Comisia Europeana a decis ca ajutorul de stat acordat companiei CFR Marfa in 2013 a fost ilegal, iar statul roman va trebui sa recupereze circa 400 de milioane de euro, a declarat, luni, Bogdan Chiritoiu, presedintele Consiliului Concurentei, in cadrul unei conferinte de profil.
"In cazul CFR Marfa, investigatia Comisiei Europene este la final. Stim ca decizia este scrisa si va fi comunicata pana la finele anului. Compania a primit un ajutor in vederea privatizarii, in 2013, cand s-au sters datoriile. Ea nu si-a revenit nici acum, nici privatizata nu a fost, a continuat sa faca pierderi, evident ca situatia nu este sustenabila", a spus Chiritoiu.
El a precizat ca statul va avea la dispozitie sase luni pentru a-si recupera banii.
"Intai va veni decizia de la Comisia Europeana, care spune ca trebuie recuperat ajutorul de stat pe care l-a primit compania, deci statul trebuie sa-si recupereze banii pe care i-a dat sau pe care nu i-a incasat de la CFR Marfa, apoi, dupa ce ne vine decizia, vom vedea ce variante putem aborda si vom avea la dispozitie cel putin sase luni pentru a recupera acest ajutor", a aratat oficialul Concurentei.
Potrivit acestuia, o varianta recomandata si in trecut de Consiliul Concurentei este mutarea la CFR SA a activelor care se leaga de infrastructura, precum terenuri, depouri, instalatii de incarcare-descarcare.
"Noi am recomandat CSAT, inca de cand se discuta de privatizare, din 2012, pentru ca privatizarea a fost aprobata in CSAT, sa... mai mult
Luni, 18 Noiembrie 2019, ora 13:52
CFR SA a deblocat pe 30 martie conturile CFR Marfa pentru a-i permite societatii sa isi plateasca la timp cei 7.500 de salariati. Totodata, CFR SA a ridicat popririle de conturile unei societati detinute de CFR Marfa, care risca falimentul daca banii i-ar mai fi fost blocati in banci chiar si o singura zi.
"Nu avem garantia ca salariile se vor putea plati la timp, astazi (30 martie - n.red.). Cu toate astea, avem certitudinea ca CFR SA a ridicat popririle de pe conturile CFR Marfa si de pe conturile unora dintre clientii acesteia, ceea ce permite plata angajatilor", a declarat pentru Ziare.com presedintele Federatiei Mecanicilor de Locomotiva, Iulica Mantescu.
Acesta a apreciat, totodata, ca problemele societatii sunt departe de a fi rezolvate. Pe langa faptul ca merge pe pierdere, CFR Marfa are un calcai al lui Ahile numit CFR Intretinere si Reparatii Locomotive si Utilaje (IRLU). Aceasta societate este o filiala cu personalitate juridica a CFR Marfa, care incearca sa se redreseze din punct de vedere financiar. CFR IRLU risca, insa, sa intre in faliment ori de cate ori i se blocheaza conturile. Iar daca filiala ar falimenta, ar putea trage dupa ea si CFR Marfa.
"CFR Marfa detine CFR IRLU, societate care repara locomotive si vagoane. Aceasta CFR IRLU - care primeste 85% din comenzi si din bani de la CFR Marfa - se afla de trei ani in insolventa si s-a obligat sa faca lunar plati catre ANAF, in virtutea procesului de reorganizare. Iar daca CFR SA popreste simultan... mai mult
Vineri, 30 Martie 2018, ora 14:39
Sindicalistii din Federatia Mecanicilor de Locomotiva sustin ca CFR Marfa are popriri pe toate conturile si, in consecinta, nu le va putea plati, pe 30 martie, salariile celor 7.500 de angajati.
In plus, fara bani, CFR Marfa nu se va putea inscrie nici la licitatiile de zilele urmatoare pe care spera sa le castige, ca sa poate ramane pe piata. Deja a pierdut doua dintre ocazii, potrivit unor documente furnizate de sindicalisti.
Presedintele Federatiei Mecanicilor de Locomotiva din Romania, Iulica Mantescu, sustine ca aceasta criza a societatii este cauzata atat de nepasarea statului, cat si de interesele celor care ar vrea sa aduca CFR Marfa in sapa de lemn si sa-i preia clientii.
Potrivit unui document prezentat de sindicalistii CFR Marfa joi, in cadrul unei conferinte de presa, CFR Marfa SA are de platit catre Compania Nationala CFR SA 835.829 lei, dintre care 590.126 lei sunt datorii curente, iar restul, penalitati.
Cum s-a ajuns ca CFR Marfa sa datoreze aceste sume, dupa ce in urma cu numai cini ani statul ii stersese datoriile, a explicat pentru Ziare.com presedintele Federatiei Mecanicilor de Locomotiva din Romania, Iulica Mantescu.
