Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a declarat joi ca ninsoarea din ultimele zile a venit la timpul potrivit pentru producatorii agricoli.
"In aceasta perioada cred ca producatorii agricoli au avut beneficii. M-am uitat in ultimele zile pe harti, stratul de zapada la nivel national, existau doua pericole. Pe de o parte, lipsa de umiditate, care incepea sa se resimta, si a venit aceasta zapada la timpul potrivit. Al doilea pericol pe care il aveam era legat de posibilul inghet care se preconizeaza a veni in perioada urmatoare. Daca nu aveam zapada, plantele erau expuse si riscam productia, deci in mare parte pentru producatorii agricoli avantajele sunt evidente in aceasta perioada", a spus Constantin, la finalul sedintei Biroului Politic al Partidului Conservator.
El a adaugat ca au fost anumite probleme pe zona de pomicultura si pe zona de sere, asa cum s-a intamplat si in urma cu doi ani, cand au fost distruse multe solarii.
"Atunci, in 2012, am intervenit cu un ajutor de minimis, iar acum am venit cu instrumente moderne, pentru ca statul nu poate sa despagubeasca la infinit. Este vorba de coparticipare a producatorilor agricoli la ceea ce inseamna fondul mutual. Fiind membri ai fondului mutual, pot fi despagubiti an de an prin contributie proprie, prin fonduri europene si contributia de la bugetul de stat pentru eventualele pierderi de venit cauzate de diverse calamitati", a explicat ministrul Agriculturii. mai mult
Joi, 30 Ianuarie 2014, ora 17:45
Securitatea alimentara este si va ramane o problema de viitor in contextul in care productia alimentara globala trebuie sa creasca cu 70% pana in anul 2050, a declarat, miercuri, ministrul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, Daniel Constantin, intr-o conferinta de specialitate.
"Trebuie sa dezvoltam o agricultura inteligenta-climatic pentru a face fata schimbarilor de clima si cresterii populatiei la nivel mondial. Utilizarea eficienta a apei si eficienta energetica trebuie corelate si integrate in noile politici agricole comune (PAC) privind volatilitatea preturilor produselor agricole", a precizat Daniel Constantin.
Pana in 2050, productia de alimente va trebui sa creasca cu 70% pentru a face fata cererii populatiei care va creste la 9 miliarde de persoane, conform datelor Organizatiei Natiunilor Unite pentru Alimentatie si Agricultura (FAO).
Participantii la Forumul international 'Noile politici agricole si securitatea alimentara in conditiile schimbarilor climatice', organizat de Ministerul Agriculturii, a punctat necesitatea dezvoltarii cercetarii si inovarii in sectorul agricol.
,,Romania are sansa de a avea una dintre cele mai importante resurse - pamantul. In viitorul apropiat, pamantul va fi mai important, ca resursa, decat aurul. Daca nu ne vom bate joc de de aceasta resursa, daca vom sti sa facem o agricultura prietenoasa cu mediul, vom putea avea si o crestere a nivelului de trai.
Ceea ce ne lipseste, insa, prioritar, este o organizare eficienta... mai mult
Miercuri, 31 Octombrie 2012, ora 17:35
Productia de porumb din 2012 va fi cu 60% mai mica fata de cea inregistrata anul trecut, a declarat ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.
Estimarile privind productia agricola de anul acesta aratau ca vor fi pierderi importante la floarea-soarelui si porumb.
"Nu vreau sa ma pronunt deocamdata, pentru ca sunt lucruri care ar influenta preturile. Nu vreau sa influentez pretul prin anumite estimari", a mentionat Constantin.
In ceea ce priveste recolta de grau, Constantin a precizat ca s-au inregistrat 4,9 milioane de tone, fata de media ultimilor trei ani care a fost de 5,3 milioane de tone.
"Nu comparam cu anul 2011, care a fost un an de exceptie, productia fiind mult mai mare. In acest an, estimarile arata ca vor fi pierderi importante la floarea-soarelui si la porumb", a mai spus Constantin.
In 2011, Romania a obtinut o productie de porumb de 11,6 milioane de tone, suprafata cultivata fiind de 2,6 milioane de hectare.
Productia de cereale recoltata in vara acestui an a totalizat aproape sase milioane de tone, din care recolta de grau a reprezentat peste 80%, respectiv 4,78 milioane tone, potrivit datelor furnizate de reprezentantii Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale.
