Mumbai a devenit capitala asiatică cu cel mai mare număr de miliardari, depăşind Beijingul, potrivit unei liste a bogaţilor la nivel mondial, realizată de Hurun Research Institute, transmite
Cântăreaţa americană Taylor Swift se numără printre cei 256 de noi miliardari ai lumii într-un "an uimitor" pentru oamenii bogaţi, potrivit celui mai recent clasament al averilor
Potrivit clasamentului Forbes, în prezent există mai mulţi miliardari decât oricând înainte. Lumea are 2.781 de persoane cu averi care depăşesc 1 miliard de dolari, o creştere cu 141 faţă
Peste 250 de miliardari şi milionari şi-au reiterat miercuri apelul adresat reprezentanţilor aleşi ai principalelor economii ale lumii să introducă taxe mai mari pentru cei mai bogaţi din
Salariul președintelui României în 2023 este estimat la 60.142 de euro brut pe an. Deși pare foarte mult comparativ cu veniturile românilor, valoarea reprezintă 3,20 ori salariul mediu din
Citigroup va desfiinţa 20.000 de locuri de muncă în următorii doi ani, a anunţat banca americană vineri, după ce a raportat o pierdere trimestrială de 1,8 miliarde de dolari cauzată de o
Una din patru maşini vândute în Franţa, pe parcursul anului 2023, se încarcă la priză, adică este un automobil electric pe baterie sau un model hibrid reîncărcabil, un nivel-record,
Averea mediană pe adult din România este de 21.545 dolari, sumă ce plasează țara noastră pe locul 29 din 39 de state cuprinse în ediția 2023 a UBS Global Wealth Report, conținând date
Partidul National Liberal l-a propus miercuri, 09 decembrie, pe Florin Citu in fruntea viitorului Guvern. Citu a fost desemnat de presedintele Klaus Iohannis, la 26 februarie 2020, drept
In ultimul an, in China au aparut de trei ori mai multi noi miliardari decat in SUA, gratie averilor facute in sectoarele medicamentelor si divertismentului online, arata un clasament al celor mai
Inegalitatea "scapata de sub control" erodeaza increderea in societatile democratice si faciliteaza ascensiunea regimurilor autoritare si anti-imigratie, se arata intr-un nou raport al Organizatiei
Michael Bloomberg, candidat pentru a fi desemnat reprezentantul democratilor in alegerile prezidentiale din SUA, a declarat pentru Reuters ca este gata sa isi cheltuiasca toti banii pentru a-l scoate
Magnatul japonez Yusaku Maezawa a anuntat miercuri ca va dona noua milioane de dolari celor care ii urmaresc contul de Twitter in cadrul unui "experiment social", pentru a vedea daca acesti bani ii
Ambasadorul american pe langa Uniunea Europeana, Gordon Sondland, va depune marturie in fata alesilor americani care efectueaza ancheta in cadrul procedurii de destituire impotriva presedintelui
Mark Zuckerberg, care la 35 ani ocupa locul al cincilea in topul celor mai bogati oameni din lume, se declara de acord cu afirmatiile potrivit carora miliardarii nu ar trebui sa existe, facute de
Luni dimineata, membrii Comisiei Juridice a Parlamentului European au facut ochii mari, a stupoare si groza totodata: un europarlamentar roman a vrut sa ii convinga ca e cinstit, achitandu-si peste
Jack Ma, carismaticul cofondator al Alibaba Group Holding Ltd, cel mai mare retailer online din China, a demisionat din functia de presedinte marti, in ziua in care a implinit 55 de ani, intr-un
Unii dintre cei mai bogati oameni din SUA, printre care George Soros, co-fondatorul Facebook, Chris Hughes, si mosternitorii imperiilor Hyatt si Disney, au facut luni un apel pentru introducerea unei
Daca Bill Gates ar da fiecarui om de pe planeta 10 dolari, tot ar mai ramane cu o avere de 30 de miliarde de dolari. Si totusi nu este cea mai bogata persoana de pe planeta. Este al doilea dupa seful
Amazon, infiintata in urma cu 25 de ani, a eclipsat Microsoft, devenind pentru prima data cea mai valoroasa companie listata la bursa din lume, transmite BBC.
La un deceniu de la declansarea crizei financiare, participantii la Forumul Economic Mondial de la Davos, care va avea loc saptamana viitoare (22 - 25 ianuarie), par sa fi recuperat ce au pierdut si
China a produs doi miliardari pe saptamana in 2017, potrivit unui raport al bancii elvetiene UBS si al auditorilor PwC, astfel incat numarul miliardarilor din tara a ajuns la 373, cu o avere comuna
Jack Ma, fondatorul Alibaba Group Holding Ltd, cel mai mare retailer online de pe piata chineza, si-a recastigat titlul de cel mai bogat antreprenor din China, potrivit clasamentului publicat joi de
Miliardarul Michael Bloomberg, fost primar al orasului american New York, s-a inscris in Partidul Democrat din Statele Unite, in contextul in care intentioneaza sa candideze impotriva presedintelui
Guvernul de la Seul a exprimat surprindere ca presedintele SUA, Donald Trump, a decis, la intalnirea cu liderul nord-coreean Kim Jong-Un, suspendarea exercitiilor militare americane din Coreea de Sud.
Producatorul rus de aluminiu Rusal, detinut de miliardarul Oleg Deripaska, s-a prabusit pe burse, dupa ce a fost inclus pe lista companiilor sanctionate vineri de SUA. Cu aceasta ocazie, averea
Averile cumulate ale celor mai bogati oameni din Rusia au scazut luni cu 16 miliarde de dolari, pierzand toate cresterile anuale, in urma noilor sanctiuni impuse de Statele Unite saptamana trecuta