Taxa pe activele financiare nete ale bancilor va fi o taxa anuala platita semestrial, iar in 2019 primul termen de plata este 25 august, a anuntat vineri ministrul Finantelor, Eugen Teodorovici, la Palatul Victoria, dupa o sedinta de Guvern in care au fost aprobate modificarile Ordonantei 114/2018.
"Taxa este anuala, platita semestrial, de catre institutiile bancare, si reprezinta produsul dintre baza de impozitare si cota de taxare, iar suma rezultata se reduce conform celor doua criterii de ajustare. 25 august este termenul de plata al taxei pe active, calculata la nivelul primului semestru, iar regularizarea taxei pe active se realizeaza pana la 25 august inclusiv a anului viitor", a explicat ministrul Finantelor.
Taxa pe active nu se plateste daca institutiile bancare inregistreaza pierdere contabila la sfarsitul semestrului, respectiv la sfarsitul anului pentru care se datoreaza taxa. De asemenea, taxa nu se plateste de catre institutiile bancare pentru care BNR a impus restrictii de creditare, pentru perioada in care opereaza restrictia, sau pentru aceste institutii care au indeplinit 100% tinta de crestere a creditarii sau tinta de diminuare a marjei de dobanda sau daca nivelul procentual agregat al cresterii creditarii si al diminuarii marjei de dobanda este de cel putin 100%.
"Dorinta noastra este de a creste intermedierea financiara, de a reduce costurile de refinantare pentru populatie la creditele in lei, acest nou indice de referinta categoric se... mai mult
Vineri, 29 Martie 2019, ora 12:14
Ordonanta 114/2018 privind instituirea unor masuri in domeniul investitiilor publice si a unor masuri fiscal-bugetare nu va fi abrogata ''sub nicio forma'', iar taxa pe activele financiare s-ar putea modifica, in sensul scaderii ei, a declarat, marti, presedintele Senatului, Calin Popescu-Tariceanu.
"O sa astept concluziile colegilor mei senatori de la cele doua comisii, sa vedem daca au fost depuse amendamente, ce amendamente au fost depuse, pentru a face anumite ajustari, reglajul fin, dar ceea ce va pot spune este ca ordonanta nu va fi abrogata cumva, sub nicio forma, pentru ca am vazut tot felul de comentarii si sugestii ca ordonanta ar putea fi abrogata. Nu, nu va fi abrogata, dar anumite modificari se pot face, daca din aceste discutii si consultari pe baza unor analize rezulta solutii mai bune", a precizat Tariceanu, dupa intalnirea cu reprezentanti ai Coalitiei pentru Dezvoltarea Romaniei.
Intrebat daca taxa pe activele financiare poate sa fie eliminata, Tariceanu a raspuns negativ, insa a adaugat ca aceasta ar putea modificata, in sensul scaderii ei.
"Nu, dar nici nu urmarim acest lucru. (...) Discutia este legata nu de taxa in sine, ci de nivelul ei. Deci nivelul s-ar putea modifica, in sensul scaderii", a afirmat Tariceanu.
Presedintele Senatului a spus ca reprezentantii CDR au sustinut ca aceasta ordonanta are o serie de efecte "criticabile" si au relevat lipsa "unui dialog real" inainte de adoptarea ei.
"Coalitia pentru Dezvoltare, dar nu numai... mai mult
Marti, 26 Februarie 2019, ora 21:20
Calitatea activelor din sistemul bancar romanesc este slaba si s-ar putea inrautati anul urmator, trend comun in majoritatea tarilor din Europa Centrala si de Est, in contextul impactului crizei din zona euro, indica un raport al Fitch.
Degradarea in continuare a calitatii activelor in Bulgaria, Romania si Croatia, fara o consolidare a capitalului, ar putea duce la revizuirea perspectivei sectoarelor bancare din aceste tari de la stabila la negativa. In prezent, doar Ungaria si Slovenia au perspectiva negativa.
Calitatea activelor s-a aflat in acest an pe un trend negativ in majoritatea statelor din Europa Centrala si de Est, din cauza cresterii lente a economiei si a somajului (Bulgaria, Romania, Polonia, Cehia si Slovacia).
Fitch se asteapta la cresterea imprumuturilor neperformante in 2012
Expunerea pe sectorul spatiilor comerciale a fost o problema in aproape toata regiunea. Fitch se asteapta ca ponderea creditelor neperformante in portofoliul total de imprumuturi sa atinga maximul cel mai tarziu anul urmator.
Din cauza incetinirii economice din zona euro, si in consecinta in Europa Centrala si de Est, Fitch se asteapta ca imprumuturile neperformante sa continue sa creasca anul urmator.
In plus, o agravare a crizei in uniunea monetara ar conduce la o deteriorare mai puternica a trendurilor calitatii activelor in Europa Centrala si de Est.
