Nu se astepta nimeni, in 2007, ca Dinu Patriciu sa vanda Rompetrol catre o companie din Kazahstan, iar decizia a luat-o fara sa se sfatuiasca nici macar cu cei mai apropiati colaboratori ai sai, marturiseste Alexandru Bucsa, fost vicepresedinte al Rompetrol, intr-un interviu acordat Agerpres in dupa-amiaza zilei in care a murit Dinu Patriciu.
Bucsa a intrat livid in sala de sedinte unde il asteptam. ''Inca nu reusesc sa-mi revin'', spune el cu o privire extrem de trista.
Este ora 17,00, iar de cand a aflat vestea a vorbit incontinuu la telefon.
Il suna un alt fost vicepresedinte al Rompetrol. ''Plangea cand am vorbit cu el la ora 11,00, cand am aflat, si plange si acum'', spune Bucsa despre fostul sau coleg.
Adevarul este ca Patriciu a reusit sa stranga in jurul lui un nucleu de cativa oameni foarte tineri si extrem de destepti, care au condus compania intr-un spirit liber, spirit care nu mai caracterizeaza acum birocratia si paienjenisul procedural dintr-o multinationala. Dupa vanzarea Rompetrol catre KazMunaiGaz, ei au parasit compania rand pe rand. ''Era limpede ca trebuie sa plecam. In orice tranzactie de acest tip, noul proprietar vine cu propria echipa'', spune Bucsa.
Dupa zece ani la Rompetrol si doi ani la Oltchim, Bucsa este acum director general la Gaz Sud, a treia companie pe piata distributiei de gaze din Romania. Dupa o jumatate de ora de intrebari si raspunsuri despre piata gazelor, discutia a revenit, inevitabil, la Dinu Patriciu.
Patriciu... mai mult
Miercuri, 20 August 2014, ora 14:23