Aplicaţia Registrul unic naţional privind circulaţia şi destinaţia terenurilor agricole situate în extravilan va fi publică pe site-ul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR),
Anul 2023 a adus o creștere în importurile și exporturile sectorului agricol, împreună cu o cerere mare pentru servicii de transport specializate. Sectorul agricol pare să fi fost martor la o
Aeroporturile din Bucuresti, Cluj, Timisoara, Iasi si Sibiu sunt primele cinci din tara in privinta traficului de pasageri, in anul 2019. Directorii generali ai acestor institutii intra rar in
Finantele statului roman sunt gestionate de cateva institutii cheie, in timp ce alte institute prognozeaza si prezinta statistici despre activitatea economica a tarii sau au un cuvant important de
Sutele de muncitori sezonieri romani ajunsi in aceste zile in Germania si Marea Britanie fac subiectul unor ample comentarii si articole de presa in contextul nu doar al deplasarilor in vreme de
Restrictiile introduse de Ungaria cu privire la achizitionarea de terenuri arabile de catre investitorii din alte state membre ale Uniunii Europene incalca drepturile de baza prevazute de legislatia
Cultivatorii de usturoi vor putea primi din 2019 un sprijin financiar de circa 4.650 de lei/hectar (circa 1.000 de euro/ha) printr-o schema de ajutor de minimis sustinuta de la bugetul de stat cu
Agricultura romaneasca a inregistrat in acest an cele mai bune rezultate din istorie, cu productii record la grau, porumb si floarea soarelui. Recolta totala de cereale obtinuta in 2018 - aproximativ
Banca Europeana pentru Investitii (BEI) acorda Romaniei un imprumut de 450 milioane euro pentru a finanta contributia nationala la punerea in aplicare a Programului de Dezvoltare Rurala (PNDR),
Prim-ministrul Viorica Dancila, vicepremierii Paul Stanescu si Ana Birchall precum si mai multi ministri si-au actualizat declaratiile de avere, potrivit informatiilor publicate pe site-ul Guvernului.
Universitatea Harvard a pierdut 1 miliard de dolari cu investitii in resurse naturale, cum ar fi in productia de rosii, zahar si eucalipt, managerii fondurilor crezand ca pot administra riscuri pe
Omul de afaceri din Sibiu care a solicitat o indemnizatie de 35.000 de euro a precizat, pentru MEDIAFAX, ca ministrul Muncii nu a inteles functionarea sistemului fiscal in baza caruia i s-a calculat
Altadata una dintre cele mai promitatoare economii si chiar adapost pentru refugiatii din alte zone de conflict, Siria a devenit in doar cativa ani de razboi civil unul dintre cele mai crunte
Rata somajului a fost in 2014 de 6,8%, in scadere fata de 2013 cand era de 7,1%, iar rata de ocupare a populatiei in varsta de munca (15-64 ani) a crescut in 2014 fata de 2013 cu 0,9 puncte
Guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, are trei terenuri intravilane, o casa, un apartament si o casa de vacanta, bijuterii de peste 62.000 de euro, o colectie numismatica de 40.000 de euro, sase conturi
Producatorii romani de fructe si legume vor beneficia de fonduri totale de 10,8 milioane lei, ca masura exceptionala de sprijin temporar, pentru acoperirea unei parti din pierderile suferite ca
Dupa aproape un an de la anexarea Crimeii de catre Rusia, omul Moscovei in regiune are o singura grija: plata facturilor. Intr-o zona in care banul gheata face regula, chiar si un emisar al
Agricultura a fost si in anul 2014 unul dintre sectoarele cheie ale economiei nationale, care a adus nu numai productii record ci si incasari din exporturi de aproape 4 miliarde de euro doar in
Agricultura va avea o contributie mult mai buna in Produsul Intern Brut (PIB) si la cresterea economica a Romaniei deoarece productia agricola din acest an va fi mai mare decat in 2013, iar in
Comisia Europeana (CE) a redus semnificativ prognoza privind evolutia PIB-ului Romaniei in acest an, ca urmare a incetinirii cresterii in cel de-al doilea trimestru, anticipand un avans anual de 2%,
Insarcinatul cu afaceri al SUA, Dean Thompson, a declarat, marti, la o degustare de produse si vinuri moldovenesti, ca R. Moldova trebuie sa isi diversifice in cel mai scurt timp pietele de export,
Romania a exportat produse agroalimentare in valoare totala de 2,03 miliarde de euro in primul semestru din acest an, in crestere cu aproape 10% (180,9 milioane de euro) fata de aceeasi perioada din
Parlamentul European a cerut, joi, ca Uniunea Europeana (UE) sa-si majoreze sprijinul pentru agricultori in contextul embargoului rus asupra produselor alimentare europene, in ajunul unei reuniuni
Bogdan Hossu este un tanar antreprenor care a pus bazele companiei Wise Software, in timpul facultatii, o companie de solutii IT. Ulterior, in momentul in care a avut nevoie de fonduri europene, a
Economia Romaniei va creste cu 2,4% - 2,6% in acest an, in conditiile unui an agricol similar celui cel de anul trecut si pe baza exporturilor, care vor continua sa performeze decent, sustine Radu
Perspectivele pentru volumele de finantari noi in urmatoarele sase luni sunt pozitive, 90% din cei intervievati asteaptandu-se ca acestea sa creasca, in timp ce doar 2% anticipeaza o scadere, reiese
Numarul lucratorilor romani si bulgari din Marea Britanie a atins un nou nivel record, dupa ce la inceputul anului au fost ridicate toate restrictiile pe piata muncii britanice pentru cetatenii din
Relatiile politice exceptionale intre China si Romania, cei 65 de ani de relatii diplomatice si politice, ne dau voie sa gandim proiecte economice importante, in special in domeniul agriculturii,
Fermierii care au nevoie de lichiditati pentru efectuarea lucrarilor agricole pot obtine in avans, de la BRD-Groupe Societe Generale, pana la 90% din cuantumul subventiei pe suprafata pentru anul
Proprietarii de terenuri degradate sau poluate, neincluse in perimetrul de ameliorare, nu vor mai fi scutiti de plata impozitului pe teren, scutire de care au beneficiat din ianuarie in baza unei