Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica (OCDE) considera ca problemele cu care se confrunta zona euro reprezinta o amenintare majora asupra economiei globale si ca se impune luarea de masuri de stimulare pentru a evita stagnarea economica, relateaza MarketWatch.
Organizatia estimeaza ca economia zonei euro va avansa cu 0,8% in acest an si cu 1,1% anul viitor, se arata intr-un raport publicat marti de OCDE, transmis de Mediafax.
OCDE a atras atentia asupra faptului ca economia mondiala va consemna o crestere modesta, iar rata somajului se va mentine anul viitor peste nivelul inregistrat inaintea crizei economice, in contextul in care exista riscuri importante privind volatilitatea financiara si increderea slaba a consumatorilor si mediului de afaceri in economie.
De asemenea, OCDE avertizeaza asupra riscului intrarii in deflatie, in conditiile in care rata inflatiei in zona euro se va situa la 0,6% anul viitor.
Inflatia din zona euro a fost de 0,4% in octombrie, fata de 0,3% in septembrie, cu mult sub tinta de putin sub 2% stabilita de BCE.
In aceste conditii, institutiile europene trebuie sa intreprinda o serie de reforme monetare, fiscale si structurale, potrivit OCDE.
Banca Centrala Europeana (BCE) ar trebui sa extinda programul de achizitii de active, pentru a include si obligatiuni guvernamentale, masura luata anterior si de alte banci centrale, se arata in raport.
In ceea ce priveste tarile din zona euro, acestea ar trebui sa relaxeze... mai mult
Marti, 25 Noiembrie 2014, ora 16:50
Bancile cu probleme din zona euro vor fi lasate sa falimenteze la viitoarele teste de stres, a avertizat, luni, presedintele noii Agentii de Supervizare Bancara (SSM), Daniele Nouy.
"Trebuie sa acceptam ideea ca unele banci nu au viitor. Trebuie sa lasam unele institutii financiare sa dispara intr-un mod ordonat si nu este nevoie sa incercam o fuziune a lor cu alte institutii", a declarat aceasta in primul interviu acordat dupa numirea sa la conducerea Agentiei de Supervizare Bancara.
In opinia acesteia, bancile ar trebui fortate sa detina garantii pentru obligatiunile suverane, pentru a distruge legatura toxica dintre bancile cu probleme si guverne, spune Nouy pentru Financial Times, citata de AFP si preluata de Agerpres.
Daniele Nouy, presedinte al noii Agentii de Supervizare Bancara
Parlamentul European a aprobat, luna trecuta, numirea frantuzoaicei Daniele Nouy in functia de presedinte al noii Agentii de Supervizare Bancara. Daniele Nouy, in varsta de 63 de ani, va avea la dispozitie un an pentru a ajuta la construirea de la baza a institutiei si pentru a fi gata sa-si asume atributiile de supervizare a bancilor.
Daniele Nouy, fost oficial la Banca Centrala a Frantei, urmeaza sa fie responsabila de supervizarea celor mai mari 130 de banci europene, incepand cu luna noiembrie 2014. Cifra bancilor supervizate de Daniele Nouy ar putea creste, daca SSM va fi autorizata sa analizeze si bancile mai mici sau daca tarile care sunt membre ale Uniunii Europene,... mai mult
Luni, 10 Februarie 2014, ora 12:27
Mecanismul Unic de Rezolutie (SRM), impreuna cu Mecanismul Unic de Supraveghere (SSM) si Mecanismul Unic de Garantare a Depozitelor, constituie cei trei piloni de baza ai planificatei uniuni bancare din zona euro.
"In urma acordului statelor membre privind Mecanismul Unic de Rezolutie, pot incepe acum negocierile cu Parlamentul European", a declarat comisarul european pentru piata interna si servicii Michel Barnier.
Conform acordului, bancile vor furniza numerar pentru a plati inchiderea creditorilor falimentari, acordand aproximativ 55 de miliarde de euro (76 de miliarde de dolari) in urmatorii zece ani, bani care vor fi acumulati in Fondul Unic de Rezolutie. Pana atunci, daca nu vor exista suficienti bani din taxe, guvernele vor putea impune mai multe taxe pe banci sau ar putea utiliza bani publici. Daca un guvern nu are suficienti bani, va putea imprumuta de la ESM (Mecanismul European de Stabilitate), cum a facut Guvernul de la Madrid pentru a recapitaliza bancile spaniole in 2012.
Acest acord este o victorie pentru Germania, care s-a opus ideii unei finantari comune a costurilor pentru gestionarea bancilor in dificultate, optand pentru o retea de fonduri nationale care lasa fiecare tara responsabila pentru propriile banci.
Ministrul german de Finante, Wolfgang Schaeuble, a declarat ca prin acest acest acord s-au creat pilonii finali ai uniunii bancare.