Fitch confera sectorului bancar din Romania, aproape cel mai scazut rating
Perspectiva comuna a sectorului... mai mult
Miercuri, 14 Decembrie 2011, ora 15:44
Bancile britanice raman "vulnerabile" la riscul de depreciere a activelor, cauzat de un potential declin in apetitul pentru risc al investitorilor, conform raportului bancii centrale a Marii Britanii, publicat vineri si citat de Bloomberg, informeaza NewsIn.Derivativele si alte instrumente financiare reprezentau circa 40% din activele totale ale bancilor britanice la sfarsitul lui 2009, conform raportului stabilitatii financiare al Bank of England, publicat vineri, la Londra.
La nivel global, pierderile generate de deprecieri de active au crescut in luna iunie la 7.800 miliarde de dolari, fata de 4.500 miliarde de dolari in martie.
"In cazul in care temerile legate de riscurile suverane cresc, sau apetitul pentru risc al investitorilor continua sa se diminueze, valoarea activelor poate sa scada si mai mult. Acest lucru ar avea un impact semnificativ asupra solvabilitatii detinatorilor acestor active, inclusiv a Marii Britanii si a bancilor internationale", se mai precizeaza in raport.
Autoritatile internationale se straduiesc sa-si intareasca sistemele bancare, dupa ce institutiile de creditare au anuntat, la nivel global, deprecieri ale activelor in valoare de 1.780 miliarde de dolari, de la inceputul crizei financiare pana in prezent.
Bancile vor avea nevoie de pana la 375 miliarde de dolari pentru a-si majora capitalul si lichiditatile, conform noului set de reglementari Basel III, care va fi introdus pana la sfarsitul lui 2012, conform estimarilor analistilor de... mai mult
Vineri, 25 Iunie 2010, ora 17:09
Fondul Monetar International (FMI) estimeaza ca activele bancilor vor fi revizuite, din cauza crizei economice, in scadere cu 2.300 miliarde dolari, sub estimarea anterioara de 2.800 miliarde dolari, ca urmare a imbunatatirii situatiei economiei mondiale, precizeaza Mediafax.Riscurile la adresa stabilitatii financiare s-au temperat, odata cu accelerarea recuperarii economiei mondiale, dar temerile privind situatia datoriilor statelor pot submina stabilitatea si prelungi declinul pietei creditelor.
Pentru a impiedica un impact negativ al indatorarii statelor asupra sistemului financiar, Fondul recomanda reducerea vulnerabilitatilor financiare ale acestora, inclusiv prin comunicarea unor planuri fiscale credibile de consolidare pe termen mediu, respectiv asigurarea unui proces lin de reducere a indatorarii si masuri decisive in directia unei reglementari mai adecvate a sistemului financiar.
In statele cu economii emergente, unde avansul intrarilor de capital a cauzat temeri privind aparitia unor cresteri rapide ale inflatiei si preturilor activelor, este recomandata o abordare pragmatica, folosind o combinatie de politici financiare si macroeconomice prudentiale, se arata in primul capitol al Prognozei Economice Mondiale a FMI pentru 2010.
Odata cu imbunatatirea situatiei economiei mondiale, riscurile la adresa stabilitatii financiare s-au redus.
Totusi, deteriorarea finantelor si acumularea rapida a datoriilor publice au schimbat profilul de risc la nivel global.... mai mult
Marti, 20 Aprilie 2010, ora 18:02
Activele bancilor din Romania au ajuns la finalul lui 2009 la echivalentul a 78,2 miliarde euro, in crestere cu 1,8% fata de finalul lui septembrie, in timp ce, calculata in lei, valoarea activelor a sporit cu 2,5%, la 330,6 miliarde lei, potrivit datelor publicate luni de BNR, informeaza NewsIn.
Calculate in euro, la cursul de referinta afisat de BNR, activele bancilor se cifrau in trimestrul al treilea din 2009 la 76,81 miliarde euro. La finalul lunii septembrie 2009, activele bancilor din Romania ajungeau la 322,4 miliarde lei, conform raportului publicat luni de Banca Nationala a Romaniei (BNR).
Sumele au fost calculate la cursul de referinta din 30 septembrie 2009, de 4,2389 lei/euro, si la cel din 31 decembrie 2009, respectiv de 4,2282 lei/euro.
Fata de finalul lui 2008, volumul activelor din sistemul bancar romanesc, calculat in lei, a avansat cu 5,1% in 2009, in conditiile in care acestea se situau la 314,4 miliarde lei in decembrie 2007.
Bancile cu capital privat sau majoritar privat detineau 92,7% din totalul activelor bilantiere la finalul anului trecut, iar 85,3% din totalul activelor apartineau bancilor cu capital strain sau majoritar strain, in scadere fata de ponderile inregistrate in decembrie 2008, de 94,8%, respectiv 88,2%, mai arata datele bancii centrale.
