Presedintele american Donald Trump se razboieste, mai noi, si cu presa internationala, pe care o acuza de musamalizarea unor atentate teroriste puse la cale de gruparea Statul Islamic in Europa.
"Se intampla peste tot in Europa. Am ajuns la un punct unde atentate nici macar nu mai sunt raportate publicului", a tinut sa mentioneze Trump in fata a 300 de soldati din baza McDill Air Force din Florida, informeaza CNBC.
"In multe cazuri, o presa foarte, foarte necinstita nici nu doreste sa faca acest lucru. Au motivele lor, iar voi intelegeti bine acest lucru", a specificat liderul de la Casa Alba.
Printre angajamentele asumate de noul presedinte american se numara si eradicarea gruparii teroriste Statul Islamic, dar, in ciuda acestui fapt, nu a precizat care ar fi aliatii ascunsi ai teroristilor din randul reprezentantilor media sau tintele atentatelor din Europa.
Ceva mai tarziu, biroul de presa al Casei Albe a dat publicitatii o lista cuprinzand 78 de atacuri teroriste din intreaga lume savarsite intre septembrie 2014 si decembrie 2016, dar multe dintre acestea au fost cap de afis al mai tuturor publicatiilor din lume, in special cele peteecute in Franta, la Paris si Nisa.
"Mas-media nu se mai dedica acoperirii acestor evenimente asa cum o facea in trecut. Nu putem permite ca acest lucru sa devina o noua normalitate", a comentat un reprezentant al administratiei Trump.
Insa, acuzele venite de la Casa Alba ii lasa stupefiati pe profesorii de la Poynter... mai mult
Miercuri, 08 Februarie 2017, ora 10:25
3Pierderile teritoriale suferite de gruparea terorista Statul Islamic in Irak si Siria ar putea insemna revenirea in tarile natale a unor luptatori jihadisti recrutati din randul populatiei europene.
Politia germana a demarat o serie de raiduri in cinci regiuni distincte ale tarii, iar expertii in securitate se asteapta ca masura sa fie urmata si de fortele de securitate din Danemarca, Suedia, Franta, Belgia si Rusia, informeaza IB Times.
Intr-un interviu acordat saptamana trecuta ziarului Die Welt, comisarul european pentru Securitate, Julian King, a avertizat asupra riscului revenirii jihadistilor europeni de pe frontul din Orientul Mijlociu.
Vestea este una alarmanta, in contextul in care seria de atentate derulate de gruparea ISIL in Europa de Vest, in special in Franta si Belgia, a lasat un lung sir de victime in urma.
Chiar daca oficialii europeni nu se asteapta la un exod in masa al teroristilor recrutati din tarile Europei, "pana si un numar mic al acestora va reprezenta o amenintare serioasa", a explicat comisarul european pentru Securitate.
Conform statisticii din 2015 a Centrului International pentru Studierea Radicalizarii si Violentei Politice, Belgia conduce in topul tarilor cu cel mai mare numar de jihadisti raportat la milionul de locuitori.
Astfel, cu 520 de luptatori jihadisti identificati oficial, belgienii au cate 46 de teroristi la milionul de locuitori.
Pe locul doi, conform aceluiasi criteriu, figureaza Suedia, cu un total de... mai mult
Miercuri, 26 Octombrie 2016, ora 12:27
1Pentagonul a confirmat, luni, ca l-au ucis intr-un bombardament aerian in Siria, la sfarsitul lunii august, pe purtatorul de cuvant si al doilea om in ierarhia gruparii jihadiste Statul Islamic, Abu Muhammad al-Adnani, cel care se ocupa cu atentatele din Occident.
"Este una dintr-o serie de lovituri reusite impotriva liderilor ISIL, inclusiv a celor responsabili pentru finante si planificare militara, ceea ce face mai dificila functionarea gruparii", a spus purtatorul de cuvant al Pentagonului, Peter Cook, intr-o declaratie citata de Fox News.
Anterior, Statele Unite afirmasera ca acest important lider islamist a fost vizat de o lovitura a coalitiei internationale in Alep, fara sa confirme pana in prezent moartea lui.
In schimb, aceasta a fost anuntata de gruparea jihadista. Statul Islamic a jurat razbunare pentru uciderea liderului terorist.
