Ministerul Afacerilor Externe a emis marți, 5 octombrie, o atenţionare de călătorie pentru Italia.
Atenționarea a fost emisă ca urmare a intrării în vigoare avertizări Cod roşu, portocaliu şi galben de ploi abundente, în mai multe regiuni.
Potrivit MAE, Serviciul de Protecţie Civilă italian a emis un avertisment de cod roşu de precipitaţii puternice, începând cu 4 octombrie, pentru centrul regiunii Liguria şi zona de vest din regiunea Piemonte.
Fenomene meteorologice intense, pentru care s-a emis un cod portocaliu de ploi abundente, vor fi în restul teritoriului regiunilor Liguria şi Piemonte, precum şi în Lombardia, Emilia-Romagna şi provincia autonomă Trento.
A fost emis, de asemenea, cod galben de precipitaţii intense pentru regiunile Lazio, Umbria, Toscana, Valle d'Aosta, Veneto şi nordul-estul regiunii Sardinia. Condiţiile de instabilitate se vor extinde şi în următoarele zile, din cauza anticiclonului nord-european care va determina deplasarea unei mase de aer ploios şi rece către Marea Mediterană.
Pentru informaţii actualizate cu privire la starea vremii, se recomandă consultarea site-ului Serviciului Meteorologic al Aeronauticii Militare italiene şi al Serviciului de Protecţie Civilă.
Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Roma: +390683523358; +390683523356; +390683523352; +390683523344, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de... mai mult
Marti, 05 Octombrie 2021, ora 12:51
Ministerul Afacerilor Externe informeaza cetatenii romani care se afla, tranziteaza sau intentioneaza sa calatoreasca in Regatul Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord ca, in conformitate cu datele transmise de autoritatile locale, in cursul zilei de duminica, teritoriul acestei tari va fi afectat de furtuna "Bella".
Conform prognozelor meteo, sunt asteptate precipitatii si rafale de vant cu viteze de pana la 112 km/ora.
Un cod portocaliu de vant puternic a fost emis pentru Tara Galilor si comitatele aflate pe coasta sudica a Angliei.
Autoritatile britanice solicita publicului larg din zonele afectate sa evite calatoriile rutiere, din cauza rafalelor puternice de vant si precipitatiilor care pot duce la caderea stalpilor de inalta tensiune.
Totodata, sunt posibile perturbari ale traficului aerian - intarzieri si anulari de zboruri pe aeroporturile din zona afectata, dar si perturbari ale calatoriilor pe cale feroviara, din cauza rafalelor de vant puternice si ploilor torentiale.
Informatii suplimentare, oferite de Biroul meteorologic britanic, sunt disponibile la adresa web: https://www.metoffice.gov.uk/.
Cetatenii romani pot solicita asistenta consulara la numerele de telefon ale Ambasadei Romaniei in Regatul Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord: +44 20 7602 7328; +44 20 7602 9833; +44 20 7603 6694; +44 20 7602 5193; +44 20 7603 0572; +44 20 7602 2065; ale Consulatului General la Manchester: +44 (0) 161 236 0478; +44 (0) 161 237 5513; +44 (0)... mai mult
Duminica, 27 Decembrie 2020, ora 15:49
Ministerul Afacerilor Externe informeaza cetatenii romani care se afla sau intentioneaza sa calatoreasca in Grecia ca, joi, toate categoriile profesionale din domeniul transportului public (aerian, rutier, feroviar si maritim) vor intra in greva generala pentru 24 de ore.
Potrivit unui comunicat al MAE, vor fi anulate toate cursele aeriene, rutiere, maritime si feroviare interne si internationale.
Cetatenii romani pot solicita asistenta consulara la numerele de telefon ale Ambasadei Romaniei la Atena: +302106774035 si Consulatului General al Romaniei de la Salonic: +302310340088, apelurile fiind redirectionate catre Centrul de Contact si Suport al Cetatenilor Romani din Strainatate si preluate de operatorii Call Center in regim de permanenta.
De asemenea, cetatenii romani, care se confrunta cu o situatie dificila, speciala, cu un caracter de urgenta, au la dispozitie si telefonul de permanenta al misiunii diplomatice a Romaniei in Republica Elena: +306978996222 si Consulatului General al Romaniei de la Salonic: +306946049076.
MAE recomanda consultarea paginilor de Internet http://atena.mae.ro/, http://salonic.mae.ro, https://ec.europa.eu/consularprotection/content/travel-advice_ro, www.mae.ro si reaminteste faptul ca cetatenii romani care calatoresc in strainatate au la dispozitie aplicatia "Calatoreste in siguranta", care ofera informatii si sfaturi de calatorie. ...citeste mai departe despre "Atentionare MAE de calatorie: Grecia -joi va fi o greva generala a... mai mult
Miercuri, 14 Octombrie 2020, ora 14:04
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informeaza cetatenii romani care se afla sau intentioneaza sa calatoreasca in Republica Elena ca autoritatile elene au emis o avertizare de incendiu pentru ziua de vineri, 4 septembrie 2020.