"In primul rand, taxele platite de societate pentru exploatarea infrastructurii sunt foarte mari. Pentru fiecare kilometru pe care fiecare tren il parcurge pe cale ferata, se plateste catre CFR SA o taxa de circa 15 lei, echivalentul a 3,6 euro. Apoi, se lucreaza cu locomotive vechi de peste 60 de ani si cu vagoane vechi,... mai mult
Joi, 29 Martie 2018, ora 19:13
CFR Marfa anunta disponibilizarea, ca urmare a demararii programului de restructurare si reorganizare, a unui numar de 2.500 de angajati, personal excedentar, care vor beneficia de 12-24 de salarii compensatorii, in valoare maxima de 1.625 lei/luna.
Conform unui comunicat remis, miercuri, CFR Marfa are in prezent 8.577 de angajati, iar salariatii disponibilizati din cadrul societatii vor fi protejati de prevederile OUG nr.36/ 2013 (privind aplicarea in perioada 2013-2018 a unor masuri de protectie sociala acordata persoanelor disponibilizate) completata cu Legea nr. 258 /2013.
Astfel, in functie de vechimea in munca a salariatilor, cei disponibilizati vor beneficia de 12-24 salarii compensatorii, in valoare maxima 1.625 lei/ luna. Acesti bani vor fi alocati de la bugetul asigurarilor pentru somaj, astfel: 13,475 milioane lei pentru anul 2014, 32,34 milioane lei pentru anul 2015 si 18,865 milioane lei pentru 2016.
Totodata, in conformitate cu Acordul incheiat intre CFR Marfa si organizatiile sindicale, salariatii disponibilizati in urma procesului de restructurare vor beneficia de 6 salarii brute echivalente clasei 10 de salarizare (respectiv 900 lei). Aceste salarii vor fi acordate indiferent daca persoanele disponibilizate se vor angaja sau nu in perioada urmatoare.
De asemenea, conform prevederilor OUG nr. 36/ 2013, in cazul in care salariatii disponibilizati se vor angaja in perioada acordarii salariilor compensatorii, acestia vor pierde ajutorul de somaj... mai mult
Joi, 03 Iulie 2014, ora 08:27
Un numar de 2.500 de salariati de la Compania CFR Marfa si-ar putea pierde locurile de munca pana la sfasitul lunii iunie, daca in intervalul care urmeaza nu vor fi convinsi reprezentantii Fondului Monetar International ca acest numar poate sa scada sub 1.500 de oameni, a declarat miercuri Iulian Mantescu, presedintele Federatiei Mecanicilor de Locomotiva.
"Pe baza acordului semnat de statul roman cu reprezentantii Fondului Monetar International, ai Bancii Mondiale si Comisiei Europene s-a initiat o ampla actiune de disponibilizare. In cazul CFR Marfa, este vorba despre plecarea a 2.500 de salariati pana la sfarsitul lunii iunie, daca in cursul intalnirii pe care o vom avea in luna iunie cu reprezentantii FMI nu vom reusi sa ii convingem ca aceasta cifra poate sa scada sub 1.500 de oameni. CFR Marfa este acum intr-o situatie mult mai buna decat era anul trecut, atunci cand a fost vehiculata pentru prima data cifra de 2.500 de disponibilizari. Concret, veniturile companiei au crescut cu 13-14%, a crescut in acelasi timp si volumul de transport prin incheierea a trei noi contracte, in paralel sporind si volumul marfurilor transportate cu 16%", a spus Iulian Mantescu.
Potrivit acestuia, disponibilizarea a 2.500 de angajati ar periclita buna desfasurare a contractelor recent incheiate.
"Daca vor pleca 2.500 de oameni la sfarsitul lunii iunie, nu vom mai putea duce la bun sfarsit contractele pe care le-am incheiat recent. Tocmai de aceea, un reprezentant al... mai mult
Miercuri, 07 Mai 2014, ora 14:36
Consiliul de Administratie al CFR Marfa a inceput la finele lunii martie procedurile de disponibilizare a unui numar de 2.500 de salariati, in conformitate cu angajamentele fata de FMI, se arata intr-un comunicat al Ministerului Transporturilor.
Ministrul Transporturilor, Dan Sova, s-a intalnit joi cu reprezentantii Fondului Monetar International si ai Bancii Mondiale, care au cerut informatii actualizate privind stadiul procesului de privatizare a SNTFM CFR Marfa SA si situatia arieratelor.
"Ministrul Dan Sova a prezentat oficialilor faptul ca in data de 28 martie 2014, conform angajamentului catre FMI, Consiliul de Administratie al CFR Marfa a demarat procedurile de disponibilizare a unui numar de 2.500 de salariati. De asemenea, ca masuri pentru reducerea arieratelor, pana la sfarsitul lunii martie au fost compensate creantele CET-urilor in suma de 87,4 milioane lei, a fost casat si valorificat materialul rulant si iesit din exploatare, au fost incheiate contracte noi si au incetat prestatiile catre clientii care au arierate la CFR Marfa. Ministrul Dan Sova a supus atentiei reprezentantilor organismelor financiare internationale faptul ca, la ora actuala, CFR Marfa nu inregistreaza arierate la bugetul general consolidat si nici la furnizorii de energie", se arata intr-un comunicat al institutiei.