Adnani avea 39 de ani si era nascut la Binnish, in nordul Siriei, fiind descris drept persoana responsabila cu ...citeste mai departe despre "Statul Islamic se clatina: Americanii confirma ca l-au ucis pe seful serviciului secret, responsabil cu atentatele in Occident" pe Ziare.com mai mult
Marti, 13 Septembrie 2016, ora 08:31
Politia canadiana a anuntat ca a actionat pentru a opri un suspect care reprezenta "o potentiala amenintare terorista", fara a oferi alte detalii, in timp ce presa locala scrie ca barbatul, care ar fi amenintat ca va ataca un oras mare, a fost ucis.
Presa canadiana anunta ca o operatiune a Politiei a avut loc miercuri la Strathroy, Ontario, la circa 225 km sud-vest de Toronto.
Fortele de ordine s-au limitat sa precizeze ca un suspect de terorism a fost identificat.
Surse din serviciile secrete canadiene au declarat pentru Reuters ca suspectul se numeste Aaron Driver si ca acesta a mai fost arestat anul trecut pentru ca a sustinut deschis organizatia terorista Stat Islamic pe retelele de socializare.
Driver nu a fost pus ...citeste mai departe despre "Politia din Canada a dejucat un atentat ISIL intr-un oras important - suspectul a fost ucis" pe Ziare.com mai mult
Joi, 11 August 2016, ora 08:27
Drama petrecuta pe 12 iunie in clubul de noapte Pulse din Orlando, Florida, cand un american de origine afgana a ucis 50 de persoane si a ranit 53 cu ajutorul unei arme de tipul AR-15, o varianta civila a pustii de asalt M16 a armatei SUA, pare sa nu opreasca apetitul americanilor pentru armele de foc.
Tom Engle, proprietarul unui magazine online de arme si muntii, dezvaluie faptul ca vanzarile de pusti de tipul AR-15 au crescut substantial in saptamana care a urmat atentatului, relateaza Guns.
Hunter's Warehouse, magazinul online detinut de Engle, a reusit sa vanda 30.000 de arme AR-15 in primele 7 zile de dupa comiterea atentatului, un adevarat record de vanzari.
Proprietarul sustine ca are la dispozitie un stoc de arme cuprins intre 300.000 si 400.000 de bucati, dar achizitionarea acestora nu este la fel de usoara ca a unui alt bun comandat online.
Fiecare comparator trebuie sa respecte legile privind regimul armelor din statul in care locuieste, iar marfa este expediata prn intermediul unui serviciu federal care verifica antecedentele clientului.
Mai mult, Engle crede ca numarul record de arme vandute in saptamana de dupa atentat nu are nimic de a face cu drama din Orlando.
"Astfel de evenimente nu cresc vanzarile de arme. Mai degraba discutiile oficialilor pe tema interzicerii unor tipuri de arme au dus la o crestere a comenzilor. Cand populatia este amenintata cu interzicerea dreptului a achizitiona un anumit tip de arma, atunci se declanseaza... mai mult
Marti, 21 Iunie 2016, ora 14:36
3Reteaua terorista Stat Islamic antreneaza militanti care ar urma sa se inflitreze in statele occidentale pentru a comite antentate, a declarat John Brennan, directorul CIA.
El a mai spus ca Statul Islamic incearca sa dezvolte un departament care ca coordoneze si sa inspire atacuri teroriste, asa cum a fost cazul atacurilor de la Paris si Bruxelles, pe care CIA le considera ca au fost directionate de liderii ISIL.
Vezi avertismentul oficial in Belgia din Belgia, potrivit caruia luptatori ai Statului Islamic au plecat inarmati din Siria catre Europa
"In Statul Islamic sunt numerosi militanti occidentali care ar putea servi ca agenti care sa comita atacuri in Occident", a precizat Brennan.
Oficialul CIA a adaugat ca gruparea terorista inceraca sa-i infiltreze in diverse state, probabil, prin intermediul grupurilor de refugiati sau prin ...citeste mai departe despre "Avertismentul CIA: Statul Islamic vrea sa comita atentate in tarile occidentale" pe Ziare.com mai mult
Joi, 16 Iunie 2016, ora 13:41
In ciuda masurilor de securitate sporite adoptate de autoritatile de la Paris, seful guvernului francez se asteapta la noi atentate soldate cu pierderi de vieti omenesti pe teritoriul Frantei.