"Daca vom continua spre finalizarea uniunii bancare, vom putea continua stabilizarea euro, ca baza... mai mult
Joi, 19 Decembrie 2013, ora 13:06
Presiunea asupra costurilor de imprumut ale Italiei s-a redus puternic, ca urmare a garantiilor oferite de Banca Centrala Europeana si a lichiditatilor masive introduse in piata financiara de politicile agresive de relaxare monetara ale Japoniei.
Randamentul obligatiunilor pe zece ani ale Italiei a coborat sub 4%, iar diferenta fata de titlurile germane este de circa 2,52 puncte pocentuale, mai putin de jumatate fata de nivelurile inregistrate in timpul perioadei acute a crizei, la sfarsitul anului 2011.
"Recuperarea nu va dura mult. Suntem intr-o situatie care este departe de a se afla in echilibru", a spus Soros, potrivit cotidianului italian La Stampa.
Noul premier italian, Enrico Letta, se confrunta cu dificultati majore, din cauza indatorarii ridicate a tarii, circa 130% din PIB, al doilea cel mai ridicat nivel din zona euro dupa Grecia, precum si cu o economie care abia a inregisrat crestere in ultimele doua decenii. La problemele economice se adauga si sistemul politic disfunctional al Italiei. mai mult
Duminica, 12 Mai 2013, ora 17:18
Esecul Europei in rezolvarea crizei datoriilor suverane ii va determina pe sefii bancilor din regiune sa aiba in vedere iesirea de pe anumite segmente de piata, mai degraba decat reducerea treptata a joburilor, pentru a creste profiturile.
Impozitele generate de activitatea bancara pot scadea cu 25% anul acesta fata de 2009, atunci cand a inceput criza in Grecia, estimeaza firma de cercetare Freeman & Co. Bancile europene au concediat aproximativ 172.000 de persoane din 2009, potrivit datelor Bloomberg.
Strategia de a efectua noi disponibilizari nu va functiona din nou, avand in vedere faptul ca cerintele pentru cresterea capitalului si scaderea activitatii afecteaza bancile de investitii, spun investitorii si analistii. Noile reglementari vor reduce cu sase puncte procentuale castigul pe actiuni, de la 14% in prima jumatate a acestui an, conform reprezentantilor firmei de consultanta Bain & Co.
Bancile care s-au bazat pe rate ale dobanzilor scazute si finantare ieftina de la Banca Centrala Europeana pentru a intarzia luarea unei decizii in privinta unitatilor care urmeaza sa fie inchise, vor fi obligate sa hotarasca mai repede masurile pe care le vor lua.
Bancile europene isi reduc operatiunile
UBS AG, cea mai mare banca a Elvetiei, isi reduce operatiunile pentru a se concentra pe un management mai bun, din cauza cerintelor privind un capital mai strict, impuse de autoritatile de reglementare, si a venitului scazut, aflat in conexiune cu criza datoriilor.... mai mult
Miercuri, 22 August 2012, ora 12:00
Un sfarsit al crizei din zona euro nu este vizibil in acest moment, iar recuperarea economica a Marii Britanii este mai dificila in contextul dificultatilor la nivel global, a declarat guvernatorul Bancii Angliei, Mervyn King.
"Daca restul lumii ar functiona normal, echilibrarea si recuperarea economiei britanice ar fi mult mai usoara. Dar nu este asa. Chiar si economiile emergente incetinesc, iar problemele din zona euro continua fara sa se intrevada incheierea acestora", a declarat King intr-un interviu pentru publicatia Mail on Sunday.
In urma cu numai cateva zile, Banca Angliei a inrautatit estimarea de crestere economica pentru Marea Britanie in acest an, de la 0,8% la stagnare, si a avertizat ca perspectivele sunt "foarte nesigure".
Banca Angliei revizuieste in scadere estimarile privind economia pe termen mediu
Evolutia economiei britanice pe termen lung va depinde de "reformarea sistemului bancar, astfel incat bancile sa se concentreze mai putin pe a face bani pe termen lung si mai mult pe dezvoltarea unor afaceri care sa serveasca clientii".
Publicatia Sunday Times scrie ca ministrul britanic de Finante va cauta un nou candidat pentru postul de guvernator al Bancii Angliei, care ar trebui sa preia postul dupa incheierea mandatului lui King, in iunie, dupa ce mai multi candidati s-au retras din cursa din cauza scandalului privind manipularea LIBOR.
Standard & Poor's confirma ratingul AAA pentru Marea Britanie mai mult
Luni, 13 August 2012, ora 10:25
Statele zonei euro vor incepe inca din luna iulie distribuirea banilor catre Spania pentru recapitalizarea bancilor in cadrul acordului de 100 miliarde euro si ar putea transfera programul din sarcina guvernului de la Madrid in portofoliul fondului de bailout al uniunii monetare.
