Listarea la bursa este fara indoiala un moment important in viata oricarei companii. O spune chiar Octavian Badescu, antreprenorul care tocmai a trecut prin aceasta experienta alaturi de proiectul sau, Sameday Courier.
De fapt, Sameday se numara printre primele companii care vor fi listate in februarie in cadrul sistemului alternativ de tranzactionare administrat de BVB.
"Prin listare se pot atinge mai multe obiective: (..) se reliefeaza o valoare a companiei recunoscuta de piata. Se poate obtine capital de dezvoltare. Creste credibilitatea companiei cu toate efectele subsecvente. Creste expunerea", puncteaza antreprenorul.
A ales sa faca acum aceasta miscare intrucat contextul este unul potrivit, atat din punct de vedere al companiei cat si al evolutiei pietei de capital si a Romaniei si economiei Europei in ansamblu, explica Octavian Badescu.
Ce asteptari are de la aceasta listare, cum crede ca va fi "viata dupa listare" si de ce antreprenorii romani sunt reticenti cand vine vorba despre listarea la Bursa, explica fondatorul Sameday Courier, intr-un interviu acordat Business24.
De ce ati ales sa va listati la bursa?
Listarea este fara indoiala un moment important in viata oricarei companii. Este o experienta noua si pentru noi, vom vedea cum vor evolua lucrurile, cunoastem la nivel teoretic posibilele avantajele si dezavantaje.
Estimarea noastra este ca avantajele vor domina riscurile. Iar noua nu ne-a lipsit niciodata curajul de a accepta provocari,... mai mult
Luni, 23 Februarie 2015, ora 13:30
Lansarea ofertei publice de actiuni a companiei Alibaba este de asteptat sa starneasca azi un adevarat vartej pe piata, iar efectul ar putea tine mai multe zile, in conditiile in care tranzactiile din New York se vor derula de vineri.
Sunt destule sanse ca rivalul asiatic al Amazon sa depaseasca valoarea de 200 de miliarde de dolari, recent atinsa de Google, pe fondul unui pret crescut al titlurilor emise de companie si al interesului major starnit de deschiderea pe piata occidentala a firmei.
Evenimentul ar putea atinge nivelul celei mai mari oferte publice de actiuni de pana in prezent intarind si mai mult pozitia companiei. De altfel, Alibaba Group inregistreaza, din pozitia de lider al pietei din China un numar de tranzactii mai mare decat cel comyun al Amazon si eBay. Presiunea publicului a dus si la o crestere a pretului de la care vor porni actiunile Alibaba Group Holding, acestea fiind asteptate sa aiba o valoare de 66-68 de dolari. Parerile investitorilor sunt insa impartite in ceea ce priveste rentabilitatea unei investitii in actiunile gigantului specializat in comertul electronic, dupa cum noteaza Wall Street Journal.
La un pas de un record istoric
Recordul precedent privind atragerea unei sume de bani prin oferta publica de actiuni ii apartine Bancii Agricole din China care a atins cifra de 22,1 miliarde de dolari prin listarea sa pe piata in 2010. Alibaba are sansa sa maerga insa mult mai departe, estimarile initiale ale oficialilor din compania... mai mult
Joi, 18 Septembrie 2014, ora 08:59
Oferta publica initiala prin care Electrica scoate la vanzare pe bursa 51% din actiuni incepe la preturi cuprinse intre 11 lei/titlu si 13,5 lei/titlu, compania vizand sa atraga minim 435 milioane euro, potrivit ministrului delegat pentru Energie, Razvan Nicolescu.
"Vorbim de cel mai mare proces de listare petrecut vreodata pe piata de capital din Romania. Societatea se va lista daca va obtine minm 435 de milioane de euro. Este o dovada de curaj sa incercam 51% listare pe piata de capital din Romania", a afirmat Nicolescu, dupa sedinta de Guvern.
El a adaugat ca oferta de listare la bursa a Electrica este o modalitate de incurajare a pietei autohtone de capital, este o dovada si un angajament al Guvernului de a transparentiza si de a imbunatati performaentele companiilor de stat.
"Este o dovada ca statul in momentul de fata este dispus sa continue privatizarile, insa la un pret corect, la un pret care sa fie avantajos si pentru stat, pentru ca mai ales in contextul ultimelor dezvoltari in care Romania si-a imbunatatit ratingul de tara suntem in situatia in care putem sa vindem si suntem dispusi sa vindem daca pretul este unul corect", a spus ministrul.
