transfer de bani catre familiile cu venituri reduse afectate de masurile de austeritate ale Guvernului.
Cabinetul de ministrii de la Riad a anuntat ca platile catre familiile cu venituri mici vor incepe in data de 21 decembrie si vor fi revizuite trimestrial. In aceasi zi, ministrii au decis sa majoreze preturile la energie si electricitate, incepand cu data de 1 ianuarie 2018, informeaza Bloomberg
Sumele de bani primite de familii vor varia in functie de veniturile lor si de numarul de membri. Platile vor fi efectuate in data de 10 a fiecarei luni, se arata intr-un document publicat de agentia de presa oficiala.
Guvernul saudit vrea sa reduca impactul asupra veniturilor familiilor provocat de masurile de reformare a economiei adoptate ca urmare a scaderii veniturilor din petrol. Pentru a evita sa recurga la economii, autoritatile de la Riad au renuntat la proiectele considerate ca nu sunt necesare, au redus subventiile si intentioneaza de asemenea sa introduca TVA.
Potrivit unor surse citate de Bloomberg, in primul trimestru din 2018, preturile la benzina urmeaza sa fie majorate cu aproximativ 80% in timp ce preturile la combustibil pentru avioane vor fi aduse la nivelul international dintr-un singur pas. De asemenea, preturile la benzina si alti combustibili precum motorina, kerosen si pacura vor fi majorate treptat pe parcursul mai multor ani.
Printul mostenitor Mohammed bin Salman vrea sa reduca... mai mult
Miercuri, 13 Decembrie 2017, ora 12:28
Printul Alwaleed bin Talal din Arabia Saudita, arestat in weekend, inca este foarte bogat, nu doar in tara sa, ci la nivel mondial, desi a pierdut in ultimele 48 de ore 1,2 miliarde de dolari.
Averea sa neta a scazut la 17,8 miliarde de dolari, dupa ce Kingdom Holding - Fondul de investitii saudit pe care l-a infiintat Alwaleed bin Talal (foto, dreapta) in 1979 - a pierdut 1,3 miliarde de dolari din capitalizarea bursiera.
Luni, la inchiderea Bursei din Arabia Saudita, actiunile Kingdom Holding inregistrau cel mai semnificativ declin din decembrie 2011 pana in prezent, transmit Reuters si Bloomberg.
Sambata, printul mostenitor Mohammad bin Salman a luat masuri pentru a-si consolida puterea prin infiintarea unui comitet anticoruptie, care a decis arestarea unor inalti oficiali si oameni de afaceri din Arabia Saudita. Printre cei arestati sunt si trei dintre cei mai bogati sauditi, inclusiv Alwaleed.
Acesta detine si participatii in banca americana Citigroup, reteaua de socializare Twitter, firma de ride-hailing Lyft si grupul media Time Warner.
Recent, Kingdom Holding a cumparat in septembrie o participatie de 16,2% in Banque Saudi Fransi - a cincea mare banca din Arabia Saudita.
Arestarea, sambata, a celor 11 printi, patru actuali ministri si zeci de fosti ministri, precum si a unor importanti oameni de afaceri a ingrijorat piata bursiera. Oamenii de afaceri implicati ar putea fi nevoiti sa-si vanda unele participatii, ceea ce temporar ar putea duce la... mai mult
Marti, 07 Noiembrie 2017, ora 14:36
Donald Trump si-a asumat cu surle si trambite meritul de a fi atras in SUA o investitie de 50 de miliarde de dolari facuta de gigantul japonez Soft Bank. In realitate, lucrurile se dovedesc a fi ceva mai complicate.
Daca in prim-plan apare Masayoshi Son, fondatorul miliardar al companiei, grosul banilor din spatele afacerii vine, de fapt, din Arabia Saudita, dupa cum dezvaluie CNN Money.
Fondatorul Soft Bank a recunoscut intr-un interviu acordat The Wall Street Journal ca investitia sa pe piata americana se bazeaza pe un fond de 100 de miliarde de dolari creat de companie in luna octombrie, la Londra, cu bani din Arabia Saudita.
Fondul respectiv, Soft Bank Vision, face parte din strategia pe 20 de ani initiata de guvernul de la Riyadh cu scopul de elimina dependenta economiei saudite de exporturile de petrol.
Chiar daca fondul este condus de reprezentantul Soft Bank, Rajeev Misra, firma japoneza detine doar o parte din afacere, restul banilor provenind din fondurile de rezerva aflate la indemana guvernului saudit.
Pentru urmatorii 5 ani, prin intermediul Soft Bank Vision, sauditii vor investi 45 de miliardede dolari din Fondul Public de Investitii, in vreme ce contributia japonezilor va fi de doar 25de miliarde de dolari.
Fondul Public de Investitii a fost infiintat in 1971 cu scopul de gestiona investitiile realizate de guvernul saudit in companii locale si straine.
A doua figura importanta a dinastiei saudite, printul Mohammed Bin Salman, conduce... mai mult
Vineri, 09 Decembrie 2016, ora 12:23
1Daca tranzactiile futures de pe piata petrolului reflecta adevarul, regatul saudit va da de necaz in aproximativ doi ani, iar finalul deceniului il va surprinde intr-o criza existentiala.
Pretul practicat acum pentru petrolul american livrat in decembrie 2020 este de 62,05 dolari/baril, fapt care implica o schimbare radicala in peisajul economic al statelor din Orientul Mijlociu, relateaza The Telegraph.
OPEC, in faza de dizolvare
Alaturi de celelalte state membre OPEC, Arabia Saudita a decis, in noiembrie 2014, sa nu sustina reglarea pretului petrolului, crescand productia in scopul de a elimina rivalii de pe piata.
