Ministrul delegat pentru proiecte de infrastructura de interes national si investitii straine, Dan Sova, a declarat luni ca termenul pentru incheierea negocierilor cu Bechtel, 30 aprilie, este unul bun si ca a primit acceptul firmei pentru acesta.
El a tinut sa precizeze ca statul roman nu este in postura de a plati catre Bechtel o penalitate de 500 milioane de euro pentru incetarea contractului.
"Vom vedea ce pozitie vor avea reprezentantii firmei, daca aceasta va fi divergenta sau amiabila. Am speranta ca vom gasi o intelegere amiabila", a spus Sova, care a precizat ca in cazul in care firma Bechtel va avea o atitudine divergenta, problema va fi transata la Comisia de arbitraj.
Demnitarul a spus ca din cei 416 km ai Autostrazii Transilvania, doar 52 sunt circulabili iar alte tronsoane se afla un nivel de realizare de 40%.
Sova a afirmat ca este greu sa inteleaga cum doar pentru 52 km de autostrada s-au cheltuit in 9 ani 1,4 miliarde euro. Demnitarul a mai spus ca Autostrada Transilvania nu va fi finalizata din banii de la bugetul de stat si a explicat ca aceasta ar putea fi dusa la bun sfarsit ori prin parteneriat public privat, ori prin concesiune. El a spus ca exista investitori care ar dori sa preia spre constructie tronsoane de autostrada.
El a afirmat ca a cerut verificarea disfunctiilor aparute in contractele cu autostrazi si a criticat faptul ca exista inca din 2005 documente secretizate in legatura cu acestea.
"Platim datoriile pentru toate... mai mult
Luni, 25 Martie 2013, ora 17:26
Autoritatile promit ca autostrada Transilvania va intra intr-o noua etapa, mai putin costisitoare si mai eficienta, dupa sapte ani in care a finalizat doar 10% din traseu si a incasat peste un miliard de euro, informeaza Mediafax.Contractul pentru constructia autostrazii a fost semnat in decembrie 2003, cand premierul de la acea data, Adrian Nastase, afirma ca proiectul reprezinta cea mai mare investitie realizata vreodata in Romania si una dintre prioritati pentru urmatorii ani.
Lucrarile pentru cei 415 km dintre Brasov si Bors erau programate sa inceapa in trimestrul al treilea al anului 2004 si sa fie finalizate pina in 2012, la un cost evaluat la 2,2 miliarde euro.
Dar inca de la inceput, inainte de a porni lucrarile, au aparut controverse politice referitoare la modul prin care statul a atribuit contractul companiei Bechtel.
Primele pozitii critice au fost formulate de catre reprezentantii PNL, partid aflat in opozitie la acea data. PNL a acuzat Guvernul ca incalca legea achizitiilor publice si a cerut publicarea contractului.
In replica, Nastase a spus ca decizia luata in privinta autostrazii a reprezentat un moment istoric care va marca pozitiv viitorul Romaniei.
El spunea ca proiectul este dezvoltat intr-o maniera transparenta, solida si pe termen lung, care va evita coruptia sau suspiciunile de mituire.
Declaratiile premierului au fost sustinute de ambasadorul SUA de la acea data, Michael Guest.
Schimbul de replici a fost continuat de Traian Basescu, presedinte PD... mai mult
Vineri, 05 August 2011, ora 00:17
Ministerul Transporturilor si Infrastructurii (MTI) va prezenta miercuri rezultatul negocierilor cu Bechtel si noii termeni ai contractului cu compania care construieste Autostrada Transilvania Brasov-Bors, au declarat pentru MEDIAFAX reprezentantii institutiei. "Anuntul privind rezultatul negocierilor ar putea fi amanat pentru joi doar daca sedinta de Guvern de maine se va prelungi la ore inaintate", au mentionat sursele.
Ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, a declarat, in mai multe randuri ca negocierile cu Bechtel vizeaza "intrarea in normalitate a preturilor".
Potrivit postului ProTV, reprezentantii Bechtel au renuntat la o parte din costul de constructie, astfel ca acesta s-ar putea reduce de la 20 de milioane de euro pe kilometru la mai putin de jumatate.
Proiectul Autostrada Transilvania a inceput in 2004, in baza unui contract de 2,2 miliarde euro, pentru constructia unui traseu de 415 kilometri, dar portiunea construita pana in prezent cu finantarea statului, la sapte ani de la lansarea proiectului, depaseste cu putin 10% din traseul total.
Pana in prezent au fost construiti doar 52 km din autostrada, iar lucrarile sunt oprite de la inceputul anului, din lipsa de fonduri.
Lucrarile ar urma sa fie reluate in toamna, dupa ce statul va achita o parte din datorii. Compania de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania avea in luna mai o datorie catre Bechtel de 90,4 mililoane euro, la care se adauga TVA in valoare de 90,3 milioane lei. mai mult
Marti, 02 August 2011, ora 18:38
Reinceperea lucrarilor la Autostrada Transilvania depinde de compania Bechtel care trebuie sa cada de acord cu Ministerul Transporturilor in ceea ce priveste pretul pe kilometru stabilit conforma standardelor de cost, informeaza Mediafax. Emil Boc a declarat, sambata, la inaugurarea centurii ocolitoare a municipiului Cluj-Napoca pe relatia nord-est, ca "odata ce Romania a aprobat standardele de cost", nu se mai pot executa lucrari in Romania la "orice pret".
