După oscilații minore înregistrate în a doua parte a lunii martie, prețurile grâului continuă să scadă pe piețele de capital, iar proiecțiile de piață sugerează că această tendință
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a anunţat marţi, 16 ianuarie, că a trimis Corpul de Control al Ministerului la Casa de Comerţ Agroalimentar Unirea, în urma neregulilor semnalate de
Sute de fermieri și transportatori din România au protestat împotriva guvernului în ultima săptămână, exprimându-și dorințele către autorități și așteptând rezolvări concrete pentru
Execuţia bugetului general consolidat pe primele unsprezece luni ale anului 2023 s-a încheiat cu un deficit de 73,55 miliarde lei, respectiv 4,64% din PIB, faţă de deficitul de 58,70 miliarde lei
În anii trecuți foarte mulți fermieri, agricultori, societăți din mediul rural au beneficiat de fonduri nerambursabile de stat și prin Uniunea Europeană în diferite programe de finanțare din
Fermierii sunt suparati pe ministrul agriculturii ca propune legi fara sa se consulte si cu ei inainte si, mai mult, ofera subventii in domenii din agricultura care nu au nici un impact asupra
Proiectul de rectificare bugetara ce va fi discutat si aprobat in sedinta de Guvern de miercuri, 18 noiembrie, prevede diminuarea bugetului cu suma de 5,212 miliarde lei, iar a cheltuielilor cu 683,6
Rectificarea bugetara aprobata de Guvern a fost publicata in Minitorul Oficial, iar ministrul Finantelor, Florin Citu, a precizat ca are doua obiective: sanatatea romanilor si pastrarea capacitatii
Noua ministere vor primi in 2020 credite bugetare mai mari comparativ cu cele din 2019, in timp ce pentru sapte acestea vor fi reduse, conform proiectului Legii bugetului de stat pe 2020 publicat de
Noua ministere vor primi in 2020 credite bugetare mai mari comparativ cu cele din 2019, in timp ce pentru sapte acestea vor fi mai reduse, conform proiectului Legii bugetului de stat pe 2020 publicat
Romania va primi anul acesta un grant de 15,83 milioane de euro de la Comisia Europeana pentru despagubirile acordate in cazul pestei porcine africane in anul 2019, a declarat, luni, presedintele
Ministerul Finantelor Publice a publicat, marti, proiectul Ordonantei de Urgenta a Guvernului cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2019, care prevede pentru anul in curs un deficit
Consiliul Fiscal (CF) al Romaniei are rezerve cu privire la rezultatele pe care Cabinetul Dancila promite ca le va obtine prin rectificarea bugetara pe care o va adopta joi. Mai exact - sustin
Ministerul Finantelor Publice prevede, in proiectul de rectificare bugetara, o majorare, pe sold, a veniturilor bugetului de stat pe anul 2019 cu 2,251 miliarde lei si a cheltuielilor cu 285,7
Fermierii romani isi pot asigura culturile impotriva fenomenelor climatice nefavorabile cu bani europeni prin Programului National de Dezvoltare Rurala - PNDR 2020, fondurile totale disponibile
Dupa ce am ajuns la mijlocul lunii februarie fara buget, Parlamentul lucreaza acum si noaptea pentru a da avizele necesare. La ora 02:00 in comisiile de buget-finante se dezbatea aprins stabilirea
Agricultura romaneasca a inregistrat in acest an cele mai bune rezultate din istorie, cu productii record la grau, porumb si floarea soarelui. Recolta totala de cereale obtinuta in 2018 - aproximativ
Ministerul Transporturilor, Ministerul Cercetarii si Ministerul Educatiei Nationale sunt institutiile care pierd cei mai multi bani in urma celei de-a doua rectificari bugetare din acest an, in timp
Painea se va scumpi cu cateva procente incepand chiar din aceasta luna, din cauza majorarii tarifelor la electricitate si gaze naturale, dar si al costurilor cu materia prima si forta de munca,
Comisarul european pentru politica regionala, Corina Cretu, face apel la Ministerul Transporturilor sa depuna proiecte mature pentru finantare europeana, cum ar Sibiu - Pitesti, Pitesti - Constanta
Mai mult de un sfert din suma pe care Guvernul a alocat-o, la rectificarea bugetara, pentru finantarea luptei impotriva pestei se va duce doar pe acoperirea pagubelor cauzate deja de epidemie. Cat de
Guvernul a decis ca angajatii din Ministerul Dezvoltarii Regionale si Fondurilor Europene si cei din Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale care gestioneaza fonduri europene vor primi un spor
Cel putin o treime dintre bugetari si multi angajati ai firmelor mici si mijlocii vor avea salarii miscorate ca urmare a revolutiei fiscale. Vor fi afectati angajati din Educatie, Sanatate, Politie,
Premierul desemnat, Viorica Dancila, a anuntat, vineri, componenta Cabinetului pentru care va cere votul Parlamentului, asa cum au decis prin vot conducerile PSD-ALDE, partidele din alianta aflata la
Plenul comun al Parlamentului a adoptat, miercuri, pe articole, in forma aprobata de comisiile de specialitate, bugetele pe anul 2018 pentru 19 ordonatori de credite, printre care mai multe ministere.
Plenul comun al Parlamentului a adoptat, miercuri, pe articole, in forma aprobata de comisiile de specialitate, bugetele pe anul 2018 pentru 19 ordonatori de credite, printre care mai multe ministere.
Plenul comun al Parlamentului a adoptat, miercuri, pe articole, in forma aprobata de comisiile de specialitate, bugetele pe anul 2018 pentru 19 ordonatori de credite, printre care mai multe ministere.
Plenul comun al Parlamentului a adoptat, miercuri, pe articole, in forma aprobata de comisiile de specialitate, bugetele pe anul 2018 pentru 19 ordonatori de credite, printre care mai multe ministere.
Plenul comun al Parlamentului a adoptat, miercuri, pe articole, in forma aprobata de comisiile de specialitate, bugetele pe anul 2018 pentru 19 ordonatori de credite, printre care mai multe ministere.