Numai din puturile din Arabia Saudita se extrag acum 10,6 milioane de barili zilnic.
Daca intentia printilor sauditi ai petrolului a fost de a sufoca companiile americane specializate in exploatare zacamintelor de sist, calculele lor s-au dovedit cum nu se poate mai gresite.
"Se pare ca producatorii non-OPEC nu au reactionat conform asteptarilor la impactul pretului mic din piata, cel putin pe termen scurt.
Principalul efect a fost ca nu au mai investit in deschiderea unor noi puturi, dar cantitatea extrasa din cele exploatate nu a scazut. Aceasta necesita mai multa rabdare", se arata in ultimul raport de stabilitate al bancii centrale din Arabia Saudita.
Un expert in energia din Riad s-a arata ceva mai transant: "O politica de acest gen nu a mers inainte si nu o sa functioneze niciodata".
Proiecte amanate
Prabusirea pietei... mai mult
Joi, 06 August 2015, ora 15:30
Timp de doi ani, unul dintre cei mai bogati oameni ai lumii, printul Al-Waleed bin Talal, din Arabia Saudita, a avut conflicte cu revista Forbes in ceea ce priveste estimarile legate de averea sa.
El a sustinut ca publicatia i-a subestimat avutia cu 9,6 miliarde de dolari.
Insa, in aceasta saptamana, cele doua parti au ajuns la un acord. In prezent, printul se afla pe locul 34 in lista miliardarilor publicata de Forbes (22,6 miliarde de dolari).
Business Insider a facut o scurta incursiune in viata printului, care detine afaceri importante in domeniul imobiliar, dar a si investit in companii din alte domenii, precum Twitter si JD.com.
Cel mai batran miliardar din lume implineste 100 de ani: Viata interesanta a lui Rockefeller
S-a nascut intr-o familie regala. Tatal sau este Printul Talal, iar mama sa e Mona Al Solh. Bunica lui a fost prim-ministru in Liban, iar bunicul sau, Regele Abdulaziz, a creat Arabia Saudita.
Viziunea occidentala asupra afacerilor a obtinut-o in ...citeste mai departe despre "Cum isi cheltuie banii miliardarul saudit Al-Waleed bin Talal" pe Ziare.com mai mult
Sambata, 20 Iunie 2015, ora 18:23
Printul saudit Alwaleed Bin Talal Al Saud, pe locul 15 in topul mondial al celor mai bogati oameni din lume si-a vandut recent avionul Airbus A380 pentru a face investitii in Orientul Mijlociu.
Pretul de catalog al unui avion A380 este de 319 milioane de dolari. Constructia avionului, contractat de print in 2007, este aproape terminata, cu exceptia interiorului, care ar trebui aranjat in functie de preferintele clientului, a afirmat un reprezentant al Airbus, potrivit Bloomberg.
Alwaleed, 57 de ani, are o avere de 29 de miliarde de dolari. El a folosit fondurile obtinute pentru a-si extinde investitiile din Arabia Saudita si Orientul Mijlociu, a declarat Shadi Sanbar, director financiar al Kingdom Holdings, companie detinuta de miliardar. Pretul si cumparatorul nu au fost dezvaluiti, din cauza acordurilor de confidentialitate.
"Printul a tot vorbit despre investitii in companii care sa genereze crestere reala, cu oportunitati autentice de investitii. Are nevoie de bani pentru astfel de investitii", a declarat directorul firmei americane SM Advisory Group, Saud Masud.
Presedintele Kingdom Holdings are o avere neta de 29 de miliarde de dolari, potrivit Indicelui Miliardarilor calculat de Bloomberg.
Incepand din aprilie anul trecut, averea lui Alwaleed a urcat cu 8,5 miliarde de dolari, intrucat valoarea actiunilor Kingdom aproape s-a dublat in acest interval. Compania de investitii, cu plasamente diversificate, inclusiv o participatie la Citigroup si hotelul... mai mult
Vineri, 15 Februarie 2013, ora 10:19
Printul Alwaleed bin Talal, cel mai mare investitor individual din Citigroup Inc si Ringdom Holding a investit 300 de milioane de dolari pentru a cumpara un "pachet" strategic in serviciul de microblogging Twitter.
"Investitia a fost rezultatul mai multor luni de negocieri", a declarat acesta, fara sa ofere detalii suplimentare, citat de Bloomberg.
Twitter isi consolideaza serviciul pentru a atrage mai multi investitori si pentru a face site-ul mai atractiv pentru agentiile de publicitate. Serviciul de microblogging va genera 139,5 milioane de dolari in acest an din anunturi, potrivit eMarketer.
Firma de cercetare a redus perpectivele Twitter de la 150 de milioane de dolari in septembrie din cauza problemelor pe care reteaua de socializare le-a resimtit in cel de-al treilea trimestru.
Printul, nepot al regelui Arabiei Saudite, Abdullah, a fost clasat ca cel mai bogat om de afaceri arab in 2011 de catre Arabian Business, cu active evaluate la 21,3 miliarde de dolari. Investitiile printului Alwaleed includ actiuni in General Motors, News Corp si Apple.
Kingdom Holding, care este detinut de catre acesta in proportie de 95%, va construi cel mai inalt turn din lume, in Jeddah, la un cost de 1,23 miliarde de dolari.
In acelasi timp, Kingdom detine 5% din Samba Financial Group, a doua mare banca a Arabiei Saudite listata la bursa, si 10,1% din Savola Group, unul din gigantii industriali ai regatului.
Conglomeratul printului mai detine 6,2% din grupul... mai mult
Luni, 19 Decembrie 2011, ora 12:33