Performantele inregistrate de economiile Statelor Unite ale Americii si ale Marii Britanii par sa ascunda in spate o serie de metode neconventionale aplicate de bancile centrale ale celor doua state, printre acestea numarandu-se si sporirea masei monetare prin noi emisiuni de bancnote.
Metoda a fost subiect de discutie intre presedintii bancilor centrale din toata lumea, reuniti recent in cadrul summitului de la Jackson Hole-Wyoming.
Risc asumat
Consiliile de administratie ale Rezervei Federale americane si ale Bancii Centrale din Anglia au decis sa intervina pe piata monetara din cele doua tari, cu noi emisiuni de bani, inca de la sfarsitul anului trecut.
Dublata de lansarea pe piata a unor titluri de stat, masura aparent inflationista a generat o crestere a veniturilor si o stimulare a investitiilor. Un risc pe care cele doua organisme bancare si l-au asumat, dar care a dat roade fata de alte masuri conservatoare adoptate de reprezentantii Bancii Japoniei sau ai Bancii Centrale Europene. Stimularea economiei prin sporirea masei monetare este si ideea pe care reprezentantii Bancii Centrale Europene, in frunte cu presedintele Mario Draghi, ar trebui sa se axeze, titreaza analistii de la The Economist.
Euro bate pasul pe loc
Zona euro, una dintre cele mai influente piete monetare din lume, a tinut piept cu brio recesiunii economice de acum cinci ani, insa evolutia economica din regiune este limitata la plafonul atins in 2011. Banca Centrala Europeana... mai mult
Marti, 26 August 2014, ora 08:40
Liderii BCE nu reusesc sa se inteleaga asupra modalitatii de sprijinire a tarilor cu probleme din zona euro, dupa ce presedintele institutiei, Mario Draghi, a fost contrazis de seful Bundesbank, Jens Weidmann, din boardul de conducere al bancii.
Subiectul disputei il reprezinta achizitia de titluri de stat emise de tarile ale caror costuri de finantare a trecut de pragul sustenabil, de 7%.
Eventuala repornire a programului de achizitii de stat, sugerata de Draghi joi, a fost critica asupra de Jens Weidmann, noteaza Bloomberg.
BCE este presata sa intervina pentru coborarea costului de imprumut pentru numeroase tari, dupa ce scaderea dobanzii cheie in trei reprize, din ultimele opt luni, nu a avut succes in vederea limitarii cresterii dobanzii platite de Spania si Italia.
Banca Centrala Europeana a mai avut un program de achizitie a titlurilor de stat pe care l-a oprit, insa, in martie, pe masura ce din ce in ce mai multi membri ai consiliului director au inceput sa se opuna.
Analistii din piata nu se arata prea increzatori in promisiunile lui Draghi si nu cred ca programul de cumparare de bonduri va fi pornit prea curand.
Urmatoarea intalnire a membrilor consiliului BCE va avea loc pe 2 august. Luna aceasta deja a fost anuntata reducerea dobanzii cheie la un nivel minim istoric de 0,75%, iar dobanda pentru depozitele overnight a fost redusa la zero.
De atunci, datoria Spaniei a scazut cu 3,2%, cel mai mare declin dupa Grecia, in timp ce vanzarea de... mai mult
Vineri, 27 Iulie 2012, ora 15:11
Pe masura ce zona euro se pregateste tot mai mult pentru o iesire a Greciei, factorii de decizie europeni inca nu au pus la punct un scut de protectie care sa opreasca un posibil efect de domino, care ar arunca zona intr-o criza si mai profunda.
Banca Centrala Europeana (ECB) incearca din rasputeri sa tina zona euro departe de bancile cu probleme, insa, pana la aceasta ora blocul comunitar inca nu a pus la punct masurile necesare pentru stoparea neicrederii in sistemul bancar.
Fondul de rezerva, o posibila solutie
Saptamana trecuta, liderii europeni au adus in discutie o serie de masuri menite sa vina in sprijinul institutiilor bancare, masuri care, in viziunea Bancii Centrale Europene, ar trebui sa cuprinda o rezolutie privind infiintarea unui fond de rezerva, care sa preia probleme precum restructurarile masive sau chiar falimentul multor banci.