Totodata, raportul dintre volumul creditelor si cel al depozitelor la nivelul intregii piete a ajuns la finalul lui 2009 la 112,80%, in scadere cu 4,75 puncte procentuale fata de finalul lunii... mai mult
Luni, 08 Februarie 2010, ora 16:18
Presedintele Comitetului pentru Stabilitate Financiara din cadrul G20, Mario Draghi, a declarat ca grupul pe care il reprezinta intentioneaza sa adopte masuri similare celor anuntate de catre presedintele american, Barack Obama, cu privire la limitarea riscurilor pentru institutiile financiare americane, riscuri pe care si le asuma bancile care sunt "prea mari pentru a cadea". Comitetului pentru Stabilitate Financiara, un grup constituit anul trecut in cadrul celor mai puternice 20 de economii ale lumii, a declarat ca va publica setul complet de recomandari in octombrie 2010, informeaza AFP.
Intr-o declaratie publica, presedintele italian al comisiei si guvernator al bancii centrale a Italiei, Mario Draghi, a salutat planurile americane de limitare a riscurilor, in ciuda criticilor care vad in aceasta strategie o limitare considerabila a potentialului financiar al Statelor Unite, cu efecte immediate asupra investitiilor globale.
"Propunerile anuntate de Statele Unite sunt parte din optiunile pe care le ia in consideratie si Comitetului pentru Stabilitate Financiara in activitatea sa de a limita riscurile la care se expun acele institutii financiare, prea mari pentru a fi lasate sa falimenteze".
Comitetul pentru Stabilitate Financiara a declarat, de asemenea, ca se recomanda o abordare mixta a problemei, in mai multe medii, pentru a putea identifica acele banci care sunt atat de mari incat prabusirea lor ar pune in pericol intreg sistem economic si financiar.
"In... mai mult
Luni, 25 Ianuarie 2010, ora 09:49
Activele bancilor din Romania au scazut cu 3% in intervalul martie-septembrie 2009, pana la 322,47 miliarde lei (76,8 miliarde euro), arata datele bancii centrale, care indica insa o crestere cu 2,5% fata de finalul anului trecut, informeaza NewsIn.Astfel, volumul activelor din sistemul bancar (incluzand sucursalele bancilor straine) se plasau in martie la un varf de 332,34 miliarde lei(78,48 miliarde euro), iar la sfarsitul anului trecut la 314,44 miliarde lei (78,9 miliarde euro).
Totodata, profitul bancilor din Romania a fost in primele noua luni din acest an de 680 milioane lei, in scadere de circa 5 ori fata de nivelul de 3,6 miliarde lei din intervalul similar al anului trecut.
Indicatorul de solvabilitate a bancilor a crescut la 13,73% la finalul lui septembrie, de la 13,16% la finalul lui martie.
La finalul anului trecut, indicatorul se plasa la 13,76%, in conditiile in care BNR solicita un nivel minim de 8% si a recomandat bancilor un nivel de cel putin 10%.
Efectul de parghie, ce reprezinta raportul dintre fondurile proprii de nivel 1 si totalul activelor la valoare medie, a urcat la 7,04% la finalul lui septembrie, de la 6,92% la jumatatea acestui an, dar in scadere fata de finalul lui 2008, cand raportul era de 8,13%.
Indicatorul de solvabilitate si efectul de parghie cuprind numai bancile comerciale si Creditcoop, fara cele 10 sucursale ale bancilor straine, deoarece acestea nu raporteaza catre BNR solvabilitatea si fondurile proprii.
Creditele restante si... mai mult
Miercuri, 11 Noiembrie 2009, ora 10:09
Activele bancilor din Romania au ajuns la finalul primului trimestru la 78,5 miliarde euro, in scadere cu 0,56% fata de sfarsitul lui 2008, pe fondul deprecierii leului, desi calculata in lei, valoarea activelor a crescut, in primele trei luni din 2009 cu 5,66%, la 332,46 miliarde lei, relateaza NewsIn. Calculate in euro, la cursul de referinta afisat de BNR, activele bancilor au scazut in primul trimestru cu 0,56%, de la 78,95 miliarde euro la 78,50 miliarde euro.
Sumele au fost calculate la cursul de referinta din 31 decembrie 2008, respectiv 3,9852 lei/euro, si cel din 31 martie 2009, de 4,2348 lei/euro.
Calculat in lei, insa, volumul activelor din sistemul bancar romanesc a avansat cu 5,66% in perioada decembrie 2008 - martie 2009, de la 314,64 miliarde lei in decembrie 2008.
Fata de 31 martie 2008, activele bancilor din Romania, exprimate in lei, au crescut cu 25,7%, de la 264,45 miliarde lei, arata datele bancii centrale. Bancile cu capital privat sau majoritar privat detineau 93,6% din totalul activelor bilantiere la finalul trimestrului I, pondere in scadere cu 1,1 puncte procentuale fata de finalul lui 2008.
Totodata, 86,5% din active apartin bancilor cu capital strain sau majoritar strain, pondere mai redusa cu 1,6 puncte procentuale fata de nivelul din decembrie 2008, conform raportului publicat de Banca Nationala a Romaniei (BNR).
Raportul credite/depozite a revenit pe crestere, dar creditele restante si indoielnice si-au triplat ponderea in totalul... mai mult
Marti, 19 Mai 2009, ora 18:42