"Raspunsul la intrebarea privind continuarea lucrarilor la Autostrada Transilvania este dat de negocierile Ministerului Transporturilor cu Bechtel.
Trebuie sa se inteleaga ca nu putem face la orice pret lucrarile, pentru ca este vorba de bani publici, iar odata ce Romania a aprobat standardele de cost acestea trebuie respectate, indiferent de cine lucreaza. Bechtel trebuie sa cada de acord cu Ministerul Transporturilor si cu CNADNR pe ceea ce inseamna pretul, astfel incat lucrarile la Autostrada Transilvania sa continue.
Aceasta autostrada reprezinta un obiectiv al Guvernului si al coalitiei, dar cu respectarea legii", a spus Boc.
Premierul a acuzat fostele guverne ca "nu au avut bunavointa" sa stabileasca standarde de cost care sa spuna cat trebuie sa coste un kilometru de autostrada sau de drum judetean.
"Guvernele anterioare nu au avut bunavointa de a impune standarde de cost pe un kilometru de autostrada sau pe un kilometru de drum judetean sau comunal pentru ca furau mai usor. Acum, acest Guvern spune cat trebuie... mai mult
Duminica, 03 Iulie 2011, ora 00:14
Bechtel este acuzata de 50 de subcontractori pentru neplata a diverse lucrari executate in 2010 la Autostrada Transilvania, conform Mediafax.ece administratori de firme din Cluj si Salaj au fost primiti, luni dimineata, in audienta la prefectul judetului Cluj, Florin Stamatian, acestia reclamand ca din cauza neplatii sumelor datorate de catre compania Bechtel, cuprinse intre zeci de mii de lei si milioane de euro, au fost nevoiti sa trimita angajati in somaj, sa renunte la masinile achizitionate in leasing si chiar sa isi inchida afacerile.
"Noi am subcontractat lucrari pentru Bechtel la Autostrada Transilvania in anul 2010. Avem facturi si nu ni s-au platit. Am lucrat la Autostrada Transilvania, se circula pe autostrada si am vrea sa ne primim banii. Asta e durerea noastra. Sunt peste 50 de firme, unii zic ca sunt 150.
Am cerut sprijinul prefectului de Cluj, ca reprezentant al Guvernului in teritoriu, sa vedem ce se poate face, sa ne ajute in recuperarea banilor", a declarat Gavril Vagner, care are de recuperat 80.000 de lei pentru lucrarile facute de firma sa de transport si materiale de constructii.
El a precizat ca s-au purtat discutii si cu conducerea companiei Bechtel pentru plata datoriilor, dar aceasta amana luarea oricarei decizii.
"Noi ne-am saturat de un an de zile sa tot asteptam. Cei de la Bechtel ne amana ca sunt in discutii cu Guvernul. Avem necazuri si noi. Vedem ce solutii ar fi, sa dam Bechtel in judecata ar fi una, dar nu este cazul, vrem sa ne intelegem... mai mult
Luni, 20 Iunie 2011, ora 10:57
Reprezentantii companiei Bechtel au declarat miercuri ca vor fi transferate cateva utilaje de pe santierul Autostrazii Transilvania catre lucrari din alte tari, dar in Romania vor ramane utilajele necesare pentru reluarea activitatii pe tronsonul 3C Suplacu de Barcau - Bors, informeaza NewsIn."Cateva utilaje vor fi transferate catre alte proiecte, dar in Romania vor ramane utilajele necesare pentru a incepe activitatea daca va fi cazul si cand va fi cazul pentru reluarea lucrarilor pe tronsonul 3C al Autostrazii Transilvania.
Va ramane in Romania un numar semnificativ de utilaje grele. Avem in prezent 220 de muncitori care stau", a declarat, pentru NewsIn, purtatorul de cuvant al companiei Bechtel, Bogdan Sgarcitu.
Totodata, reprezentanti ai companiei americane au precizat:
"In aprilie anul acesta am decis sa facem o concediere colectiva, respectiv 700 de oameni, deoarece in acel moment nu aveam o perspectiva a platii datoriei pentru lucrarile din 2010 si nici daca vom primi de la CNADNR plata facturilor din 2011".
"Nu am primit banii pe facturile emise pentru lucrarile efectuate si nici nu avem o perspectiva a viitorului.
Asteptam sa vedem daca CNADNR ne va spune sa lucram si pe alte sectoare de pe autostrada Transilvania", mai spun reprezentantii Bechtel.