Fara a fi luate in calcul eventualele discounturi care ar putea fi acordate micilor investitori, valoarea ofertei este cuprinsa intre aproximativ 1,949 miliarde lei (443,3 milioane euro) si 2,392 miliarde lei (544,1 milioane euro).
Electrica, promovata pe piata de capital londoneza
Ministrul a anuntat ca,... mai mult
Miercuri, 11 Iunie 2014, ora 16:50
Oferta publica initiala de vanzare a unui pachet de 15% din actiunile Romgaz, care se desfasoara in perioada 22-31 octombrie, poate constitui pentru micii investitori atat o oportunitate de investitie pe termen lung, cat si o buna ocazie speculativa, considera analistii de la Tradeville.
Din ampla analiza efectuata de specialistii Tradeville reiese ca cei mai avantajati investitori vor fi cei care vor subscrie in primele cinci zile, pentru ca vor beneficia si de un discount de 5%. Analistii estimeaza un randament al dividendului de 12.3%, la pretul minim din oferta. De asemenea, dintre punctele atratctive ale ofertei trebuie retinut si faptul ca Romgaz este cel mai mare producator de gaze naturale din Europa Centrala si de Sud-Est si ca vorbim de un beneficiar direct al liberalizarii pietei gazelor din Romania, al caror pret urmeaza sa se scumpeasca de aproape trei ori in urmatorii sapte ani. Un alt punct forte consta in productia stabila, cu potentiala expunere la zacamintele din Marea Neagra si alte surse neconventionale. De asemenea, tot pentru cumpararea de actiuni pledeaza si marjele de profitabilitate ridicate (29% in 2012) si situatia financiara solida (lichiditati de peste 2 miliarde RON, fara datorii).
Radiografia companiei in contextul listarii
Listarea S.N.G.N. Romgaz, cel mai mare producator de gaze naturale din Europa Centrala si de Sud-Est, se desfasoara intr-un context de piata favorabil burselor de actiuni, in care ridicarea plafonului de... mai mult
Joi, 24 Octombrie 2013, ora 12:03
Finantarea prin piata de capital, adica listarea la bursa, este considerata cea mai ieftina modalitate de obtinere a lichiditatilor. Insa pe langa atragerea unor fonduri importante, listarea inseamna pentru o companie si transparenta sau prestigiu.
"In Europa predomina finantarea prin mecanismele bancare, in timp ce in Statele Unite, cele mai multe finantari se fac prin bursa si probabil datorita acestui motiv economia americana s-a dovedit a fi mai dinamica si mai robusta decat economia europeana", a declarat analistul economic Aurelian Dochia pentru Business24
Cum acesti facori conteaza in alegerea unei anumite burse de valori, companiile din Romania care intentioneaza sa se listeze au gasit un "apetit" si pentru bursele internationale, cum este cea din Londra. Cat de profitabila este insa prezenta unei companii romanesti pe o piata internationala?
Recurgerea la o listare dubla, un aspect pozitiv pentru Romania
Din punctul de vedere al brokerilor, a merge spre o listare dubla si a incerca sa atragi bani de la o bursa precum cea de la Londra , este o idee foarte buna.
"Listarile duble, adica si la bursa din Romania si la o bursa externa, pot aduce un plus pentru piata de capital din Romania, pentru ca odata o companie listata si la Bucuresti si la o alta piata mai dezvoltata, poate atrage atentia investitorilo straini pentru piata noastra", a declarat pentru Business24 Nicu Grigoras, analist Investment Banking.
Potrivit expertilor, o companiie romaneasa... mai mult
Miercuri, 23 Octombrie 2013, ora 07:17
Intervalul de pret din oferta publica de listare a Romgaz este 24-32 de lei pe actiune, a anuntat vineri ministrul delegat pentru Energie, Constantin Nita, la finalul sedintei de Guvern.
"Am aprobat in Guvern hotararea privind oferta publica a Romgaz. Este vorba despre 57,813 milioane de actiuni, adica 15% din capitalul social, iar intervalul de pret este 24-32 lei pe actiune. Este o cotatie stabilita dupa un raport de marketing al consortiului de consultanti si este o cotatie apropiata de cea a Petrom", a spus Nita.