Guvernele din eurozona vor imprumuta Spaniei 30 miliarde euro pana la sfarsitul lunii iulie, iar "in final" fondul de urgenta al uniunii monetare va recapitaliza direct bancile spaniole, pentru a nu impovara statul iberic cu datorii, a declarat premierul luxenburghez Jean-Claude Juncker, presedinte al Eurogroup, grupul de lucru al ministrilor Finantelor din zona euro.
Fondurile transferate initial "vor fi mobilizate pentru situatii neprevazute, in caz ca sectorul bancar spaniol va avea necesitati urgente", a adaugat oficialul, la sfarsitul unei intalniri de noua ore a ministrilor Finantelor din zona euro.
El a precizat ca programul va rezolva cu succes problemele sistemului bancar spaniol.
Pe langa convenirea calendarului devansat pentru recapitalizarea bancilor spaniole, oficialii europeni au amanat o decizie privind posibile concesii in programul de finantare externa derulat cu Irlanda si au promis ca vor evita o criza a creditelor in Grecia.
Intalnirea de luni a Eurogroup a avut scopul de a face primii pasi spre aplicarea masurilor convenite la summit-ul UE din 28-29 iunie, cand sefii de stat sau de guvern din zona euro au adoptat masuri in sprijinul statelor aflate in... mai mult
Marti, 10 Iulie 2012, ora 09:38
Nivelul maxim de putere al unui sistem este dat de cea mai slaba veriga. Intarirea unei verigi expune vulnerabilitatile urmatoarei. Zona euro este acum fragila in atatea puncte incat pentru mentinerea monedei unice, Europa trebuie sa recreeze intreg sistemul.
Summitul european din 28/29 iunie este un test pentru liderii zonei euro. Chiar daca unii isi fac deja planuri pentru o uniune bancara si pentru achizitia directa a titlurilor de stat, pana acum e evident ca acest tel depaseste capacitatile lor.
Inutilitatea tratarii crizei din zona euro ca o serie de planuri de salvare separate a fost evidenta atat in Grecia, Spania, dar si la intrunirea G20 a liderilor din intreaga lume. Pe 17 iunie electoratul grec a ales partide care recunosc ca doresc sa mentina acordul cu oficialii internationali privind pachetul de salvare. Noul guvern, o coalitie a trei partide, condus de Antonis Samaras a jurat ca locul Greciei in Europa nu trebuie pus la indoiala.
A fost o victorie rara pentru euro, dar investitorii si-au aratat bucuria pentru doar cateva ore. Acest lucru se datoreaza in parte faptului ca Grecia are mai multe hopuri de trecut pana cand poate spune ca e in siguranta. Pentru a realiza ceva, Samaras trebuie sa puna deoparte rivalitatea dintre partide si sa ia masuri nepopulare. El trebuie sa convinga poporul, deja ingenuncheat de masurile de austeritate, sa accepte micsorarea salariului minim, a pensiilor si a cheltuielilor, dar si o serie de reforme structurale... mai mult
Vineri, 22 Iunie 2012, ora 18:02
In contextul discutiilor despre inevitabilitatea situatiei in care Grecia va parasi zona euro, subiectul destramarii uniunii monetare. Pareri pro si contra vin din toate colturile lumii, care mai de care mai argumentate.
Iata zece motive pentru care Business Insider crede ca moneda unica nu va disparea sau ca Grecia nu va parasi zona euro, dar si care ar fi potentialele efecte ale unor astfel de masuri.
1. Uniunea moneatara e culminarea a doua trenduri - integrarea Europei de vest dupa 1950 si eforturile Germaniei de a pastra cele mai mari afaceri din Europa in Germania. Elita, pentru ca acesta e un proiect al elitei, nu are o strategie alternativa.
2. Pentru ca nu exista un plan B, nu exista niciun mecanism pentru excluderea Greciei sau a oricarui alt membru. Conform sondajelor, grecii vor sa ramana in zona euro.
3.Daca Grecia ar parasi zona euro, situatia lor ar fi mult mai rea. Aproape trei sferturi din datoria tarii este acum in mainile FMI, BCE si a Mecanismului de Salvare. Aceasta datorie este in euro. In timp ce ei ar putea sa intre in incapacitate de plata, acest lucru ar fi fara precedent si nu e sigur ce fel de ajutor ar mai primi.
Economia ar intra intr-o recesiune adanca, iar presiunea preturilor ar creste fara precedent. Rata somajului ar creste si mai mult, in februarie cifra anuntata fiind de 21,7%, de doua ori mai mult decat media europeana. Pensiile, care au fost deja injumatatite, ar urma sa fie taiate din nou.
Reintroducerea drahmei... mai mult
Sambata, 12 Mai 2012, ora 10:36