Cu toții știm că termenul de Feng Shui este un termen care se referă la echilibru, relaxare și un spațiu mult mai plăcut al locuinței.
Bucătărie este acel spațiu în care îți petreci timpul după o zi plină alături de cei dragi, sau atunci când pur și simplu vrei să savurezi un meniu delicios în liniște.
În același timp bucătăria o folosești chiar și atunci când gătești, iar aceasta ar trebui să fie atât utilă cât și plăcută din punct de vedere al designului.
Iată, așadar câteva principii pe care să le aplici în bucătăria ta dacă vrei ca aceasta să îți ofere acest sentiment de echilibru atunci când mănânci sau când gătești.
Creează o iluminare mai bună
Atunci când vrei să aduci o vibrație mai frumoasă în bucătăria ta, în special atunci când ai o bucătărie mică, un lucru pe care îl poți face este să schimbi modul în care bucătăria ta este iluminată în prezent și să te orientezi către iluminatul stratificat. Adică să folosești atât iluminatul de tavan cât și cel încorporat în mobilă sau chiar să te folosești de oglinzi pentru a reflecta mai multă lumină.
Aragazul are un rol în prosperitate
În Feng Shui se crede că dacă nu te folosește aragazul tău, în mod inconștient nu îți dorești prosperitatea și cu atât mai mult cu cât nu îl păstrezi în cele mai bune condiții.
Atunci când îți cureți aragazul, îl folosești și are un aspect curat acesta îți... mai mult
Joi, 29 Septembrie 2022, ora 18:53
Bucătăria este una dintre cele mai importante camere din casă și este important să fie amenajată într-un mod funcțional și practic. Dacă toate elementele sunt proiectate corect și spațiile sunt optimizate, vei putea obține un spațiu în care vei putea petrece timp cu familia, sau în care să îți inviți musafirii.
Atunci când membri familiei ocupă restul camerelor și ai nevoie de liniște pentru un apel de la muncă sau vrei doar să lucrezi în liniște, bucătăria poate fi chiar și un spațiu productiv foarte bun. Ți-am pregătit 3 idei de design modern și practic pentru amenajarea bucătăriei.
Go green
Nuanțele de verde și-au făcut locul în portofoliile de design interior pe toate planurile, de la sufragerie și băi, până la bucătării. Un aspect modern și practic se poate obține ușor prin alăturarea mobilierului verde deschis cu marmura. Venaturile din marmură alăturate nuanțelor de verde conferă un plus de dramatism și de stil.
În acest context, “verdele” iese din contextul design-ului și capătă noi valențe. Grădinile smart pe care le poți plasa în bucătărie sunt din ce în ce mai căutate, deoarece îți permit să ai la dispoziție mereu condimentele tale preferate.
Industrial
O bucătărie cu aer industrial reprezintă o abordare modernă și inedită, dar și o alegere practică, deoarece acest stil se va potrivi mult mai bine cu toată aparatura de bucătărie de care ai nevoie, spre... mai mult
Luni, 15 August 2022, ora 11:40
Ești pe punctul de a-ți amenaja bucătăria și ai ales deja acel cuptor nou-nouț și acea plită nouă, toate asortate, iar acum îți dorești și o hotă strălucitoare pentru a completa apsectul minunat al bucătăriei. Dar, la fel ca majoritatea lucrurilor, există o mulțime de opțiuni și poate fi dificil să o găsești pe cea potrivită.
Acest ghid te va ajuta să te familiarizezi cu toate hotele, astfel încât să te poți simți puțin mai încrezător atunci când vine vorba de alegere.
Ce face o hotă?
O hotă este un ventilator electric care se instalează deasupra plitei și are sarcina de a îndepărta mirosurile de gătit, grăsimile și umezeala din bucătărie. Există câteva lucruri de care va trebui să ții cont atunci când cumperi o hotă nouă, de la dimensiunea și punctele de montare, până la metoda de extracție și zona fierbinte, dar și tipul de hotă, de la cea clasică la hota telescopică sau hota decorativa.
Alege tipul de hotă
Există numeroase tipuri de hotă, astfel că va exista cu siguranță una care să îți satisfacă exact nevoile din bucătărie.
