În agitația vieții cotidiene, necesitatea de a găsi echilibrul și confortul devine din ce în ce mai acută. Cu presiunile zilnice, mulți dintre noi resimt dorința de a descoperi abordări
Conform unui proiect de ordonanță de urgență propus de Ministerul Finanțelor, se anticipează o reducere semnificativă a finanțărilor pentru programul Casa Verde Fotovoltaice în anul
Atunci când ai nevoie de puțină relaxare, conectarea cu natura este cea mai potrivită metodă care îți poate oferi starea de liniște pe care ți-o dorești. Partea bună este că nu trebuie
Un vestiar metalic cu băncuță reprezintă o alegere excelentă în numeroase situații, oferind soluții de depozitare sigure și practice a lucrurilor personale în diverse medii de activitate.
La Alba Iulia a început procedura de insolvență a unei societăți comerciale cu obiect de activitate în domeniul imobiliarelor, care are datorii de peste 10 milioane de euro.
Înainte de asumarea răspunderii de către premier și membrii guvernului pentru proiectul Legii privind măsurile fiscal-bugetare, Ministerul Justiției a emis un aviz favorabil care atacă însă,
Dezvoltarea puternică a platformelor de betting din mediul virtual arată că pariurile sportive online reprezintă viitorul acestei industrii. Mutăm multe activități în mediul online și este
Esti nou pe drumul antreprenoriatului sau ai deja experienta?! Indiferent care este domeniul tau de activitate, colaboratorii alaturi de care se desfasoara dinamica afacerii tale, au un rol esential
Începutul anului 2020 a semnificat un pas major în ceea ce privește progresul comerțului electronic. Restricțiile extrem de dure impuse de către autorități pentru a împiedica răspândirea
Contabilitatea unui SRL este complexa si necesita atentie sporita, astfel incat toate documentele si rapoartele contabile sa fie completate corect. Conform articolului 1 din Legea 82/1991 (Legea
Accesarea sumelor de finanțare este probabil una dintre cele mai mari provocări cu care se confruntă agricultorii. Este necesar să înțelegem că susținerea financiară pentru activitatea
Bucataria este una dintre cele mai dotate incaperi din locuinta ta deoarece aici iti prepari mancarea atat pentru tine, dar si pentru musafirii tai la evenimentele speciale. Totodata, aici vei servi
Munca a jucat dintotdeauna un rol important în viața noastră socială, dar niciodată la fel de mare ca în timpul pandemiei, când lunile de lockdown au afectat sănătatea emoțională a
Fiecare firma, indiferent de gradul de dezvoltare sau de domeniul de activitate, elaboreaza strategii pentru a-si mari profitul si pentru a atrage cat mai multi clienti, cautand cele mai bune
Un program de calcul al salariilor este un instrument pretios pentru organizatia ta. Utilizand un soft de salarizare performant, te asiguri ca angajatii isi primesc salariul la timp si corect, un
Proiectul de lege privind cumulul pensiei cu salariul in mediul public, binevenit in intentiile sale, are cateva prevederi neclare ce ridica probleme de aplicare pentru mediu privat, sustin
Sistemul nervos uman este unul dintre cele mai complexe rezultate ale evolutiei noastre biologice, iar componentele sale, care sunt intr-o permanenta activitate, reprezinta baza fizica pentru fiecare
Atunci cand iti doresti sa iti deschizi o afacere, pentru a fi propriul tau sef, trebuie sa tii cont de foarte multe aspecte, pentru ca un business implica foarte multe obligatii, nu doar
In aceasta perioada plina de restrictii, antrenamentul acasa a devenit ceva normal pentru multi oameni. Astfel, acestia au devenit foarte interesati de echipamentul pentru fitness pentru acasa, de la
Libris aniverseaza 12 ani de activitate in mediul online. Cu aproape 14 milioane de carti vandute, libraria Libris.ro este o destinatie pentru achizitii culturale a peste 2 milioane de clienti din
Este bine-cunoscut faptul ca jocul este un instrument de dezvoltare important si foarte util pentru copii. Un nou sistem de studiu bazat pe instrumente moderne, cum ar fi calculatoare, smartphone-uri
Incertitudinea este sentimentul care a pus stapanire pe peisajul autohton de business in ultimul an, iar multe dintre companiile mici au devenit preocupate, mai degraba, de a supravietui. Daca multi
Din cauza numarului tot mai mare de infectari, Bulgaria suspenda orice activitate turistica pentru vizitatorii de peste hotare, a anuntat ministrul sanatatii bulgar, Kostan Angelov.
Grupul de Comunicare Strategica a facut publica hotarare Comitetului National pentru Situatii de Urgenta prin care, incepand de luni, 9 noiembrie 2020, sunt propuse mai multe restrictii la nivel
Reprezentantii celor mai mari sali de fitness din Timisoara s-au unit si le-au solicitat reprezentantilor autoritatilor locale care se ocupa de gestionarea crizei COVID-19 o intalnire, nemultumiti de
Aproape ca ne gandim cu nostalgie la inceputul anului 2020 cand lupta continua pentru oamenii valorosi a insemnat "doar" o competitivitate intensa pe piata muncii. Atragerea si retentia era dificila
Guvernul a adoptat prin ordonanta de urgenta acordarea unui sprijin financiar sub forma de voucher pentru sprijinirea copiilor in practicarea sportului de performanta.
Guvernul a adoptat, luni, proiectul de lege privind carantina dupa ce Curtea Constitutionala a decis ca instiuirea obligatorie a carantinei e neconstitutionala, deoarece incalca drepturile si