Guvernul s-a angajat fata de FMI la o restructurare agresiva a companiei CFR Marfa, cel mai mare transportator feroviar de marfa din Romania, si continuarea procesului... mai mult
Vineri, 04 Aprilie 2014, ora 12:31
CFR Marfa va renunta la 2.500 de angajati anul viitor, estimand ca in cadrul companiei vor mai ramane 6.376 de salariati, potrivit proiectului de buget de venituri si cheltuieli pentru 2014, care prevede si cheltuieli cu plati compensatorii aferente disponibilizarilor de 16,8 milioane lei.
Compania estimeaza ca va avea la finele acestui an 8.876 de salariati. Proiectul bugetului rectificat pentru 2013 nu include cheltuieli cu plati compensatorii aferente disponibilizarilor de personal.
Proiectul bugetului de venituri si cheltuieli pentru 2014 a fost publicat miercuri de Ministerul Transporturilor, proprietarul CFR Marfa, data limita pentru primirea de propuneri sau observatii fiind stabilita la 1 decembrie.
Guvernul si FMI au decis ca CFR Marfa sa fie restructurata "agresiv", prin reducerea costurilor de personal, vanzarea vagoanelor invechite ca fier vechi si oprirea de livrari catre clientii care au acumulat datorii fata de companie.
Pentru CFR Marfa a fost stabilita o noua tinta trimestriala de arierate, care sa ajunga la zero datorii, excluzand dobanzile si penalitatile pentru arieratele existente, se arata in scrisoarea de intentie convenita de Guvern cu Fondului Monetar International (FMI) si Comisia Europeana in aceasta luna.
"In pofida eforturilor noastre, privatizarea CFR Marfa nu a fost finalizata inainte de expirarea termenului stabilit in hotararea de guvern, iar compania continua sa acumuleze arierate, suferind si o pierdere din exploatare in... mai mult
Miercuri, 20 Noiembrie 2013, ora 18:57
Compania Oltchim Ramnicu-Valcea (OLT) nu va putea fi revitalizata astfel incat sa poata fi pastrati toti actualii angajati, iar reduceri de personal vor fi efectuate si la CFR Marfa, potrivit premierului Victor Ponta.
La Oltchim lucreaza in prezent 3.353 salariati.
"Nu cred ca cineva va revitaliza Oltchim la dimensiunea de trei mii si ceva de angajati, insa o parte importanta din Oltchim poate fi revitalizata printr-o investitie privata", a spus Ponta la Realitatea TV.
El a precizat ca nici la CFR Marfa, care urmeaza sa fie privatizata, nu vor ramane toti angajatii, de circa 11.000 salariati.
Saptamana trecuta, prefectul judetului Valcea, Mircea Nadolu, a declarat ca a vorbit cu ministrul Economiei, Varujan Vosganian, care i-a spus ca in urmatoarele 45 de zile nu se vor face disponibilizari la Oltchim, iar dupa data respectiva daca vor fi angajati disponibilizati, acestia vor primi salarii compensatorii.
Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, a declarat luni ca nu poate salva singur Oltchim si ca are nevoie de un acord de vointa politica al PSD si PNL, de sustinerea sindicatelor si de pace sociala.
Compania Oltchim a intrat in insolventa la finele lunii ianuarie dupa ce o incercare de privatizare a esuat anul trecut pentru ca Dan Diaconescu, castigatorul licitatiei, nu a achitat banii pe pachetul majoritar de actiuni detinut de stat. mai mult
Marti, 19 Februarie 2013, ora 08:36
Liderii de sindicat ai ceferistilor au acceptat propunerea Administratiei Companiei Feroviare de Marfa de trimitere in somaj tehnic, incepand cu 3 iulie, a aproximat 7.000 de salariati pe o perioada de trei luni, a declarat, marti seara, directorul general al CFR Marfa, Calin Gratian. "Am luat masura declansarii somajului tehnic la CFR Marfa pentru o perioada de trei luni. Astfel, incepand cu trei iulie, circa 7.000 de salariati ai companiei vor fi in somaj tehnic", a spus Calin Gratian.
Potrivit directorului companiei feroviare de marfa, listele cu persoanele care vor intra in somaj tehnic vor fi stabilite pana pe 2 iulie de directorii de sucursala si de liderii de sindicat din teritoriu.
"Trimiterea in somaj a aproximativ 40% din angajati reprezinta o economie la fondul de salarii de aproximativ 25%, care, corelata cu alte masuri de reducere a cheltuielilor, ar putea ajunge chiar la 30%.
Ca masura imediata este suficienta", a precizat oficialul CFR Marfa. El a adaugat ca, in cele trei luni de somaj tehnic, ceferistii vor primi 75% din salariul de baza, corespunzator locului de munca detinut in momentul aplicarii masurii.
Liderii de sindicat prezenti la negocieri au precizat ca, in urma discutiilor, s-a decis semnarea unui act aditional la contractul colectiv de munca, document care va fi inregistrat miercuri la Directia de Munca a Municipiului Bucuresti.
"Este o solutie de moment care poate sa echilibreze pe termen scurt situatia economica a societatii. Am stabilit ca... mai mult
Miercuri, 01 Iulie 2009, ora 10:09