Industria IT, in special piata de solutii software, este motorul economiei la nivel global. Este, am putea spune, noul petrol al dezvoltarii oricarui domeniu de activitate.
Oracle cere Google 8 miliarde de dolari, intr-un proces in care pretinde drepturi de proprietate asupra sistemului de operare Android, dar actionarii si analistii spun ca impactul financiar asupra
UE ar putea incepe o ancheta pentru a determina daca Google si-a sustinut platforma Android si serviciile destinate smartphopne-urilor si tabletelor prin licentierea sub cost si contracte de
O coalitie de companii din domeniul tehnologiei doreste sa dea in judecata Google in Europa pentru practici incorecte in domeniul concurentei, acuzand compania de faptul ca se foloseste de monopolul
Anul acesta piata de achizitii si fuziuni va creste, potrivit firmei de consultanta PricewaterhouseCoopers (PwC), ale carei statistici releva ca in primele 11 luni din
Apple Inc a petrecut mai mult de trei ani luptand cu rivalii sai in razboiul brevetelor. Evolutiile recente ale celor doua procese cheie desfasurate la tribunalele din SUA nu favorizeaza Apple.
Dupa o saptamana de la inceperea deliberarilor, juriul a ajuns la o concluzie privind acuzatiile de incalcare a brevetelor Oracle de catre Google, gasindu-i pe acuzati nevinovati pentru utilizarea
Razboiul brevetelor pare a fi unul fara sfarsit, in banca acuzatorilor stand de aceasta data Google, iar pe lista acuzatiilor aflandu-se Microsoft si Nokia.
Intr-un proces intentat de Oracle impotriva Google, in care compania este acuzata ca a incalcat drepturile de autor asupra limbajului de programare Java, verdictul partial a fost dat in favoarea
Industria IT evolueaza in ritmuri ametitoare, este extrem de competitiva si dominata de barbati, desi nu in totalitate. Exista cateva exceptii de luat in considerare. Este vorba despre femeile care
British Telecom cere Google daune de miliarde de dolari intr-un proces in SUA. BT sustine ca sistemul de operare Android incalca o serie de brevete-cheie ale companiei telecom, alaturandu-se astfel
Industria tech a suferit schimbari majore intr-un timp relativ scurt. In doar 10 zile, Google s-a reinventat, devenind o companie de hardware, HP a aruncat la gunoi PC-urile, devenind o companie de
Gigantul motor de cautare, Google, cumpara Motorola Mobility Holdings pentru 12,5 miliarde de dolari, pentru a avea acces la patente in domeniul tehnologiei wireless, necesare pentru a concura mai
Google tocmai a incheiat o noua achizitie strategica, platind 12,5 miliarde de dolari pentru Motorola Mobility Holdings, intr-o incercare de a avea acces la patente in domeniul tehnologiei wireless.
Grupul IT Oracle vrea daune de miliarde de dolari de la Google intr-un proces asupra unor patente legate de segmentul smartphone-urilor, transmite Reuters, citat de Mediafax.Documentul depus la
Microsoft da in judecata Motorola si acuza ca producatorul de telefoane ca ii foloseste tehnologia in smartphone-urile cu Android. Gigantul IT sustine ca i-au fost incalcate noua patente
Grupul IT Oracle a acuzat in instanta Google de incalcarea drepturilor de proprietate referitoare la platforma software Java, care sta la baza sistemului de operare Android, produs de detinatorul
Cel mai mare producator de computere din lume, Hewlett Packard (HP) cumpara producatorul de echipamente de retea 3Com, un rival Cisco, pentru suma de 27 miliarde de dolari care va fi platita integral