Romania are o productie de cereale de aproape sase milioane tone in 2012
Alimentele se vor scumpi cu peste 20%, ca urmare a secetei. Vom asista chiar si la majorari de pana la 50%, la unele alimente, cum ar porumbul, a declarat, la sfarsitul lunii august, Tudor... mai mult
Vineri, 28 Septembrie 2012, ora 16:41
Daca economia, in ansamblul ei, a mers cu frana trasa in 2011, agricultura a fost cea care a mai salvat situatia, pentru ca anul agricol excelent a tras in sus PIB-ul si a mai redus din inflatie.
Insa, 2012 se anunta a fi un an agricol slab, iar asta pune in pericol cresterea economica de 1,5% prognozata pentru acest an.
Dupa ploile abundente din primavara, acum culturile sunt amenintate de seceta, iar asta va duce la o scadere a productiei agricole, adica, o crestere a preturilor. Efectele se vor vedea in depasirea tintei de inflatie, in scaderea PIB-ului, dar si in ratarea tintei de crestere economica de 1,5% prognozata pentru 2012.
Creste presiunea pe inflatie
In mod evident ar trebui sa ne asteptam la o crestere de preturi la produsele agricole, cauzata de productia in scadere, ceea ce inseamna ca presiunea pe inflatie va fi foarte mare, a declarat pentru Business24 analistul economic Aurelian Dochia.
Pe de alta parte, plusul generat de agricultura la cresterea economica din 2011 va disparea in acest an, ceea ce inseamna ca este foarte greu de crezut, acum, la jumatatea anului, ca Romania va reusi sa atinga tinta propusa de crestere economica de 1,5% in acest an.
Consecintele sunt evidente, in primul rand la nivelul constructiei bugetare, unde va fi foarte greu sa se pastreze deficitul si finantarea acestuia, prevazuta initial, iar de aici, intregul tablou al economiei va fi sumbru, sustine analistul.
Reducerea TVA la produsele agricole nu va... mai mult
Sambata, 11 August 2012, ora 12:32
Productia agricola va fi mai mica in 2012, fata de anul trecut, din cauza secetei si a lipsei de resurse financiare, a declarat pentru Agerpres, Adrian Radulescu, presedinte al Comisiei pentru agricultura, silvicultura, industrie alimentara si servicii specifice din Camera Deputatilor.
"In 2012 vom avea o productie mai mica, atat pe vegetal cat si pe animal, respectiv la pasare si porc. Din cauza secetei si a lipsei de fonduri din buget, multi fermieri au renuntat sa mai creasca aceste animale. Daca actualul ministru va lua decizia sa suplimenteze bugetul Ministerului Agriculturii, cred ca lucrurile se vor indrepta", a precizat Radulescu.
Acesta considera ca productia agricola a Romaniei depinde foarte mult de ploi si aproape deloc de irigatii.
"Din pacate, suntem inca dependenti de ploi pentru ca s-a instalat deja seceta in mai multe zone din tara, desi nu suntem intr-o faza iremediabila. La culturile de primavara lucrurile stau inca bine, probleme sunt insa la culturile de toamna. Daca va ploua, lucrurile se vor schimba, daca nu, se vor agrava'', a mai spus Adrian Radulescu.
"Romania este inexistenta" in privinta irigatiilor
In ceea ce priveste sistemul de irigatii, deputatul PDL afirma ca "Romania este inexistenta" in acest domeniu, desi detine o mare suprafata agricola.
"Romania este inexistenta cand vorbim de sistemul de irigatii, cu doar 70.000 de hectare, intr-o tara cu 8 milioane de hectare de terenuri agricole. Nici nu are rost sa discutam. Se... mai mult
Vineri, 11 Mai 2012, ora 11:00
Preturile alimentelor au crescut in martie, la nivel mondial, pentru cea de-a treia luna consecutiv, potrivit indicelui FAO prezentat joi de Organizatia Natiunilor Unite (ONU), care releva ca cel mai mult s-au scumpit uleiurile vegetale si cerealele.
Indicele Organizatiei pentru Alimente si Agricultura (FAO) din cadrul ONU masoara luna de luna fluctuatiile de pret pentru un cos de alimente format din cereale, oleaginoase, lactate, carne si zahar.
FAO a ridicat totodata cu un milion de tone estimarile privind stocurile de cereale la nivel mondial in 2012, la 519 milioane tone, cu 15,6 milioane tone, respectiv 3,1% mai mult fata de nivelurile initiale.
