Persoanele fizice nu pot produce momentan energie electrica, intrucat Ministerul Finantelor nu stie cum sa impoziteze aceasta activitate, iar situatia este efectiv ridicola, a declarat, miercuri, ministrul Energiei, Anton Anton, intr-o conferinta pe tema contorizarii inteligente a electricitatii, organizata de Banca Mondiala.
In deschiderea conferintei, ministrul a relatat cum, in urma cu 13-14 ani, un prieten al sau, dezvoltator imobiliar, dorea sa instaleze contoare inteligente in locuintele pe care le construia, insa nu doar la electricitate, ci si la caldura si apa calda.
Anton a vrut astfel sa arate ca existau solutii pentru citirea de la distanta a consumului inca de atunci, insa nici acum, in Romania, consumatorii nu beneficiaza de aceste tehnologii.
"Intre timp, am ajuns la energie electrica produsa individual si nu numai ca putem sa discutam, dar exista presiuni care se exercita asupra colegilor mei din minister de a autoriza asa ceva. Exista presiuni care se exercita asupra ANRE de a rezolva problema legislativa.
Stand de vorba si analizand situatia, am ajuns la concluzia ca noi, din punct de vedere legislativ, ne-am incadra, adica exista lege, lucrurile nu se impiedica din punct de vedere legislativ. Unde ne impiedicam este ridicol: ne impiedicam in TVA. Adica nu stim cum sa incasam sau cum sa platim. Adica ne impiedicam intr-o chestie de finante, birocratica", a explicat Anton.
Potrivit acestuia, Ministerul Energiei si ANRE se afla in discutii cu... mai mult
Miercuri, 28 Martie 2018, ora 12:28
Ministerul de Finante al Rusiei a anuntat, vineri, ca se asteapta la diuficultati bugetare serioase in 2016-2017, in contextul incetinirii economice, in timp ce un document guvernamental obtinut de Reuters estimeaza deficitul de venituri la buget la peste 300 miliarde de dolari pentru 2017-2020.
"Ne asteptam la probleme majore in 2016 si 2017. Acum este momentul sa luam decizii in privinta reducerii cheltuelilor cu angajamentele asumate in trecut, astfel incat sa ajungem la un buget echilibrat pe termen mediu si lung", a declarat ministrul Finantelor, Anton Siluanov, scrie agentia de stiri Prime, citata de RIA Novosti.
Angajamentele privind cheltuielile sociale vor fi onorate, insa cresterile de salarii ar trebui insotite si de o imbunatatire a eficientei, a spus ministrul. Siluanov a semnalat cheltuielile pentru aparare si transferurile la Fondul de Pensii, cu un deficit semnificativ, ca fiind cele mai puternice presiuni asupra bugetului.
Putin a semnat in mai anul trecut, dupa preluarea unui nou mandat de presedinte, mai multe decrete autorizand cheltuieli sociale. In total, 2.100 de miliarde de ruble (63,7 miliarde de dolari) sunt alocate de la buget in perioada 2014-2016 pentru respectarea decretelor respective, a spus ministrul.
Reuters Rusia a scris, citand un document care detalia strategia bugetara a guvernului pana in 2030, ca bugetul federal se va confrunta, probabil, cu un deficit de 10.000 de miliarde de ruble (302,5 miliarde de dolari) al... mai mult
Vineri, 06 Decembrie 2013, ora 12:29