Negocierile dintre Fondul Monetar International (FMI) si autoritatile romane se desfasoara in regim de confidentialitate, in spatele usilor inchise, iar la finalul negocierilor exista o transparenta totala, a declarat marti, intr-o conferinta de presa, seful Misiunii Fondului Monetar International (FMI), Andrea Schaechter, referitor la unele informatii aparute in presa despre bruiajul telefoanelor in timpul discutiilor de la Ministerul Finantelor Publice (MFP).
"Aceste negocieri se desfasoara in spatele usilor inchise. Cand sunt intr-o intalnire nu-mi folosesc telefonul, nu-l folosesc nici acum (...) Dupa ce negocierile sunt finalizate exista o transparenta totala", a spus Schaechter.
In presa au aparut unele informatii conform carora in timpul negocierilor de la MFP, STS ar fi bruiat telefoanele participantilor, iar MFP ar fi aplicat unele masuri speciale pentru a asigura confidentialitatea discutiilor. STS a infirmat aceste informatii.
Saptamana trecuta, mai multi functionari din MFP nu au putut utiliza telefoanele mobile in interiorul sediului institutiei, in timp ce delegatia FMI era la negocieri. De asemenea, sambata, in timpul negocierilor care aveau loc la MFP, la etaj, Andrea Schaechter a coborat de mai multe ori la parterul institutiei, pentru a efectua convorbiri telefonice. mai mult
Marti, 05 Noiembrie 2013, ora 11:31
Programul cu Romania se mentine in parametri si toate criteriile pentru finalul lunii septembrie au fost indeplinite, a declarat marti, intr-o conferinta de presa, seful Delegatiei Fondului Monetar International (FMI), Andrea Schaechter.
Timp de doua saptamani, Misiunea FMI a efectuat la Bucuresti prima evaluare a noului acord cu Romania, s-a ajuns la un acord tehnic, iar evaluarea trebuie aprobata de Board-ul FMI.
Schaechter a precizat ca a fost revizuita in sus cu 0,2 puncte procentuale prognoza de crestere economica pentru 2013, la 2,2 %, dar cererea interna se mentine inca slaba, ceea ce conduce la o ajustare a deficitului de cont curent pentru 2013 la 1,2% din PIB.
Dezinflatia a fost mai puternica decat se estima si reflecta scaderea preturilor produselor agroalimentare, iar proiectia de inflatie pentru 2013 este de 2%.
Pentru 2014, estimarile indica un avans al PIB de 2,2% si un deficit de cont curent de 1,8%.
Oficialul FMI a mai spus ca tinta de deficit bugetar pentru septembrie 2013 a fost indeplinita, precum si tinta de arierate ale administratiei publice locale, dar veniturile bugetare au fost sub program, reflectand cererea slaba, dar mai ales profitabilitatea slaba a economiei, mai ales a sectorului bancar.
Stire in curs de actualizare mai mult
Marti, 05 Noiembrie 2013, ora 10:22
La eveniment vor participa Andrea Schaechter, negociatorul-sef pentru Romania al FMI, si Guillermo Tolosa, reprezentantul rezident al FMI pentru Romania si Bulgaria.
Christine Lagarde, directorul general al Fondului Monetar International (FMI), a declarat, recent, intr-o conferinta la Banca Nationala a Romaniei (BNR) ca Fondul Monetar International are un parteneriat de durata cu Romania iar reprezentantii institutiei financiare internationale vor fi incantati sa continue discutiile cu autoritatile de la Bucuresti pentru a ajuta la stabilizarea cadrului macroeconomic. mai mult
Miercuri, 31 Iulie 2013, ora 08:15
O noua echipa a Fondului Monetar International (FMI) se va afla la Bucuresti in perioada 17-31 iulie 2013, pentru discutii asupra urmatorului program cu Romania.
"Oficialii FMI vor discuta cu autoritatile romane recentele evolutii economice si prioritatile reformelor economice. Va fi o misiune comuna a reprezentantilor Fondului Monetar International, Comisiei Europene si Bancii Mondiale care, pe langa intalnirile cu autoritatile, vor mai discuta si cu reprezentanti ai partidelor politice, ai sindicatelor, ai asociatiilor oamenilor de afaceri, ai bancilor precum si ai organizatiilor societatii civile", anunta, saptamana trecuta, noul reprezentat rezident al Fondului Monetar International pentru Romania si Bulgaria.
Misiunea FMI va fi condusa de Andrea Schaechter, care il inlocuieste pe Erik de Vrijer in functia de sef al misiunii Fondului Monetar International in Romania.
Concluziile intalnirilor vor fi prezentate la sfarsitul misiunii.
Vizita lui Lagarde
In perioada 15-16 iulie 2013, s-a aflat in Romania si directorul general al Fondului Monetar International (FMI), Christine Lagarde, aceasta fiind la prima sa vizita la Bucuresti dupa numirea in functia de director al FMI, in luna iulie 2011.
Lagarde a anuntat marti, la o masa rotunda organizata la BNR, probabilitatea ca Romania sa semneze un nou acord de tip preventiv cu FMI.
"O tara decide daca este nevoie de un nou imprumut cu Fondul Monetar International. Oamenii politici se pun de acord daca un... mai mult
Miercuri, 17 Iulie 2013, ora 09:10
Seful urmatoarei misiuni FMI in Romania, Andrea Schaechter, si-a inceput cariera la institutia internationala in 1998, ca economist pentru Benin, iar ulterior a lucrat in mai multe departamente ale Fondului, inclusiv cel pentru Europa.
Schaechter a publicat articole despre finante publice, afaceri monetare si riscuri bancare, domenii in care a activat atat in ultimii ani la FMI, cat si intr-o perioada de doi ani la Directoratul General pentru Afaceri Economice si Financiare al Comisiei Europene.
Andrea Schaechter il inlocuieste pe Erik de Vrijer, care a preluat in vara anului trecut conducerea misiunilor FMI in Romania de la Jeffrey Franks.
Primul post ocupat de Schaechter in cadrul FMI a fost, in 1998, acela de economist pentru Benin la Departamentul pentru Africa al institutiei intenationale, se arata intr-un CV transmis de FMI.
Intre 1999 si 2003, ea a lucrat la Departamentul pentru piata de capital si politici monetare, asigurand consiliere pe probleme monetare si de curs de schimb. De asemenea, Schaechter a participat la o serie de misiuni pentru evaluarea sectorului financiar.
Incepand din 2004 si pana in 2007, Schaechter a trecut la Departamentul pentru Europa, ca economist pentru Ucraina.
Urmatorii doi ani, 2007-2009, Schaechter a lucrat la divizia pentru finante publice din cadrul Directoratului General pentru Afaceri Economice si Financiare al Comisiei Europene, contribuind la realizarea Raportului Finantelor Publice si dezvoltarea cadrului de... mai mult
Vineri, 12 Iulie 2013, ora 09:00