Impozitarea cu 70% a veniturilor nedeclarate de persoanele fizice și identificate de Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) intră în vigoare la 1 iulie 2024. Problema ridicată de
Legea 296/2023, publicată la finalul anului trecut, a regândit modalitatea de calcul a impozitelor și contribuțiilor sociale pentru numeroase categorii de venituri impozabile, pe lângă cele
O misiune a Fondului Monetar Internaţional, condusă de Jan Kees Martijn, a sosit luni la Bucureşti, pentru a analiza recentele evoluţii economice şi financiare şi pentru o revizuire a
Persoanele fizice care realizează venituri din chirii din imobile aflate în proprietate personală nu vor mai avea opţiunea de a raporta aceste venituri în categoria celor din activităţi
Din data de 1 ianuarie 2024, cetățenii români vor avea acces la tichete de activități casnice. Aceste tichete, în valoare nominală de 15 lei, sunt destinate pentru activitățile casnice –
Potrivit unui sondaj efectuat în 2022, mai mult de jumătate dintre proprietarii români nu și-au declarat veniturile provenite din chirii. Anul trecut, peste 500.000 de români s-au aflat în
Desfășurarea activităților independente este tot mai comună în ultimii ani, cu atât mai mult cu cât domeniile precum marketing digital sau IT&C s-au dezvoltat tot mai mult, iar specialiștii
Tot mai multi romani pariaza pe criptomonede, unii dintre ei scotand chiar sume frumusele din aceste tranzactii. Problema este ca pe partea fiscala, la nivel mondial este o zona destul de gri.
Un barbat din judetul Mures, obligat de ANAF sa achite peste 2,3 milioane de lei, impozit, dobanzi si penalitati pentru averea pe care nu a putut sa o justifice, a dat Fisc-ul in judecata, aratand ca
Noua varianta a formularului 230 prin care persoanele fizice care realizeaza venituri din salarii si asimilate salariilor si/sau venituri din pensii pot directiona o parte din impozitul pe venit
Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF) a publicat o noua varianta a formularului 230 prin care persoanele fizice care realizeaza venituri din salarii si asimilate salariilor si/sau venituri
Inchiderea ("lockdown") tarilor si regiunilor mai mult sau mai putin controlata si distantarea sociala declansate de pandemia COVID-19 va grabi transferul de fonduri pentru salvarea afacerilor
Dupa aproximativ trei ani de la momentul aparitiei sale, declaratia unica privind impozitul pe venit si contributiile sociale datorate de persoanele fizice ramane un subiect fierbinte pentru
Dupa ce ministrul de Finante a anuntat ca are de gand sa desfiinteze 2.000 de posturi de la ANAF, Sindicatul National al Functionarilor Meridian reactioneaza vehement si sustine ca nu asa se vor
In perioada 20 - 21 noiembrie 2019, BusinessMark, cu sprijinul Camerei Consultantilor Fiscali, a organizat o noua editie a "Tax & Finance Forum Bucuresti", la Hotel Radisson Blu.
Procedura pentru stabilirea din oficiu a contributiei la pensii si asigurarile sociale de sanatate pentru persoanele fizice ce nu au declarat veniturile extrasalariale, desi aveau aceasta obligatie,
Inspectorii ANAF au descoperit in primul semestru al anului 123 de romani cu venituri suplimentare nedeclarate de 89.629.312 lei (circa 20 milioane euro), potrivit unui raport al ANAF.
Romania a recurs frecvent la modificari ale legislatiei fiscale cu scopul imbunatatirii nivelului de colectare, insa efectele au fost sub cele scontate si au generat impredictibilitate, numai anul
Odata cu sezonul estival, au reaparut si discutiile privind principalele probleme cu care se confrunta sectorul HoReCa. Unul dintre subiectele puternic dezbatute a fost reglementarea bacsisului.
A ramas mai putin de o luna pana cand puteti depune Declaratia unica privind impozitul pe venit si contributiile sociale datorate de persoanele fizice, precum si Declaratia 230, prin care se poate
Consiliul National al Intreprinderilor Private Mici si Mijlocii din Romania (CNIPMMR) nu sustine o noua impozitare forfetara si o crestere a fiscalizarii IMM-urilor si, in acelasi timp, solicita
Impozitul forfetar ar putea fi mai indicat atat pentru mediul de afaceri cat si pentru Agentia Nationala de Administrare Fiscala, in conditiile in care 45.000 de companii din 1,2 milioane aduc 98%
Ministerul Finantelor Publice prevede, in proiectul de rectificare bugetara, o majorare, pe sold, a veniturilor bugetului de stat pe anul 2019 cu 2,251 miliarde lei si a cheltuielilor cu 285,7
Romanii care in perioada 2015-2017 au obtinut venituri sub nivelul salariului minim brut pe tara vor fi scutiti de la plata obligatorie a contributiei la sanatate (CASS), se arata intr-un proiect de
Premierul Viorica Dancila i-a cerut, miercuri, ministrului de Finante Eugen Teodorovici sa elaboreze un act normativ prin care persoanele care in perioada 2014-2017 au obtinut venituri sub nivelul a
Guvernul adopta marti ordonanta de urgenta prin care romanii care in perioada 2015-2017 au obtinut venituri sub nivelul salariului minim brut pe tara vor fi scutiti de la plata obligatorie a