"Din cauza temperaturilor ridicate si a vantului puternic, exista pericolul iminent de producere de incendii de vegetatie in urmatoarele regiuni: Attica si in apropierea capitalei Atena; Grecia centrala (Evia, Viotia); Regiunea Marii Ionice (Corfu, Kefalonia, Zakynthos); Grecia de Vest (Achaia, Ilia); Regiunea Pelopones (Messinia); Tesalia (Magnesia, Sporades); Regiunea Macedonia (Salonic Halkidiki); Nordul Marii Egee (Chios, Samos, Ikaria); Sudul Marii Egee (Rodos)", a transmis, MAE, joi seara,
Cetatenii romani pot solicita asistenta consulara la numerele de telefon ale Ambasadei Romaniei la Atena (+302106774035) si Consulatului General al Romaniei de la Salonic (+302310340088), apelurile fiind redirectionate catre Centrul de Contact si Suport al Cetatenilor Romani din Strainatate (CCSCRS) si preluate de catre operatorii Call Center, in regim de permanenta.
De asemenea, cetatenii romani care se confrunta cu o situatie dificila, speciala, cu un caracter de urgenta, au la dispozitie si telefonul de urgenta al misiunii diplomatice a Romaniei in Republica Elena (+306978996222) si cel al Consulatului General al Romaniei de la Salonic (+306946049076). ...citeste mai departe despre "Atentionare de calatorie in Grecia. Pericol ridicat de incendii"... mai mult
Vineri, 04 Septembrie 2020, ora 07:17
Ministerul Afacerilor Externe informeaza ca sindicatele au lansat un apel la manifestatii si greve, marti, pe intregul teritoriul Frantei.
Intr-o atentionare de calatorie, MAE informeaza romanii care se afla, tranziteaza sau intentioneaza sa calatoreasca in Franta ca "vor fi manifestatii in special in fata prefecturilor si sub-prefecturilor".
De asemenea, sunt posibile perturbari ale circulatiei feroviare, urbana si inter-urbana, precum si in reteaua rutiera, mai informeaza MAE.
Cetatenii romani se pot informa in timp real in legatura cu situatia din transporturile pariziene si zona Ile-de-France pe site-ul RATP: https://www.ratp.fr/informer/trafic/trafic.php si https://www.ratp.fr/travaux-manifestations/manifestations.
Pentru a urmari circulatia trenurilor in timp real, cetatenii pot consulta informatiile disponibile pe site-ul SNCF:
www.sncf.com/fr/prevision-trafic; https://www.sncf.com/fr/itineraire-reservation/itineraire; https://www.oui.sncf; https://www.oui.sncf/aide/informations-situation-perturbee-etat-du-trafic-echange-et-remboursement.
Pentru reteaua Transilien, poate fi consultata platforma dedicata: http://www.transilien.com.
Ministerul Afacerilor Externe recomanda consultarea paginilor de Internet http://paris.mae.ro, http://lyon.mae.ro, http://strasbourg.mae.ro, http://marsilia.mae.ro, www.mae.ro si reaminteste faptul ca cetatenii romani care se deplaseaza in strainatate au la dispozitie aplicatia "Calatoreste in siguranta"... mai mult
Marti, 03 Martie 2020, ora 12:18
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informeaza romanii care se afla, tranziteaza sau intentioneaza sa calatoreasca in Franta ca sindicatele din SNCF (Compania nationala de cai ferate) si RATP (Regia autonoma a transporturilor pariziene) au anuntat o zi de greva pentru luni, 17 februarie 2020.
Potrivit MAE, vor fi perturbari in circulatia feroviara, urbana si interurbana, precum si in reteaua rutiera.
Totodata, sindicatele franceze au chemat la o noua zi de mobilizare nationala impotriva reformei pensiilor pentru ziua de joi, 20 februarie 2020.
Cetatenii romani se pot informa in timp real in legatura cu situatia din transporturile pariziene si zona Ile-de-France pe site-ul RATP.
Cetatenii romani pot solicita asistenta consulara la numerele de telefon ale Ambasadei Romaniei la Paris: +33147052966 si +33147052755, apelurile fiind redirectionate catre Centrul de Contact si Suport al Cetatenilor Romani din Strainatate (CCSCRS) si preluate de catre operatorii Call Center in regim de permanenta.
De asemenea, cetatenii romani care se confrunta cu o situatie dificila, speciala, cu un caracter de urgenta au la dispozitie urmatoarele telefoane de permanenta: Ambasada Romaniei: +33680713729, Consulatul General al Romaniei la Marsilia: +33610027164, Consulatul General al Romaniei la Lyon: +33643627736 si Consulatul General al Romaniei la Strasbourg: +33627050022, la care pot apela in functie de zona in care se afla. ...citeste mai departe despre "Atentionare de calatorie... mai mult
Luni, 17 Februarie 2020, ora 08:26
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informeaza cetatenii romani care se afla, tranziteaza sau intentioneaza sa calatoreasca in regiunile administrative speciale Hong Kong si Macao ale Republicii Populare Chineze ca autoritatile locale au activat planurile de pregatire si raspuns pentru boli infectioase noi de importanta pentru sanatatea publica, iar autoritatile din Hong Kong au activat sambata nivelul de alerta "Urgenta" - nivel 3 din 3.