O asemenea masura ar veni in complementarea creditului pe trei ani, in valoare de 1.000 de miliarde de euro, acordat de ECB lunile trecute bancilor din zona euro. Decizia a ajutat sistemul bancar european sa se miste ceva mai bine, mai ales in tarile in care increderea in banca este foarte redusa, iar imprumuturile interbancare sunt privite cu reticenta.
Mai mult, in momentul de fata are loc un val de retrageri puternice ale deponentilor. Acestia se tem ca guvernele nu au puterea necesara pentru a putea sustine bancile, dar si de faptul ca, tara lor va iesi din zona euro, iar economiile vor fi transformate intr-o... mai mult
Miercuri, 30 Mai 2012, ora 08:46
Banca Centrala Europeana ar putea interveni din nou pe piata obligatiunilor pentru a linisti investitorii in privinta situatiei fiscale a Spaniei.
Declaratia facuta de Benoit Coeure, unul din directorii executivi ai BCE, ca Banca ar putea interveni pe piata a relaxat tensiunile si a scazut costul de imprumutare al Spaniei. Cu toate acestea insa, astfel de comentarii ar putea crea dispute in cadrul Bancii Centrale asupra uneltelor folosite in lupta anticriza, scrie Finantial Times.
In ultimii doi ani, BCE a achizitionat obligatiuni emise de guvernele zonei euro pentru a incerca sa usureze situatia statelor cu probleme si pentru a ajuta la scaderea costului de imprumut al respectivelor tari.
Programul de achizitie de titluri de stat al BCE nu a mai fost activ din ianuarie, din cauza scepticismului multor legislatori in privinta eficacitatii programului, in timp ce altii sunt de acord cu implicarea Bancii Centrale in problema datoriilor suverane.
Conform declaratiilor lui Coeure realizate miercuri la Paris, situatia din Spania nu este justificata. "Va interveni BCE? Avem un instrument, Programul de achizitii de obligatiuni, care nu a mai fost utilizat in ultima vreme, dar continua sa existe", a spus acesta.
Comentariile oficialului BCE au ajutat la scaderea costului de imprumut al Spaniei. Titlurile de stat pe 10 ani au scazut la 5,87%, dupa ce se ridicasera la 6% marti.
"In primul rand trebuie sa ne uitam la faptul ca dobanzile la care se imprumutau... mai mult
Joi, 12 Aprilie 2012, ora 17:46
Banca Centrala Europeana (BCE) este dispusa sa achizitioneze titluri de stat emise de catre Italia si Spania, desi nu a facut un angajament ferm in acest sens, potrivit unor surse apropiate acestui subiect, citate de editia online a publicatiei Wall Street Journal.Cumpararea de obligatiuni ale celor doua tari, care emit anual, impreuna, titluri in valoare de aproximativ 600 miliarde de euro, ar fi un pas important pentru BCE.
Pana in aceasta saptamana, banca centrala a cumparat obligatiuni de stat grecesti, portugheze si irlandeze in valoare de mai putin de 80 de miliarde de euro.Decizia de joi a BCE de a reincepe, dupa o pauza de patru luni, achizitiile de obligatiuni irlandeze si portugheze a intalnit opozitia a cel putin trei membri dintre cei 23 ai consiliului de conducere al bancii, inclusiv a sefului bancii centrale a Germaniei.Analistii citati de wsj.com considera ca programul de achizitii este necesar pentru a evita extinderea in Spania si Italia a crizei datoriilor, izbucnita cu aproape doi ani in urma in Grecia.Potrivit acelorasi surse, BCE a cerut celor doua tari sa accelereze ritmul reformelor economice si al masurilor de austeritate fiscala, desi adoptarea acestora nu garanteaza demararea automata a programului de achizitii de titluri de stat."BCE este gata de eforturi majore pentru a salva situatia, dar tarile trebuie sa faca mai intai tot ce este necesar, atlfel ar fi ca si cand torni apa intr-o galeata gaurita", a spus seful bancii centrale a Belgiei, Luc... mai mult
Sambata, 06 August 2011, ora 12:59