Pretul de 24-32 lei pe actiune pentru oferta Romgaz este bun
"Un pret de 24 de lei /actiune ar insemna o capitalizare de aproximativ 2 miliarde euro pentru Romgaz. Tinand cont de capitalizare Petrom, pare interesant", a declarat pentru Business24 brokerul Adrian Manaila, proprietarul firmei de brokeraj SSIF Elda Invest Galati.
Acesta este de parere ca incet, incet o sa se treaca in domeniul eficientei si companiile de stat.
"In momentul in care au hotarat sa o listeze, probabil s-au gandit ca trebuie sa renunte si la unele din avantajele de a fi companie de stat. Vor trebui sa renunte la donatiile catre Guvern sau catre statul roman sau sa renunte la netransparenta in abordarea contractelor de investitii. Acum vor fi mai in ochii lumii si nu numai in ai nostri, ci si in ochii strainilor care vor devenii actionari", sustine Manaila.
Acesta este de parere ca daca Goldman Sachs s-a angajat in aceasta listare, ea va avea succces. Ramane insa o... mai mult
Vineri, 18 Octombrie 2013, ora 12:40
Discountul din oferta Transelectrica de 12,6% este mai mare in comparatie cu alte tranzactii de acest gen si include riscul legat de faptul ca transportatorul de energie primeste preturi reglementate, a declarat Dan Weiler, director in cadrul BCR.
BCR este una dintre bancile din consortiul care intermediaza vanzarea pachetului de 15% din Transelectrica. Oferta se deruleaza in perioada 14 - 27 martie 2012.
"Pretul include si riscurile legate de ANRE (Autoritatea de Reglementare in domeniul Energiei), insa sansa de crestere este mult mai mare", a spus Weiler.
El a mentionat ca un mare avantaj in road-show-ul organizat de consortiu si de Transelectrica in Europa l-a conferit faptul ca transportatorul de energie se afla in portofoliul Fondului Proprietatea.
"Fondurile de la Londra nu ar fi discutat cu noi fara Fondul Proprietatea si daca Fondul Proprietatea nu ar fi fost listat la bursa", a subliniat oficialul BCR.
Pretul minim pentru aceasta oferta este 14,9 lei pe actiune, iar cel maxim, 19,2 lei.
La acest pret minim, investitorii primesc un discount de 12,6% fata de cotatia din prezent a unei actiuni Transelectrica. mai mult
Miercuri, 14 Martie 2012, ora 12:43
Prin Bursa de Domenii, noul serviciu oferit de Trafic.ro, poti cumpara si vinde domenii, toate tranzactiile efectuandu-se prin sisteme de plata si proceduri de transfer speciale, potrivit unui comunicat remis Bloombiz.ro.Printre domeniile premium scoase la vanzare se numara atractii.ro, fotballive.ro, gadgeturi.ro, pacient.ro, plandenunta.ro, protestez.ro, invinge.ro.
Potrivit reprezentantului Trafic.ro, Ionut Tudor, domeniile scoase la vanzare beneficieaza de la inceput de o piata atractiva, unde exista deja mii de cumparatori. Printre acestia se numara clienti ai trafic.ro care isi pot folosi conturile pentru acces direct la Bursa de Domenii.
In acest moment din cele peste 530.000 de domenii.ro achizitionate, mai mult de 300.000 sunt inactive. Domeniilor .RO li se adauga cele cu extensiile.com, .net, .org., .eu, care pot reprezenta obiectul tranzactiilor in Bursa de domenii.
Promovarea domeniilor aflate la vanzare in Bursa de domenii se va face atat pe site-ul trafic.ro, cat si prin retelele de publicitate.
Pentru siguranta tranzactiilor, Bursa de domenii ofera participantilor sistemul Escrow la efectuarea platilor.
Rolul acestuia este sa gestioneze temporar sumele de bani implicate in tranzactii si sa le directioneze in functie de evolutia acestora.
Astfel, clientii au siguranta ca sii vor primi banii la incheierea tranzactiei, iar cumparatorii au siguranta c pot recupera sumele platite, daca tranzactiile nu se finalizeaza.Un alt avantaj pe care il ofera serviciu este... mai mult
Marti, 24 Mai 2011, ora 10:30