"Trebuie sa strangem latul si sa lasam Politiei si Serviciilor Speciale libertatea de a actiona, dar vor mai fi si alte atacuri. Multi nevinovati isi vor pierde vietile", a anuntat premierul Valls, in cadrul unei interventii la Radio France International, potrivit Business Insider.
Reactia sa vine in urma uciderii comandantului fortelor politienesti din suburbia pariziana Les Mureaux si a sotiei acestuia, saptamana aceasta, de catre un vecin racolat de gruparea terorista Statul Islamic.
Conform datelor prezentate de seful guvernului de la Paris, in ultimii 3 ani, fortele de securitate franceze au reusit sa dejoace 15 atacuri teroriste.
Cu toate acestea, Franta a fost pusa la grea incercare de atentatele din 2015, cel mai dramatic eveniment fiind inregistrat pe 13 noiembrie, cand 130 de oameni au fost ucisi pe strazile Parisului in 7 atacuri simultane declansate de o celula terorista a Statului Islamic. mai mult
Miercuri, 15 Iunie 2016, ora 12:29
Chiar daca nu este implicata in coalitia internationala care lupta impotriva Statului Islamic in Siria si Irak, Elvetia este departe de a fi ferita de un eventual atentat al teroristilor jihadisti.
400 de suspecti din Tara Cantoanelor sunt monitorizati indeaproape de serviciul federal de informatii NDB, fiind banuiti ca s-ar fi radicalizat in urma contactelor avute cu membrii gruparii teroriste, informeaza agentia Arab News.
Datele sunt incluse in raportul anual al serviciului elvetian de informatii, oficialii mentionand ca au ridicat gradul de securitate interna, chiar daca Elvetia nu pare sa fie una dintre tintele primare ale teroristilor ISIL.
Raportul este ilustrat cu fotografia postata online de unul dintre suspectii de terorism din Tara Cantoanelor care a calatorit in Siria, in care apare un pasaport elvetian alaturi de o centura cu explozibili.
Oficialii NDB au inclus in raport si un videoclip realizat de Statul Islamic in care steagul Elvetiei figureaza alaturi de cele ale altor 59 de state luate ca tinte de catre teroristi.
"In Elvetia, ne asteptam la antentate puse la cale de 'lupi singuratici' sau de grupuri mici de teroristi, cu mijloace reduse, fara pregatiri amanuntite si cu eforturi logistice reduse", cred expertii elvetieni in securitate.
Luna trecuta, trei irakieni stabiliti in Elvetia au fost condamnati de instante sub acuzatia de terorism, o pedeapsa pe care procurorii elvetieni o vad ca pe un mesaj adresat jihadistilor care considera... mai mult
Marti, 03 Mai 2016, ora 17:10
James Clapper, directorul Comunitatii Nationale de Informatii a SUA (National Intelligence, DNI), transmite un avertisment serios fata de punctele vulnerabile ale Europei in fata teroristilor gruparii Statul Islamic.
In opinia sa, sistemul granitelor deschise a permis teroristilor din Statul Islamic sa infiinteze celule in numeroase state europene, iar Marea Britanie, Germania si Italia ar putea fi urmatoarele tari vizate de un atac terorist in genul celor din Paris si Bruxelles, informeaza The Telegraph.
Celule adormite
Clapper, care este si consilier principal pe probleme de informatii al presedintelui Barack Obama, sustine ca sistemul Schengen si adoptia refugiatilor din Orientul Mijlociu intr-un numar mare in tarile vest-europene au permis organizatiei teroriste Statul Islamic sa introduca luptatori jihadisti in mai multe tari europene.
Acesta a mentionat ca Marea Britanie, Germania si Italia au deja celule teroriste in adormire care pot actiona la o simpla comanda a liderilor ISIL.
"Este o ingrijoare a noastra si a aliatilor nostri europeni. Observam in continuare dovezi ale unor comploturi din partea ISIL in cele 3 tari mentionate", a avertizat James Clapper.
"Exista un conflict fundamental: pe de o parte se stimuleaza si se promoveaza libera circulatie a persoanelor in interiorul UE, fapt care contravine in unele cazuri cu responsabilitatea fiecarui stat in parte de a mentine siguranta cetatenilor sai in interiorul granitelor", a descris seful... mai mult
Miercuri, 27 Aprilie 2016, ora 16:30