Intrebat cum se explica cresterea pretului de la 5,4 milioane de euro pe kilometru construit de autostrada, la inceputul contractului, la 16 milioane euro pe kilometru, in prezent, Sgarcitu a declarat:
"Nicaieri in... mai mult
Miercuri, 01 Iunie 2011, ora 16:57
Premierul Emil Boc a declarat, vineri, la Cluj, ca lucrarile la Autostrada Transilvania vor continua, in prima instanta urmand sa fie finalizati cei 10,2 km dintre Campia Turzii si Turda, transmite corespondentul NewsIn."Autostrada Bechtel merge mai departe. Astazi e cert ca cei 10 km de la Campia Turzii la Turda se pot face si se vor face. Se lucreaza la proiectare acum pentru tronsonul Targu Mures - Campia Turzii si Gilau - granita si, in functie de exproprierile pe care le vom realiza si graficul de inaintare cu proiectarea, se vor face si acolo kilometri de autostrada.
Am avut o prima discutie, vom avea la inceputul lunii martie o alta discutie", a spus Boc, adaugand ca pana in luna aprilie statul va plati toate datoriile catre Bechtel, potrivit intelegerii pe care au semnat-o, si ca vor exista resurse financiare pentru sustinerea proiectului.Premierul a mai afirmat ca proiectarea pe tronsonul Targu Mures - Campia Turzii nu este finalizata, motiv pentru care lucrarile nu pot incepe aici."Finalizam ce avem gata, tronsonul de la Campia Turzii la Turda. Mai exista posibilitatea sa lucram pe un tronson mic de la Gilau inspre granita. Expropriem imobilele, continuam proiectarea, astfel incat in anii urmatori sa terminam autostrada, cel putin partea aceasta care vine de la Targu Mures la granita. Tronsonul Brasov-Targu Mures putem sa il regandim intr-o alta forma de finantare", a mai spus Boc.
mai mult
Vineri, 19 Februarie 2010, ora 17:54
Emil Boc a afirmat, marti, la inaugurarea primilor 42 de km ai Autostrazii Transilvania (A3), ca lucrarea este cea mai complexa de acest gen din Romania si ca lucrarile la acesta autostrada au aratat ca "daca ai un ministru care stie sa stabileasca prioritatile", se pot face lucruri serioase, precizeaza NewsIn. "E 1 Decembrie, am promis 42 de km de autostrada sunt gata. Cu alte cuvinte, ceea ce pentru foarte multi parea doar o promisiune. /…/ Este practic cea mai complicata lucrare de autostrada din Romania pana in momentul de fata.
Demonstreaza performanta constructorului Bechtel - si felicitarile noastre pentru calitatea lucrarilor, din cate am observat pana acum nu am nimic sa le obiectez, iar pe de alta parte s-a demonstrat ca, daca ai un ministru care stie sa stabileasca prioritatile, stie sa gestioneze banii si un guvern care sa sutina proiectele de infrastructura, se pot face lucruri serioase in aceasta tara", a afirmat Boc la nodul N Gilau, unul din capetele tronsonului Turda-Gilau al autostrazii, pe care se poate circula incepand de marti.
Emil Boc a tinut sa sublinieze ca, desi anul 2009 a fost cel mai greu an economic pentru Romania din 1933 incoace, din punctul de vedere al infrastucturii s-au reusit progrese considerabile.
"In 2009, chiar daca avem cel mai greu an economic din 1929-1933 incoace, am reusit ca, in materie de infrastuctura, sa dam romanilor cateva lucrari care cred eu ca spun de la sine despre performanta: pasajul Baneasa, se... mai mult
Marti, 01 Decembrie 2009, ora 16:30
Directorul de proiect al Bechtel, Mike Mix, a declarat ca firma americana a venit in Romania pentru a construi integral Autostrada Transilvania, o discutie lamuritoare cu Ministerul Transporturilor privind portiunea cuprinsa intre Targu Mures si Brasov urmand sa aiba loc pana in iunie. "Noi (Bechtel, n.r) suntem aici pentru a construi intreaga autostrada. Oficialii din minister au venit la noi si ne-au intrebat daca ne putem implica intr-o finantare a portiunii de la Targu Mures la Brasov, ne-au prezentat propunerile lor, urmand ca o discutie lamuritoare sa aveam in prima jumatate a acestui an", a declarat Mix.
Ministrul transporturilor si infrastructurii, Radu Berceanu, declara in martie ca bugetul de stat nu permite finantarea lucrarilor pe transoanele cuprinse intre Targu Mures si Brasov, o solutie pentru finalizarea proiectului fiind concesionarea lucrarilor pe aceasta portiune catre o alta firma sau chiar catre Bechtel.
"In felul in care e, oricum n-avem cum sa continuam. Ar fi o solutie de mijloc, ca ei sa faca jumatate si sa ne lase liberi in cealalta jumatate", declara in martie Berceanu.
Mike Mix a declarat marti pentru NewsIn ca mai rapid si mai economic se dezvolta proiecte de infrastructura cu bani de la bugetul de stat, decat pe banii constructorului, mai ales in actualul context economic.
Oficialul Bechtel a declarat ca, in actualul context economic, marile proiecte de infrastructura ar trebui finantate de la bugetul de stat si nu din fonduri private.
Radu... mai mult
Marti, 07 Aprilie 2009, ora 16:20