Hota încorporată
Hotele încorporate, cunoscute și drept hote built-in, sunt mici, compacte și perfecte pentru bucătării mai mici. De obicei, sunt încorporate în spatele unui dulap de bucătărie, astfel încât să poată fi ascunse atunci când nu sunt folosite. Cu toate acestea, acest lucru înseamnă că nu sunt o alegere ideală dacă ai o... mai mult
Joi, 09 Decembrie 2021, ora 19:41
Tendințele în amenajările interioare se schimbă în permanență, însă există anumite elemente care rămân constante și pe care trebuie să le integrezi în bucătărie indiferent de trend-uri. Spre deosebire de alte încăperi din locuință, în bucătărie trebuie să privim mai departe de partea estetică, având în vedere faptul că vorbim despre un loc în care desfășurăm o listă lungă de acțiuni. Este locul în care petrecem o bună parte din timp, unde ne bucurăm de activități precum socializarea cu prietenii și familia, servirea unei cine delicioase și în special, gătitul - activitate ce necesită o varietate de electrocasnice, obiecte și ustensile pe care trebuie să le integrezi cât mai eficient.
Îți prezentăm mai jos o listă cu obiecte ce nu trebuie să lipsească din bucătăria ta:
Chiuveta
Chiuveta se numără printre obiectele imperios necesare dintr-o bucătărie. O poți alege pe cea potrivită nevoilor tale în funcție de brandul preferat, tipul de montaj (încorporată sau pe blat), materialul din care este realizată (printre cele mai populare și de actualitate se numără modelele din inox și granit), dimensiune și culoare.
Nu uita să achiziționezi și o baterie bucatarie din același material și cu un design care să se afle în armonie cu aceasta. Așadar, dacă alegi o chiuvetă cu finisaje mate sau lucioase, bateria de chiuvetă trebuie să fie în același stil. Pentru că vorbim de bateria pentru... mai mult
Miercuri, 17 Noiembrie 2021, ora 16:52
Atunci cand amenajezi zona de lucru dintr-o bucatarie, este important sa ai in vedere cateva aspecte practice, care tin de organizare si functionalitate, pentru a face totul cat mai usor de folosit. Bucataria reprezinta nu doar locul in care iti savurezi cafeaua de dimineata sau bei un vin bun seara, alaturi de prieteni, ci, cel mai important, locul in care se pregateste frecvent masa. Din acest motiv, pe langa aspectele estetice, trebuie sa ai in vedere criterii practice si ergonomice in amenajarea spatiului de lucru de aici.
Iti oferim mai jos cateva aspecte importante privind amplasarea eficienta a celor mai importante piese din bucatarie, care te vor ajuta sa creezi spatiul de lucru util si functional pe care il doresti.
1. Amenajarea spatiului de lucru in functie de configuratia bucatariei
Este important sa proiectezi amenajarea spatiului din bucatarie in functie de suprafata de care dispui, dar si de posibilitatea ta de miscare in jurul elementelor principale: utilitatile, zona de pregatire a mancarii si cea de servire. Pe cat posibil, trebuie sa ai in vedere posibilitatea unui trafic si a unui acces cat mai fluid, neintrerupt.
Cel mai important aspect e reprezentat insa de accesul facil la cele trei elemente principale din bucatarie: aragaz, chiuveta, frigider. Pentru o configurare optima si ergonomica, aceste elemente trebuie sa fie dispuse sub forma unul triunghi echilateral, la o distanta de maxim trei metri una fata de cealalta.
Daca dispui de o... mai mult
Miercuri, 17 Noiembrie 2021, ora 16:24
Bucataria este spatiul de joaca al gospodinelor, dar si al pasionatilor de domeniul culinar. Cu cat aceasta este mai dotata, cu atat bunatatile care ajung pe masa sunt mai interesante si mai diversificate. O bucatarie moderna inseamna spatiere corecta, pozitionarea electrocasnicelor in punctele potrivite si multe alte trucuri speciale, pe care putine persoane le stiu. Iata cateva lucruri pe care trebuie sa le pui in practica, pentru a-ti putea amenaja o bucatarie moderna.
Bucataria moderna, fara cabluri sau prize la vedere
Daca, mai demult, nu gaseai solutii pentru a ascunde prizele si cablurile care dadeau un aspect neplacut, acum, lucrurile s-au schimbat. Exista numeroase optiuni ingenioase prin care poti scapa de aceste neplaceri. Opteaza pentru prize incorporabile in blat, fiindca nu te vor deranja si poti instala mai multe, astfel incat sa ai acces la ele din toate zonele bucatariei.
La randul lor, cablurile pot fi mascate foarte simplu cu ajutorul unor plinte speciale. De asemenea, ele pot fi ascunse in pereti sau in plafon, insa, pentru acest lucru vei avea nevoie de un electrician. O solutie si mai moderna este sa comanzi mobilier care are locuri speciale pentru cabluri, astfel incat acestea sa nu fie intinse peste tot, prin bucatarie.