Conform datelor comunicate de catre autoritatile din cele doua regiuni administrative speciale, in Hong Kong au fost confirmate cinci cazuri de infectie cu acest tip de pneumonie virala (coronavirus), iar in Macao doua cazuri, se mentioneaza in atentionarea de calatorie transmisa de catre MAE roman.
Autoritatile din R.A.S. Hong Kong si R.A.S. Macao au intensificat controalele de sanatate in toate punctele de trecere a frontierei, au anulat festivitatile prilejuite de aniversarea Anului Nou chinezesc si au prelungit vacanta scolara pana la data de 20 februarie 2020.
Suplimentar acestor masuri, R.A.S. Hong Kong a decis sa introduca obligativitatea ca orice persoana care intra in Hong Kong sa completeze pe propria raspundere o "declaratie de sanatate". Completarea acestei declaratii cu informatii false se pedepseste cu 6 luni de inchisoare sau cu o amenda de aproximativ 650 USD (cu echivalent in moneda locala), precizeaza informarea MAE roman.
Potrivit sursei citate, cetatenii romani pot solicita asistenta consulara la numerele... mai mult
Sambata, 25 Ianuarie 2020, ora 19:23
Ministerul Afacerilor Externe a transmis, joi, o atentionare de calatorie pentru Germania, unde Organizatia independenta a insotitorilor de zbor (Ufo) a anuntat greva pentru 7 si 8 noiembrie.
MAE precizeaza ca Lufthansa a activat un plan de zbor special, care este pus la dispozitie pe www.lufthansa.com.
Cetatenii romani pot solicita asistenta consulara la numerele de telefon ale Ambasadei Romaniei la Berlin:+ 49 30 21239555, + 49 30 21239514 si + 49 30 21239516, Consulatului General al Romaniei la Bonn:+49 228 6838135; +49 2286838211; + 49 228 6838244; + 49 228 6838254 si Consulatului General al Romaniei la Munchen:+49 89 553307; +49 89 98106143, apelurile fiind redirectionate catre Centrul de Contact si Suport al Cetatenilor Romani din Strainatate (CCSCRS) si preluate de catre operatorii Call Center in regim de permanenta.
De asemenea, cetatenii romani care se confrunta cu o situatie dificila, speciala, cu caracter de urgenta au la dispozitie si telefonul de urgenta al misiunii diplomatice a Romaniei la Berlin+ 49 160 157 9938, oficiului consular al Romaniei la Bonn +49 173 5757 585, oficiului consular al Romaniei la Munchen +49 160 208 7789 si oficiului consular al Romaniei la Stuttgart +49 171 681 3450.
Ministerul Afacerilor Externe recomanda consultarea paginilor de Internet http://berlin.mae.ro, http://.bonn.mae.ro, http://munchen.mae.ro, www.meteoalarm.eu si www.mae.ro si reaminteste faptul ca cetatenii romani care calatoresc in strainatate au la... mai mult
Joi, 07 Noiembrie 2019, ora 18:36
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis doua atentionari de calatorie pentru Grecia si Franta. Potrivit acestora, in mai multe zone din Grecia este risc ridicat de incendii de padure, iar in Franta va fi canicula pana la sfarsitul lunii iunie.
"Ministerul Afacerilor Externe informeaza cetatenii romani care se afla sau doresc sa calatoreasca in Republica Elena ca Secretariatul General de Protectie Civila avertizeaza ca exista un risc ridicat de incendiu de padure (grad 4 din 5) pentru data de 25 iunie 2019, pe fondul vantului si al temperaturilor ridicate in regiunile: Peninsula Attica; Viotia; Insula Evia; Korinthia; Argolida.
Cetatenii romani pot solicita asistenta consulara la numarul de telefon al Ambasadei Romaniei la Atena: +302106728879, apelurile fiind redirectionate catre Centrul de Contact si Suport al Cetatenilor Romani din Strainatate (CCSCR) si preluate de catre operatorii Call Center in regim de permanenta", a transmis ministerul intr-un comunicat de presa.
Cetatenii romani care se confrunta cu o situatie cu caracter de urgenta au la dispozitie si telefonul de permanenta al Ambasadei Romaniei in Republica Elena: +30 6978996222 si cel al Consulatului General al Romaniei la Salonic: +306906479076.
De asemenea, MAE avertizeaza ca, pana la sfarsitul lunii iunie, meteorologii francezi au emis o avertizare de cod portocaliu de canicula care vizeaza mai multe zone.
"Ministerul Afacerilor Externe informeaza cetatenii romani care se afla, tranziteaza... mai mult
Marti, 25 Iunie 2019, ora 07:28