Pe lângă aplicațiile felurite în tehnică, dezvoltare de conținut scris și multimedia și funcții complexe de analizare de date, introducerea în 2023 a GPT-4 de către compania OpenAI a
Numeroase companii au prioritizat pe durata pandemiei desfășurarea neîntreruptă a afacerii în detrimentul securității cibernetice. S-a traversat rapid un interval marcat de eforturi
Agentiile de securitate cibernetica britanica si americana au avertizat marti in privinta unor atacuri informatice impotriva organizatiilor sanitare implicate in lupta impotriva pandemiei, "adesea
Atat polarizarea economica dar si cea politica se vor accentua in acest an. Colaborarea dintre liderii globali, decidenti din mediul public sau privat si organizatii a devenit indispensabila pentru a
Alex Penes are 37 de ani si ii invata pe tineri cum sa faca bani din Instagram (nu doar sa piarda timpul in retea), dar si pe oamenii din companii, despre ce inseamna business pe Instagram.
Cercetatorii Kaspersky Lab au constatat ca numarul de atacuri care folosesc software periculos pentru dispozitive mobile aproape s-a dublat, in numai un an.
Giganti IT precum Microsoft, Google sau Amazon, dar si mai multe companii start-up, implementeaza algoritmi care sa protejeze mai bine impotriva atacurilor cibernetice.
Statele Unite au impus noi sanctiuni Rusiei, miercuri, extinzand lista neagra a persoanelor care ar fi fost implicate in amestecul Kremlinului in alegerile prezidentiale americane din 2016.
Gruparea din Rusia care a fost implicata in atacul cibernetic asupra campaniei lui Hillary Clinton a lansat noi atacuri in SUA, inclusiv asupra a doua centre conservatoare, a anuntat Microsoft. De
Rusia duce un razboi informational agresiv contra Occidentului, potrivit unui raport declasificat al Comitetului pentru serviciile de informatii al Camerei Reprezentantilor, privind presupusul
Statele Unite au impus, joi, sanctiuni unui numar de 19 rusi in legatura cu amestecul Moscovei in alegerile americane din 2016, inclusiv celor 13 rusi inculpati in ancheta procurorului special Robert
Intr-un moment in care atacurile cibernetice se intensifica la nivel mondial, producand efecte diverse si grave atat in sectorul public, cat si in cel privat, Romania nu are o Lege a Securitatii
Coreea de Nord s-a aflat in spatele atacului ransomware cu virusul WannaCry din luna mai, care a afectat 200.000 de calculatoare din intreaga lume, a anuntat sambata presedintele Microsoft, Brad
O companie publica rusa a stabilit o noua conexiune de Internet cu Coreea de Nord, a doua dupa cea care trece prin China, ceea ce ar putea submina eforturile SUA de a izola aceasta tara.
Administratia Trump a eliminat marti compania rusa Kaspersky Lab de pe lista furnizorilor de tehnologie ai agentiilor guvernamentale, din cauza ingrijorarii ca produsele de securitate cibernetica ale
Autoritatile americane si britanice au avertizat impotriva unui val de atacuri cibernetice simultane, care a afectat zeci de tari din intreaga lume, cu ajutorul unui virus utilizat pentru a se obtine
Pana recent, China a recurs la aplicarea embargoului pentru diverse produse si materii prime - carbune, somon, fructe de mango - pentru a pune la punct state care nu se aliniau politicii regionale
Diplomati din tari est-europene si baltice au facut apel, marti, la senatorii americani, ca sa-i ajute sa faca fata ingerintelor din partea Rusiei, care includ atacuri cibernetice, si au insistat ca
Presedintele ales al SUA, Donald Trump, a admis, miercuri seara, in timpul primei conferinte de presa de dupa alegeri, ca Rusia s-ar afla in spatele atacurilor cibernetice impotriva Partidului
Presedintele-ales Donald Trump sugereaza ca ar putea ridica sanctiunile impuse Rusiei si ca ar putea sa nu respecte politica "Chinei unice", daca Beijingul nu-si schimba politicile valutara si
Hillary Clinton a atribuit infrangerea in scrutinul prezidential deciziei directorului FBI, James Comey, de a relua o ancheta in cazul serverului de email privat si atacurilor cibernetice coordonate
Hackerii rusi au fost acuzati de Statele Unite de faptul ca au instrumentat mai multe atacuri cibernetice impotriva organizatiilor politice americane, pentru a influenta alegerile prezidentiale.
Statele Unite ar lua in considerare sa plateasca Rusiei cu aceeasi moneda si sa lanseze un atac cibernetic asupra acestei tari, potrivit unor surse din interiorul CIA.
Sanctiuni economice ar putea fi dictate de catre guvernul american impotriva tarilor care inregistreaza un numar mare de infractori cibernetici ce opereaza impotriva infrastructurii digitale din SUA.
Numarul luptatorilor Statului Islamic (ISIL/Daesh) din Irak si Siria este in continua scadere, dupa ce armata americana a declansat raidurile aeriene in parteneriat cu alti aliati internationali, dar