Doteaza bucataria cu electrocasnice moderne
Munca in bucatarie poate fi foarte usoara, daca ai la dispozitie ustensilele necesare. Pune bani deoparte, si, atunci cand ai un buget suficient, incearca sa investesti in... mai mult
Miercuri, 10 Februarie 2021, ora 13:06
In egala masura functional si decorativ, stilul modern reprezinta o alegere excelenta pentru amenajarea bucatariei, indiferent ca locuiesti intr-un apartament de bloc de dimensiuni reduse sau intr-o casa spatioasa.
Daca te pregatesti sa iti amenajezi/reamenajezi bucataria in acest stil actual si inca nu stii pentru ce fel de mobilier sa optezi, iti recomandam sa analizezi si compari mai multe modele.
De exemplu, modelele si ideile de bucatarii moderne de la KUXA studio sunt foarte variate si se adapteaza perfect oricarei amenajari. De asemenea, te sfatuim sa soliciti ajutorul unor specialisti in domeniu, mai exact al unor designeri profesionisti, care sunt cei mai in masura sa iti ofere informatiile de care ai nevoie si sa te ajute sa iei deciziile cele mai bune.
Sfaturi si idei pentru bucatarii moderne reusite
Pentru a avea bucataria moderna la care visezi, functionala, confortabila, prevazuta cu solutii inteligente de depozitare si electrocasnice de ultima generatie, dar si armonioasa din punct de vedere estetic, este important sa iei in calcul si urmatoarele aspecte:
1. Mobilier la comanda, executat de profesionisti
Fie ca vorbim de bucataria unui apartament de bloc, fie de cea a unei case, solutia cea mai eficienta o reprezinta mobilierul la comanda. Chiar daca investitia va fi, poate, mai substantiala decat cea intr-un mobilier cumparat din magazine, iar timpul de asteptare va fi putin mai mare, vei avea alte avantaje multiple legate de rezistenta in... mai mult
Marti, 14 Ianuarie 2020, ora 16:37
Renovarea unei bucatarii aduce in prim plan nevoia de a reamenaja in stilul dorit tinand cont de aspect si functionalitate. Detaliile nu pot fi ignorate; bateria de bucatarie spre exemplu se impune a fi schimbata atunci cand se observa semne de uzura, dar si cand se realizeaza schimbari in bucatarie, caci are si rol decorativ.
La ora actuala sunt atat de multe modele si industria obiectelor sanitare completeaza in continuare cu tot felul de creatii, ce mentin la un nivel ridicat standardele de calitate.
Primul gand de a schimba cu o noua baterie de bucatarie vine odata cu schimbarea de mobilier, chiuveta sau cel putin cu cea de a blatului nou. Asta pentru ca sistemul de prindere al bateriei poate fi diferit de la caz la caz. Unele se instaleaza pe blat, altele pe chiuveta, altele pe perete.
Inedit este ca expertul cu care colaborati pentru montarea unui blat poate fi sursa pentru o baterie pe masura. Cel putin cand vine vorba de specialistii de la www.dippanels.ro exista si astfel de completari pentru o bucatarie functionala.
Solutia practica pentru bucatarii moderne
Cei de la Dippanels sunt deja binecunoscuti pe piata de profil. Specialisti pe nisa de proiectare si montare de scari si balustrade din lemn, dispun si de solutii complete pentru blaturile de bucatarie, elemente fara de care mobilierul acestei zone nu are cum sa fie pus la punct.
In sprijinul celor care isi pun imediata intrebare despre ce tip de baterie se potriveste blatului ales, Dippanels... mai mult
Miercuri, 03 Octombrie 2018, ora 15:43
Bucataria este locul in care gatim, in mod special, dar nu numai. Aici ne intalnim sa bem un ceai, o cafea, sa luam micul dejun, dar si sa socializam sau sa ne relaxam.
In cazul spatiilor deschise, bucataria are legatura directa cu spatiul de luat masa: "dining room".
Atentie, in acest caz hota trebuie sa poata aerisi si ventila intregul spatiu atunci cand gatim! Altfel, toata casa va primi aroma bucatelor bune sau... arse.
Si in cazul bucatariilor "inchise" este importanta alegerea hotei si modul de aerisire a spatiului. Pe langa miros, atunci cand spatiul nu este ventilat corect, se poate forma condens care, in timp, poate diminua calitatea mobilierului ...citeste mai departe despre "Urmeaza sa-ti cumperi o casa? Iata avantajele si dezavantajele bucatariei de tip open-space (Galerie foto)" pe Ziare.com mai mult
Sambata, 10 Decembrie 2016, ora 10:00