Grupul francez Credit Agricole a semnat cu Alpha Bank contractul pentru vanzarea integrala a diviziei elene, Emporiki Bank, la pretul simbolic de un euro, tranzactia urmand sa fie finalizata pana la sfarsitul anului.
Alpha Bank ar putea cumpara Emporiki Bank, pana la sfarsitul anului. Pretul: un euro
"Intelegerea a fost aprobata de board-ul Credit Agricole la 15 octombrie. Credit Agricole si Alpha Bank vor sa finalizeze tranzactia pana la 31 decembrie, in functie de obtinerea autorizatiilor de la autoritatile relevante".
Board-ul directorilor Alpha Bank si Fondul Elen pentru Stabilitate Financiara au aprobat, deja, termenii si conditiile tranzactiei.
Credit Agricole a injectat anterior 2,3 miliarde de euro la Emporiki, suma care va creste la 2,85 miliarde de euro. Grupul va subscrie, de asemenea, o emisiune de obligatiuni convertibile de 150 milioane de euro care urmeaza sa fie emise de Alpha Bank. Obligatiunile vor putea fi rascumparate cu actiuni Alpha Bank, in functie de anumite conditii si la initiativa Credit Agricole.
Finantarea de la Credit Agricole pentru entitatile care sunt vandute se situa la 2,1 miliarde de euro la sfarsitul lunii septembrie. Recapitalizarea Emporiki si subscrierea la emisiunea de obligatiui a Alpha Bank vor reduce imediat aceasta finantare cu aproximativ 700 milioane de euro.
In plus, Credit Agricole analizeaza posibilitatea achizitiei unor active de la Emporiki si Alpha Bank, care ar reduce finantarea reziduala a grupului... mai mult
Miercuri, 17 Octombrie 2012, ora 11:35