Institutia, cu sediul la Roma, a confirmat totodata prognoza anterioara privind productia mondiala de grau, care ar trebui sa scada in acest an cu 1,4% fata de nivelul record de anul trecut, la 690 milioane tone.
Cresterea preturilor alimentelor poate antrena presiunile inflationiste, intr-o perioada de relaxare extrema a conditiilor de politica monetara din economiile dezvoltate, precum SUA si zona euro.
Preturile alimentelor au atins recorduri istorice in luna februarie a anului trecut, in paralel cu declansarea Primaverii Arabe. Preturile s-au retras de atunci, insa revenirea pe crestere in primul trimestru din 2012 ar putea readuce in atentia pietelor presiunile inflationiste.
Pietele internationale ale alimentelor au fost agitate in ultima perioada de situatia din Iran, care cumpara masiv cereale la... mai mult
Joi, 05 Aprilie 2012, ora 14:24
Ministrul Agriculturii si Devoltarii Rurale, Stelian Fuia, a vorbit despre efectele ninsorii si gerului asupra culturilor, riscul de inundatii, preturile cerealelor si refacerea sistemelor de irigatii din tara noastra.
Noul ministru e de parere ca cea mai afectata cultura va fi cea de rapita, dar vor avea de suferit si pomii fructiferi sau vita de vie. Partea pozitiva a ninsorii care a lovit Romania e ca nu vom avea seceta prognozata, mai declara Stelian Fuia.
Referindu-se la planurile pentru refacerea sistemelor de irigatii, ministrul Agriculturii a marturisit ca va merge pe cateva directii strategice, printre care schimbari tehnologice pentru eficientizarea irigatiilor sau construirea canalului Siret-Baragan.
Ministrul mai crede ca, desi in 2012 am avut un an agricol excelent, mai ales datorita vremii, sistemul agricol trebuie dezvoltat, astfel incat sa nu depindem de aceasta.
Intrebat despre preturile la cereale, Stelian Fuia a spus ca acestea depind de factori externi, in special de cat grau se recolteaza in emisfera sudica, respectiv Argentina, Australia, cat grau de primavara se va semana in unele tari sau cum vor iesi din iarna suprafetele de grau de toamna din tarile UE precum si din Rusia, Ucraina sau Kazastan.
Romania e afectata in aceasta perioada de zapada si vreme rea. In ce masura are de suferit agricultura din tara din aceasta cauza?
Inainte de ninsori vorbeam de seceta, asa ca macar o parte a problemei are un raspuns bun. Agricol, ne... mai mult
Luni, 20 Februarie 2012, ora 13:05
Anul agricol 2012 sta sub semnul intrebarii. Daca 2011 a fost un an agricol excelent, seceta severa care a inceput in luna august a afectat zona de sud si sud-est a tarii, iar culturile de toamna nu s-au putut dezvolta normal.
"Productia agricola din 2012 va fi puternic influentata de conditiile climatice si de seceta din toamna anului trecut", declara secretarul de stat in Ministerul Agriculturii, Barna Tanczos.
Pe de alta parte, ninsorile din ultimele saptamani au trezit optimismul unor jucatori din industrie, care spera ca anul agricol sa fie salvat de o clima favorabila pana la recolta.
"Din punctul meu de vedere, pana la ora actuala, datorita zapezii, se anunta un an agricol bun. Mai este nevoie de ploi undeva in primavara. Pe de alta parte, e posibil sa avem ploi bune, dar sa ploua si in perioada de recoltare si sa nu putem recolta", considera Sorin Minea, presedintele Patronatului RomAlimenta.
La acest capitol insa, oamenii de afaceri se contrazic. Dorobantu considera ca anul agricol 2012 va fi unul prost, cu pierderi consistente cauzate de seceta, mai ales in randul culturilor de toamna:
"Rapita e compromisa in proportie de peste 85%, graul peste 50%, orzul peste 60%", estimeaza Tudor Dorobantu, secretar general Agrostar.
In plus, o data cu topirea zapezilor, sunt asteptate inundatii. Astfel, pe langa pagubele facute de seceta prelungita din toamna, culturile vor mai avea de supravietuit unei incercari:
"Culturile de toamna vor fi afectate... mai mult
Joi, 09 Februarie 2012, ora 23:30